Dr. Viorel Roman: Demonizarea lui Donald Trump
Dupa Jimmy Carter, fost presedinte al SUA, si politologul Noam Chomsky « America este o plutocrație care mimează o democrație / America is a plutocracy masquerading as a democracy » (Salon. Retrieved 13 Feb 2015).
Adica cei bogati, 1 % din populatie controleaza puterea executiva, legislativa, juridicativa si mas-media, dupa cum s-a vazut la alegerii, cand New York Times, Washinton Post, CNN, mintea poporul cu televizorul, adica pe fata, la vedere, cum zic romanii.
Pana in ultima clipa lui Trump nu i se acorda de catre mass media americana si internationala nici o sansa, cum nu i se acorda in mod consecvent nici dupa surprinzatoarea, dar legitima lui alegere.
http://www.amosnews.ro/
http://bentodica.blogspot.de/
http://vorba.16mb.com/doua-
Chiar si in Europa, unde peste 53 % ar fi pentru Trump – impotriva imigratiei afro-asiatice necontrolate, scaderii nivelului de trai si de viata a majoritatii in favoarea unei minoritati privilegiata, protejata mediatic politic corect – mass media il demonizeaza fara rusine pe noul presedinte al SUA, iar cancelara federala Angela Markel ii pune chiar conditii de colaborare, dictate probabil de plutocratia americana, nemaivazute in relatiile internationale din vest.
In Rusia neobizantina, asta se chiama putere verticala, in vest criticarea mimarii, mascaradei democratice are o nuanta peiorativa pentru ca era in trecut apanajul Internationalei Comuniste, al Partidului national socialist al muncitorilor germani si al fascistilor italieni, ajunsi la lada de gunoi a istoriei.
Dar in timp ce demonizarea oligarhilor rusi e de bon ton si sunt sanctionati social-economic, a celor din SUA nu-i politic corecta si in cel mai rau caz e o forma de antisemitism pedepsita si de lege.
Pentru a face lumina in aceasta chestiune, plutocratie, oligarhie, demonizare, pseudo democratie in est si vest vreu sa atrag atentia mai ales a contributiilor deosebite ale lui Dimitrie Grama si Traian Ungureanu.
Links:
http://www.clipa.com/a19660-
viorel-roman-bremen.over-blog.
Bremen la 25 februarie 2017
Presa vs Trump de Dimitrie Grama, Uppsala 8/11/2016
In ciuda ambitiei mass-mediei mondiale (pentru ca in acest caz nu este vorba doar de mass-media unui stat) de al descredita total pe Donald Trump in timpul campaniei acestuia pentru presidentia SUA, pina la urma acest “monstru” dizgratios, este ales ca Presedinte al SUA! Cum este posibil? Ce catastrofa! exclama presa, care doar ieri dupa masa, sustinea ca Hillary Clinton are 80% sanse sa castige! Sondajele de opinii au dat in bara! Presa a a dat in bara si toti se intreaba uimiti si ingroziti: “Cum este posibil asa ceva?!” Exista insa o explicatie foarte simpla: Mass-media nu are contact cu masele largi si habar nu are ce nevoi si ce aspiratii are muncitorul si intelectualul de rand. Ce nelinisti bantuie masa cenusie a clasei de jos si de mijloc. Sondajele de opinii s-au bazat pe ceeace crede intelectualul din New-York sau Los-Angeles, s-au bazat pe cei care au ajutor social (de multe ori) de lene si care nu vor sa fie siliti sa munceasca si pe ceeace crede un tineret entuziast, dar prost educat, prost informat si “globalizat” Aceasta categorie de alegatori, cea care propavaduia sfarsitul lumii daca D Trump va iesi invingator, a fost tot timpul plimbata prin fata camerelor de TV sau a fost citata la radio si gazete de o mass medie incompetenta si partinica. Nu numai in SUA s-a intamplat acest lucru, ci si in UE , Canada si Scandinavia. Probabil ca si mass-media din Romania, campioana a democratiei, si-a dat cu parerea si probabil ca a favorizat-o indiscriminatoriu pe Hillary Clinton. A fost, asa, o solidaritate si o unitate mass-mediala internationala! Bazata nu pe sentimentalism demagogic, ci pe analize obiective impartiale. Caci nu este oare adevarat, deja inainte de a vedea de ce este un om in stare, sa-ti dai categoric opinia despre actiunile viitoare si despre efectul pe care aceste actiuni le va avea asupra omenirii? Nu este oare la locul potrivit, sa descrii razboaie atomice si sfarsitul lumii bazat pe interviul cu o tinara cretina cu cosuri pe frunte care se balbaie ca nu stie ce se va face daca Donald Trump va iesi Presedinte!?? Si, in fond, de unde stie mass-media internationala, cum va fi Donald Trump ca Presedinte al SUA? Pe ce-si bazeaza mass-media siguranta in “preziceri”? Imi aduc aminte ca inainte ca SUA si NATO sa atace Irakul ca sa-l “detroneze” pe Sadam Husein, mass-media libera, democrata, internationala, l-au descris pe Sadam H. ca fiind unul din cei mai periculosi ucigasi ai omenirii, care pe linga ca este un dictator odios, are la dispozitie un arsenal urias de arme chimice si biologice si sta pregatit sa le foloseasca, doar asa ca sa se afle in treaba. Presa internationala ne sperie si noi ne bucuram atunci cand invazia este un lucru implinit si cu toate ca nu se gasesc arme chimice si biologice, totusi e bine ca monstrul Sadam este casapit si cu el inca cateva sute de mii sau poate un milion de oameni. Urmeaza apoi Libia si mai nou Siria. In numele democratiei, asa cum o vrea puterea de la noi de aici din Vest, asa cum o vrea mass-media noastra! Milioane de oameni pusi pe drumuri, fara casa, scoala sau viitor si mass-media noastra da vina acum pe ISIS, da vina pe aia pe care SUA si NATO si mass-media i-a creat. Imi aduc aminte, traind-o la fata locului in Gibraltar care este parte din UK, isteria creata de mass-media mondiala in legatura cu Brexitul. “Foamete mondiala”, “distrugerea comertului”, “razboi mondial”, in general “sfarsitul civilizatiei” umane, ca sa amintesc doar cateva din “prezicerile” mass-mediei, daca cumva UK va indrazni sa voteze pentru Brexit. Totul bazat pe declaratiile unor studenti istoric, social-politic si economic virgini si a unor alti inconstienti cu pretentii! Dar nimic din catastrofele prevazute nu s-au adeverit reale cu ocazia Brexitului. Sunt sigur ca la fel va fi si cu viziunile intunecate cu privire la Donald Trump. Cine stie, posibilitatea ca D Trump sa devina un excelent conducator de stat este el putin la fel de reala ca si aceea ca el sa fie un Presedinte slab. Nu stim, doar viitorul ne va lumina atunci cand va deveni actualitate. In retrospectiv, imi este lesne sa declar ca predictiile mass-medeiei au fost complet aiurea, fara nici o valoare. Zero! Deci mass-media ori este total incompetenta, ori total corupta, ori amandoua aceste atribute. Intr-un sistem logic si obiectiv de gandire nu pot sa-i acord mass-mediei nicio credibilitate. Utopic ma gandesc ca si romanul ar putea invata ceva de la americanul de rand, care de data asta a sfidat indoctrinarea mass-mediala si a votat cu inima si cugetul lui de om simplu. A votat pentru el si nu pentru ca sa satisfaca opinia publica mondiala.
Antidemocraţia în America de Traian Ungureanu, Bucuresti, 20.02.2017
Lucifer însuşi s-ar fi învoit de la serviciu, după o lună atît de istovitoare. Nu Donald Trump! Marele tartor american continuă, fără pauză de cafea cu sulf sau sînge de copil, să-şi chinuie compatrioţii, familia şi planeta. Deschideţi ziarul, fereastra sau frigiderul şi veţi afla, neîntîrziat, unul şi acelaşi lucru. După exact 31 de zile la Casa Albă, Donald Trump e: omul ruşilor, rasistul anti-musulman, moartea justiţiei, bătăuşul de Melania, groparul NATO, pipăitorul fiică-sii, prigonitorul de imigranţi, afemeiatul bălos şi mitocanul bestial. Dacă mai e loc de ceva, trebuie adăugat că lapidarea canceroasă a Preşedintelui Trump nu are legătură cu faptele. Aşadar, Preşedintele Trump zace în buzunarul în care Vladimir Putin ţine fraierii şi naivii. Ce spun faptele? Spun că descoperirea scenelor de amor ideologic Trump-Putin s-a născut abia după după ce Democraţii au pierdut alegerile. Dacă le-ar fi cîştigat, Putin defila într-o uniformă fără buzunare. Alte fapte, brusc nebăgate în seamă, ne aduc aminte cît de anti-rusă a fost administraţia Obama. Cînd a fost să pună piciorul în prag, voinicul Obama a invocat o entorsă şi s-a făcut nevăzut din Siria. Rezultatul cruciadei anti-ruse călăuzită de Obama: o jumătate de milion de morţi şi milioanele de refugiaţi pe care Obama îi plînge, după ce i-a făcut cadou Europei, pe bonuri de cazare semnate Merkel. Altă zicere globală stabileşte că Trump e anti-musulman. Faptele spun că interdicţia de intrare în America semnată de Trump viza 7 state musulmane pe durata a 90 de zile. Cetăţenii altor 43 de state musulmane rămîn liberi să intre în America. Consecinţele sînt insa clar rasiste. Aşadar, mare atenţie la ceai! Dacă treceţi de la trei linguriţe de zahăr la două, se cheamă că vreţi să nenorociţi copiii cultivatorilor de sfeclă. Dar legea e lege şi un judecător a hotărît că interdicţia anunţată de Trump e ilegală. Am putut afla, astfel, că legea imigraţiei care dă Preşedintelui dreptul să decidă cine intră şi cine nu intră în America e depăşită. Judecătorul a trecut peste ea aşa cum treci peste o pravilă de secol XV care trimite vrăjitoarele la rug. Trump n-a înţeles ce e actul de justiţie şi a îndrăznit să critice dreapta judecată a judecătorului. Un val de civism s-a înălţat din presă în apărarea justiţiei. Era normal. În 2010, cînd Preşedintele Obama a bălăcărit Curtea Supremă, presa şi civismul nu apăruseră încă. Donald Trump nu a avut niciodată voie să cîştige alegerile rezervate pe veci sistemului, iar dacă a făcut-o e bun de plată. Cu funcţia, cu reputaţia şi, dacă va fi nevoie, cu capul. Trump e, însă, o bestie multilaterală. Cîteva sute de imigranţi ilegali, aflaţi deja pe terirtoriul Statelor Unite, au fost arestaţi şi deportaţi. Abuzul a provocat demonstraţii turbate. Primari indignaţi şi-au declarat oraşele spaţii-sanctuar pentru imigranţi. Faptele spun că toţi aceşti eroi ai împotrivirii sînt exemple în neclintire şi convingeri. Preşedintele Obama a dispus expulzarea a 60.000 de ilegali, doar în 2016. Decizia a fost urmată de exact zero demonstraţii şi, încă mai exact, de zero sanctuare. Mulţi binevoitori vor spune că, aidoma medicilor şi dreptăţii, ipocrizia nu are frontiere. Aşa e dar urgia asmuţită împotriva lui Trump nu e o alunecare nefericită a moralei. Programul anti-Trump e un spectacol de presă hrănit de nenumărate „scurgeri” de informaţii sau poziţii piezişe ale aparatului de stat. Din adîncurile ministerelor sau de la înălţimea funcţiilor inamovibile, o funcţionărime harnică şi abilă lucrează la demontarea lui Trump. În fond, Donald Trump nu a avut niciodată voie să cîştige alegerile rezervate pe veci sistemului, iar dacă a făcut-o e bun de plată. Cu funcţia, cu reputaţia şi, dacă va fi nevoie, cu capul. Contraatacul obscur pornit din mii de puncte şi prin mii de hîrtii mari sau mici e semnul unei crize clasice şi, îndeobşte, fatale democraţiei. Ne aflăm, adică, în faţa unei lovituri de aparat. Americanii îi spun „deep state” (statul permanent) şi înţeleg prin asta alianţa nevăzută a structurilor fixe ale administraţiei, convertite la acelaşi crez politic şi transformate în sursă de putere, adică în instanţa care decide cine trebuie să conducă statul. În fond, victoria lui Trump e totuna cu dezvăluirea marelui scandal anti-democratic american. Cine conduce America? Birocraţia sau alegătorii? Victoria lui Trump a confirmat principiul suveranităţii: alegătorii fac guvernul. Reacţia la victoria lui Trumnp spune altceva: guvernul decide ce trebuie să aprobe alegătorii. Şi, cu asta, democraţia americană se aşează liberă fedeleş, în poziţia care precede controlul absolut. Sau, cu vorbele rostite, pe patul de moarte, de Louis XIV, un specialist în autocraţie: „Eu plec, statul rămîne!”. Impasul american nu e existenţa structurilor de stat. Problema e confiscarea ideologică a statului. Liberalismul american şi, în genere, occidental au rostit acel enunţ criminal care pune capăt libertăţii, în numele binelui: noi sîntem democraţia! De unde, logic, mai departe: ceilalţi nu pot fi decît inamicii democraţiei. Democraţia e un aranjament politic voluntar şi fragil. Un sistem care nu se simte bine, ba chiar obişnuieşte să se stingă, dacă e atîrnat decorativ de gîtul cuiva şi medaliază vreun grup distins sau o ideologie superioară. Redusă la persoanele şi gîndirea unui grup, democraţia se întoarce împotriva ei şi îşi distruge bazele. În 1835, Alexis de Toqueville, cel mai mare gînditor politic al lumii moderne, scria Democraţia în America, relatarea filozofică a miracolului democratic american. După 172 de ani, atît cartea, cît şi ecranizarea ei socială riscă uitarea. Şi, ca să nu lăsăm America singură, trebuie să vorbim de cuprinderea generală a despărţirii de libertate. Cine nu crede în compasul global al amneziei democratice ar trebui să ia seama la ritualul funebru abia încheiat săptămîna trecută la München. Conferinţa anuală pentru Securitate a adus, iar, în aceeaşi sală floarea liderilor politici occidentali. Şi, din această sursă credibilă, am aflat că Occidentul nu mai vrea să se apere. Sau crede că a găsit o formulă de viaţă care trece, trasă de mari care birocratice, pe deasupra realităţii. Din acest moment, Europa de Est rămîne lămurită buştean european. Cine vrea protecţie trebuie să se agaţe cu dinţii de americani. Vicepreşedintele Statelor Unite şi Ministrul american al Apărării au cerut, iar, europenilor să plătească blestemaţii de 2% din PIB – cotizaţia legală pentru toţi membrii NATO. Răspunsul a venit de sus, de dincolo de percepţia elementară a realităţii. Angela Merkel, lider al unei ţări nevoiaşe care abia se ajunge cu o turtă de mălai, a explicat august că Germania nu îşi poate permite sporirea cheltuililor de apărare. Oricum – a explicat Merkel – Germania trimite atîţia bani, sub formă de ajutor umanitar şi fonduri de dezvoltare. În fond, şi aceşti bani tot la apărare merg. Cum ar veni, nu mai facem tancuri, pentru că livrăm, deja, adversarilor noştri flori şi nutella. J.C. Junker a fost şi mai clar: nu ne supunem dictatelor americane! Din acest moment, Europa de Est rămîne lămurită buştean european. Cine vrea protecţie trebuie să se agaţe cu dinţii de americani. Căci, noua rînduială strategică e simplă: acolo unde americanii construiesc o bază militară, UE organizează un seminar. Acelaşi curent se ocupă, şi în State Unite şi în Europa de Vest, de buna protecţie a elitelor politice şi administrative. În America, beneficiarul e aşa numitul „deep state”. În Europa, beneficiarul are aceaşi funcţie, dar poartă un nume diferit: consensul centrist, acel acord nescris care uneşte stînga şi dreapta pe sugativa care zvîntă compromisuri fără sfîrşit. Istoria fiind, în mare parte, recapitularea fugii umane de libertate sub diverse pretexte înălţătoare, ne putem desfăta cu observaţia că trăim în direct episodul care pregăteşte o nouă variantă a servituţii. Mai avem o şansă şi numai una. O şansă mică, asediată de o campanie planetară de topit creiere şi măsluit suflete. Campania care a distrus, pe drum, presa şi pregăteşte, acum, despărţirea în masă de democraţie. Depindem, adică, de victoria celor ce încearcă să învingă Antidemocraţia în America.
