Ana Urmă: Reflecții de cititor la volumul ,,Ninge pe-oglinda lunii” de Vasilica Grigoraș
cerul plin de nori –
în lanul de rapiţă
soarele în toi
Vasilica Grigoraş
Cine nu a admirat chiar şi în fuga maşinii, a trenului sau la pas, zările în culoarea rapiţei, şesuri acoperite de maci, lanuri de floarea soarelui, grâne coapte sau verzi, cine nu a tresărit chiar şi numai o clipă atins de culoare?! încât să nu-şi dorească a mulţumi în vreun fel frumuseţii. Parcă citind din cartea deschisă a naturii, a ordinii ciclice, a culorilor revenite iar şi iar după albul prelungit al iernii, haijinii aspiranţi sau consacraţi o fac riguros, ţin cont de fiecare cuvânt, silabă, înţeles, transmit în puţine cuvinte imagini obiective, cum este şi cea sugerată mai sus. Un haiku reuşit ca şi imagine a unei zile de primăvară târzie, capricioasă, soarele amestecat cu norii aproape de dealul acoperit de rapiţă. În prima parte a poemului
cerul plin de nori
în lanul de rapiţă
norii vin şi trec, galbenul rapiţei rămâne şi se substituie soarelui ascuns dincolo de ei, umplând privirea până departe şi mult după ce iese din raza vizuală a privitorului, iar planul doi
soarele în toi
ne plasează în mijlocul zilei şi poate în locul însorit al trecerii de unde ni se transmite imaginea.
Fiecare din cele trei versuri răspund la obiect celor trei întrebări de verificare ale unui haiku, respectiv: ce, unde, când şi există şi o mică elipsă, aceea a culorii indusă de cuvintele: rapiţă, soare.
Un poem armonios, captează atenţia ca şi lanul de rapiţă prin care trecem, rămânem cu gândul acolo o vreme, culoarea fascinează, frumuseţea la fel, ni se dezvăluie şi sfârşeşte în cuvinte, aşezate în trei versuri, 17 silabe, plus sau minus una (nu e cazul aici). Închei cu un pasaj Eugenio Montale atât de sugestiv trăirilor care ne fac să scriem şi să dăm viaţă gândurilor:
Printre copacii din curte
Ni se arată galbenul lămâilor;
Iar gerul din inimi dispare,
Şi-n piept ne ropotesc
Cântările lor
Goarnele de aur ale solarităţii.
Eugenio Montale
Ana Urmă
