Cuvânt și iubire

V.M. Un mare colectiv de la AŞM şi USM au decis să colaboreze la pregătirea unei monografii colective care se numeşte „Omul Unirii – deşteptarea României”. Noi considerăm că în situaţia actuală externă şi internă extrem de complicate va creşte rolul Omului Unirii care are un proiect de ţară „România+Republica Moldova”.

V.D. Într-adevăr, actualmente Basarabia se află într-o situaţie internă şi externă foarte complicate. După instalarea (cu mâinile noastre!) kremlinezului Dodon în fotoliul prezidenţial, după o lună de găinării dodoniste, în situaţia unei înţelegeri tacite între Dodon şi Plahotniuc devine tot mai stringentă necesittea Unirii. Evenimentele din ultima săptămână din România, care au demonstrat hotărârea românilor de a elimina viermele corupţiei din toate sferele, sunt un argument în plus în favoarea Unirii. La noi s-a furat miliardul (şi nu numai unu!), se mai aduc pe spinarea lui moş Ion încă vreo 6-7 miliarde de dolari – datoria Transnistriei Rusiei pentru gaz. Iar lumea tace. Doar în componenţa României vom putea fi siguri că caracatiţa corupţiei, care a pătruns în toate sferele, va putea fi anihilată. În această situaţie va creşte rolul Omului Unirii pentru pregătirea opiniei publice privind stricta necesitate de realizare a proiectului iniţiat.

V.M. Cum va trebui să acţioneze Omul Unirii acum în deşteptarea maselor pentru realizarea proiectului „România+Republica Moldova” în condiţiile în care România este condusă de o guvernare social-democrată, care a aruncat ţara în situaţia politică din a. 1989, iar Republica Moldova este condusă de un preşedinte socialist trădător?

V.D. Într-adevăr, venirea la cârma Ţării a unei guvernări de stânga, care i-a felicitat (de fapt s-au felicitat reciproc!) cu victoria pe cei de stânga (proruşi) din Basarabia (Dodon + Plahotniuc), nu este tocmai propice pentru realizarea acestui ideal al Unirii. Însă ultimele evenimente din România au arătat că guvernarea de stânga din România, venită la putere în mod democratic însă la un absenteism accentuat al electoratului, nu poate totuşi să facă totul ce doreşte. Dovadă este retragerea celor două ordonanţe aprobate de guvern absolut nejustificat (problema puşcăriaşilor să fie prioritatea României astăzi?). Cât priveşte guvernarea de stânga de la Chişinău aici am putea vorbi de fapt despre o alianţă nedeclarată Plahotniuc+Dodon. Anume în acest context trebuie de deşteptat masele. Există un mare pericol de cădere în plasa lui Plahotniuc care pedalează pe ideea răului mare Dodon, evident răul mai mic (atât pentru partenerii străini cât şi pe intern) fiind el, Plahotniuc. Noi, care ani la rând am tot votat răul mai mic vă imaginaţi rezultatul alegerilor în 2018.

Acum Plahotniuc ţine în mâini practic totul. Gradul extrem de mare al nepopularităţii (peste 90%!) care poate să-i joace festa în viitoarele alegeri parlamentare (nepopularitatea lui s-a văzut şi în recentele alegeri prezidenţiale) încearcă s-o compenseze prin introducerea sistemului electoral mixt. Încrezut în capacităţile sale de putere de cumpărare este sigur că va putea să-i cumpere sau să-i şantajeze pe o bună parte din cei 50 de deputati parlamentari aleşi uninominal. Mai luând în consideraţie că în orice partid există traseişti care pot fi cumpăraţi sau şantajaţi cu dosărele majoritatea (chiar constituţională!) în viitorul parlament îi este asigurată. Drept dovadă avem exemplul Găgăuziei unde îndată după rezultatele alegerilor în Adunarea Populară fracţiunea PD nu avea practic pe nimeni, iar acum deţine majoritatea datorită aşa numiţilor „independenţi”.

Pentru aşi atinge scopul de a fi singurul stăpân în acest colţ de ţară năpăstuit Plahotniuc a distrus metodic centru-dreapta. Vă mai amintiţi lupta celor doi Vlazi care s-a încheiat cu victoria lui Plahotniuc (din prostia şi vanitatea lui Filat care a fost creatorul dar şi groparul acestui promiţător partid de centru-dreapta PLDM). A fost o diversiune bine gândită (undeva!). După căderea lui Voronin, care a îngropat definitiv Frontul Popular ştabii din Kremlin au înţeles că trebuiau să caute o altă mârţoagă care să lupte cu o nouă forţă serioasă apărută după evenimentele din 7 aprilie 2009 – liberal-democraţii. Kremlinul a presimţit în acest nou partid o forţă şi n u a greşit. Deja în alegerile din 2010 PLDM a luat 32 de mandate din 101. Un nimeni, apărut pentru prima oară în politica mare cu două săptămâni înainte de alegerile parlamentare anticipate căţărat chiar pe locul doi (după M. Lupu) în listele Partidului Democrat (probabil şi pentru M. Lupu a fost o noutate fiindcă cu trei săptămâni mai înainte de acest eveniment Lupu vorbea despre Plahotniuc că este membru al Familiei Voronin. El singur venit din acea familie ştia ce spune!). Plahotniuc şi-a îndeplinit cu brio această misiune: l-a distrus practic completamente pe concurentul principal de categorie grea pe ringul politic – PLDM; după principiul „divide et impera” a distrus dreapta, divizând-o într-o puzderie de partiduţe cu lideraşi orgolioşi, vanitoşi, gata să se lupte între ei până la dispariţia partidului (ca forţă) chiar dacă va rămânea de unul singur în luptă pentru „idealul naţional”; a creat ingenios răul cel mare în acest colţ de ţară – pe Dodon, care ştie doar să latre fiind bine priponit, iar pe alegătorii (în special de dreapta-centru-dreapta) să-i aducă în situaţia de a alege răul mai mic (adică pe el!).

Mi se pare că este o schema clară, nu trebui multă materie cenuşie ca să fie înţeleasă. De ce însă nicidecum nu ne putem uni cei de pe dreapta? De ce, având un  proiect atât de clar şi avantajos pentru toţi locuitorii acestui colţ de ţară atât de prost guvernat – proiectul uniunii statale „România+Republica Moldova”, nu facem nimic pentru realizarea lui? În istoria noastră zbuciumată au mai avut loc astfel de uniuni statale între fraţi de sânge dar şi cu străini: Principatele Unite ale Moldovei şi Ţării Româneşti (1859) care în a. 1862 a fost denumită România; Ţaratul Valaho-bulgar (în sec. IX-XI). A existat uniunea statala Cehoslovacia care, deşi s-a destrămat, se află în aceeaşi uniune!

V.M. Mi se pare că Omul Unirii devine extrem de important în situaţia în care Uniunea Europeană se confruntă cu mari probleme (migranţii, Brexitul, separatismul unor ţări membre UE care cochetează cu Rusia, dar şi intensificarea relaţiilor SUA cu Rusia referitor la sferele de influenţă în lume). Cum credeţi ce şanse de realizare are proiectul uniunii statale „România+Republica Moldova”?

V.D. Mult stimate Domnule Profesor. Pentru început să încercăm să analizăm ce proiecte posibile există pentru Basarabia. Să pornim de la proiectul statalităţii, promovat cu atâta insistenţă de kremlinezul Dodon (şi nu numai!). La prima vedere este un proiect frumos. Cui nu iar plăcea să trăiască într-un stat suveran şi prosper. Problema e că acest proiect este irealizabil. Există din 1991, din ziua declarării Independenţei (de fapt o parte din semnatarii Declaraţiei de Independenţă vedeau formarea statului Republica Moldova ca o modalitate de rupere de Uniunea Sovietică (Rusia) şi unirea ulterioară cu România). Pe parcursul acestor peste 25 de ani de aşa zisă Independenţă (cu trupe ruseşti pe teritoriul ei, cu un teritoriu ocupat şi necontrolat, cu tot soiul de granguri din Kremlin şi kremlinezi autohtoni care visează incorporarea Basarabiei în Rusia) am tot încercat să construim acest stat şi ce am obţinut. Un bantustan în care guvernează legile junglei, în care caracatiţa corupţiei este invincibilă. O structură statală fără o identitate distinctă. Naţiunea moldovenească născocită în minţile bolnave ale lui Dodon şi ale altora ca el, nu există. Este imposibil ca o minte trează (nu cred că acest Dodon nu o are) să nu vadă că moldoveanul, munteanul, ardeleanul sunt de aceeaşi seminţie – cea valahă (română) cu aceeaşi strămoşi – tracii şi dacii, divizaţi în Evul Mediu în trei stătuleţe, tot aşa cum ruşii din Moscova, Reazan, Vladimir, Novgorod, Suzdal sunt aceiaşi divizaţi în Evul Mediu în cnezate. Deci, acest proiect dodonist al statalităţii este unul fals, bazat pe minciună, în interesul (ştim noi al cui, numai nu al lui moş Ion), fără nicio şansă de realizare (tot ce-i faşs nu rezistă!). În spatele acestui proiect se ascunde planul de încorporare a acestui colţ de ţară intereselor Rusiei. Paşii pe care îi face această coadă de topor, inclusiv în direcţia favorizării separatismului (în Găgăuzia, Transnistria) nicidecum nu pot fi numiţi paşi de consolidare a statalităţii moldoveneşti.

Există şi proiectul lui Plahotniuc de „integrare europeană a Republicii Moldova”. Fiind unul real în a. 2014 după semnarea Acordului de Asociere, depunerea cererii de aderare fiind planificată pentru a. 2016 (suntem deja în a. 2017, unde e cererea depusă?), acest plan frumos a fost compromis iremediabil de Plahotniuc. Mimarea reformelor cerute de europeni, mimarea căutării miliardului furat se fac doar pentru a prelungi aflarea la putere a guvernării Plahotniuc şi pentru a obţine finanţare din Uniunea Europeană, speriindu-i cu venirea la putere a kremlinezului Dodon care doreşte anularea Acordului de Asociere! În situaţia de astăzi a UE şi a Republicii Moldova acest proiect este absolut irealizabil, în primul rând, din cauza nedorinţei.

Ce ne rămâne atunci? Ne rămâne cel mai realist, sub toate aspectele, plan de viitor al acestui colţ de ţară – uniunea statală „România+Republica Moldova”. Pentru realizarea acestui plan există toate premisele. Nu trebuie inventată o nouă identitate (cum trebuie s-o facă kremlinezul Dodon!), o avem pe cea română. Nu trebuie inventate istoria, limba, le avem deja. Am scos sârma ghimpată de pe Prut care ne-a despărţit timp de peste 60 de ani (mai rămâne s-o scoatem din inimile unora dintre noi. Aceasta este misiunea Omului Unirii!). Nu trebuie să ne îngrădim cu cortine de fier de Ucraina (în est) şi de România (în vest) cum trebuie să procedeze Dodon pentru aşi realiza planul său „statalist”. Nu mai trebuie create noi organe de luptă (adevărată nu mimată!) cu corupţia – avem CNA-ul din România. Nu va mai trebui să depunem eforturi (care pot fi de lungă durată cum este cazul Turciei) pentru intrare în Uniunea Europeană. Prin unirea cu România vom deveni în mod automat membri UE (exemplu este RDG!). Nu va mai trebui să reformăm sistemul Educaţiei, î-l avem foarte bun pe cel de peste Prut. Nu va mai trebui să mimăm majorarea salariilor şi pensiilor cu bănuţi, le vom avea de 5-10 ori mai mari în Ţară (asta nu înseamnă că dorim să trăim din contul contribuabilului din ţară. În momentul când hoţilor li se va tăia pofta de a mai fura (CNA va lucra tot atât de bine şi în Basarabia) harnicul nostru român basarabean îşi va putea vedea şi beneficia de rostul muncii sale. Ş.m.a.

Ce nu avem deocamdată? Nu avem acea masă critică care să voteze Unirea cu toate că potenţiali votanţi suntem apr. 80% (cu excepţia mancurţilor şi a cozilor de topor dar şi cu suportul unor alolingvi treji la minte). Pentru ca aceşti potenţiali votanţi să voteze Unirea trebuie de lucrat, de lucrat mult.

V.M. Omul Unirii acum trebuie să poarte discuţii cu oamenii care sunt îngrijoraţi de situaţia în care nu există unire pe dreapta. Nu există un lider puternic al Unionismului. Ce ar trebui de făcut?

V.D. Rolul Omului Unirii în această situaţie critică este foarte important. Cei care sunt într-adevăr cu inima română ar trebui să se debaraseze de falsa fidelitate partinică, faţă de liderii lor şi să se înroleze în armata Oamenilor Unirii pentru realizarea idealului naţional. Om al Unirii trebuie să devină fiecare intelectual (este o datorie a noastră, a intelectualilor, care ne-am ridicat la înălțimile la care ne aflăm urcându-ne pe spinarea lui moş Ion!), care are puterea, capacitatea şi toate argumentele de a-l convinge pe bunul dar prea credulul moş Ion că este spre binele lui şi al apropiaţilor săi realizarea proiectului „România+Republica Moldova”. Neavând televiziuni, bani pentru diferite panouri informaţionale, în acest scop trebuie folosite toate mijloacele disponibile. Fiecare intelectual să se ducă în satul său de baştină, să se întâlnească în primul rând cu cadrele didactice din şcoli, cu oamenii de rând. Un sfat dat la astfel de întâlniri de ai lor ar face mult mai mult decât minciunile televizate turnate cu găleata de pe ecranele televiziunilor plahotniucist-dodoniste. Sunt sigur că dacă de ex. stimaţii domni V. Cubreacov şi N. Mătcaş s-ar fi întâlnit cu consătenii lor din Crihana Veche aceştia nu ar fi votat în proporţie de 54.2% pentru Dodon.

Însă este tot atât de clar că până la urmă această Unire se va realiza printr-un act politic. Deci, cineva va trebui să voteze această opţiune populară. Cine va fi acest cineva? Din păcate nu avem o unitate între unionişti, Dodon privindu-ne ca pe nişte impotenţi (dacă am fi trataţi altfel acest kremlinez nu s-ar încumeta să facă şi să îndruge atâtea gogomănii!). Separaţi Oamenii Unirii sunt doar nişte haiduci, împreună ar fi o armată (de temut, nu în zadar Dodon este atât de pus împotriva unioniştilor). Din păcate timp de milenii ne urmăresc ca un blestem constatările istoricului Herodot „Dacă ar fi uniţi ar fi puternici (despre traci!)”. Da, am fi foarte puternici (numeric suntem peste 80 la sută dar ne guvernează o minoritate agresivă asistată de o bandă de interlopi, cozi de topor, lichele kremlineze)! Dacă am fi uniţi! Atunci de ce nu ne unim? Le adresez această întrebare domnilor M. Ghimpu, D. Chirtoacă, I. Hadârcă, A. Şalaru, doamnelor V. Pavlicenco, A. Guţu. Ne place atât de mult să ne călărească nişte intruşi, nişte lichele kremlineze?

Iată aici este foarte important: de făcut tot posibilul de a unifica această dreaptă, de a constitui de urgență o platformă a Unirii din puzderia de aşchii de pe dreapta care, împreună cu aliatul său de pe centru-dreapta, ar vota actul politic de constituire a uniunii statale „România+Republica Moldova”. Aici este un enorm câmp de muncă pentru Omul Unirii. Să urmăm sfatul marelui Mateevici: „Să ştiţi: de nu veţi ridica /Din sânul vostru un proroc, /În voi viaţa va seca,/ Zadarnic soarta veţi ruga, / Căci scoşi veţi fi atunci din joc / Şi-ţi rămânea făr’ de noroc”.