Ștefan Dumitrescu: Rană suntem, Doamne !
RANÃ SUNTEM, DOAMNE !
Doamne, am strigat şi am urlat
Rană suntem, Doamne, sub Vecie
Până şi lumina care curge
E cuţit ce intră-n carne vie
Şi Ardealul, Doamne, e o Rană
Îmbrăţişat cu Rana despicată-n două
Care e Moldova, ochiul nostru scos
Şi întins ca dar de frică vouă
Rană e Valahia cea mută
Marea e o Rană de cristal
Susţinând Ardealul şi Moldova
Sus în vânturi ca un piedestal
Nesfârşită Rană ne este trecutul
Viitorul-o câmpie Rană
Rană este Dumnezeul nostru
Care ne e Tată şi ne este Mamă
Răni sunt ochii noştri-nscorburaţi
Dunărea şi Oltul duc puroi la vale
Limba şi Cuvântul meu sunt Răni
Povestindu-i Rănii dumitale.
Doamne, am strigat şi am urlat
Rană suntem, Doamne, sub Vecie
Până şi Lumina care curge
E cuţit ce intră-n carne vie !
23.01.2017