Baronul Iosif Fay: Declarația de adeziune a secuilor la Unirea cu România – Document „uitat” de secui dar și de istoria românească
Consemnată în documentele ungureşti încă la 1128, familia Fay a dat, de-a lungul secolelor, vestiţi militari, ambasadori (la înalta Poartă şi la Veneţia), guvernatori, scriitori, pictori, muzicieni etc, precum Fay Andras (1786-l864), Ştefan Fay, clasic al literaturii maghiare şi ilustrul Joseph (Iosif) Fay fiul lui Ştefan Fay, asupra căruia vom stărui în rândurile ce urmează.
Joseph (Iosif) Fay este autorul „Declaraţiei” de adeziune a secuilor la Unirea cu România din Parlamentul României din 1918. Discursul sau a emoţionat o ţară întreagă la acea vreme. De altfel şi celelalte discursuri au fost elogiate de marele istoric român N. Iorga.
Declaraţia prin care se exprima adeziunea secuilor la Unirea cu România a fost expusă în Parlamentul României Mari în februarie 1919. Documentul este considerat unul excepţional, dar ignorat de istorici, scrie Nicu NEAG într-un amplu şi documentat material istoric publicat pe adevarul.ro, alba. comisarul.ro, historia.ro şi preluat de romaniabreakingnews.ro
Joseph (Iosif) Fay a fost doctor în drept internaţional, specialist în istorie şi poliglot, a ajuns deputat al secuilor în primul parlament al României Mari („), prieten politic cu Octavian şi Eugen Goga, Oct. C. Taslăuanu s.a., a devenind ulterior ambasadorul României la Tokio şi Bruxelles. Soţia acestuia cobora din spiţa lui Ioan Kemeny, general şi principe al Transilvaniei (1660-l662). Este şi autorul unor Memorii faimoase (publicate în 1856 de Academia Ungară), o excepţională cronică a Transilvaniei pentru o perioadă de treizeci de ani. Tradiţia s-a continuat prin căsătoria lui Ştefan Fay (fiul) cu Voica Bogdan, descendentă mai multor familii domnitoare din Moldova – Bogdan, Cantemir, Sturză – şi strănepoată a lui Grigore Ghika, ultimul domn al Moldovei.
Din discursul deputatului secui Joseph (Iosif) Fay răzbate idea că secuii au înţeles comandamentele politice generate de Unirea Transilvaniei cu România, la 1 Decembrie 1918. Mai mult , parlamentarul promite că secuimea va deveni un factor important în consolidarea şi dezvoltarea României Mari. Prezentăm mai jos, declaraţia deputatului secui, reprodusă în „Dezbaterile Adunării Deputaţilor nr. 41/1919-1920“:
„Dlor, înainte de toate vă rog să iertaţi greşelile cuvântării mele, deoarece în româneşte numai de câteva luni vorbesc. Anume vreau să vorbesc ceva despre poporul secuilor.Vreau să vă atrag atenţia asupra acestui popor de omenire sârguincios. Având nădejde ca interesele sale vitale vor fi ocrotite în marginile noului stat, secuii au primit cu linişte şi cu încredere unirea cu România”. (Aplauze prelungite).
„Partea ce mai mare a vieţii, secuimea a petrecut-o ca copil vitreg al statului ungar“ Cum că aşa este, aceasta o dovedeşte scurt faptul de parlamentarii maghiari din ţinutul Parlament al României Mare au ieşit aproape fără excepţie din sânul acestui popor. Nu tăgăduiesc că au fost şi poate sânt şi de aceia care accentuând lozinci de agitare au voit sa tulbure liniştea înţeleaptă a secuimii, prin lipsa de conştiinţe şi cu uşurinţă.Dar, domnilor deputaţi, aceştia nu au nici o însemnătate serioasă. Procedeele acestea, drept vorbind, nici nu se pot numi agitatiţuni. Deoarece agitaţie nu este. Este însă o frazeologie năbădăioasă cu care conducătorii care îşi au pierdut oştirile mai încearcă apusa lor putere şi fac pe disperaţii politicii. Aceşti domni se pot agita. Poate se pot chiar înnebuni unii pe alţii, dar nu nebunesc pe cumintele nostru popor secuiesc, muncitor. Poporul acesta ştie să cumpănească greutatea stringentă a schimbărilor universal istorice şi a evoluţiunii, precum se vede şi din faptul că mica noastă naţiune, înconjurată de popoare străine, nu s-a putut păstra decât făcând numai politica reală.
Domnilor deputaţi, de multe secole – 1500 (sic) de ani – secuimea trăieşte strânsă într-un colţ în munţii Ardealului. În acest enorm timp partea cea mai mare a vieţii, secuimea a petrecut-o ca copil vitreg al statului ungar. (Aplauze prelungite.) Viaţa tradiţională separată a acestui popor a căzut jertfa tendinţelor maghiare de unificare şoviniste, aproape tot aşa ca şi existenţa altor popoare vechi, locuitoare pe teritoriul statului ungar”. (Aplauze umanime, strigări de bravo.)
„Cât de dezvoltată a fost conştiinţa existenţei separate a secuilor fată de orice alt popor şi chiar şi fată de fratele său maghiar este destul să o dovedesc cu indicaţia declarantului fapt istoric că oştirile secuieşti au luptat pe la 1600 la Unirea cu oştirile lui Mihai Viteazul. (Aplauze furtunoase. Strigări de bravo). Domnii mei, dacă aşa a fost în evul mediu, când de fapt piaţa naţională a secuimii exista şi când deosebirile de interese o puteau duce pe astfel de acute loviri, cu atât mai mult s-au dezvoltat aceste deosebiri în evul nou, dându-şi cele mai mici urme de viata secuiască separată au fost şterse.
Cât de dezvoltată a fost conştiinţa existenţei separate a secuilor fată de orice alt popor şi chiar şi fată de fratele său maghiar este destul să o dovedesc cu indicaţia declarantului fapt istoric că oştirile secuieşti au luptat pe la 1600 la Unirea cu oştirile lui Mihai Viteazul. (Aplauze furtunoase. Strigări de bravo). Domnii mei, dacă aşa a fost în evul mediu, când de fapt piaţa naţională a secuimii exista şi când deosebirile de interese o puteau duce pe astfel de acute loviri, cu atât mai mult s-au dezvoltat aceste deosebiri în evul nou, dându-şi cele mai mici urme de viata secuiască separată au fost şterse.
Poporul secuiesc va fi una din pietrele cele mai sigure la edificiul României Mari
Chiar şi în timpul cel mai din urmă, guvernele ungare nu au recunoscut importanţa secuimii ungureşti, într-atâta chiar, din Ungaria, puternic dezvoltată de la 1867 încoace, aşa zicând numai această regiune a rămas nedezvoltată, neglijată, fără o reţea de diferite de oarecare valoare şi fără instituţii culturale, la înălţimea nivelului modern, aşa ca funcţionarii maghiari trimişi în teritoriul secuiesc considerau numirile în acest teritoriu ca o dizgraţie, aş putea zice ca o deportaţie”.
(Aplauze)
„Domnilor deputaţi prin hotărârea Conferinţei de Pace, România a devenit stăpâna ţării secuilor şi prin aceasta îndreptarea neglijenţelor a trecut ca o problemă asupra guvernului român. Limitele unei cuvântări parlamentare ar fi înguste ca sa înşirăm toate câte ar fi de făcut, dar a căror realizare cu consideraţie şi bunăvoinţă mult ar contribui şi la buna stare a secuimii si la înflorirea ei, dar şi la ridicarea culturii şi cinstei statului.” (Aplauze)
„Dintre problemele care aşteaptă soluţii le vom pomeni numai (pe) câteva din cele mai însemnate. După părerea mea, în rândul întâi ar fi nevoia de construire a reţelei de cai ferate, care sa aibă ca rezultat legătura secuimii cu porturile marii. (Aplauze prelungite.)
Legătura aceasta ar fi cu atât mai însemnată cu cât este sigur ca şi până aci interesele vitale ale secuilor tindeau spre sud (aplauze) şi ca ei, fiind un popor par excellence comercial, trecură pe drumuri muntoase, grele de umblat, trecură cu carele lor şi Carpaţii ca să-şi satisfacă trebuinţele lor.
D-lor deputaţi, tot atât de însemnat aş socoti şi sprijinirea eficace din partea statului, a bisericilor şi a şcolilor, deoarece din cauza neglijării seculare de care am vorbit, secuii nu sunt în stare sa-şi susţină institutele de cultura cu succes, şi numai din propria putere. De mâna întâi ar fi şi chestiunea funcţionărimii secuieşti. Într-o naţie atât de omogenă ca cea secuiască, îndrăznesc să afirm că ar fi în interesul cel mai înalt al statului să existe o întocmire care şi în administraţie şi în justiţie ar fi favorabilă existenţei în masă a elementului secuiesc, sârguincios şi politiceşte element de încredere.
Însă dacă susţinând unitatea statului român, poporul secuiesc şi-ar putea conduce afacerile sale cu o astfel de soluţiune a chestiunii, nu ar duce la iredentism, ci din contră la încopcierea trainică a mai bunei înţelegeri, care ar lipi pe secui de statul căruia ar avea sa-i mulţumească renaşterea vieţii sale tradiţionale”. (Aplauze)
„Ca cetăţean credincios al statului român şi ca secui care îmi iubesc neamul, am venit în acest loc, nevoind să ţin seama de acea teroare nestăpânită a societăţii cu care răposaţii conducători au voit să silească pe secui să se bată cu mori de vânt”. (Aplauze)
„Noi am adus cu noi încredere şi ca răspuns cerem tot încredere”. (Aplauze)
„D-lor deputaţi, părerile dv. nu trebuie sa le întemeiaţi pe aparenţă, trebuie să vedeţi, să cunoaşteţi poporul secuiesc, muncitor, cu suflet cinstit, de aceea zic: ajutaţi-ne ca armele agitatorilor să le luăm prin aceea când nu veţi privi la noi ca învingătorul la învins, ci că vă veţi întoarce ca prieten la prieten (aplauze prelungite) la acest popor de secui care mult a suferit şi care este vrednic de o soartă mai bună. Făcându-se astfel, eu sunt convins că în scurt timp poporul secuiesc va fi una din pietrele cele mai sigure la edificiul României Mari. (Aplauze prelungite şi îndelung repetate)
„Secuii în cea mai mare parte sunt vechi fraţi ai noştri români“
După declaraţia deputatului secui, a luat cuvântul Nicolae Iorga.
„Domnilor, mulţumesc în numele dumneavoastră domnului deputat baron FAY pentru cuvintele spuse în numele secuilor, care şi alături de Ştefan cel Mare au luptat la Podul Înalt în 1475 pentru apărarea Moldovei şi a românismului, şi care în cea mai mare parte sunt vechi fraţi ai noştri români care şi-au pierdut limba lor. Îi mulţumesc pentru încrederea ce o pune în statul român, care va şti să preţuiască această încredere”.
Istoricul Ion Coja susţine că Declaraţia deputatului de Odorhei, Joseph Fay, citită în primul Parlament al României Mari, este un document excepţional, dar ignorat sau ocultat de istorici. Atât de cei români, cât şi de cei maghiari. Coja apreciază că pentru ultimii este de înţeles, dar pentru primii nu.
„Ar fi de recomandat ca acest text să apară şi în manualul de Istorie a secuilor, dacă acest manual este scris cu un minim de respect pentru Adevăr”, susţine istoricul.
Adeziunea secuilor la o convieţuire demnă şi paşnică în cadrul statului naţional unitar român este susţinută şi de prof. univ. dr. Ioan Bojan.
O poziţie de sine stătătoare, favorabilă Unirii Transilvaniei cu România, au adoptat şi secuii. La începutul anului 1920, baronul Joseph Fay, deputat din partea secuilor, a făcut următoarea declaraţie în Parlamentul României:
«Secuii, avînd nădejde că interesele lor viitoare vor fi ocrotite în sînul noului stat, au primit cu încredere şi linişte Unirea Transilvaniei cu România»“
Despre Joseph Istvan Fay vorbeşte, într-un interviu publicat în Ziarul Financiar, şi nepotul acestuia scriitorul Ştefan Fay:
„Bunicul meu după Tata, Iosif de Fay, s-a nascut în Transilvania şi s-a căsătorit cu Gabriela Kemeny, descendentă din Ioan Kemeny. A fost mai intâi Capitan de Fagaras, apoi Principe al Transilvaniei. Ioan Kemeny se tragea din familia Micula de pe Somes cu numele maghiarizat in Kemeny. Iosif de Fay, la indemnul insistent al lui lui Octavian si Eugen Goga, al lui Octavian Tăzlăuanu si al altor mari patrioţi români, a fost deputatul secuimii din Odorhei în Parlamentul României, iar discursul sau în română pe care abia o învăţase pentru acea ocazie, pe 19 februarie 1920, nu numai că a fost ovaţionat, dar şi remarcat de Nicolae Iorga, pe atunci preşedintele Parlamentului. Regele Ferdinand i-a propus bunicului meu intrarea în diplomaţie. A fost numit responsabilul Legaţiei Române de la Tokyo şi, învăţând pe lângă alte 13 limbi şi japoneza, a fost ales de ansamblul Corpului Diplomatic din Japonia să ţină discursul la aniversarea Mikado-ului. Apoi a ajuns prim-secretar de ambasadă la Bruxelles unde se pare ca a fost asasinat. În orice caz, a fost găsit fără viaţă, în condiţii neelucidate. Pentru meritele sale, a fost decorat cu Coroana României, Steaua României şi Ordinul Soarelui Răsare al Japoniei”.
Documentul este considerat unul excepțional, dar ignorat de istorici, scrie Nicu NEAG într-un amplu și documentat material istoric publicat pe adevarul.ro, alba.comisarul.ro, historia.ro și preluat de romaniabreakingnews.ro
