Ștefan Dumitrescu: Ne iubeam atât de mult
Ne iubeam atât de mult
Ne iubeam atât de mult
încât ne uitam, iubito, unul
în ochii celuilalt
de mii de ani
timpul se subțiase,
beat,
decolorat
înțepenind
maiestuos și înalt
că la un moment dat
ochiul meu drept
a pornit cu mâinile întinse
să îmbrățișeze
ochiul tău stâng
și ochiul tău stâng a pornit
cu mâinile întinse
înspre ochiul meu drept
să-l îmbrățișeze
și după ce s-au îmbrățișat
din inerție
a plonjat fiecare ochi
înlăuntrul celuilalt
plutind înspre adâncul
lui misterios
întunecat
și ochiul tău drept
a pornit cu mâinile întinse
către ochiul meu stâng
și ochiul meu stâng a pornit
ca o săgeată cu mâinile
întinse către ochiul tău drept
atunci s-au auzit
la marginea universului
aștri cum plâng
în deșert
și după ce s-au îmbrățișat
au alunecat
fiecare
înspre adâncul celuilalt
orbitor ca un soare
simțindu-și fiecare
adâncul din el
sfâșietor
cum îl doare
și inima ta a pornit
cu mâinile întinse
către inima mea
și inima mea
a pornit cu
brațele deschise
către inima ta
și după ce s-au îmbrățișat
au continuat
să alunece
una în adâncul celeilalte
înspre esență
și înspre moarte
că s-au auzit
cutremurându-se
hăurile
și bolțile înalte
și sângele meu
a pornit cu brațele întinse
către sângele tău
și sângele tău
a pornit cu brațele întinse
către sângele meu
și atunci s-a auzit
în cer
murmurând fericit
Dumnezeu
și după ce s-au
îmbrățișat
au continuat să plutească
unul înspre adâncul
celuilalt
materia a început
să foșnească
dureros
sfâșietor și înalt
și plămânii mei
au plonjat
în adâncul plămânilor tăi
și plămânii tăi
au plonjat
în adâncul plămânilor mei
și-a început să
răsune în cosmos
corul bătrânilor zei
și oasele mele
au pornit cu brațele întinse
către oasele tale
că s-a umplut lumea
de jale
și oasele tale au pornit
cu brațele întinse
către oasele mele
și au plonjat unele în adâncul
celorlalte
ca în niște tunele
călătorind la nesfârșit
către abisul din ele
trecând
dincolo de moarte
și de stele
fiecare celulă a trupului
meu
a pornit cu mâinile
întinse către fiecare
celulă a ființei tale
și după ce s-au îmbrățișat
au pornit mai departe
înspre adâncul din ele
trecând de moarte
de stele
și de hăuri deșarte
în univers s-a auzit
o muzică divină
un cutremur dulce
un clipocit
semn că noi
vom călători, iubito,
la infinit
