„Acolo unde este inima ta, acolo e și casa ta!”
Putem spune despre Octavian Curpaș, autorul volumului EXILUL ROMÂNESC LA MIJLOC DE SECOL XX – „Pașoptisti” români în Franța, Canada și Statele Unite, volum aparut la Editura Anthem, Arizona, 2011, că face parte din suita intelectualilor români ce au reușit departe de țară.
Destinul celor plecați, de multe ori complicat de evenimente și motivații necunoscute nouă, lasă amprenta locului. Asa cum ar spune și M. Eliade „destinul este acea parte din Timp în care Istoria își imprimă voința ei asupra noastră.“
Fiecare dintre cei dezrădăcinați au odiseea lor, autorul însuși declarându-se un Ulise, ce reușește prin inteligență și perseverență, să-și atingă scopurile. Aș putea spune că, inima lui Octavian Curpaș bate ritmat pe sunet de doină românească în Arizona, unde acesta s-a stabilit, alături de ființele cele mai dragi…
Dar dorul de casa, locurile copilăriei îl urmăresc inconștient, lasând prin paginile volumului nostalgia românului pribeag. Nu aș spune „exilat”…
„Dumnezeu este un vecin față de exilul eului nostru, care ne face să ne căutam pe alte tarâmuri și să nu fim niciodată în apropierea noastă, prin soarta inaccesibilă nouă”, afirma Emil Cioran.
O carte document aș spune, prin această incursiune istorică a diasporei românești de la mijlocul secolului trecut. Dorința de libertate și de a-și împlini visurile i-a determinat pe cei plecați să-și privească viitorul în credină și adevăr, așa cum spunea și Mircea Eliade că, “a fi liber înseamnă înainte de toate, a fi responsabil față de tine însuți.”
Fiecare erou al cărții este desenat pe o harta planetar-sufletească de către autor cu profesionalism și o tandrețe remarcabilă. Demnitatea românească străbate fiecare pagină… Să fie dorința scriitorului de a ne mai reda din demnitatea stirbită de vremi?
,,De ce îi este omului de astăzi foame? De iubire și de sens.” ( Nicolae Steinhardt)
Această “foame” o regăsim în volumul lui Octavian Curpaș. O viață de căutări, dorința de izbândă !
Personajele sale autentice au prins și mai multă viață prin subtilitatea autorului. Felul în care îl descrie autorul pe Dumitru Sinu este foarte bine ancorat în volum, vorbind de cei 63 de ani de exil. Acești ani ,,înseamnă mult pentru un emigrant: învătăminte trase din propriile întâmplări de viață, evaluarea fiecărui individ cu mare atenție și selectarea adevăraților prieteni, înseamna să știi, să vrei și să poți să întinzi o mâna de ajutor atunci când cel de lânga tine are nevoie și asta pentru a putea primi la rândul tău, pentru că niciodată nu stii ce-ți aduce ziua de mâine. Dumitru Sinu a reușit să se-ncadreze în rigorile unei lumi dure, a unei lumi care l-a călit și l-a întărit și în care a reușit să se înconjoare de foarte mulți oameni care și-au dobândit în fața sa, statutul de PRIETEN. Daca ar fi să polemizăm pe baza acestui subiect ne-ar trebui pagini întregi pentru a-l creiona și a-i evidenția toate caracteristicile, implicațiile, avantajele și uneori, dezavantajele, așa că las la latitudinea fiecăruia dintre dumneavoastră alegerea prototipului uman care să întrunească toate cerințele pentru a-l ridica la rangul de prieten.“
Fiecare personaj are povestea sa captivantă, autorul facând adesea trecerea prin momentele esențial-umane: nașterea, școala, prima dragoste, căsătoria, familia, prietenii, urme adâncite în timp și spațiu.
Cuvintele noastre “reprezintă o introducere la dor”, considera Constantin Noica și adesea ilustrul gânditor se întreaba daca nu s-ar putea fundamenta “o filozofie a dorului drept una a românescului.”
Prin acest dar, făcut nouă, românilor de-acasă și nu numai, Octavian D. Curpaș ne poarta într-o noua lume, unde “limba” și-a găsit locul după cum afirma Heidegger: “Limba este deopotriva loc de adapost al Ființei și locaș al esenței omului”. (“Scrisoare despre umanism”)
Folosind stilul său remarcabil de jurnalist și fin psiholog, îmbinând în nuanțe vii destinele prietenilor săi, uneori contopindu-se prin afect, legănat de propriile sale amintiri, nu pot să nu remarc românismul adâncit ca într-o fântâna cu “apă vie”.
“Limba este însăși floarea sufletului etnic al românimii…“Din mii si mii de vorbe consista-a noastră lume”… “Nu noi suntem stapânii limbii, ci limba e stapâna noastră… Limba și legile ei dezvoltă cugetarea”. (M. Eminescu)
Octavian D. Curpaș prin EXILUL ROMÂNESC LA MIJLOC DE SECOL XX – „Pașoptiști” români în Franța, Canada și Statele Unite, o nouă viziune socio-psihologică din perspectiva istorică asupra diasporei, poate sa fie o carte de referință pentru noi toți.
“Împrejurarile sunt mai întotdeauna grele. Și fiecare obține ce vrea, dar ceea ce vrea cu adevărat, nu ceea ce spune că i-ar plăcea să aibă; ceea ce se obține prin neprecupețit sacrificiu, înfrângând lenea, nestăruind asupra scrupulelor. Împrejurarile nu pot fi scuza decât pentru ratați; și ratații pe plan social sau duhovnicesc sunt cei care s-au dat batuți, n-au avut mesaj sau nu le-a fost destul de scump.“ Nicolae Steinhardt
Octavian Curpas a reușit! Și nu este singurul! Încetul cu încetul, ne vom recâștiga mândria de român, (hulita azi de unii), prin cei de lânga noi, care ne dau lecții de românism, de demnitate națională.
EXILUL ROMÂNESC LA MIJLOC DE SECOL XX – „Pașoptiști” români în Franța, Canada și Statele Unite, o carte document ce merită citită…
Mariana Gurza
Timișoara
