Cuvânt și iubire

V.M. Stimate domnule prof. V. Dulgheru, cer ajutorul Dumneavoastră în înţelegerea mai profundă, mai corectă a situaţiilor socio-politice din Republica Moldova, care devin tot mai complicate, mai îngrijorătoare privind:

– Activizarea la maxim a forţelor de stânga în frunte cu Dodon ş.a. care nu ascund ajutorul Kremlinului şi interesul readucerii Basarabiei în lagărul rusesc novorus;

– Pasivitatea la maxim a forţelor de dreapta prounioniste (PL, PLR, PNL, Dreapta) care nu dau nici un semn de îngrijorare de lipsa unităţii cu toate că suntem ameninţaţi de federalizare, reorientare spre Rusia, de pierderea lucrurilor pentru care am luptat apr.30 de ani (limbă, istorie);

– De ce stânga este îngrijorată de creşterea forţelor proeuropene prounioniste, iar dreapta aşteaptă. Ce aşteaptă?

V.D. După pierderea alegerilor prezidenţiale (mai corect după victoria care ne-a fost furată, a fost ratată într-un mod prostesc!) şi instalarea lui Dodon în fotoliul prezidenţial (atât de jinduit de el!) situaţia social politică a devenit deosebit de îngrijorătoare. Conform declaraţiilor dodoniştilor doar într-o săptămână Dodon a făcut atât cât preşedintele Timofte pe tot parcursul mandatului. Într-adevăr, doar într-o săptămână a făcut atâtea prostii încât ar trebui să ne pună pe gânduri: câte va reuşi să dreagă pe parcursul întregului mandat de cinci ani. Până unde va ajunge acest Dodon? Până unde i se va permite să se răţoiască?

Spre deosebire de cele de dreapta forţele de stânga au ştiut să se unească (în mare parte) în recentele alegeri prezidenţiale şi acum se bucură de rezultatul obţinut. Ei sunt siguri că preşedintele lor (aşa î-l dezmiardă) va rezolva toate promisiunile declarate în alegeri. Iar Dodon, ca un adevărat pionier (întotdeauna gata!) s-a şi apucat de realizarea lor chiar din prima zi, de parcă înainte nu ar mai fi 1727 de zile. Desigur, nu s-a apucat de problemele, pe care nu le poate rezolva, nu doreşte să le rezolve (este vorba de criza economică şi întoarcerea Miliardului. A scrie o fiţuică şi a o transmite parlamentului nu înseamnă nimic). A schimbat termenul de limbă română cu termenul stalinist de limbă moldovenească (şi asta doar pe situl preşedinţiei, dar a dat răsunet). A scos steagul Uniunii Europene de pe clădirea Preşedinţiei semn că una din puteri în stat nu mai este europeană (ar trebui probabil să pună steagul Rusiei că acesta este schimbul). Le-a promis alegătorilor săi că va soluţiona problema transnistreană. Iată că a avut deja (aşa cum ia ordonat Putin prin Rogozin) o întâlnire cu preşedintele (nu cu aşa zisul preşedinte) Krasnoselskij.

Pe parcursul întregii campanii preelectorale şi electorale Dodon a bravat cu apropierea sa de Rusia, de Putin (vă mai amintiţi de puzderia de megabanere cu cei trei (Putin Dodon şi Greceanîi) la masa trădării). Nu a ascuns faptul de unde îi vin banii în campania electorală (dar sumele venite din Rusia au fost foarte mari. Acest lucru l-a menţionat şi unul dintre fondatorii PSRM, fostul lui coleg de partid V. Krîlov, nemaivorbind de diverse investigaţii jurnalistice). Dar justiţia moldovenească este oarbă şi surdă când vorba vine de Plahotniuc, Dodon ş.a. Nu în zadar Dodon, ca un adevărat fanariot, a dorit cu tot dinadinsul ca la investirea lui să fie şi Putin prin emisarul său Rogozin. Ia dat planurile peste cap ceaţa care a întârziat aterizarea lui Rogozin. Dar atât de mare a fost dorinţa că întâlnirea celor doi a avut loc în aceeaşi zi (noapte!) pe la miezul nopţii (ultimul timp marea politică pe malul Bâcului se face pe la miezul nopţii!). Ce au discutat ne putem doar imagina. Totuşi, unele informaţii au apărut în presă şi a făcut acest lucru chiar presa aservită lui. Din marea dorinţa de a prezenta marile succese realizate doar într-o săptămână (într-adevăr se spune că „Pasărea pre limba ei piere!”) dintr-o emisiune de la AccentTV Rogozin ne informează: „Am discutat despre refacerea comerţului cu Rusia, despre problema transnistreană. Preşedintele nou ales! Al Transnistriei formează guvernul, după ce se va întâlni cu preşedintele Dodon (ca doi ditamai preşedinţi de ţări de la egal la egal – n.n.!) şi vor discuta problemele economice cu care se confruntă Transnistria”. Dar ea se confruntă cu mari probleme economice legate de reducerea substanţială a injecţiilor ruseşti (din cauza crizei economice şi apariţiei unui alt mâncău – Crimeea). Observaţi, Rusia doreşte cu mâinile lui Dodon să pună pe umerii noştri problemele economice ale Transnistriei împreună cu datoriile ei Rusiei de peste 5 mlrd dolari (miliardul furat devine un fleac!). Pe lângă rezolvarea problemelor economice ale Transnistriei întâlnirea recentă a lui Dodon cu Krasnoselskij este un pas spre federalizarea Republicii şi un alt pas spre Novorosia lui Putin aflată actualmente la fază de construcţie.

Referitor la pasivitatea forţelor de dreapta, într-adevăr este alarmantă. „Casa arde iar baba se pieptănă”, baba fiind ramolita noastră dreaptă. Fiecare lideraş de dreapta stă în foişorul său de fildeş şi se complace cu imaginea sa (falsă!) de mare (unic!) unionist. Ei şi ce dacă electoratul îi apreciază atât de prost în alegeri în schimb ei strigă cel mai tare despre Unire. A avut dreptate pionerul Batrâncea când ia reproşat lui M. Ghimpu „Voi mai tăceţi! Sunteţi mai puţin de 2%”. Iar Dodon a făcut şi va mai face nestingherit tot soiul de prostii. Totul e înainte.

Cu toate acestea Dodon e deranjat de creşterea procentuală a unioniştilor. Nu în zadar unul din scopurile de bază al lui este „lichidarea unionismului” ca curent (poate şi a unioniştilor!). El cunoaşte forţa reală a unioniştilor (a simţit-o chiar în recentele alegeri!) în pofida faptului că la moment este ca o turmă fără cioban. Îl deranjează faptul că această turmă şi-ar putea găsi un cioban şi atunci va fi o problemă (pentru el!). De aceea va folosi toate mijloacele pentru a nu admite coalizarea dreptei. Iar dreapta aşteaptă. Ce aşteaptă? Poate ca nişte mioare aşteaptă când vor fi pregătite bou-vagoanele pentru a fi duşi în Siberia? Este o aşteptare sinucigaşă. Eu cred că  turma, adică noi cei mulţi (nu cei câţiva lideraşi care se complac cu situaţia lor), ar trebui să punem umărul la reclădirea acestei drepte atât de fărâmiţate.

V.M.  Din câte ştiu, înţeleg şi e posibil de explicat blocul politic de dreapta (PL, PNL, PLR, Dreapta) nu se vor uni. Liderii acestor partide nu dau semne de aşa ceva. Ce posibilităţi există în consolidarea acestui bloc de centru-dreapta? Aici sunt germenii raţiunii, unităţii. Pot fi ei treziţi?

V.D. Spuneam anterior şi mă repet acum într-un stil leninist: „Dacă vârfurile nu doresc atunci cei de jos ar trebui să facă acest lucru”. Pentru orice om treaz la minte este clar că fărâmiţarea este un lucru prost. Această slăbiciune a fost folosită de duşmanii Neamului pe parcurs de milenii. Numai uniţi am putea pune ursul cu botul pe labe. Chiar să nu-i deranjeze pe aceşti lideri înfumuraţi faptul că nişte nulităţi îşi şterg ciubotele moscăleşti de ei (dar şi de noi, unioniştii)? Contraproductivă pentru Dreapta a fost fărâmiţarea de pănă acum a PL-ului (PLR, Dreapta, acum şi fracţiunea Şalaru. Unii analişti politici vorbesc despre un nou partid politic Şalaru. Cea mai bună soluţie ar fi implicarea majoră în reclădirea acestui partid unificator de dreapta). Toate acestea s-au făcut din cauza lipsei unei democraţii veritabile în interiorul partidelor. Cred totuşi în raţiunea dacă nu a liderilor cel puţin a celor din nivelurile doi din aceste partide. Marea problemă a dreptei este identificarea unui lider (unui singur lider) acceptat de toţi, dar el trebui identificat, în caz contrar nu există nicio şansă de a stăvili revanşa dodonist-plahotniucist-putinistă.

V.M. Privind situaţia în ansamblu pericolul care ne paşte în condiţiile întârzierii cu mobilizarea tuturor forţelor proeuropene, prounioniste ne va aduce la întârziere şi înfrângere totală în alegerile din a. 2018 cât şi marele pericol care deja, cel puţin teoretic, verbal a răsunat: Plahotniuc se declară să unească forţele prounioniste pentru a rezolva problema majoră a Re-unirii. Ce ne rămâne să facem de urgenţă? Poate trecem la organizarea neîntârziată a Marii Adunări Naţionale şi proclamarea unirii tuturor forţelor proeuropene unioniste. Cât e de posibil acest lucru? Ce rol poate juca Sfatul Ţării, forţele unioniste din Ţară şi Basarabia?

V.D. Întârzierea unificării forţelor proeuropene, unioniste va fi fatală pentru noi. Să nu repetăm situaţia din alegerile recente prezidenţiale. Dacă unicul lider de dreapta ar fi fost identificat cel puţin din vară sunt sigur că rezultatele ar fi fost altele. Electoratul a demonstrat că se poate mobiliza şi foarte rapid (aceasta îl deranjează pe Dodon, Plahotniuc, pe stăpânul lor Putin). Din păcate vârfurile nu au fost pe potriva mulţimii. Aici e problema. Susţinerea doar declarată şi făcută în ultimul moment când se mai putea drege foarte puţin nu a contribuit cu nimic la rezultatul Maiei Sandu.  Până la alegeri, unde stânga doreşte să cucerească şi ultima baricadă, a rămas puţin. În cel mai bun caz ceva mai puţin de doi ani. În cel mai rău caz (pentru a ne prinde nepregătiţi (ca şi în alegerile recente prezidenţiale!)) pot fi demarate oricând alegeri anticipate, dorite atât de Dodon cât şi de Plahotniuc. Dodon le-ar dori chiar acum, fiind pe cal alb prezidenţial. Timpul după cum se ştie erodează şi lucrează împotriva lui. Plahotniuc continuă reclădirea megapartidului său de orientare social-democrată şi este aproape de finalizare, având scopul preluării complete a puterii şi eliminării liberalilor de la putere (dar aşa dispersaţi nu au nicio şansă să acceadă în parlament!). Acum să ne aşteptăm la un prim pas spre acest scop: aşa numita reorganizare a guvernului şi instalarea lui Plahotniuc în funcţia de prim ministru. Un alt pas al lui Plahotniuc va fi schimbarea sistemului electoral existent în unul mixt sau uninominal. Iar aceasta este totul. Plahotniuc a fost în stare să-i cumpere pe cei 14 transfugi comunişti (să ne amintim de confesiunea comunistei de la Soroca E. Bodnarenco), pe alţi şapte liberal-democraţi şi să fim siguri, folosind banul şi cnutul (mă refer la aparatul administrativ şi dosariadă), să fim siguri că îi va cumpăra, şantaja şi pe cei care vor fi aleşi uninominal.

Faptul că unii încearcă să promoveze ideea că Plahotniuc ar fi în stare să facă Re-unirea eu le-aş da dreptate. Da, Plahotniuc, cu întreaga sa influenţă pe care o are, cu întreaga sa putere pe care o deţine în acest stat capturat, ar fi în stare să facă Re-unirea. Dacă ar dori, dar el nu va dori acest lucru niciodată!. Este un simţ natural al autoconservării. Într-un stat cu o justiţie bine pusă la punct nu are nicio şansă să scape de închisoare, având atâtea păcate. Mai degrabă ar prefera orientarea estică unde sub acest aspect nu-l paşte nici un pericol. Exemple avem destule: Ianukovîci, Karamalak, chiar şi Usatîi declarat acum în urmărire internaţională ş.a. Ar mai putea fi crezut dacă demonstra acest lucru în recentele alegeri prezidenţiale. Pentru toată lumea era clar că dacă Plahotniuc ar fi dorit Maia Sandu ar fi fost astăzi preşedinte (nu acest impostor îngâmfat în pene!). La înspăimântat perspectiva pe care i-o descria Maia Sandu prin desemnarea unui procuror general din afară.

Referitor la unirea tuturor forţelor proeuropene unioniste. După cum aţi menţionat este greu de făcut unirea doar a tuturor forţelor de dreapta dar mite şi a celor de centru-dreapta. Nu sunt sigur şi de oportunitatea realizării unei astfel de construcţii prea amorfe. Mult mai bine ar fi existenţa a două partide proeuropene prounioniste: unul de dreapta şi altul de centru-dreapta cu o condiţie obligatori de colaborare nu de concurenţă, război cum a fost până acum. Pe centru – dreapta problema pare să fie mai lejeră. Există deja un lider unanim recunoscut de cel puţin 50% din electorat. Urmează ca ceilalți lideri ai partidelor de centru-dreapta (PLDM, PPEM, PPDA, PDA) să ia în consideraţie voinţa poporului, să se pătrundă de gravitatea situaţiei, de faptul că ascensiunea prea rapidă a lui Dodon trebuie stăvilită şi să purceadă la crearea unui partid puternic de centru-dreapta, numai fără un Filat.

Cel mai mult avem de lucru pe segmentul de dreapta. Aici trebuie aruncate toate forţele disponibile pentru crearea unui pol (partid) de dreapta puternic. În această acţiune este necesară atragerea tuturor forţelor unioniste atât de răzleţite. Pentru realizarea acestui scop măreţ, care este şi o condiţie indispensabilă pentru realizarea visului de Re-unire în a. 2018, este strict necesar ca liderii tuturor partidelor (sau mai bine să delegheze reprezentanţi din nivelul doi), organizaţiilor social-politice, organizaţiilor de tineret unioniste, Sfatul Ţării 2, dar şi stimaţii noştri ambasador basarabeni în parlamentul şi Senatul României dnii C. Codreanu şi I. Hadârcă, să purceadă imediat la constituirea unei mese rotunde pentru organizarea unei Mari Adunări Naţionale şi ulterior convocarea unui mare congres unificator. Acesta ar putea avea loc chiar în ziua de 27 martie 2017, la un an de la marele eveniment din 2018. Crearea partidului unificat de dreapta ar fi o şansă reală pentru unionism în alegerile din 2018.