Octavian D. Curpaş: Confruntări, de Iosif Ţon – O carte despre cum îşi poate recâştiga biserica autoritatea
Este destul de uşor, atunci când trăieşti într-o societate în care principiile libertăţii de conştiinţă sunt respectate, să uiţi istoria plină de lupte şi de suferinţe a celor pe care Dumnezeu i-a ales să fie „campioni” ai credinţei, în mijlocul unei lumi pline de întuneric. De fapt, biserica creştină s-a ridicat tocmai datorită unor astfel de oameni, care depăşindu-şi slăbiciunile şi punându-şi toată încrederea în Dumnezeu, au reuşit să zidească o temelie puternică pentru libertatea de închinare a fiecărui om, conform cu credinţa pe care o are. Din rândul acestor oameni, face parte şi pastorul Iosif Ţon, care prin intermediul volumului „Confruntări”, ne pune la dispoziţie materiale pline de valoare pentru istoria bătăliei dintre ateismul comunist şi credinţa creştină.
Atlanta, Georgia, 27 iulie 1939
La peste 20 de ani de la căderea comunismului în România, s-ar putea ca pentru mulţi să nu mai prezinte interes ceea ce s-a întâmplat timp de 40 de ani în ţara noastră. Cea mai mare greşeală ar fi să uităm ce s-a petrecut atunci, să ştergem cu buretele toată seria de nedreptăţi, persecuţii şi încălcări flagrante ale drepturilor omului şi astfel, să devenim nu numai lipsiţi de apreciere, dar şi vulnerabili faţă de întoarcerea, oricând posibilă, a unor noi forme de despotism. Istoria anilor grei ai comunismului „biruitor” nu trebuie uitată şi nici nu trebuie să se repete în vreun fel. Iată de ce, volumul „Confruntări” ne oferă posibilitatea de a păstra vie memoria faptelor rele din acele timpuri, pentru ca ele să nu mai revină.
În acest sens, gândul central al acestei culegeri de documente este bine sintetizat de Declaraţia făcută la Congresul Mondial al Bisericilor Baptiste, desfăşurată la Atlanta, Georgia, în 27 iulie 1939. „Nici un om, nici un guvern şi nici o instituţie religioasă, civilă, socială sau economică nu are dreptul să-i dicteze vreunei persoane cum să se închine lui Dumnezeu sau dacă să se închine sau nu. În continuarea practicii noastre constante, suntem imperativ constrânşi să insistăm din nou, asupra deplinei menţineri a absolutei libertăţi religioase a fiecărui om, de orice credinţă sau fără credinţă.”
„Cine îşi va pierde viaţa?”
În continuare, suntem plăcut surprinşi de prospeţimea conceptelor pe care Iosif Ţon le exprimă într-unul dintre documentele marcante, scrise împotriva regimului totalitar, intitulat „Cine îşi va pierde viaţa?”, întocmit în anul 1973.
Prin intermediul unei prezentări sintetice de excepţie, Iosif Ţon ne conduce prin istoria conceptului libertăţii de conştiinţă, de-a lungul veacurilor. În final, autorul aplică elementele de dogmatică creştină cu privire la liberate, la situaţia cultelor religioase neoprotestante, din România comunistă. Oferind o binemeritată lecţie autorităţilor statului referitor la respectarea drepturilor omului, stabilite prin Declaraţia de la Helsinki şi având şi curajul de a distribui acest manifest document, Iosif Ţon transpune în practică ceea ce el a studiat atunci când şi-a realizat teza asupra martirajului.
Libertatea copiilor lui Dumnezeu
În privinţa libertăţii pe care Dumnezeu o recunoaşte omului, Iosif Ţon nota: „Cristos a plecat de la premiza că omul este liber să îşi aleagă destinul, că el are nevoie să experimenteze puterea eliberatoare a Evangheliei, înainte de a găsi această libertate, pe care Pavel a numit-o libertatea copiilor lui Dumnezeu.” În continuare, el spune, citând din Declaraţia de la Atlanta: „Religia adevărată se sprijină pe convingerea că fiecare om poate să intre în legătură directă cu Dumnezeu. A-i nega vreunui om deplina exercitare a acestui privilegiu, înseamnă a-l priva pe individ de dreptul lui cel mai sacru şi de a-i viola demnitatea şi valoarea ca fiinţă umană.”
Pornind de la aceste principii, Iosif Ţon demască complotul pus la cale de autorităţile comuniste, care acţionând din interiorul bisericilor neoprotestante, prin intermediul conducerii acestora, şi-a impus un sistem bine gândit de subminare a dezvoltării lor, sub aparenţa menţinerii libertăţii de conştiinţă. Acest duplicitarism nefast, manifestat de autorităţile comuniste, este pus în evidenţă de autor, care subliniază nevoia mutării centrului spiritual al bisericii de la conducerea organizată, la Cel care este Capul – Isus Cristos.
Stăpânul nostru suprem este Dumnezeu
„Ceea ce vrem să spunem este că prin reglementările şi instrucţiunile nescrise, bisericile au fost împinse într-o situaţie neconstituţională, nestatutară şi nebiblică. Este timpul să ne oprim si să ne întrebăm unde am ajuns, cum de am ajuns unde suntem şi dacă este bine asa. Iar dacă ajungem să vedem că nu este bine, să avem curajul să ne întoarcem de unde am căzut şi să ne refacem fiinţa biblică, nou-testamentală, aşa cum vrea Domnul nostru, Isus Cristos.”
Aceste cuvinte curajoase ale lui Iosif Ţon sunt însoţite şi de nişte cereri precise pentru oprirea imixtiunii autorităţilor de stat în administraţia bisericii, dincolo de ceea ce este legal, conform tratatelor internaţionale. „Biblia ne învaţă să preţuim ţara în care trăim şi să stimăm autorităţile ei, să le dăm tot ceea ce le aparţine acestora. Dar Biblia ne mai învaţă că Stăpânul nostru suprem este Dumnezeu şi pentru noi, autoritatea Lui este cea care ne cere angajare necondiţionată şi deplină.” Urmarea răspândirii acestui document se poate intui uşor. Nu a fost simplu pentru Iosif Ţon să facă faţă autorităţilor comuniste şi temutei securităţi.
Pe de altă parte, contextul internaţional era într-un proces de schimbare, iar dorinţa autorităţilor statale din România de a obţine „Clauza naţiunii celei mai favorizate” din partea SUA a condus la oprirea unui şir nefast de evenimente, care s-ar fi încheiat cu lichidarea fizică a autorului. Lucrul cu adevărat deosebit este acela că acest document ajuns peste hotare, a silit autorităţile comuniste să îşi revizuiască comportamentul faţă de cultele neoprotestante şi să dea curs acelor cereri privind neamestecul lor în viaţa internă a bisericii.
„Manifest creştin”
Un alt document cu un profund caracter istoric şi spiritual al acelor timpuri este aşa-numitul „Manifest creştin”, care se constituie ca o replică la „Manifestul comunist” scris de Karl Marx. Mergând pe principiul opunerii la teza ateismului comunist a unei antiteze bazate pe conceptele religiei creştine, pastorul Iosif Ţon demonstrează în mod admirabil, faptul că societatea comunistă a fost incapabilă în a produce acel om nou, „constructor devotat şi conştient al comunismului.” Singura învăţătură capabilă să producă un om nou este cea creştină.
„Să spunem direct şi deschis ceea ce credem şi ceea ce vom căuta să demonstrăm în continuare: cauza pentru care nu se realizează omul nou este tocmai ideologia materialistă, atee. Fiindcă aceasta este piedica cea mai formidabilă care a fost înălţată vreodată, în calea formării caracterului nobil al omului.”
Sufletul omului este însetat după lumea spirituală
Examinând obiecţiile împotriva credinţei aduse prin intermediul materialismului dialectic, conceput de Marx şi Engels, precum şi prin tezele evoluţioniste ale lui Darwin, Iosif Ţon ne oferă o imagine sintetică asupra lipsei de fundament ideologic al acestor învăţători, relevând contradicţia de fond a acestora. Sistemul comunist destinat să producă apariţia omului nou, era el însuşi cauza care împiedica dezvoltarea unui om cu adevărat nou, superior din punct de vedere moral şi spiritual.
„Ceea ce se poate constata este că materialismul a creat în oameni un imens gol spiritual. Sufletul omului nu poate fi satisfăcut numai prin bunuri materiale şi culturale; el este însetat după lumea spirituală şi nu poate fi satisfăcut decât în contactul viu cu aceasta.”
Locul creştinului în socialism
În continuare, autorul consemna: „Lucrul pe care-l dovedesc cu claritate toate faptele istorice este că religia creştină în forma ei autentică a fost cea care a reuşit într-un mod nemaicunoscut în istorie, să creeze un om moral şi o societate curată şi că prăbuşirea credinţei a avut ca rezultat prăbuşirea moralităţii societăţii în ansamblul ei.” Acest manifest creştin lansat în cursul anului 1974 defineşte în cele din urmă, „Locul creştinului în socialism”, reliefând faptul că nu este corect statutul de toleranţă acordat creştinilor neoprotestanţi.
„De Isus Cristos se tem numai aceia care ar vrea să transforme lumea întreagă, dar care se tem ca această transformare să înceapă în ei înşişi, în propriul lor caracter. Revoluţia trebuie să înceapă în noi înşine, în fiecare dintre noi şi aceasta o poate face numai acela care a iubit omenirea atât de mult, încât S-a răstignit pe Sine pentru ea.” Întrebarea finală a acestui manifest era în ce măsură comunismul avea să accepte creştinismul autentic şi dacă avea să respecte libertăţile fundamentale ale omului.
Schimbarea de direcţie a persecuţiei religioase după 1974
Răspunsul îl cunoaştem – comunismul a respins o astfel de ofertă, iar în cadrul documentului „Schimbarea de direcţie a persecuţiei religioase după 1974”, vedem cum autorităţile statale au trecut la alte forme de discriminare şi înăbuşire a cultelor creştine neoprotestante, prin retrogradări sau disponibilizări, prin amenzi pentru adunările în familie şi mai ales, prin persecutarea studenţilor şi elevilor creştini. Ca urmare a acestor lucruri, Iosif Ţon, alături de încă patru personalităţi marcante ale creştinismului evanghelic din România a întocmit un manifest numit „Chemarea la adevăr”, care a fost citit la postul de radio „Europa liberă”.
„Persecutarea noastră începe prin atitudinea generală a autorităţilor de la toate nivelurile faţă de noi, credincioşii. Pretutindeni suntem priviţi ca duşmani, ca oameni ai unui trecut care trebuie extirpat, ca anacronici, ca indezirabili. Ni se spune mereu şi deschis, că noi nu avem loc aici, că suntem periculoşi, că stricăm unitatea naţiunii, că subminăm regimul.” Aceste cuvinte scrise în anul 1977 ne dovedesc un spirit plin de curaj, abnegaţie şi jertfire de sine. Şi nu întâmplător trebuie menţionat acest lucru, pentru că toţi semnatarii aveau să fie supuşi detenţiei, anchetelor brutale şi persecuţiei.
„Învăţăminte spirituale”
Lupta împotriva comunismului ateu din România nu a fost nici simplă şi nici uşoară. Aceste documente stau ca mărturii ale celor care au avut curajul să urmeze pilda lui Isus Cristos şi a apostolilor Săi. Un lucru extraordinar pe care Iosif Ţon l-a descoperit, având ca bază inspiraţia Sfintelor Scripturi a fost acela al căderii comunismului. Acest lucru l-a condus la speranţa unui timp în care credinţa avea să fie liberă, când ateismul pretins ştiinţific şi impus cu forţa avea să dispară şi când Evanghelia avea să fie predicată în toată libertatea pe plaiurile româneşti. Faţă de alţi colegi de generaţie, care nu vedeau decât o întindere progresivă şi universală a comunismului, Iosif Ţon a avut intuiţia timpurilor pe care azi le trăim.
Iată de ce, în ultima perioadă a comunismului, atenţia sa s-a concentrat pe formarea noii generaţii de predicatori, care să aducă lumina Cuvântului în spaţiul românesc. Aici poate, se observă cel mai bine, nu numai talentul de evanghelist, dar şi cel de lider spiritual de excepţie al autorului. La finalul volumului „Confruntări”, sub titlul „Învăţăminte spirituale”, putem citi prin intermediul a două interviuri, realizate de postul „Radio Vocea Evangheliei”, opiniile, întrebările, frământările, dar şi răspunsurile pe care le-au găsit în acea perioadă tulbure, pastorul Iosif Ţon şi soţia sa, Elisabeta.
Intervenţia Sa în mijlocul evenimentelor istorice
Putem spune că experienţa familiei Ţon este un exemplu pentru ceea ce înseamnă a fi un adevărat creştin, care Îl mărturiseşte pe Isus chiar şi în vremuri de negură şi de încercare. Şi astfel, ne putem gândi că niciodată întunericul spiritual al acestei lumi nu va fi atât de dens, încât să-i distrugă pe cei ce aleg să rămână alături de Hristos. „Istoria nu este numai o înşiruire de fapte umane. Cel care crede în Dumnezeu şi a învăţat să umble cu Dumnezeu ştie să vadă intervenţia Sa în mijlocul evenimentelor istorice.”
Octavian D. Curpaş
Phoenix, Arizona
