George ANCA: Pe strada Părintelui Stăniloaie (poeme)
PE STRADA PĂRINTELUI STĂNILOAIE
pe strada Părintele Stăniloae
între Moşilor şi Negustori
soarele după ploaie Mântuleasa
baltă mare Baltimore
vorbeşti cu Natanael
Urmuz revolver Dumnezeu
vorbitor pe ape
în vara înotată
ne apropiem de Gange
penultimei candori
diurnitatea amurgului
cerbi inundabili
om fi penitenţă
gata gita agită
clonţul cu glonţul
cârcei după orhidee
în menghina chiromanţiei
pe tentacul maxim
coborâm paratrăznetul
ne mai spuneţi genelor
din preajma joienelor
într-o verticală miră
martora vieţii noastre
fiindu-ne pelerinaj
nume muni
cântece oameni
pentaton pentarh
aşteptarea carităţii
ca o recunoaştere
cald herald
harul înainte
fără harul după
bastoane dans duel
CE CALD
ce cald ce apă sâmbătă
rune cardiace mai nebun ca mine
troncul de iubire sfărâmată ţeastă
bine conversase cu ambasadorul
căţeluşa Salomeea capul tău
cine rituri în verde om
vedea au cine-i zeulaski
jubilat-ai palimpsest reflex
îl respectai pe taică-meu
cu el ;i mine aproape un trio
părinţi şi soră dialectul
Ghergheştilor ţi se dicta
neam ucis depănare canţonei
copii nevăzuţi mamă arde
gard roşu plete negre taică-tău
ce dor îi este să mai vadă aleile
Blaga Ralu nu nu sunt rudă
Doiceştii doicile lui Brâncoveanu
şi tatăl ce mai zicea o lumânare
flori Găeşti Dunăre frica drumului
fraţi năruire ajuns-am martori popii
ăştia se răzbunaseră pe gajo
i se aniversa batjocura asasină
plecat de la pomană şi erizipelul
steiuri mângâind-o pe Salomeea
Leela nejumulită de mironosiţe
în curte la mese canibali
duminica tuturor asasinaţilor
AM PLECAT
am plecat nu trebuia
să ne întoarcem
pe drum ne-am tot
gândit cum va fi
nici n-am ajuns
şi ne întoarcem
sau ni se pare
soare lângă lumină
ape lângă bărci
ancore lângă colaci
bărbat lângă femeie
fugi cum ai fugit
te scufunzi în câmpuri
zidul te boceşte
trupul ţi-l cojeşte
sângele în vis
îmi curge
gura mea e
mortul neştiut
arderile nopţii
răcorile de
pelicani
mirositori
mi-e viaţa
sora
morţii
tale
braţele lunii
în jurul gâtului
ca o fiică
îmi cauţi urmele
pe locuri veştede
târăşte-te
apa Prahovei
avea-o-vei
mama pădurii
în rochie verde
niciun copac
fiindu-mi tată
frumoasă era
lumina dealului
pată de munte
ne întorceam
împrăştie sarea
pe negrul pământului
munţi înghiţindu-se
nori nenăscuţi
nordul părului sub frunte
gura să nu-ţi cânte
gâtul să nu-ţi cânte
curul să nu-ţi cânte
ochii pământului
pleoapele soarelui
mergem drepţi
privim în sus
sete pe cioburi
cette heure
galbenul tălpilor
vieux heures
cară piatră
se întoarce
spre o piatră
fuge-n ea
nehotărâtă în somn
frumoasă pe trezie
mi-e toamnă numai mie
în tine mă întomn
umbra se opreşte
urâtul iubirii
se apropie
pentru sărutare
lac roşu soare
curgând
vaci
apunând
la Ischimzi ascultă
sufletul actorului
Ion beat
pe scena patriei
LA AMIAZĂ
la amiază nu plângeai
seara tot copii pierduţi îţi dai
noaptea vii dimineaţa stai
altui piept cale de ştiut nu ai
când se rupe între fântânele
inima pătrunsă de coclele
şi femeia îndrăgeşte
iar năframa care creşte
la amiază ai îndrăznit şi tu
somnului să-i spui că nu te cunoscu
noaptea viile înlăcrimate cu
mâinile sau rupt pe trup sau nu
dimineaţa te aştepţi
croieşti piepţi
VENEAM PE LA VOI
veneam pe la voi sub via înflorită
aprinsă părăsirea altei raze
Tintoretto taie săbii noi croim la pronii
să ne înrudim
vinul fără cercuri
gol pe din afară
către cântec a vorbit
către mine a vorbit
cum ne-am iubit
nu cunoşteam venirea pe lume
şi zadarnic strigam spuneţi-mi voi
cum umblaţi fără fiinţă încoace
asemănam ţările mările întrebările
pe urmă au venit la noi
mama din păduri tatăl din război
sunet de leamnă
ne înseamnă
populaţii de legăminte
PĂRUL TĂU
părul ud de ploi de aur
aur de fulgerătură
foc de lemne să-l usuce
lemne din păduri aprinse
ploi de foc se duc în cer
ploi de foc vin pe pământ
o şuviţă de păr galben
voi salva-o s-o aştern
ci în iarba despletită
părul nu mai are loc
părul ud de ploi de aur
foc de lemne să-l usuce
IUBIM ÎN TEMPLE
iubim în temple
vina templelor
hai în temple
numai cum iubim
pe polei cu tipuri
antropologice
niciun crac de femei gol
în şanţuri ascunse
*
întâmplare întâmplare
creierul era să-mi zboare
chiar zăpada pe cărare
creierii putea să-mi zboare
cunoscând femeii pliscuri
a jurat să le răzbune
răsturnându-se din piscuri
triste de îngropăciune
acest ritm îl va-nţelege
cum din cântec s-o întoarce
tot astfel curata-n lege
va îngenunchea la parce
abătută şi spre coapsa
bărbătească s-o însume
întind mâna cu pedeapsa
s-o răzbuni târziu sub lume
*
luat la goană
de regnuri
ultimul diavol
înghite văile
cap de os
toartă înroşită
sugestia amurgului
pe lanul de răchită
stăpâna marginilor
hohot nepotrivit
astfel e viaţa
astfel e gândul
uşi reci în
satul de gheaţă
viii ascultă
ce-au cântat ieri
*
renunţi
a doaua oară
cuvânt pronunţi
cuvântul se însoară
ce se înţelege
prin linişte
aerul gurii
cenuşa palmelor
pe casă merge fiecare
din cei cu agerele membre
sau corpuri bine târâtoare
ca promoroaca de decembre
*
armă de război
sub şaua de măgar
din casa risipită
am ieşit afar’
poruncă flămândă
începe alt soare
aşteaptă la pândă
cum celălalt moare
pe tot instinctul
aruncat
degeră
ce ne-a născut
——————–
George ANCA
24 decembrie 2016
Bucureşti
