Cuvânt și iubire

„Spiritualitate şi caracter creştin” de Iosif Ţon – O carte apel peste timp

Se întâmpla în anul 1988. Propaganda comunistă în România încerca să creeze falsa imagine că partidul merge înainte şi că niciodată epoca de aur nu va apune. Cu toate acestea, de dincolo de cortina de fier şi chiar de peste ocean, existau o mulţime de voci care anunţau sfârşitul erei totalitare şi începutul democraţiei, într-un timp foarte scurt. Deja lucrurile se aflau într-un proces de schimbare profundă în mai toate ţările socialiste, iar România nu avea cum să rămână în afara acestui proces istoric evolutiv.

Iosif Ţon – O voce la Radio Europa liberă

Printre vocile celor care vorbeau despre începutul unei noi ere a libertăţii şi democraţiei pentru România se afla şi cea a lui Iosif Ţon, care prin mesajele transmise la postul de radio Europa liberă, reuşea să menţină vie flacăra credinţei în Dumnezeu şi într-un destin mai bun. Având ocazia de a ţine o „slujbă religioasă evanghelică” pe calea undelor, pastorul Iosif Ţon a putut să zugrăvească înaintea ochilor minţii ascultătorilor, tezaurul plin de valoare al Sfintelor Scripturi, în materie de „Spiritualitate şi caracter creştin”.

În momentul de faţă, avem şansa de a citi mesajele pastorale prezentate de Iosif Ţon la postul de radio Europa liberă în perioada ianuarie 1988- aprilie 1989. Este o ocazie de a retrăi atmosfera unei epoci care deşi a apus, încă ne mai determină prezentul şi poate chiar viitorul, ca popor român. Dorinţa cea mai fierbinte a autorului era de a reaprinde credinţa în spaţiul românesc şi de a-i face pe oameni să se întoarcă la Dumnezeu şi la Scriptură. De aceea, cartea „Spiritualitate şi caracter creştin” de Iosif Ţon se constituie ca un apel peste timp, având aceeaşi forţă motivatoare ca şi acum mai bine de 20 de ani. În cele din urmă, mesajul Evangheliei lui Hristos este valabil pentru fiecare generaţie.

„Ce am pierdut şi ce am câştigat”

„Caracterul poate fi viciat şi pervertit tot aşa cum poate fi şi remodelat sau refăcut. Eu cred că cei 40 de ani de nenorocire comunistă au distrus anumite trăsături ale caracterului românesc şi au format altele. Rămâne de văzut ce am pierdut şi ce am câştigat. Poate că nici nu este rău că am pierdut anumite caracteristici ale noastre din trecut. Poate că traumele produse în caracterul nostru nu fac altceva decât să ne pregătească pentru adoptarea unor noi trăsături de caracter, care să ne facă o naţiune mai bună pentru viitor.”

Este admirabil modul în care Iosif Ţon întrezărea perspectiva renaşterii naţiunii române dincolo de suferinţele şi durerile produse de comunism. Mesajul său plin de speranţă aducea lumină şi bucurie într-un timp de întuneric şi persecuţie. Putem spune astfel, prin prisma evenimentelor pe care acum le ştim, că Iosif Ţon a fost un vizionar, un om care a avut capacitatea să întrezărească mişcările istorice ce aveau să se producă la puţin timp după aceea. De fapt, aici este esenţa mesajului creştin, şi anume că niciodată nu este prea târziu să te întorci şi că în orice cădere există refacere. Iar când vorbim despre caracterul poporului român, înţelegem că exista o şansă de refacere, odată cu sfârşitul dictaturii.

 „Avem nevoie să ne întoarcem spre Dumnezeu”

Un prim grupaj al predicilor ţinute de Iosif Ţon se concentrează pe tema „caracterului şi comportamentului creştin”. Pe parcursul a şase ocazii şi parcurgând mai multe fragmente cheie din Sfânta Scriptură, autorul ne familiarizează cu diferitele curente de opinie contemporane la acea dată, relativ la ce înseamnă şi rostul caracterului. Astfel, într-o prezentare sintetică de excepţie, ne sunt expuse roadele concepţiilor de sorginte evoluţionist –darwinste despre lume şi viaţă, aşa cum s-au manifestat la Kant, Nietzsche şi Jean Paul Sartre, precum şi în gândirea unor „practicieni revoluţionari”, cum au fost Lenin, Stalin şi Hitler. În final, toţi aceştia nu au reuşit să ofere o formulă logică şi raţională pentru caracterul uman. Şi demonstraţia de maestru a lui Iosif Ţon stă în faptul că fără credinţă în Dumnezeu, nu poate exista un adevărat caracter.

„Dacă vrem să trăim într-o societate unde fiecare fiinţă umană are valoare şi unde principiile morale sunt puternic ancorate, avem nevoie să ne întoarcem spre Dumnezeu şi să-L întrebăm pe El cum vrea El să ne trăim viaţa şi cum vrea El să ne organizăm societatea. El nu ne obligă să venim la El şi ne lasă să încercăm să facem aşa cum considerăm să facem şi fără El . Dumnezeu ne dă această libertate tocmai pentru ca în final să vedem unde ajungem fără El. Şi sper că noi, în România, am ajuns la momentul adevărului. Acum ştim ce fiinţe devenim fără Dumnezeu şi ştim ce societate producem fără El.”

 Caracterul – chipul lui Hristos în noi

În concluzie, caracterul nu este rodul întâmplării şi nici consecinţa vreunei filosofii omeneşti. Chiar comportamentul creştin autentic reprezintă standardul cel mai înalt la care poate ajunge fiinţa umană, însă numai în relaţie cu Dumnezeu. Parcurgând diferite fragmente din cuprinsul Bibliei, autorul ne arată mai departe, modul în care Cuvântul lui Dumnezeu ne oferă acea motivaţie raţională pentru a fi oameni buni, de caracter, oameni integri, adică oameni de valoare. „În măsura în care noi citim Biblia, medităm şi ne rugăm, Duhul Sfânt ne dă priceperea de a aplica în vieţile noastre ceea ce citim şi ne dă puterea de a birui înclinaţiile naturii noastre căzute, ne dă biruinţă asupra ispitelor şi astfel, creează în noi chipul lui Hristos sau caracterul după voia lui Dumnezeu.”

 Ascultarea de Dumnezeu

O altă temă asupra căreia scriitorul insistă de-a lungul a trei prelegeri este cea a „ascultării de Dumnezeu”, care pe de o parte, este baza caracterului autentic, iar pe de altă parte, ne conduce la acceptarea de sine. De fapt, nu se poate vorbi de un creştinism autentic în afara respectării principiilor şi normelor stabilite prin intermediul Cuvântului lui Dumnezeu, al Scripturii, şi de aceea, amorsarea procesului de preschimbare interioară se realizează atunci când înţelegem să ne supunem cu totul Creatorului nostru. „Când asculţi de poruncile lui Dumnezeu, devii frumos în caracter, ca Dumnezeu. Şi opusul este adevărat: când refuzi să asculţi de Dumnezeu, lăuntrul tău se urâţeşte, caracterul tău se schimonoseşte. Legea lui Dumnezeu reflectă şi descrie caracterul Său. Şi a asculta de legile lui Dumnezeu, a trăi după poruncile Sale înseamnă a trăi ca Dumnezeu, a imprima caracterul Său în fiinţa ta.”

 „O stare supremă de armonie şi fericire”

Mai departe, Iosif Ţon ne vorbeşte despre ce înseamnă să-I dăm slavă lui Dumnezeu şi prin ce se caracterizează smerenia şi mândria, două atitudini extreme. Teza principală este că trăsătura de bază a unui caracter creştin se fundamentează pe dorinţa de a-I da slavă lui Dumnezeu şi de a rămâne într-o atitudine de smerenie sinceră. „Noi avem nevoie să vedem şi să recunoaştem că tot ce suntem şi tot ce avem ne vine de la Dumnezeu şi astfel, să Îi dăm cinste şi slavă cu scopul de a ajunge la fericita stare a părtăşiei, a comunicării cu Cel ce ne-a creat şi ne susţine. Astfel, gloria lui Dumnezeu reprezintă binele nostru suprem şi când facem din aceasta scopul vieţii noastre, ajungem într-o stare supremă de armonie şi fericire.”

În ce priveşte umilinţa creştină, Iosif Ţon nota: „A fi umil nu înseamnă a umbla încovoiat şi a zice că nu eşti înzestrat cu nimic special. Dimpotrivă, a fi umil înseamnă a vedea clar câte lucruri bune a pus Dumnezeu în tine şi a recunoaşte că toate îţi vin de la Dumnezeu, fapt ce te conduce să-I dai slavă şi laudă.”

 Cea mai mare poruncă

O altă temă cu un impact direct asupra problemei caracterului este legată de definirea a ce înseamnă „cea mai mare poruncă” dată de Dumnezeu, pentru a ajunge la o ascultare deplină de voinţa Sa. Cu siguranţă că nu este simplu şi nici uşor să conturezi valoarea poruncilor divine şi cu atât mai puţin să evidenţiezi la modul practic, care este cea mai mare. Cu toată această dificultate, Iosif Ţon are acea capacitate de a extrage esenţa învăţăturii creştine în materie de ascultare de Dumnezeu. Prin ilustraţii deosebit de sugestive, îmbinate cu o prezentare profundă a învăţăturilor biblice, cuvintele sale ne inspiră, ne îndeamnă şi ne conduc la Creatorul nostru. „Cine trăieşte după legile lui Dumnezeu este un om de caracter, aşa cum l-a conceput Dumnezeu să fie. Prin urmare, Domnul Isus ne spune că a fi om de caracter, a fi aşa cum vrea Dumnezeu să fii, înseamnă – reducând totul la esenţă – să Îl iubeşti pe Dumnezeu cu toată fiinţa ta şi să-l iubeşti pe semenul tău ca pe tine însuţi.”

În consecinţă, înţelegem că împlinirea poruncilor lui Dumnezeu constă în a fi un om de caracter, un om care reflectă imaginea lui Dumnezeu. „Când Dumnezeu ne porunceşte să fim drepţi, curaţi, să spunem numai adevărul, să iubim pe aproapele nostru, să fim buni, să-i ridicăm şi să-i reabilităm pe alţii, să fim credincioşi, statornici, plini de bucurie, El de fapt, Se descrie pe sine şi ne cere să fim ca El. Poruncile pe care ni le dă Dumnezeu au un caracter creativ şi sunt menite să creeze în noi un caracter divin.”

 Fericirea de a fi asemenea cu Isus Hristos

Însă, cele mai multe prezentări din acest volum se concentrează pe conceptul de „viaţă spirituală creştină”. Ce înseamnă acest lucru şi cum poate fi tradus în viaţa noastră, reprezintă o preocupare permanentă a lui Iosif Ţon, ce trece dincolo de acest volum de predici. Am putea spune că aproape în orice prezentare a sa vom regăsi câte ceva din această temă principală a vieţii spirituale creştine. Cu un talent deosebit şi folosindu-se de cunoştinţele aprofundate dobândite în materie de limbă greacă, autorul ne călăuzeşte în înţelegerea conceptului naşterii din nou, precum şi în cel de sfinţire a vieţii.

 Fără să intre într-o teologie foarte înaltă şi rămânând la simplitatea a ceea ce stă scris, avem ocazia să înţelegem planul lui Dumnezeu pentru noi de a deveni asemenea Lui în ce priveşte caracterul. „Tristă este situaţia oamenilor care deşi spun că au credinţă în Dumnezeu, care deşi ştiu că au un suflet şi un spirit, totuşi nu-şi cultivă partea lor spirituală. Repet. Există foarte mulţi oameni care cred sincer în Dumnezeu, cred că au o parte spirituală în ei înşişi, dar niciodată nu fac nimic pentru a-şi hrăni şi dezvolta viaţa spirituală.” Putem afirma că apelurile autorului sunt adresate celor care deşi se numesc creştini, nu sunt conştienţi de valoarea acestui cuvânt şi de implicaţiile pe care le aduce şi nu ajung să guste puterea lui Dumnezeu şi fericirea de a fi asemenea cu Isus Hristos.

 Sigilul Duhului Sfânt

Iată de ce, pe parcursul a 13 prelegeri, suntem învăţaţi asupra fundamentelor credinţei creştine în materie de preschimbare a vieţii, mai precis, a caracterului. Pe de o parte, Iosf Ţon ne demonstrează pe baza Scripturii, deosebirea dintre „firea pământească” şi trupul nostru, precum şi dintre spirit şi suflet. În final, ne dezvăluie secretul unei vieţi împreună cu Dumnezeu, care constă în locuirea Duhului Sfânt în interiorul nostru. „Duhul Sfânt este Dumnezeu venit în noi. El este Cel care ne-a dat credinţă în Domnul Isus. El este Cel care ne-a întors privirile spre Isus şi Cel care ne-a ajutat să ne deschidem fiinţa înaintea Lui. El este Cel ce ne-a născut din nou şi ne-a făcut copii ai lui Dumnezeu. El a venit în fiinţa noastră ca un sigiliu, ca o pecete a proprietăţii lui Dumnezeu şi ca o garanţie pe care ne-o dă Dumnezeu că suntem copiii Săi.”

 După 20 de ani

Folosind concepţia nou-testamentală că trupul nostru este Templul Duhului Sfânt, Iosif Ţon dezvoltă astfel, o suită de prezentări ce ne ajută să urcăm treaptă cu treaptă pe scara desăvârşirii creştine. Revenind la atmosfera anilor 80, atunci când dictatura se apropia de sfârşit, ne putem gândi la impactul deosebit pe care l-au avut aceste cuvinte, asemenea unor stele strălucitoare în întunericul nopţii, asupra celor ce le ascultau. Câţi oameni poate, stând în frig sau în condiţii precare, lângă un aparat de radio dat la un volum minim, nu au primit lumină din lumină, care este Isus Hristos, prin cuvintele lui Iosif Ţon. Făcând referinţă la cei 20 de ani care s-au scurs de atunci, putem constata cât de actuale au rămas cuvintele rostite atunci, prin intermediul postului de radio Europa liberă.

De fapt, „Spiritualitate şi caracter creştin” reprezintă un volum ce se recomandă a fi citit de către orice credincios creştin, indiferent de confesiune. În spiritul unui adevărat mesaj ecumenic, dar şi evanghelic, autorul ne demonstrează că a avea un caracter autentic nu este o întâmplare, ci este pur şi simplu rodul legăturii pe care o putem dezvolta cu Dumnezeu. Dacă ne gândim la renaşterea morală a naţiunii noastre române, atunci vom afirma cu siguranţă, că destinul nostru fie va fi creştin, în sensul autentic al cuvântului, fie nu va fi deloc.

Octavian D. Curpaş