Interviu cu artistul expresionist Aurelia Satcau realizat de Ben Todică
In aceasta saptamana, la Galeria de Arta din Dandenong, cu ocazia zilei de 8 Martie, ziua femeii, va expune artistul Aurelia Satcau care, cu putin timp in urma, mai bine zis, pe data de 7 februarie cucerea admiratorii de arta cu expozitia domniei sale de la Muzeul “Heritage Hill”, intitulata “Lilith in Anima Land”, expozitie deschisa de catre reprezentantul coroanei Hon. Angela Long.
Prezent fiind la inaugurare, m-am apropiat de artist si am intrebat:
Ben Todica : Ce simtiti in acest moment?
Aurelia Satcau: Sunt foarte multumita pentru ca nu am avut asteptari. Reactia celor prezenti e importanta. Increderea in sine.
Aurelia Satcau, mai intai scriitor si apoi artist a parasit tara de origine, Romania in 1990, exact dupa caderea comunismului. Impreuna cu sotul Radu si fiul lor Andrei au luat drumul spre o viata noua. La inceput in Olanda, unde a dat nastere si unei fetite, apoi in Noua Zeelanda, ca, in final, in1997 sa se stabileasca definitiv la Melbourne, in Australia, unde traiesc si muncesc pentru visul lor de o viata, fericirea.
B.T.: Aceasta e prima dumneavoastra expozitie?
A.S.: Da! Daca exista un potential, un talent pe care l-ai tinut ascuns o viata si daca visezi mereu, la un moment dat erupe si acum, in aceste momente ale vietii am foarte mare incredere in mine. E extraordinar ca ceva ce pare foarte sofisticat pentru aceste locuri a avut totusi posibilitatea sa fie inteles de oameni, este nemaipomenit. Inseamna ca mi-am atins tinta.
B.T.: Cate tablouri ati expus?
A.S.: Douazeci si trei, dintr-o selectie de 170 de piese.
B.T.: Cat va dura expozitia?
A.S.: Trei saptamani.
B.T.: Va rog sa descrieti tipul de arta expus aici?
A.S.: Arta mea este avangardista si de natura expresionista. Expresionismul este opusul impresionismului.
B.T.: Am vazut ca exponatele sunt foarte expresive, lovesc, confrunta, au stil puternic, tematica actuala…
A.S.: …asa spuneti? Ma bucur!
B.T.: Cum ati avut curajul sa incepeti calatoria in pictura tocmai cu aceasta tema arzatoare, care terorizeaza societatea la nivel global, violenta impotriva sexului, asa zis “slab”, eu ii zic “frumos”? Cum v-ati ales subiectul? De unde va venit ideea?
A.S.: Subiectul este: “In spatele usilor inchise”, Lilith in Anima Land. E greu de tradus in cuvinte, de aceea am ales imaginea. “Lilith” este o figura mitologica, iar “Anima Land” este un concept yunghian. Am avut doi psihoanalisti mari ai lumii – Freud si Jung. Aceasta este o colectie bazata pe aceasta idee, potrivit careia “Anima Land”, Sufletul Lumii e muribund. E clar! Traim in vremuri tulburi…, teoristii culturali le numesc post modern, in care porti camasi cu picatele si cravata cu dungi, nu mai conteaza. Ei spun: “Totul merge!“
B.T.: O problema la care ma tot chinui sa-mi raspund: IN CE MASURA MEDIUL IMPREGNEAZA SI-SI PUNE AMPRENTA PE CREATIA POETICA, ARTISTICA, IN GENERE? Ma gandesc ca, la capatul atator experiente, domneavoastra ati gasit un raspuns mult mai plauzibil decat mine. Deci, putem scapa de infernul celorlalti, vorba lui Sartre, al lumii – adaug eu, altfel spus, CAT NE PUTEM MINTI ca nu-i adevarat ceea ce este evident? Si-n acest caz, ARTA e singurul nostru colac de salvare? Sau de pomana, chiar daca n-am murit… Nu stiu de ce imi vine sa-l iubesc pe Gaugain pentru felul in care s-a regasit el printre salbatici extraordinar de ospitalieri, dupa cum el insusi o spune… Ce credeti, draga doamna Satcau ? Cum ati scapat de toate aceste ispite? Este artistul mai mult si mai covarsitor ispitit de dragul artei decat omul obisnuit, in genere?
A.S.: Deci, sunt un artist, adica mi se ingaduie sa folosesc un gogo, plentifully, emisfera dreapta a creierului mai degraba decat stanga… Stanga am folosit-o toata viata LA VEDERE, cu mandrie si incantare, in timp ce dreapta a trebuit totdeauna sa o atenuez putin, sa o mediez intre “ispita“, cum spuneti, si ceea ce ar fi provocat “socul“ celorlalti – cu alte cuvinte socul prin care, aceasta fiinta atat de organizata si de provocatoare, un intelectual si ce luptator, poate, de atatea ori poate fi devastata si napadita de…, lacrimi, plangand zile in sir fara nici un motiv, pentru conditia umana, pentru NOI TOTI, pentru ca…, se termina odata si nu putem face mare lucru, oare putem noi? Ei, in aceste interstitii subtile se strecoara actul creatiei, iar acum pot sa mi-l permit… ah, nu, nu cu cercelul in nas sau mai stiu eu unde, si cu fumurile celui care e atotputernic pentru ca, deh, creaza, nu… acum pot sa las libera emisfera aceea care isi permite sa nu-si aminteasca visele, dar sa stie ca stie ce sunt, de unde vin si unde ma duc… fara sa fie nevoie de a le rationaliza… Asta inseamna sa creez pentru mine…, sa pot sa articulez, in sfarsit fara restrictii, o armonie intre cele doua emisfere, intre dreapta eluziva, superfluida, dar intuitiva si arhaica, si cea stanga, aceea care “stie“ ca cele trei universitati, iata, nu fac nimic pentru starea mea sociala, dar fac desigur pentru cea intima, personala, pentru emisfera ei pereche, dreapta…, pentru ca ea, stanga “stie“, iar dreapta isi permite sa stie ca nu poate sti pana la capat… Aceasta este binecuvantarea, sa fii in siguranta intre cele doua…, asta inteleg eu prin a fi “artist“, “creator“…, aceasta libertate de a fi ceea ce in mod arhetipal, preordonat, atavic, suntem…
B.T.: Asta imi da impresia ca nu ati ales sa pictati pentru ca vreti neaparat sa fiti pictor, nu?
A.S.: …nici nu am ales, da, a venit, e clar. A venit peste noapte. Deci, dupa douazeci de ani de a fi cu Radu (pictorul Radu Satcau) in jurul artei, a actului asta de a picta, a materialelor, a expozitiilor, deodata am zis, “Vreau sa pictez“!, sa fac si eu chestia asta. Stiu si eu ce-i aia o panza, am culori. Cat costa o panza? Patru dolari? S-o ia naiba! Pot sa-mi permit s-o stric, daca nu merge.
B.T.: Deodata, muzei literaturii i-a venit ideea sa va directioneze talentul spre simboluri, imagini…
A.S.: …si eu am zis ca prin pictura, care e un alt medium din cele prin care m-am exprimat pana acum, a scrie, ca asta am facut pana acum si am predat, am gasit acest mijloc de exprimare. E o cale de mijloc. Un echilibru, un echilibru de forte. Am zis ca prin imagini poate e mai usor. Unii oameni sunt aparent opaci…
B.T.: Din dorinta de a rezolva problema? Nu erati inteleasa?
A.S.: Exact! Din dorinta de a-mi rezolva o problema de natura intelectuala si existentiala. Clar! Am gasit un nou mijloc de a ma exprima.
B.T.: De a striga?
A.S.: Cand am mers la conferinte, am spus acelasi lucru, ceea ce spun aici prin imagini.
B.T.: Imaginea e un limbaj comun, mult mai accesibil. Nu trebuie sa inveti alte limbi ca in scriere, nu trebuie tradusa ideea, care prin traducere se poate diminua si chiar pierde datorita diferentelor culturale. Asa, tablourile sunt un limbaj international: “Punct ochit, punct lovit“. Taurul lovit in frunte.
A.S.: Da. Sper.
B.T.: Deci, suntetii toreador?
A.S.: Sunt toreador? Asa ziceti? E atata rosu pe panza…, de ce credeti?
B.T.: M-am uitat la panzele domneavoastra. Unele abunda in rosu, altele in albastru, in verde, dar in toate se aude acelasi strigat. SANGEREAZA. Un contrast puternic de culori.
A.S.: Albastru este sangele nobil. Regii spuneau: “Noi nu avem sange rosu, noi suntem cu sange albastru si amaratii de rand, oamenii obisnuiti chiar credeau ca, daca tai regele la vena ii curge sange albastru… Ei, pe dracu! In tabloul cu femeile care se cheama “True Blue”, albastru curat, aceasta e lumea mea. E o femeie imbrobodita, cu unghii negre, care fumeaza, murdara, ordinara intr-o fereastra cu spatele la aceasta marchiza sofisticata, slaba, urata, veche, cu sange albastru si tabloul este inconjurat de rosu si albastru in jurul lor ca fundal, da? Deci, e aceasta lupta dintre “Eu sunt importanta…“, e o problema de clasa, deci tablourile mele sunt foarte politice si psihoanalitice.
B.T.: Tocmai asta am sesizat, caci toate culorile dumneavoastra pe panza taie adanc sufletul, ranesc privitorul, trezesc, striga. Lovitura data taurului negru. Felicitari!
A.S.: Multumesc! E pentru ca acum douazeci si de ani, cand am ajuns in Olanda cu Radu si cu Andrei, fiul meu, care era foarte mic, obisnuiam sa vizitam muzee, librarii de unde am luat albume si am studiat dupa un timp, am convenit eu ca nu exista stil mai important decat expresionismul, ceva care a aparut pe la 1900, literalmente 1900-1905 si care era cum ziceti dumneavoastra, ceva foarte direct cromatic. Adica au refuzat sa medieze rosul. A fost rosu, a fost albastru, a fost verde…, direct. Si ma consider un artist expresionist. Deci, eu cred ca realismul in arta e binevenit si il respect. In arta vizuala avem fotografia – nu pot sa cred ca trebuie sa stau sapte luni sa pictez perfect nu stiu ce pasari si flori si un cos de liliac si acolo sa fie arta suta la suta. Acolo este mestesug si fara discutie este, nu? Dar in arta trebuie sa fie clar, chiar daca suna prosaic…, daca nu exista mesaj, deci daca nu ai ceva de spus…, nu pictezi.
B.T.: Toate tablourile vazute de mine in seara aceasta sunt LOVITURI DE PUMNAL. Toate sunt lovituri impotriva injustitiei de pe intreaga planeta. Se vede si Europa si Africa si Asia mijlocie si America, Sud America. Te uiti la ele si te indentifici, indentifici realitatea cotidiana in care traim.
A.S.: Multumesc ca spuneti asta, domnule Todica!
B.T.: Va doresc succes in continuare si astept noi tematici si colectii, doamna Aurelia Satcau.
A.S.: Asteptati si veti vedea. Multumesc!
Doamna Aurelia Satcau e un iconoclast si un avagngardist in vremuri in care nihilismul si narcisismul alearga besmetic in arta curenta postmodernista. Femeile din tablourile artistei sunt metafore pentru suflet – sufletul din fiecare dintre noi si scenele ei variaza in jurul ferestrelor si a peretilor, in spatele usilor si a spatiilor inchise, puscarii impuse de subconstient, toate marsaluind spre un pamant promis plin de suflet si iubire.
Articol disponibil la adresa: http://www.clipa.com//a6530-EXPOZITIE-DE-8-MARTIE.aspx
