Cristian Sandache: Artur Silvestri – Cultură și identitate românească
CULTURĂ ȘI IDENTITATE ROMÂNEASCĂ
Am descoperit abia de câțiva ani cărțile lui Artur Silvestri. Autorul lor trecuse Dincolo, în ziua de 30 noiembrie 2008, la doar 55 de ani. Nu știam mare lucru despre el și când am descoperit fraza muzicală, concentrarea fascinantă de erudiție și naturalețe, bucuria cosmică în urma contactului cu parfumul cărților ca ființe, pasiunea incandescentă pentru România (înțeleasă ca un pământ, ce-l primise pe apostolul Andrei, așa cum țărâna arsă primește ropotul ploii) am înțeles că era vorba de un creator, care nu poate fi încadrat în nici o nișă. Iubit și dușmănit, Artur Silvestri a fost unul dintre promotorii identității naționale românești prin cultură, un scriitor de factură spiritualistă, identitară și în același timp, un adevărat Mecena al culturii. A susținut efectiv tot ce considera că reprezintă valoare autentică autohtonă, acompaniat cu o nobilă energie de distinsa sa soție, scriitoarea Mariana Brăescu-Silvestri. Este autorul unei viziuni, în conformitate cu care, indiferent de timpurile care se derulează pe plan istoric, în pofida seismelor ideologice, există un substrat spiritual românesc primordial, care conservă esența curată a colectivității și-i conferă acel plus de rezistență și creativitate, fără de care, colectivitatea ca atare și-ar pierde individualitatea, devenind un fel de masă amorfă. A numit acest element- ”România tainică”, o entitate care e (de cele mai multe ori), ignorată sau disprețuită de către trecătoarele instituții ale prezentului și de anexa acestora- mass-media ancilară- sau de consum. E o Românie a însinguraților anonimi, capabili de opere culturale excepționale, este România bunului simț țărănesc, păstrat în mentalitatea acelor meșteri populari sau cărturari din târgurile uitate de trenuri, care fac eforturi ciclopice pentru a salva câte o urmă a strămoșilor repauzați, sau a mai păstra amintirea unor timpuri luminoase. E România lucrătorilor care nu l-au uitat pe Hristos și pildele sale, e țara schiturilor și a mănăstirilor semănate prin luminișuri și poale de munte, acolo unde urmașii ”călugărilor sciți”, își urmează cu anonim eroism, vocația singuraticei lor căi de devenire.
Artur Silvestri a fost un om zidit de viu între cărți și documente străvechi, care avea în cel mai înalt grad simțul generozității, un scriiitor creștin, care și-a iubit în cel mai înalt grad, poporul din care s-a plămădit.
