Prof.dr.Constantin Dobrescu: Inginer Petre Lucaciu
Autorul dedică aceste modeste rânduri despre ing. Petre Lucaciu preotului stavrofor Radu Botiș din Ulmeni Maramureșului, distins om de cultură și patriot de excepție, precum și fiicei sale Andreia, care prezintă cu talent și har Balada lui Vasile Lucaciu.
Acesta s-a născut la 15 ianuarie 1866, la Baia Mare, ca fiu al preotului institutor Mihail Lucaciu. Era fratele mai mic al lui Vasile Lucaciu (1852-1922), supranumit „leul din Sisești”, om politic și luptător pentru drepturile românilor din Transilvania. Pe frontispiciul bisericii din Sisești, unde acesta a păstorit, era scris în latinește: PRO UNIONE OMNIUM ROMANORUM.
Petre Lucaciu a urmat școala primară și liceul în orașul natal, luându-și în anul 1882 diploma de bacalaureat cu mențiunea “magna cum laudae”.
Studiile superioare le-a urmat la Academia de mine din Schemnitz pe care a absolvit-o în anul 1885. Imediat după absolvire a fost angajat în serviciul statului maghiar ca elev inginer, iar în perioada 1886-1888 a fost secretarul Societății de mine de aur ”Concordia” din Abrud.
La sfârșitul anului 1888, Petre Lucaciu vine în vechiul Regat, iar la 1 ianuarie 1889 până la 31 martie 1890 îl găsim angajat ca șef de exploatare la Bahha Vârciorava (Mehedinți), după care se angajează la Regia Monopolurilor Statului, unde rămâne timp de aproape 30 de ani, până 1 aprilie 1921, când se pensionează. În acești ani, cât a fost în serviciul RMS, Petre Lucaciu a trecut prin toate gradele profesionale specific corpului tehnic, ajungând până la acela de inginer inspector general.
Cât a fost în serviciul RMS, Petre Lucaciu a funcționat ca director al Salinelor Ocnele Mari, apoi ca director al salinelor Târgu Ocna și apoi timp de 20 de ani ca director al Salinelor Slănic Praova.
Cu ocazia retragerii administrației și armatei române în Moldova, Petre Lucaciu fucționează în cadrul RMS din Iași.
După înfăptuirea unității naționale, acesta a fost trimis în Tansilvania ca director al RMS Cluj.
În anul 1919, Petre Lucaciu a luat parte activă la înființarea societății “Ceditul minier” care era “creațiunea lui, fiul prea iubit al inteligenței și al muncii sale”. La această societate a fost administrator și delegate precum și vicepreședinte al Consiliului de Administrație.
În perioada cât a fost director la Salina din Slănic “a adus această salină în starea înfloritoare” pe care o cunoscuse, făcând din ea ”cea mai important salină din România, atât prin așezarea ei geografică favorabilă, cât și pentru sarea ei pură”.
Inițiază introducerea iluminatului electric pentru prima dată în exploatarea saline, coordonează efectuarea de noi sondaje pentru amplasarea de noi mine. A colaborat cu L. Mrazec și I.P. Voitești la realizarea primei hărți cu zăcămintele de sare din zona extracarpatică a României, care a fost prezentată la Paris în 1900.
A fost membru active în Asociația Inginerilor și Tehnicienilor din Industria Minieră din România.
Petre Lucaciu a participat la primul congres al Asociației Inginerilor și Tehnicienilor din Industria Minieră din România, care a avut loc la Ploiești, în zilele de 4-5 iunie 1921, în Amfiteatrul liceului “Sfinții Petru și Pavel”, alături de I. Gh. Munteanu Murgoci, ing. I. Ghica etc.
Ca și fratele său, dr. Vasile Lucaciu, ing. Petre Lucaciu a fost luptător de frunte pentru cauza națională. A făcut parte din Comitetul Ligii Culturale la nivel central dar și local. A avut legături apropiate cu prof. I. Lupulescu.
Numele lui Petre Lucaciu strălucește lângă celelalte mari nume de donator: Adamachi, Tache Anastasiu, Agarici, prof. N.G. Lăzărescu etc. ce “au adus pe altarul culturii neamului prinosul muncii lor”.
În timpul vieții și activității sale a agonisit o mare avere evaluată la suma de 15.000.000 lei, constând în efecte și acțiuni la diferite societăți și bănci ca Marmoroș Blank, Prevederea social, fabrica de ipsos Hraby et Nicolau din Slănic etc.
Această avere a format suportul financiar al Fundației inginer Petre Lucaciu, pe care a pus-o la dispoziția Academiei Române, prin testament, cu scopul “de a crea burse pentru studenții merituoși, dar lipsiți de mijloace, care se dedică studiului ingineriei de mine”.
A încetat din viață la vârsta de 61 de ani, după o scurtă suferință, în ziua de 3 noiembrie 1926, fiind înmormântat în ziua de 6 noiembrie. Slujba de înmormântare a avut loc la biserica greco-catolică Sfântul Vasile din București, care s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru cei veniți să-și ia rămas-bun de la Petre Lucaciu.
Dintre numeroasele cuvântări ținute cu această ocazie, amintim pe cele ținute de: ing. N.P. Ștefănescu, din partea Societății “Creditul Minier”, Ion Bianu, din partea Academiei Române, ing. Th. Zernoveanu, din partea funcționarilor și lucrătorilor saline Slănic-Prahova, ing. Traian Metianu, din partea Asociației Generale a Inginerilor din România, și ing. I. Ghica, președintele Asociației Inginerilor și Tehnicienilor din Industria Minieră din România.
I-a fost dat lui Petre Lucaciu să vadă realizat visul de aur al românilor.
Se cuvine ca acestei personalități, care a lăsat o dâră luminoasă în istoria neamului și, timp de douăzeci de ani, și-a legat numele de Salina Slănic, municipalitatea de aici să ia măsuri să-l declare Cetățean de Onoare post mortem.
Bibliografie:
Analele Minelor din România, nr. 11,12/ 1926
Prof.dr.Constantin Dobrescu
