Mihaela Mihai – Cogito ergo sum (2): De la vorbă la faptă

17 Nov 2016 by admin, Comments Off on Mihaela Mihai – Cogito ergo sum (2): De la vorbă la faptă

Pentru a lămuri nelămuriţii:

 

De când am învăţat să citesc am devorat cărţi cu basme, romane din literatura universală clasică, romane poliţiste, de aventuri, SF, istorice, etc. Cărţi de psihologie, filozofie, Istoria iezuiţilor, a masoneriei sau a qatarilor din sudul Franţei ş.a.m.d.
Nu scriu toate astea pentru a mă lăuda, sunt mulţi intelectuali în România mai cultivaţi ca mine… Vreau aici să încerc a introduce în orizontul meu pe cei pe care nici măcar nu-i flutură gândul că un spirit deschis ASCULTĂ şi CUNOAŞTE tot ce poate exista într-un domeniu pentru a-şi face o opinie PERSONALĂ. Nu cea pe care i-o îndeasă pe gât alţii, sufocată de ignoranţă. Cei care, cu cât cunosc mai puţin, cu atât emit judecăţi mai categorice. La fel, sau mai ales în Politica din România. Dacă nu faci ca mine, eşti duşmanul meu, cel care nu acceptă să se supună voinţei mele… Primitiv!

Am fost întotdeauna deschisă către gândirea altora, am citit publicaţiile şi de stânga, şi de dreapta, am urmărit emisiunile tuturor posturilor TV coerente şi voi continua să o fac. Am o curiozitate permanentă faţă de natura umană şi acord oricui posibilitatea de a se exprima. Oricine poate apărea cu surpriza unui spirit bogat, a unei inimi generoase, sau a unei voinţe de a construi, ieşite din comun.

Am încercat să candidez ca independent autentic. Legea electorală din România nu o permite, decât teoretic. Ani la rând, mi s-au bătut urechile cu argumentul că „numai întrând într-un partid veţi putea candida”! Când, pe de altă parte, opinia generală este că „Toţi sunt o apă şi-un pământ!”. Ce mai contează care este partidul? Oamenii contează!

Acuzaţia pe care mi-a adus-o Uniunea Salvaţi România (USR) „de a fi avut legături cu diverse partide” este o insultă adusă libertăţii şi dreptului meu de a alege o cale. Ori, pentru a alege în cunoştinţă de cauză, trebuie să intri în dialog cu acei oameni. De aceea, când mi s-a propus să cunosc oameni noi, proiecte noi, partide vechi dar noi pentru mine, am acceptat de fiecare dată să-i întâlnesc. Le-am dat o şansă. Dacă nu au ştiut să o merite, m-am retras. Nu sunt nici păpuşă de pus în vitrină, nici şantajabilă, nici vacă de muls bani pentru partid. Mi se pare normal să contribui şi cu bani la efortul comun, dar nu în sens unic, trebuie să fiu parte a acelui proiect.

Eu ascult vorbele oricui, dar ele trebuie să fie apoi concretizate prin fapte.  Aşa sunt eu, fac ce spun. Deci, pretind să mi se răspundă la fel. Greşiţi, dragi români, când vă minţiţi singuri, votând mereu pentru VORBE, fără a ţine cont de FAPTE!

—————————

Mihaela MIHAI

Bucureşti, 14 noiembrie 2016

——————————————

Mihaela MIHAI (Mihaela-Maria NEAGU), născuta în Giurgiu, la 27 octombrie 1946.  Solist vocal, actriţă, preşedinte al Uniunii Artiştilor Liber Profesionişti din România (UALPR). Absolventă a Conservatorului Naţional de Muzică „Ciprian Porumbescu” – Bucureşti, Facultatea de Muzicologie. Cursuri post-universitare: „Noi tehnici de comunicare” – Universitatea  Paris X – Nanterre. A predat cursuri de „Tehnici de comunicare şi de expresie orală” jurnalistilor francezi. Membru al SACD (Société des Auteurs et Compositeurs Dramatiques) – Paris. 1990 – Director al Departamentului de Publicitate al T.V.R – Bucuresti. 2000 – Director de Comunicare al Consiliului National al Audiovizualului – Bucureşti (post ocupat prin concurs). Autoarea Legii 109/2005 (Legea Mihaela Mihai) privind indemnizaţia pentru activitatea de liber profesionist a artiştilor interpreti sau executanti din Romania. Cochetează cu literatura, scriind schite, povestiri, comentarii. (George ROCA, Rexlibris Media Group, Australia)  

 

 

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii