Vavila Popovici – Cugetări / Reflections
Tiparele gândirii în aforismele, cugetările Vavilei Popovici sunt peste nivelul multor filosofi, de fapt axiomele sunt referitoare cel mai mult, la Timp… Antecedentele în această paradigmă uluitor de lucidă, sunt ale Timpului Trăit radiant iar trimiterile sale la sute de gânditori din veacuri rotunjesc opera adaptată la ACUM-ul continuum care este Timpul.
Deși este clasicistă, și gramatical, frazează după regulile anglo- americane, enunțurile ei sunt clare, directe, ușor transmisibile, chiar universal didactice, în oricare din univesitățile noastre.
Fără nicio aluzie, Vavila Popovici amintește de marele critic și eseist basarabean din Tg Jiu, Gheorghe Grigurcu. Și subsemnatul are afinități profunde cu scrierile d-sale. Voi cita doar câteva din meditațiile care pledează pur și simplu CONTRATEMPORAL!
Din lungul exil, Doamna poeziei a păstrat și cultivat o minunată limbă românească.
Gândul, visul și rugăciunea rup granițele timpului și spațiului.
Parafrazîndu-l pe Blaga , cu evocarea mirabilei semințe: Cunoașterea, deci gîndirea pe care omul o cultivă și-o rodește ( v. Cezar Ivănescu, ROD, n ) Pentru ea s-a jertfit nemurirea… Și a meritat, fiindcă altfel lumea nu s-ar fi schimbat.
Apropos, oare cuvântul românesc NEAMURI vine de la nemurire?
La început a fost Logosul:
Cuvânt- Gând- Idee, de forța creatoare înlănțuite. Prin univers în unde plutesc și în sufletul omului poposesc… Macro-univers –
micro-univers, mișcare circulară și … Popasul divinității pe o planetă unde justificarea locuirii și perpetuării : creșteți, înmulțiți-vă și stăpâniți pământul a căzut în derizoriu.
Despre femeie, Geneza scrie: Femeia să vă țină de urât… Despre urât, gândul ne vine ca îndemn… Ultima strofă din Florile Răului: ,,Sirenă rea sau înger, drăcească sau divină,/ Ce-mi pasă când tu zână cu ochi de catifea,/ Mireasmă, ritm, lucire, / o, singura-mi regină! -/ faci lumea nu prea slută și clipa nu prea grea?” .Despre Răul lumii scrie Vavila Popovici. Toată draga de carte jubilează în cumpăna dintre religiei și știință.
Confirm că eseista are glas prevestitor,(pagina 57) har care, scrie ea, o sperie. E omenesc.
Întreaga paradigmă popoviciană este Timpul:
Trăsăturile distincte ale timpului: cinismul, intoleranța, lăcomia, încăpățânarea ireversibilității sale. (pag.63, n) Ieșirea din timp este considerată ca iluzie, utopie, ucronie…
Cugetările Vavilei Popovici, nu se adresează, cînd sunt pure sfaturi, la om, ci la OMENIME. Prin opera sa, (vezi blogul) venerabila româncă planetară, ne este apropiată prin departele …Timpului.
27 sept 2016
Eugen Evu, România
