Cuvânt și iubire

Preot Ilie Bucur Sărmăşanu &

Prof. Rozalia Brândaş

1001 Cugetări – Antologie IX

Editura Şcoala ardeleană

Cluj Napoca, 2016

Este ştiut că fiecare popor are tezaurul său de înţelepciune şi spiritualitate din care extrag esenţa auriferă, ori de câte ori este nevoie ori sufletul jinduieşte după o vorbă bună. Sunt de notorietate astfel, spicuirile din înţelepciunea chinezească, japoneză, indiană, a altor popoare din Orient sau din Occident din care tot omul se înfruptă. În zilele noastre, tehnologia avansată a comunicaţiilor în masă a creeat posibilitatea tuturor oamenilor să acceadă la aceste tezaure de înţelepciune. Dar nu toţi se opresc în dreptul unui cuvânt înţelept, capabil să-ţi primenească lăuntrul.

Din toate timpurile, înţelepciunea a exercitat însă, o atracţie deosbită pentru omenire. Ea te ajută să-ţi desluşeşti unele nedumeriri, să poţi să faci lucrurile în aşa fel încât să-ţi fie bine, dar şi să împarţi din gândirea şi înţelepciunea ta şi altora. Omul înţelept este apreciat nu pentru ceea ce are, ci, pentru ceea ce este şi ceea ce ştie, dar şi pentru modul cum se face înţeles. Pentru că, degeaba ştii multe lucruri şi nu poţi să le explici şi altora. A ţine numai pentru tine un adevăr pe care poate, alţii nu-l văd este echivalent cu a vârî soarele într-o cofă ca să-l ai doar pentru tine. Înţelepciunea capătă valoare doar dacă e împărtăşită.

Această carte conţine un tezaur care trebuie pus în lumină. Ea cuprinde rodul minţii câtorva sute de autori, filozofi, poeţi, profesori, istorici şi lingvişti, critici, memorialişti, traducători, matematicieni, fizicieni, mari cercetători şi descoperitori, medici, filologi, economişti,  oameni politici, jurişti, monahi, domnitori (Neagoe Basarab); reprezentanţi ai Şcolii Ardelene, oameni din diverse domenii care au lăsat ceva din gândirea lor urmaşilor, adică nouă, cei de azi, spre iluminare, spre înălţare, spre îmbunătăţire spirituală. Dar, învăţătura cea mai deplină o putem extrage din faptele sfinţilor, prin exemplul şi pildele lor de viaţă desăvârşită. Şi toate îşi extrag rădăcina din Cartea Cărţilor, cea inspirată de Duhul Sfânt, cartea cea mai răspândită şi care reprezintă suma înţelepciunii, cu exemple din istoria omenirii. Dar omul se poate nutri şi din cărţile Sfinţilor Părinţi până la ierarhii Bisericii de astăzi care s-au hrănit din Filocalie, din Pateric, din Vieţile Sfinţilor şi alte cărţi luminate de Duh. Ceea ce vom găsi în această carte sunt flori alese din grădina parfumată a spiritului uman.

Nu este o antologie, nu este o culegere, ci este O SUMĂ de gânduri folositoare pentru minte şi pentru suflet culese şi filtrate prin grija celor doi autori. Strădania iniţiatorilor este uriaşă. Rozalia Brândaş, cadru didactic şi preot Ilie Bucur Sărmăşanul au întreprins o muncă titanică pentru documentare, culegere, structurare, alcătuirea acestui imens buchet de gânduri, nu de cugetări simple, nu de maxime sau reflecţii, ci spicuiri din operele marilor oameni spirituali, nu numai români, dar şi din înţelepciunea universală, pentru a pune la dispoziţia cititorilor o carte memorabilă, un adevărat ghid de înţelepciune. Selecţia este făcută pe o plajă foarte generoasă, începând din antichitate, trecând prin Evul Mediu, până la perioada paşoptistă şi chiar până în zilele noastre, apte să scoată la lumină minţi strălucitoare cum sunt: Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu, Dan Puric ş.a. Nu numai preoţi şi ierarhi ai Bisericii sunt preocupaţi de rostirea unor cuvinte înălţătoare şi constructive pentru om, dar şi oameni de cultură şi artă: actori, muzicieni, pictori, sculptori ş.a. Prin arta lor ei demonostrează o înaltă demnitate şi conştiinţă civică, o anumită atitudine morală şi o latură estetică deosebită care produc emoţii puternice. Ei au selectat cu atenţie şi acribie, cele mai reprezentative, mostre de gândire umană transpusă în opere care au dăinuit peste veacuri, ajungând până în zilele noastre, drept hrană şi izvor proaspăt de înţelepciune. Nu există creator care să nu se fi înfruptat măcar o dată din strălucirea minţii acestora şi să nu facă trimitere la un filozof sau gânditor al culturii.

Cartea aceasta este o izbândă a minţii şi a spiritului uman. Un adevărat „Arc peste timp” – aşa cum specifică autorii pe pagina de gardă care ne proiectează şi pe noi, cei prezenţi, dintr-un trecut bogat în fapte de jertfă pentru neam şi pentru limbă, într-un viitor plin de semnificaţii. Volumul beneficiază de un remarcabil cuvânt înainte realizat de Pr. Ic. Stavr. Radu Botiş – un împătimit al cuvântului scris, el însuşi autor de cărţi de înţelepciune, dar şi de două argumentaţii ale autorilor lucrării, Preot Ilie Bucur Sărmăşanu şi prof. Rozalia Brândaş. Intervenţia părintelui iconom stavrofor Radu Botiş se intitulează: „Picuri (necesari) de înţelepciune. Cugetări, vol. IX” – şi rezumă în chip strălucit munca celor doi autori, analizându- le particularităţile şi subtilităţile pline de rafinament ale selecţiei făcute de antologatori. Prefaţatorul afirmă că nimic din lumea aceasta nu este întâmplător, ci se realizează „prin Pronia Divină care ne călăuzeşte iar Duhul cel Sfânt rămâne Lumina permanentă către astral.” Şi tot părintele Radu Botiş susţine că, „avem povăţuitorul suprem, care este Sfânta Scriptură, de valoare incontestabilă, codul după care trebuie să ne coordonăm viaţa pentru a ajunge cât mai aproape de desăvârşire”. Este o mărturie fundamentală a unui păstor de suflete pentru care cuvântul înseamnă viaţă şi co-participare la lucrarea de creaţie. După mărturisirea făcută de părintele Ilie Bucur Sărmăşanul, în urmă cu vreo câţiva ani, a primit o misiune din partea Atotputernicului Dumnezeu, aceea de a scrie 12 cărţi de înţelepciune a lumii, culese din cultura universală. O astfel de muncă uriaşă, copleşitoare, ar fi fost cu neputinţă de îndeplinit, fără asistenţa Duhului Sfânt care i-a insuflat putere şi încredere că va reuşi. Iată că astăzi avem cel de-al 9-lea volum de Cugetări, având un număr egal cu al celorlalte, deja tipărite şi anume 1001 de fiecare volum, ca-n poveştile nemuritoare care ne-au încântat copilăria.

Număr biblic, 12 reprezintă lunile anului, numărul apostolilor lui Iisus Hristos, vârsta la care Isus s-a prezentat la Templul din Ierusalim, ca să împlinească Legea iudaică. Dar 12 au fost şi coşurile cu firimituri rămase după hrănirea mulţimilor pe munte de către Iisus. Aceste „firimituri” care nu se termină niciodată, sunt cuvintele care hrănesc, şi îl satură în chip spiritual pe omul credincios din marea „Pâine care S-a coborât din cer” , pâinea rotundă şi caldă care se preface la Sfânta Liturghie în Trupul lui Hristos şi este împărţită în chip mistic tuturor credincioşilor, laolaltă cu vinul care simbolizează Sângele Domnului. Numărul mistic 12 are multiple alte semnificaţii sacre. Ca fir de legătură între înţelepciunea lumii şi credinciosul de astăzi prezent în Biserică, autorii antologiei au ales categoriile, valorile morale care consfinţesc viaţa de creştin, virtuţile teologale aşezate în fruntea celorlalte virtuţi pe care creştinul este dator să le păstreze şi să le îmbunătăţească: cinstea, omenia, dreptatea, corectitudinea, căutarea adevărului, răbdarea, înţelegerea, iertarea şi celelalte daruri ale Duhului Sfânt, valori păstrate din neam şi vrednice de urmat.

Prefaţatorul subliniază că autorii nu au ales întâmplător citatele acestea, ci au urmărit teme majore ale teologiei şi ale moralei creştine, valori etice şi de comportament, pentru a fi exemple celor care îşi vor apleca ochii şi mintea spre aceste învăţături. Din Cuvântul autorilor reţinem însemnătatea cărţii în viaţa omului, comorile spirituale care se găsesc în ele şi care trebuie descoperite de fiecare cititor în parte, în miile de nuanţe pe care le comportă litera scrisă şi tipărită.

Foarte frumos formulează profesoara Rozalia Brândaş, munca lor de cercetare şi alcătuire a acestui frumos florilegiu: „Cel care alcătuieşte o antologie este asemenea peascuitorilor de perle care, riscându-şi uneori viaţa, scot din adâncuri valori inestimabile”. O minte luminată trebuie să manifeste însă şi virtuţi didactico-pedagogice pentru a putea transmite generaţiilor următoare din comorile înţelepciunii proprii sau cele descoperite. Căci, ce-ar însemna să le păstreze doar pentru ei înşişi, îngropate precum talantul biblic? Ei se călăuzesc după învăţătura lui Hristos care i-a trimis pe apostoli şi pe ucenici, spunându-le să meargă şi să înveţe toate neamurile. S-ar putea, în munca copleşitoare de alcătuire a acestei uriaşe selecţii, ca unii oameni să refuze mărgăritarele minţii existente în aceste cărţi. Mulţi nu-şi dau seama de însemnătatea darului primit. Privesc cu superficialitate sau chiar în derâdere aceste scrieri pline de învăţăminte, alcătuite cu atâta migală, care au necesitat un efort de documentare şi o bibliografie copleşitoare, pe măsura complexităţii lor.

Părintele protopop onorific Ilie Bucur Sărmăşanul mărturiseşte că acestea le-a făcut „Toate cu gândul de a-mi aduce contribuţia la crearea unei lumi mai bune, conform misiunii sacerdotale primite în anul 1979 de la Creatorul Universal şi Veşnic.” Şi mai adaugă distinsul părinte protopop: „Aceste cărţi de cugetări ale marilor oameni înzestraţi cu har de la Creator se vor a fi un răspuns marilor noastre căutări!” Textele marilor gânditori sunt însoţite de comentarii şi consideraţii pertinente din partea autorilor antologiei care subliniază unele situaţii, aducând la zi aspectele pe care le semnalează autorii cugetărilor respective. Nu întâmplător, antologia se deschide cu un fragment de scrisoare a lui Mihai Kogălniceanu către soţia lui, în care acesta îi înfăţişa o situaţie existentă în politica ţării la acea vreme: „tagma parlamentarilor este lipsită de patriotism, este oportunistă, oneroasă, inconştientă, funestă de primejdiile în care aruncă ţara…” Dovadă că istoria se repetă e faptul că şi în 2013 este aceeaşi situaţie, aşa cum subliniază cu amărăciune autorii antologiei.

Trebuie subliniat că soarta ţării nu este deloc neglijată în aceste cugetări, dimpotrivă, simţămintele patriotice răzbat prin secole şi se regăsesc în piepturile acelora care-şi iubesc ţara, limba şi neamul şi nu suportă să o vadă prăbuşindu-se într-un mod atât de dezastruos. De altfel, despre Patriotism sunt multe cugetări răspândite în diverse timpuri şi spaţii, dar totdeauna având rădăcina în dragostea omului faţă de ţara şi neamul său. Despre Patriotism s-au pronunţat mulţi autori, oameni politici, istorici, oratori, miniştri şi guvernanţi, dar important este să şi trăieşti ceea ce gândeşti şi rosteşti sau scrii. Aceste din urmă activităţi ale omului sunt mult mai importante decât ceea ce rosteşti la tribună cu un anumit prilej. De asemenea, nenumărate informaţii ne sunt oferite de către cei doi autori, privitoare la viaţa şi activitatea marilor gânditori care s-au exprimat aforistic, rămânând după ei, cuvinte memorabile la care fac referinţă numeroşi autori de mai târziu. A-l cita pe un gânditor, nu înseamnă doar etalarea unor cunoştinţe despre el, dar constituie un semn de recunoaştere şi preţuire faţă de persoana lui dar şi faţă de opera pe care au lăsat-o moştenire neamului. Din acest punct de vedere, lucrarea „1001 Cugetări Antologie IX” este o sinteză remarcabilă despre minţile cele mai strălucite ale omenirii de-a lungul existenţei sale. Totodată este un Cod atotcuprinzător de bună trăire creştină, de morală şi civism, descoperindu-ne, prin gândirea celor care sunt cuprinşi aici, principalele virtuţi şi vicii, modul de comportare civilizată, în felul acesta fiind o prelungire a Sfintei Biblii, transpusă în cotidian. Poate că filozoful de acum 2000 de ani sau de mai înainte nu s-a gândit ce alonjă în timp vor avea meditaţiile şi roadele reflecţiilor sale. Şi totuşi, el trăieşte prin cuvintele sale ajunse până la noi, oamenii din ziua de azi. Şi într-aceasta consistă miracolul cuvântului scris ori circulând din gură în gură prin intermediul folclorului, al proverbelor şi zicătorilor populare atât de îndrăgite.

Este ştiută Înţelepciunea lui Solomon, din Cartea Înţelepciunii. Ea este un izvor nesecat de gândire epică şi lirică la care apelează toţi scriitorii, extrăgând seva bogată existentă în ele şi adaptându-le la contemporaneitate. Sunt mii de ani de când ele sunt folosite de către oameni din toate colţurile lumii ca nişte adevărate comori nepieritoare. Nu trebuie să fii neapărat preot ca să apelezi la cuvintele înţelepte din Biblie. Orice credincios, orice creştin găsesşte în ea un tezaur inestimabil. Un exemplu grăitor în acest sens: „Păziţi-vă de vorbele cârtitoare şi deşarte şi feriţi limba voastră de clevetire, fiindcă vorba cea mai tainică nu va trece fără pedeapsă şi gura mincinosului aduce sufletului moarte” (Cartea Înţelepciunii lui Solomon, 1, 11-14). Şi precum aceste învăţături, sunt mii şi mii în Cartea Cărţilor, Cartea noastră de căpătâi, doar să ai răbdarea şi bunăvoinţa să le descoperi şi să ţi le însuşeşti. Dar şi mai interesant este un citat, tot din această sursă, despre Viaţă şi Moarte: „Nu vă grăbiţi moartea prin rătăcirile vieţii voastre şi nu atrageţi pierirea prin faptele mâinilor voastre. DUMNEZEU n-a făcut moartea şi nu se bucură de pierirea celor vii. El a zidit toate lucrurile despre viaţă şi făpturile lumii sunt izbăvitoare; întru ele nu există sămânţă de pierire şi moartea n-are putere asupra pământului”. Intrând în adâncimea înţelepciunii divine existentă în Sfânta Evanghelie, pătrunzi în altă lume şi nici o poveste sau istorie nu te mai pot atrage în asemenea măsură. E o lume din care nu mai vrei să te desprinzi şi o prefigurare a vieţii viitoare care ne aşteaptă. Aşa poţi afla lucruri cu adevărat importante şi oameni care au scris, nu numai istoria, dar au participat la formarea şi închegarea neamului omenesc. Dar mai cu seamă, relevă continuitatea milenară pe un pământ binecuvântat de Dumnezeu.

Este uimitor cât de actuale pot fi unele documente de importanţă istorică, aşa cum este „Supplex Libellus Valachorum Trassilvaniae” care a avut un rol covârşitor în redeşteptarea conştiinţei naţionale a românilor. Dar pe lângă câte comori nu trecem nepăsători, şi chiar dacă vreunul ne trage de mânecă, nu ne oprim să vedem despre ce e vorba. În schimb, ne oprim cu ochii şi gura larg deschise, în faţa vitrinelor şi firmelor sclipitoare care ne amăgesc de cele mai multe ori! E nevoie de multă luare aminte pentru a ne împărtăşi de frumuseţile şi bunătăţile acestei lumi, care înalţă şi smeresc în acelaşi timp. Şi care sunt sub ochii noştri, chiar dacă nu le remarcăm. Ne edifică sufletele şi ne smeresc trupurile pentru a recunoaşte cât de fragili, cât de vulnerabili şi cât de umani suntem şi că, vorba lui Dostoievski, „Nimic din ce e omenesc nu ne e străin”.

Citind acest imens buchet aforistic, descoperim oameni politici de însemnătate excepţională pentru poporul nostru, aşa cum a fost Mihail Kogălniceanu, ministru de interne, ministru de externe şi ministru plenipotenţiar, mare istoric orator şi scriitor, de la care ne-a rămas un adevărat breviar de viaţă politică exemplară. Dacă oamenii politici ai vremurilor noastre post-revoluţionare, ar citi şi ar lua aminte la sfaturile, îndemnurile acestui corifeu strălucit al Marii Uniri, ar fi nevoiţi să roşească: „O, voi cei care prin naştere, prin avuţii, prin inteligenţă sunteţi capul naţiei, fiţi demni de misia (misiunea) ce vă este încredinţată. Duceţi la bun sfârşit marea noastră întreprindere (acţiune) politică şi socială şi culturală…”  Şi mai mult decât atât, despre cei care fac legi, acelaşi Mihail Kogălniceanu spunea: „Domnilor guvernanţi…dacă voiţi ca ŢARA să vă binecuvinteze, faceţi legi care să fie dezbătute cu maturitate. Faceţi legi morale care sunt în inimile poporului şi care nu fac rău ţărei. Când faceţi şi dezbateţi legi, să vă dezbrăcaţi de orice consideraţiune de partid, deoarece ele sunt de trebuinţă neamului românesc.”

Nu o dată, autorii Antologiei aleg să ilustreze o situaţie prin versurile unui poet de adâncă simţire patriotică: „Şi pasărea şi floarea se cred în luna mai, / Eterne-n dezmierdarea luminilor din rai; / doar omul, chinuită lumină călătoare, / E osândit să ştie, în fericiri, că moare” (Horea Furtună). E îmbucurător că autorii au inserat în Antologie şi celebrele Panseuri ale lui Blaise Pascal: „Dacă cel ce crede în Dumnezeu se înşeală şi după moarte nu există decât tăcere şi întuneric, el nu va şti niciodată că s-a înşelat. Dacă în schimb cel necredincios e cel care se înşeală, fiindcă Dumnezeu există, dar se declară ateu, atunci el va suporta o veşnicie efectele necredinţei sale” (osânda iadului).

Despre Muncă s-au pronunţat diverşi scriitori, sociologi, filozofi şi oameni politici. Iată ce spune filozoful D.D.Roşca: „Munca, pentru cei ce se dăruiesc, poate fi un adevărat izvor de fericire, întocmai cum creatoare de fericire sunt pentru alţii meditaţia, sentimentul religios, creaţia artistică, creaţia ştiinţifică, speculaţia filosofică”. În această culegere bogată de aforisme, există şi mici istorioare foarte pilduitoare, parabole şi meditaţii din care se pot extrage învăţăminte. Fiecare cititor poate găsi o pildă care i se potriveşte, care l-a atins în inimă şi o situaţie cu care se poate identifica. Ceea ce e admirabil pentru că, în felul acesta, cartea e pentru toate vârstele, gusturile, condiţiile sociale, fără discriminare, la fel cum izvorul de munte, cu apa-i cristalină, potoleşte setea tuturor drumeţilor obosiţi.

Un amănunt interesant privitor la această carte: oarecarele cititor nu poate îngurgita dintr-o dată înţelepciune, peste măsura inteligenţei şi spiritului său. E nevoie de o deschidere totală şi o voinţă spre cunoaştere pentru ca toate acestea să fie gustate şi înţelese, picătură cu picătură. Nu poţi citi sute de pagini în 2-3 zile pentru că nu mai reţii nimic. Cugetările trebuie filtrate, trecute prin sita personalităţii fiecăruia, astfel ca să rămână cu ceva. De altfel, cugetările sunt structurate atât de bine şi în aşa fel încât, sunt intercalate învăţături despre politică, educaţie, morală, literatură, estetică, artă, istorie şi aşa mai departe. Mie personal, mi se pare această carte ca o grădină imensă plină cu flori, viu colorate şi plăcut mirositoare, care constituie bucuria ochiului, a simţurilor trezite. Şi fiecare poate alege ceea ce doreşte. Un paradis al cuvintelor de folos pe care le poţi împărtăşi la rândul tău, spre bucuria altora.

În chip surprinzător întâlnim şi spicuiri din îneţelpciunea indiană, prin cunoscutul creştin evanghelist Sundar Singh, înţelept, iluminat, profet, care a lăsat despre România o sumă de profeţii benefice. Cuvintele lui sunt de referinţă pentru mulţi credincioşi: „DUMNEZEU – a dat lapte mamei pentru a hrăni pe copilul său, dar acesta nu va veni în gura copilului decât atunci când copilul îl ia. Tot astfel Dumnezeu – Mama noastră spirituală are pentru noi lapte spiritual care nu ne va fi dat, dacă nu-l luăm, adică dacă nu ne rugăm. Când vom lua acest lapte spiritual, vom cunoaşte atunci dulceaţa sa, ne vom bucura de prezenţa lui Hristos şi, ca şi copilul, vom deveni mai puternici din zi în zi. Prin rugăciune vom putea atunci trece peste ispite şi vom învinge răutăţile şi ispitele diavolului şi greutăţile vieţii”.

Scriitorii clasici, adevăraţi patrioţi, vor înfăţişa în versurile lor, adevăratele sentimente pentru ţară, pentru istorie, pentru limbă: „LIMBA e cea mai puternică legătură a unui neam. Ea e sufletul neamului, e firea şi fiinţa lui. Limba e la urma urmelor, legea din bătrâni a unui neam, căci prin ea trăieşte neamul”. (George Coşbuc). De remarcat că autorii au ales spre publicare şi creaţiile unor poeţi autohtoni, acum este poetul patriot Mircea Dorin Istrate, considerat pe bună dreptate Poetul Ardealului din zilele noastre. „ARDEALUL – nu-i o ţară, e suflet, e trăire,/ E începutul lumii ce îl purtăm în noi,/ E jalea şi amarul, e vis şi bucurie/ E vorba legănată a carului cu boi//”. Versuri de înaltă simţire patriotică. De asemenea, în diverse locuri, este onorat scriitorul patriot Lazăr Lădariu, ca şi scriitoarea şi publicista Mariana Cristescu. Un loc aparte îi este rezervat în Antologie, celui mai mare istoric român, scriitor, publicist, om politic, patriot, Nicolae Iorga, prin citate semnificative legate de neamul românesc. Dar şi gânditorului român Petre Ţuţea, doctor în drept administrativ, economist, memorialist, estetician, filosof, gânditor creştin, scriitor care a lăsat o operă orală, devenită punct de referinţă şi editată postmortem în sute de mii de exemplare, despre poporul român, limba română şi neamul nostru, cunoscute fiind vorbele sale de duh din cartea „Între Dumnezeu şi neamul meu” şi alte vorbe înţelepte, rămase sub numele de „ţuţisme”.

În mod surprinzător, Ludwig van Beethoven, recunoscut ca unul din cei mai mari compozitori ai lumii, a lăsat din tezaurul gândirii sale, multe asemenea mărgăritare: „Când privesc cerul şi milioanele de sori care luminează de sus şi-şi urmează căile cu o precizie veşnică, SUFLETUL MEU SE ÎNALŢĂ CĂTRE IZVORUL CEL DINTÂI AL ACESTOR FĂPTURI, IZVOR PE CARE EU ÎL NUMESC DUMNEZEU”. Autorii au rezervat şi femeilor un loc aparte în grădina spirituală a lumii, mai întâi poetei Sofia Nădejde, apoi poetei catolice Elis Zugravu, Marianei Cristescu, poetă, prozatoare şi publicistă din Târgu Mureş, Perpetua Gârţu, monahie, scriitoare bisericească, Cezarina Adamescu, poetă, prozatoare, critic literar, teolog creştin. Vasile Militaru este un alt poet român, „Apostol al Cuvântului”, creştin şi patriot, de la care ne-au rămas poezii de o rară frumuseţe şi adâncime.

Istoricul şi filosoful Nicolae Bălcescu a lăsat şi el moştenire urmaşilor cuvinte pline de simţire despre Istorie: „ISTORIA – cartea de mărturie a veacurilor… n-a stat pe loc ci a mers înainte, luptând neîncetat pentru triumful binelui asupra răului, al spiritului asupra materiei, al dreptului asupra silei, pentru realizarea dreptăţii şi a frăţiei, aceste două temelii ale ordiniei absolute, perfecte. ISTORIA este cea dintâi carte a unei naţiuni…căci într-însa…îşi vede trecutul, prezentul şi viitorul”. Citindu-i aceste gânduri, nu putem să nu ne amintim că în zilele noastre, oameni puşi să păzească domeniul atât de vast al Istoriei, fără de care n-am exista ca neam şi ca popor, au hotărât că nu mai este necesară şi trebuie scoasă din manuale, din cărţile de referinţă şi şterse complet de pe tabla de materii şcolară. Ori în cel mai bun caz, a rămas facultativă, opţională. Cine să dorească anihilarea noastră ca neam, ştergându-ne Istoria?

Autorii pun accentul pe orbirea sufletească a necredincioşilor faţă de lumina credinţei pe care ei nu pot s-o vadă tocmai din pricina neştiinţei şi orbirii lor. Şi scriitorul Ion Slavici a avut cuvinte memorabile despre gândirea umană: „Oamenii se nasc, trăiesc şi mor, dar gândul bun şi fapta bună vor dăinui în veci”. Un remarcabil om de cultură, Romulus Vulpescu, poet, scriitor, traducător, eseist, publicist, om politic român a scris un adevărat imn închinat iubirii de femeie, de neam şi de ţară, care, în viziunea acestuia, sunt unul şi acelaşi lucru: „Iubirea de mamă şi cea de soţie, / iubirea iubitei şi cea de copii / iubirea de frate şi cea de prieten, / iubirea de semen,/ iubirile toate sunt numai petale / petale-surori într-o singură floare!” IUBIREA DE NEAM, IUBIREA DE ŢARĂ” Foarte multe lucruri trebuincioase sufletului găseşti în această carte, aşa încât nu te înduri s-o laşi din mână, sau de sub privire.

Autorii nu se sfiesc să citeze din înţelepciunea chinezească şi anume, o cugetare foarte frumoasă: „Când fraţii lucrează împreună, munţii se schimbă în aur. Dacă doi oameni au aceeaşi inimă, puterea lor fărâmă fierul. Dacă trei oameni sunt un cuget, pământul galben se transformă în aur; dacă trei oameni sunt trei idei, chiar aurul galben se transformă în praf”. Despre dragoste, părintele Gala Galaction scrie cuvinte frumoase şi înţelepte: „DRAGOSTEA” – e o prietenie scumpă şi înaltă, nutrită de idei nobile şi meditări evlavioase, luminată de surâs voios şi dulce.” Şi inegalabilul Ion Creangă, cel mai mare povestitor român, a lăsat şi el din comoara minţii şi a sufletului său: „Când sufletul îţi este gol şi inima fără simţire, degeaba mai cauţi pricină cu lumea din afară”.

Fragmentele din Biblie, din Sfinţii Părinţi şi Filocalie, alcătuiesc un fel de cateheză pentru cei care doresc să cunoască mai bine Istoria Religiei, ritualul liturgic, vieţile sfinţilor. Sunt informaţii cât se poate de bine documentate care ne pun la curent cu aceste fapte istorice, istorisiri filocalice şi pilde evanghelice. Şi toate au un tâlc, un înţeles sufletesc, altfel n-ar fi redate aici, cu atâta exactitate. Se cunoaşte foarte bine organizarea exemplară a statului grec. Theognis, un poet liric antic grec din secolul VI î.Hr., originar din Megara, afirmă că: „…Un STAT bine guvernat este pentru noi scutul cel mai sigur, toate sunt cuprinse în el. Dacă e puternic, toate sunt puternice, dacă e slab, toate cad în ruină. E uşor să strici alcătuirea unui stat, dar e greu să pui ordine într-un stat rău organizat”. De asemenea, notaţiile de la sfârşitul acestor cugetări şi citate, aparţinând autorilor, sunt un fel de observaţii comparative cu situaţia actuală, pentru ca oamenii să înţeleagă cum a fost în trecut şi cum stau lucrurile astăzi. Autorul pune lucrurile faţă în faţă, în antiteză, iar dacă există similitudini, acestea sunt subliniate. Important este că autorii doresc să scoată în evidenţă unele aspecte legate de patriotism şi de „legea morală din noi”.

Şi nu puteau lipsi din acest florilegiu, excepţionalele versuri patriotice ale lui Mihai Eminescu: „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,/ Ţara mea de glorii,/ Ţara mea de dor?/  Braţele nervoase,/ Arme de tărie,/ La trecutu-ţi mare, mare viitor!//” Filosoful, istoricul, sociologul german Wilhem Dilthey sintetizează în câteva fraze dragostea de patrie astfel: „Problema lumii se rezolvă pentru noi – în măsura în care poate fi rezolvată – prin contemplarea propriei noastre realităţi lăuntrice. Fenomenul cel mai minunat este propria noastră existenţă. Cel mai mare mister este omul însuşi”. Însă filosoful stoic roman, preceptor al împăratului Nero, Seneca – îi învăţa pe discipolii săi: „Vegheaţi asupra voastră, învinuiţi-vă singuri, judecaţi-vă apoi, cereţi iertare câteodată, şi dacă este nevoie şi câte o pedeapsă”. Şi ce altceva este acest îndemn, decât un act de pocăinţă şi mortificaţie creştină? Este de notorietate cazul lui Voltaire care la început hulea Sfânta Scriptură spunând că în ea nu sunt decât basme şi minciuni. Iar după un timp, Dumnezeu l-a făcut să înfiinţeze în casa lui, o tipografie unde s-a tipărit Sfânta Scriptură. Astfel acţionează Dumnezeu, convertind într-o clipă pe cei care nu-L recunosc şi nu-L cinstesc. Iar J.Ch. Leveque scria: „LEGEA este însăşi PATRIA”.

Deşi lucrarea urmăreşte anumite teme majore legate de patriotism, de virtuţi creştine, de cod etic, totuşi nu este structurată strict tematic, ci urmează firul inspiraţiei, al asociaţiilor de idei, reieşind un corpus omogen, cu adăugirile aferente gândurilor celor doi autori care punctează din loc în loc ceea ce este esenţial. Iată ce spunea publicistul Iosif Vulcan în urmă cu aproape un veac şi jumătate, despre necesitatea culturii: „NAŢIUNEA ROMÂNĂ care vrea să trăiască şi să joace un oarecare rol în istoria universului are imperativa necesitate de a se îngriji de toate acele mijloace care să poată avânta la acel grad al culturii, care să privească fără frică şi gelozie asupra celorlalte naţiuni. Ar fi păcat naţional (s.a.) dacă am rămâne şi pe mai departe nepăsători sau superficiali faţă de elementele de cultură. Suntem datori să le adunăm la un loc, căci ele ne sunt partea cea mai bună a sufletului, sau parapontul nostru pentru concertul neamurilor culte.”

Ar trebui să citească aceste rânduri cei înditruiţi a sprijini cultura românească, pentru a nu o mai înnăbuşi şi chiar suprima considerând că nu este de folos. Gânduri gingaşe, pline de iubire pentru Maica Domnului, cea care L-a zămislit Iisus Hristos şi L-a dat lumii, există pe tot parcursul lucrării, fie din Biblie, fie din Filocalie sau din scrieile sfinţilor. Dar şi din scrierile autorilor, de-a lungul veacurilor. Şi în definitiv, toate acestea sunt un fel de pilule, de vitamine sufleteşti în stare să-ţi aducă tămăduirea, înălţarea şi chiar mântuirea. Emoţionante sunt şi cuvintele lui Teofan Zăvorâtul, sfânt al Bisericii Răsăritene şi scriitor bisericesc: „TU ÎL CAUŢI PE DOMNUL? Caută-L dar numai înăuntrul tău. El nu este prea îndepărtat de nici unul dintre noi. Domnul este aproape de aceia care cu adevăral Îl cheamă pe El. Găseşte un loc în inima ta şi vorbeşte acolo cu Domnul. Ea este cămara de recepţie a Domnului. Oricine Îl întâlneşte, acolo Îl întâlneşte, fiindcă El n-a stabilit alt loc de întâlnire cu sufletele noastre decât în inima noastră”. Cuvinte mai limpezi decât acestea nu există. Pe înţelesul fiecăruia. În meditaţia cu numărul 218 se află o serie de cugetări despre FRICA de Dumnezeu, fie din Biblie, fie din Scriitorii Bisericii, fie din Sfinţi.

Din această Antologie, nu putea lipsi, desigur, Tudor Arghezi, poet, prozator, traducător, publicist, cu o poezie remarcabilă: „MAICĂ ŢARĂ, mulţi te-au duşmănit/ că eşti neam blagoslovit./ Unde sapă sapa locul/ Sare din pământ norocul./ Ai pământ şi ape multe,/ Vântul stă să ţi le-asculte,/ Şi izvoare călătoare,/ Crapii-n ele cât berbecii/ Pepenii de zahăr roşu,/ În grâu spice cât cocoşul./ Pui un bob, din el răsare/ Mia de mărgăritare,/ Dulce binecuvântare…”

Paşoptiştii români s-au pronunţat în cuvinte lămuritoare în privinţa noţiunilor de libertate, neatârnare, credinţă, neam, datorie, patriotism, ţară ş.a. Filozofi din antichitatea grecească şi cea romană: Democrit, Cato, Seneca, Aristotel, preoţi, mari duhovnici, înalţi ierarhi, credincioşi, moralişti francezi, cu toţii sunt reuniţi într-un fluviu de înţelepciune pentru propăşirea omului din cele mai vechi timpuri şi până azi. Şi revoluţionari, aşa cum a fost Tudor Vladimirescu, Avram Iancu, Gheorghe Bariţiu – figură proiemonentă a Revoluţiei din 1848 din Transilvania. O galerie uriaşă de nume, de destine singulare ori colective, puse în slujba naţiilor lor. Câţiva şefi de stat şi domnitori: dr. Petru Groza, Alexandru Ioan Cuza, au lăsat şi ei o urmă luminoasă din gândirea lor legată de ţară şi neam. O altă secvenţă destul de consistentă este intitulată: „Înţelepciunea educaţiei” şi cuprinde scriitori, pedagogi, învăţători, filosofi, sociologi, care au contribuit într-un fel sau altul la desăvârşirea spirituală şi educativă a generaţiilor tinere. Sunt extrem de multe lucruri de spus şi de citat din mărgăritarele înţelepciunii tuturor acestor creatori, este imposibil să-i amintim pe toţi.

Alt capitol de referă la „Gânduri cu…şi despre…Hristos” şi aici, pe o plajă generoasă sunt înscrise nume de notorietate din istoria creştinismului dar şi creatori noi care L-au descoperit şi au dorit să-i închine un gând. Un alt capitol este intitulat „Pe urmele strămoşilor Traco-Geto-Daci” şi aici istoria îşi spune cuvântul. Un capitol destul de interesant este numit: „Pocăinţa ziditoare” şi aici sunt aduse exemple de femei care s-au pocăit, cum a fost Maria Egipteanca. Şi „Patimilor lui Hristos” autorii le dedică un capitol destul de cuprinzător. Condace, praznice, ritualuri liturgice, devoţiuni, adoraţii, toate cântate de diferiţi autori.

Cartea se încheie cu autobiografiile antologatorilor şi cu o Bibliografie generoasă. Ceea ce se remarcă la această scriere de excepţie este faptul că din ea degajă un patriotism demn de marile cauze, că toţi gânditorii şi scriitorii cuprinşi aici îşi manifestă crezul artistic, dragostea pentru ţară, pentru limbă, pentru trecutul jertfelnic pentru neatârnare şi pentru valorile morale şi civice care trebuie să primeze în comportamentul tuturor. Uneori, acest patriotism merge până la extremă, până la jertfirea proprie pentru eliberarea ţării, pentru apărarea hotarelor ei: „Când PATRIA este în pericol şi cheamă pe fiii ei să o ajute, este de trei ori blestemat acela care rămâne surd la gemetele ei”. (Nicolae Filimon, poet, dramaturg, publicist, autorul primului roman modern din literatura română, „Ciocoii vechi şi noi”). Cine reuşeşte să-şi procure o astfel de carte pentru a gusta din când în când din nectarul înţelepciunii lumii se poate considera un om norocos, pentru că va găsi în ea multe răspunsuri la întrebările puse şi nepuse despre Viaţă, Moarte, Înviere, sfârşitul lumii, familie, societate, ţară, neam, limbă românească, jertfă şi ispăşire.

———————————

Cezarina ADAMESCU

Galaţi, 31 August 2016

Ziua Naţională a Limbii Române