Ada NEAG: Confesiuni (Poeme)
GÂNDUL APUS
Când stăteam şi scriam,
Lumea-n gând o exploram.
Când priveam acele feţe…
Hm… Feţele lor…
Acum pot să desenez linia vieţii
Şi pot să creez lumea mea nevăzută.
Sunt sigură că doar armonia ultimului vals,
Mă mai inspiră…
Fuga e doar o frica a unora,
Frica te face mai puternic,
Tu eşti incompatibilul vieţii mele,
Tu nu rezolvi nimic,
Tu aştepţi iubire.
AMURG
Haosul din inima mea,
Teroarea din mintea mea,
Şi granduoarea incertitudinii mele,
Mă aruncă la pământ.
Umbre reci, se plimbă pe mormânt.
Totul devine mai sfânt.
Pustietatea ultimului meu vis mă bântuie…
Şi regretele apar.
Pentru unul oarecare,
Pentru o privire aleasă,
Pentru un zâmbet inocent,
Pentru tine.
CONFESIUNI
Doar luna mai ştie cât am plâns,
Doar viaţa mai ştie cât am fugit,
Doar marea mai ştie ce am făcut.
Şi trece, trece, seduce şi se duce..
Apare noaptea.
Sinistra bătaie a vântului adie,
Somnul dispare şi viaţa e coşmarul.
EXISTENŢA UITĂRII
Un zvon oarecare
Şi frica apare..
Tainic stă sufletul şi aşteaptă.
Visele sunt cântate din liră,
Devenind vorbe suave.
Si noi, muritorii de rând le adorăm..
Pustia noastră existenţă
Va fi uitată pe veci.
Doar cuvintele sunt veşnice..
Doar ele rămân pe veci.
ŢĂRMUL UITĂRII
Suflete reci bântuie lumea,
Magia lor devenind eternă.
Doar cei răniţi vor fi capabili să lupte,
Doar cei ce luptă câştigă..
Şi astfel… mulţi pierd…
Doar bătaia inimii se mai aude
Într-un fundal gol şi uitat.
Poezia vorbeşte
Când oamenii tac,
Poezia transmite,
Când oamenii nu o fac.
ECOUL
Timpul se apropie de final…
Vremea e şi ea pe sfârşite.
Ultimul sunet de linişte marchează tot.
Oglinda mai reflectă un zâmbet fals,
Doar creionul mai colorează foaia
Cu gânduri colorate,
Foaia, e fundalul vieţii noastre,
Unde zi de zi, noapte de noapte,
Focul din inima poetului pătează.
MOARTEA
Suflet pustiu, de ce ai apărut?
Mormântul a fost săpat..
Crinul inimii tale se ofileşte..
Te aud..
Vis rămas în repaos.
Începe ploaia…
Imensitatea durerii nu te lasă să te odihneşti..
Astfel vei cădea,
Muri,
Dus de îngeri, sau de diavoli…
Dar important e că vei muri!
FANTASTICUL NEVĂZUT
Lumea-i roz şi colorată,
Are gust de ciocolată.
Păsările ciripesc,
Acum lumea o păzesc.
***
Dar… priveşte prin pânza groasă a umanităţii..
Lumea-I neagră şi-ncoloră.
Totul a devenit uitat,
Totul va dispărea,
Alături de noi, oamenii regretelor.
Iubirea-i un lucru uman,
Sentimentalismele apar,
Se joacă cu tine,
şi te doboară…
Dar tu
continui să iubeşti.
IMPASUL FATAL
Eu scriu ce nu pot spune.
Toţi sunt martori la lucruri nevăzute.
Paradoxul minţii mele, stă nerezolvat.
Serenada inimii mele, aşteaptă solistul.
Şi… magia privirii mele, aşteaptă victima.
Poate am ajuns să fim sclavi,
în propriul nostru sanatoriu sumbru al minţii.
Sau poate,
doar e creativitatea noastră,
cerând îndrumare?
Nu ştiu, nu ştim,
Aşa murim.
URMA DIN SUFLETELE LOR
Acum,
Mâine,
Atunci sau mai demult,
Timpul se chinuia să ofere ceva.
Tot acum,
Tot mâine,
Tot atunci,
Tot demult,
Suferinţa a prins puteri.
Ei doreau afecţiune…
Puri copii naivi!
Dar mai târziu au aflat,
Că doar trecerea îi salva.
Şi acum,
Şi maine,
Şi atunci
Şi demult,
Şi tot acolo,
Izbite de ziduri..
Stau reîncarnările mele…
———————————–
Adda NEAG
Oradea, 11 septembrie 2016
