Geo STROE: Comunicat al Academiei DacoRomâne privind nominalizarea domnului prof. dr. Adrian Botez drept candidat la Premiul Nobel pentru Literatură pe anul 2017
Fundaţia Academia DacoRomână „Tempus DacoRomânia ComTerra” (F.A.D.R. „T.D.C.”), prin statutul său legal, este o societate liberă, constituită pentru studii şi cercetări în domeniul dacoromânisticii – ca ştiinţă despre conştiinţa, acţiunile şi inacţiunile naţiunii dacoromâne, de la origini pînă în viitorii posibili şi dezirabili –, cu scopul de a promova şi eterniza valorile temporale dacoromâneşti pe Terra comună, în ţară şi în lume.
Ea are ca obiectiv strategic pregătirea spirituală a renaşterii întru Reîntregirea naţiunii dacoromâne din întreaga lume, în contextul valorilor temporale, europene şi universale contemporane.
A.D.R. contribuie, independent de stat, la întărirea legăturilor dacoromânilor din ţară cu cei din afara frontierelor ţării şi acţionează, pretutindeni, pentru păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii dacoromâneşti, sub aspect etnic, cultural, lingvistic şi religios, cu respectarea legislaţiei statului, ai cărui cetăţeni sunt în prezent.
***
În conformitate cu Statutul şi Programul fundaţiei, Senatul ACADEMIEI DACOROMÂNE a nominalizat drept candidat al ANULUI 2017 la PREMIUL NOBEL pentru LITERATURA, pe domnul profesor doctor ADRIAN BOTEZ, din Adjud, judeţul Vrancea, născut la 10.11.1955, la Gura Humorului, judeţul Suceava – o adevărată conştiinţă naţională dacoromânească.
Rugăm autorităţile româneşti, conducerile asociaţiilor, fundaţiilor culturale din ţară şi din lume, instituţiile culturale, comerciale, financiare private româneşti care apreciază valoarea remarcabilă a operelor scriitorului român să sprijine eforturile necesare pentru traducerea operei domniei sale în cîteva limbi de circulaţie universală.
Chemăm alături pe toţi românii pentru susţinerea acestei nominalizări şi îndeosebi pe oamenii de cultură şi creaţie literară autentică şi originală. Sperăm că astfel România va obţine, pentru prima dată în istoria sa, acest premiu ca o binemeritată recunoaştere internaţională a valoroasei sale contribuţii literare europene, precum şi a originalităţii operei celui nominalizat mai sus.
Pentru
SENATUL FUNDAŢIEI ACADEMIA DACOROMÂNĂ
“TEMPUS DACOROMÂNIA COMTERRA”
Dr. Geo STROE, preşedinte fondator
septembrie 2016
———————————————————————————————-
FUNDAŢIA ACADEMIA DACOROMÂNĂ „TEMPUS DACOROMÂNIA COMTERRA” (F.A.D.R.T.D.C.) este rezultatul unificării prin absorbţie a FUNDAŢIEI TEMPUS, fondată de preşedintele fondator Geo Stroe (constituită la 23.11.1991 în Traian-Ialomiţa; dosar 751/PJ/1991 la Judecătoria sect.1), cu ACADEMIA DACOROMÂNĂ – A.D.R. (continuatoare şi legatară unică a Institutului Naţional pentru Românitate şi Românistică – INPROROM, fondat la 1.12.1991, a ”Societăţii culturale Renaşterea Daciei”, a Cercului de studii ”DECENEU” din anii `70, a Societăţii ”Carpaţii” înfinţată la 24 ianuarie 1882 în Bucureşti, reactivată la 24.01.2014 la statuia lui Mihai Viteazul din Bucureşti, dosar nr. 34/PJ înregistrat la 24.01.1992 la Judecătoria Sect.1, prin sentinţa civilă nr. 49 din 31.01.1992, reorganizată, ulterior, reorganizată în Academia DacoRomână la 9.05.1995; apoi, cu alte modificări în dosarul nr. 51/P.J./2003), pentru înfăptuirea Programului PROTEMDACOM-10 050 (2 050). Ca fundaţie, este independentă de stat sau de partide politice, non-profit, are personalitate juridică de drept privat, de cercetare în domeniile ştiinţei, culturii, artei şi tehnicii, independentă în acţiunile ei. Ea se constituie ca o societate a oamenilor liberi, care au conştiinţă de dacoromâni şi deviza: „A fi pentru a şti, a şti pentru a avea, a avea pentru a putea, a putea pentru a face, a face pentru a fi oameni fericiţi!” A.D.R. este autonomă în cadrul F.A.D.R.T.D.C. cu deviza: “Întru eternizarea valorilor temporale dacoromâneşti pe Terra noastră comună, într-o lume comterristă, a fiecăruia şi a tuturora!” Scopul A.D.R. este cunoaşterea, cercetarea, crearea, stimularea, promovarea, apărarea şi eternizarea valorilor dacoromâneşti din întreaga lume, pe Terra noastră comună. Obiectivul strategic al A.D.R. este pregătirea spirituală a renaşterii pentru reîntregirea naţiunii dacoromâne din întreaga lume în contextul valorilor umane europene şi universale. Are cont CEC Bank S.A., Ag. Drumul Taberei nr.4, Bucureşti, sect. 6, Cod IBAN Cod IBAN R096CECEB60430RON4156049, Cod fiscal nr. 4929150.
Tel: 0722 972 522