Călin GEORGESCU: Libertatea ca destin
În istorie se petrec uneori miracole, dar nu se instalează miracole. Cea mai mare primejdie astăzi pentru ţara noastră este aceea de a ignora că am fost beneficiarii unui miracol: Neamul Românesc.
Toată lumea constată că România nu merge la potenţialul ei. După 26 de ani ne uităm că nu avem drumuri ca în occident, nu avem spitale performante, nu avem şcoli libere şi, în special, educaţie liberă, minte şi spirit liber, nu avem o conştiinţă colectivă care să ne motiveze, nu avem steag pentru care să trăim bucuria vieţii. După 26 de ani, românilor le este frică de libertate. Este un sentiment de prăbuşire generală strivit sub teama tuturor şi abandonarea conştiinţei de sine şi de aici a conştiinţei colective. Depărtarea de sine şi frica de răspundere individuală a fiecăruia dintre noi ne-a aruncat la marginea lumii, dar şi la marginea vieţii. Trăim într-o stare de fericire retrogradă nefiind capabili să simţim cine suntem noi şi să acţionăm în consecinţă. Gândim şi acţionăm doar cum ne-au făcut alţii să gândim şi să acţionăm.
Fariseii scriu astăzi o pseudoistorie, iar noi ne-am uitat şi abandonat istoria adevărată şi pe cei care au murit pentru ca noi să avem un destin. Prin Haret şi Mehedinţi, Romania a fost condusă jumătate de secol prin ştiinţă, rigoare şi şcoală a muncii. Tot munca este şi acum importantă, dar mai specială: munca din străfundul sufletelor noastre. O lume fără rădăcini cum este astăzi România, este o lume fără morală, care uită de Brătianu, Eminescu, Onicesu, Mihoc, Moisil, Carafoli, Gogu Constaninescu, George Manu. Aceştia şi mulţi alţii au făcut istorie şi nu evenimente. Au demonstrat că societatea este condusă de oameni care dau, nu care iau. Este clasică astfel diferenţa între celebritate şi popularitate.
România este astăzi condamnată la neputinţă pentru a fi exploatată printr-o manipulare în masă şi absenţă totală a ideilor mari, minţi captive şi cădere morală uriaşă. Totul este acoperit de un mit politic. Oameni politci caută soluţii pentru ei, nu pentru ţară. Lipsesc cu desăvârşire viziunea pe termen lung, harta viitorului şi metoda. Se gândeşte mic şi se acţionează şi mai mic. Populaţia României continuă să se închine la zei de ceară arşi în cuptoarele unei tranziţii nesfârşite, sub toga cărora se ascunde marea fraudă.
Creionez bilanţul decadenţei, atunci când civilizaţia, ca fruct al mucii şi pasiunii, nu este înţeleasă: genialitatea copiilor abandonată şi familia distrusă ca şi concept. Ce ţară este aceea care nu-şi iubeşte copiii şi îi abandonează? România a pierdut în exterior peste 4 milioane de români. Ne-am decimat biologic. În plus, familia, baza formării societăţii, este distrusă. Analfabetismul a ajuns la 20%. Mortalitatea infantilă 13/1000 de nou-născuţi. Este uriaş. Politica demografică inexistentă. Într-o democraţie cu o clasă de mijloc slabă vor fi mereu populism, conflicte interne, invidie şi violenţă. Industria modestă, datorii externe mari, creştere zero, şomaj uriaş. Nimeni nu plăteşte şi nu este tras la răspundere. Legea fără dreptate este o vorbă goală. Polarizarea sărăciei şi bogăţiei este îngrozitoare. Sistemul unitar de amenajare a pădurilor bulversat. Solurile distruse, iar fără pădure şi sol bine gospodărite, hazardurile hidrologice şi geomorfologice sunt uriaşe.
Şi totul pleacă de la educaţie, care, dacă nu este liberă, nimic nu e. Totul merge prost în învăţământul nostru şi, desi sunt raportate de 26 de ani rezultate slabe şi foarte slabe, nimeni nu întreprinde nimic şi nimănui nu-i pasă. Nu se fac nici cele mai mici eforturi pentru formarea oamenilor de la catedră, chiar dacă există atâtea posibilităţi, dar nu există interes poate!? Părinţii sunt lăsaţi, la rândul lor, într-o ignoranţă totală, separaţi de şcoală şi nu se înţelege că simpla comunicare între ei şi şcoală nu are nevoie de legi, ci doar de iubire. Toţi oficialii rămân ignoranţi şi farisei, când este vorba de şcoala românească. Se face doar propagandă cu olimpicii şi geniile, când, de fapt, toţi sunt genii cu diferenţa că sunt săraci şi abandonaţi de familie şi de stat undeva la marginea ţării.
În fapt nu suntem pregătiţi pentru o educaţie centrată pe om ca entitate. Nu suntem pregătiţi să acceptăm diversitatea umană, modele distincte de succes, nevoia de opţiune, de drum personal, de stiluri de învăţare şi aspiraţii unice. Probabil că dacă am face asta, am primi o doză prea mare de libertate care ar putea să ne fie fatală, am scăpa de sub control, iar corporaţiile care au înlocuit statul în România ar pierde totul. Şi sigur, această stare de fapt este menţinută cu intenţie pentru că pământul conştiinţelor noastre nu este destul de desţelenit pentru a primi această sămânţă sacră a Divinităţii, pentru ca omul să ajungă ce a fost destinat să fie: Liber şi Independent.
Românii în continuare au nevoie de catalog unde să fie strigaţi pe numele de familie cu autoritate, mânaţi de la spate şi ţinuţi în chingile fricii de libertate şi de moarte. Dar în special de frica de responsablitate. Părinţii actuali le dau copiilor exact cât cred ei că merită ei înşişi… Adică neîncrederea lor în ei înşişi şi sentimentul neputinţei şi al sclaviei moderne în care se află întreaga ţară.
Şi cu toate acestea susţin ferm că nu există nicio fatalitate atunci când suntem animaţi de un ideal comun, atunci când ştim unde mergem şi atunci când, uitându-ne la geografia ţării, cu luciditatea de a privi viiorul, ne fructificăm şansele mari pe care le avem: hrana şi apa. Capital natural bun şi poziţie geografică strategică la graniţa cu Asia. Încrederea în tineri motivaţi de istoria noastră şi investiţia în om care să fructifice genialitatea românească sunt căile de progres. Excelenţa şi competenţa nu depind de mărimea ţării, ci de sistemul ei de educaţie.
Condiţia regăsirii încrederii este însă unitatea naţiunii şi aici trebuie să ne aflăm, chiar dacă nu am căzut de acord întotdeauna. Clasa politică trebuie să înţeleagă că interesul naţional nu este dependent de rezultatul alegerilor, ci de o anumită gândire comună privind ieşirea ţării din starea de moleşeală colectivă generalizată.
Să aducem ţara la nivelul unei chemări! Să ne mobilizăm forţele şi să folosim atuurile noastre pentru a ridica un steag printr-un proiect de ţară unic în lume: hrană, apă, energie.
Statul este făcut să asigure buna funcţionare şi trebuie să fie imparţial. Nu aparţine celor care pe timp limitat au primit gestionarea lui, ci naţiunii. Statul dă semnalul să fii om demn. Dacă nu este stat, nu este nici emergenţă şi nici demnitate. Din punct de vedere institutional, statul reprezintă legea. Echilibru între stimularea mediului de afaceri şi protecţia socială. Economia proprietarilor. Renaşterea locurilor de muncă.
Demnitatea provoacă demnitate, iar conducerea ţării se impune prin virtute. Avem de servit o cauză nobilă: o Românie reunită şi stăpână pe propriul ei destin. Să fim credincioşi idealurilor noastre şi să rămânem demni!
România trebuie să ştie ce vrea, iar poporul român să înţeleagă ce poate!
————————————-
Dr. Călin GEORGESCU
septembrie 2016
Bucureşti
