Cuvânt și iubire

MII POPOARELE DE CETINI

 

mii popoarele de cetini se smeresc sub vânt de soare

rugăciune murmurată se înalţă din izvoare

strecurată printre sfinţi şi-n miresme de altar

viu lumina mântuirii plouă peste-al meu zadar

 

cruci de vulturi din tărie liturghii binecuvântă

şapte turme-n vârf de munte mistice tăceri descântă

ierburi din poieni văratici unduiesc liniştea vastă

nor de raze îl pogoară pe Hristos aici pe coastă

 

şi pornesc lucrări serafii şi orânduiri heruvii

gura mea-i pecetluită – precum deltele de fluvii:

către Mare ea rosteşte cuvântări de Înalt Mist

din drum graiul nu-l întoarce – ci-n orbiri de ametist

 

alte capete-n coroană – alte frunţi sub joc de săbii

alte lumi şi alte soarte – cum şi vele de corăbii

mână-n ţarc de semne-arzânde rosturile învechite

şi-n noi viersuiri – noi fraze – trec Cuvântul prin noi site…

 

…o minune-i veşnicia  – din crin cer până-n pământ

dar destăinuiri nu face Înviatul din Mormânt…

 

de vezi semne în abisuri: taci – asculţi şi înţelegi

nu-ţi tocmeşti tălmaci uimirii nici pe magi şi nici pe regi

…nu poţi şti – uitând de Munte – chiuind la cânt de flaute:

adâncind lumini în suflet – vine Ravvi să te caute!

 

 

PLECAREA VÂLVELOR

 

vâlva munţilor – mâhnită şi proroacă

scurmă lira-nfriguratelor păduri:

vii copacii – strune-n van invoacă

viersuiri ce-s stinse în trecute guri

 

vestejite-s azi moşiile de stele

vestejiţi heralzi sunt îngerii din glas

tristă – vâlva s-a pierdut după perdele

norii stânelor în alte zări au mas

 

fluiere s-au frânt – tăcut-a Duhul Sfânt

noaptea vieţii s-a fost tras din munte

moarte e din cer până-n pământ

 

iar Poetul strânge între palme frunte

…când  şi vâlvele-au plecat în lumi păgâne

blândului Hristos ce-I mai rămâne?

 

 

NECESARA MINUNE

 

în zadar se schimbă nopţile în zori:

unde sunt ciobanii sfinţi şi rugători?

unde-s – dârzi – voivozii – magii crăişori

în această ţară adâncată-n nori?

 

vai – pitice vremuri şi preascunde frunţi

e degeaba încă stâncă-n vechii munţi:

aţi uitat să daţi cu pietre după câini

iar turbaţii v-au muşcat şi piept şi mâini

 

zmeii ne-au sorbit şi sufletul şi glia

ne-a rămas – străin pleoştită – pălăria…

părăsit-am vatra – ni s-a stins mânia

 

râdem când – prosteşte – surpăm temelia

…Criste – simt prin neguri – gâfâit respiri:

iscă-n plebi-cenuşă jarul de martiri!

 

 

SFÂNT POEMUL LUMII AZI S-A DAT LA FUND

 

sfânt poemul lumii azi s-a dat la fund

din lumina apei ne-am ales cu prund…

aşa – cam pe seară – Crist s-a dat pe-o coastă:

armonìi fugit-au – lăsând drâmbă proastă…

 

vetrele crăpat-au – cruguri s-au strâmbat

stins e focul – stele-au uitat de cântat…

mărăcini sunt munţii – cârtiţe-au coroană

orbii se prăvală cu toţii-n bulboană

 

trezeşte-Te – Criste – varsă iar agheasmă

peste lumi secate de orice mireasmă!

învie Grădina – Maica Mântuirii

 

ochilor-găvane redă raza ştirii!

…când Poet-Hristosul scapă lira-n hume

în cenuşi preface omeniri şi lume…

 

 

NEDREPTĂŢIT

 

au venit la mine crinii – osândiţi

să le dau şi foc şi sânge – stors din stih

au venit la mine câinii zădărâţi

au venit toţi peştii din recif

 

şi popoarele de stele-au năvălit

crugul să-i citesc fiecăreia m-au silit

din pustiuri împlinitu-s-au oglinzi

şi-au ţesut zadarul la mine în tinzi

 

tuturor le-am fost ieri pròroc şi-ajutor

de cer piscului i-am spus să-i fie dor

nu e duh să nu-i fi fost învăţător

 

şi-acum sunt chemat – plebeu banal – să mor

…L-am pârât pe Crist la Inorog:

mi-a şoptit ca viaţă să nu-mi rog…

 

 

MAI RĂU DECÂT MINE

 

am stricat cuiburi de stele

am surprins nuditatea Lunii

poduri surpat-am în cer să se-ntoarcă străbunii

am dezertat din hore de iele

afişe de circ am lipit pe aripi de cocor şi lăstuni

de duşcă-am dat timpul – vulcanii din lumi…

…ce mai vreţi – oameni buni?

mai rău decât mine nu poate fi decât

cel ce-a uitat de

fulgere – spre-a vădi în temple

lumina – sau

cel ce nu şi-a sculptat în

Poem – toată vina

 

 

DEMISIE

 

obosit – bolnav şi lânced – răstignit pe valuri

vreau arsura unei stele – dincolo de maluri

am vâslit spre nemurire – ciung şi făr’ de-aripe

în priviri frământ ruine – înfrângeri – risipe…

 

am scârbit în ceruri zeii – exhibând năpasta

m-am scârbit pe mine însumi – străpungându-mi coasta

nici n-aştept mustrări de soartă – laşă amânare

scurt poemul ce privirăţi e-o demisionare

 

 

MITOLOGIA AMURGULUI

 

îngerii din cetini zboară – cântul lumii curme

orb e cerul peste piscuri – munţi pustii de turme

mut e gândul de iubire – învelit în ceţuri

stinşi sunt Soarele şi Luna – zeii dorm în jeţuri

 

stele nu-s să toarcă soarta – spânzuratu-s-au de grinzi

nici măcar pe Răstignitul – nu-L mai ai – Iudă – să-L vinzi…

din clopotniţă cocorii cad greoi la mine-n brazdă

pe moşie năpădit-au viermii beznelor de caznă

 

Căţelul Pământului şi cu Inorogul

se-mpăcară-n noapte şui – ca surdul cu orbul

regi şi neamuri au apus – îngropate-n sorburi

mlaştina-a-asmuţit în munţi bufniţi şerpi şi scorburi

 

bieţi stejarii plâng pe prispe – Lebăda-i străpunsă

e nebună Cosânzeana – stă în piatră-ascunsă…

unde-i Sculptor – Făt-Frumosul – cu mâna-i vrăjită

din stânci iar iubita-şi scoată – lumii iar trezită?

 

 

LĂMURIRE

(16 August 2016 – Sfinţii Martiri Brâncoveni)

 

de departe vin ecouri

munţii ning lumini

nunţi de zâne cresc în piscuri

pe-aproape de crini

 

fulgere vestesc venirea

Mirelui Ceresc

păsări – îngeri nesfielnici

ne călăuzesc

 

trăsnete despic’ pământul

pentru duhuri sfinte:

din izvoare – din pădure

se slobod arginte

 

în furtunile de raze

se-mplinesc eroii:

cavaleri ai nunţii firii

vin spre Crist martirii

 

sus în tronul de mărire

stă un orb sălbatic

din barbara lui citire

renaştem hieratic

 

slovă după slovi de fulger

orbul ne aşază

încât nunta lămureşte

lumea într-o frază

 

stele crâncene pogoară

duhurile-n candeli:

Crist în piscuri ne însoară

cu spade de-arhangheli

 

 

METANOIA BUREŢILOR

 

„noi – bureţii din rigolă

târguim din luni gondolă

noi bureţii bureţim

şi pe toţi vă mucezim”

 

alelei – bureţi de soartă

scrieţi-mi pe pântec hartă

descreţiţi în maţe-o poartă

burta s-o simţim deşartă

 

colo-i gura iadului

umple gura raiului

pe picior de plai ajunşi

de raze să fim străpunşi

 

să uscăm păcat şi vină

să-ndreptăm tot ce se-nclină

să-nchinăm la sfinţi cocori

grădina cu sfinte flori

 

hai – bureţi întunecaţi

la minune ajutaţi

şi-o să fiţi în ochii Lui

creţi de nori – lumii gurgui

 

 

BRIC-À-BRAC-URI NECESARE

 

a murit

modern: îngheţat în plin câmp

experimental

 

vă urâm – cu

simpatie: vomaţi din

plin – ca poftă

ce va să fie

 

doi oameni

mugeau – apoi

au început să le crească şi

coarnele: unul dintre ei a dat să

mugească ceva

special – şi-atunci – pe loc

a căzut înjunghiat de

soartă

 

graniţa

garanţiilor se întinde până la

iresponsabilitate

 

un matur – matàr

murdar – şi cu minţile

bazar

 

rămân pe

ţeavă:  n-am nicio

grabă – curând

cu mine voi

împuşca tot

universul – în fel şi chip

zvârcolind

versul

 

observatoarele

gastronomice au identificat pe

cer – umbre de

excremente zburătoare: tocmai ne

pregătim să interceptăm un

closet galactic – să-i

intersectăm – apoi – orbita

oarbă – pentru a ne şi

identifica – în cele din urmă şi

întru totul – cu

religia sa – măgulitor

flatulantă

 

 

DIN VALE

 

ursuză vale de plânsori şi răcnet

scrisă-n funebri fulgeri – Jude-aştepţi:

ai fost cândva icoană-n munţi – sfânt zvâcnet

te înălţai spre aştri – luminaţi nămeţi

 

de ce nu dai iertare – slobozire

de ce nu uiţi păcate slăbănoage

căci Tu eşti Dumnezeu şi eşti Iubire:

schimbă-n văpăi pârâşe terfeloage

 

dureri şi deznădejdi – une prin alte

ne-au prăbuşit din piscul dumiririi

secaţi orbirii – sclavi suntem încalte

 

trăsuri de chip se-nec’ în lutul firii

…îndură-Te – Lumină Preacurată

şi ne mai umple ochii – înc-o dată

 

 

ŢĂRANII PRUNCIEI MELE

 

curaţii mei ţărani – cei din pruncie

în straie de-mpăraţi şi de vântoase

neam ce s-a pogorât nu doar să fie

ci să-şi lucreze duhuri şi prinoase

 

un neam de crai şi mucenici se scurge

prin munţii mei – ‘napoi la grea poveste

căci iată – lumea-i gata să amurge:

deci neamul se întoarce iar pe creste

 

ţăranii mei se sorb iar în icoane

cu strai de moarte şi cu strai de viaţă

se răstignesc cu toţii în piroane:

 

numai în vârf de munţi să-nvii se-nvaţă…

…voivozii mei ţărani – în vremuri rele

s-au răspândit pe ceruri – iarăşi stele!

 

 

ALCHIMIŞTI ŞI SFINŢI

 

athanor

vreau să mor

sori de dor

praf de-ecuator

 

dimineţi

crai isteţi

vând scaieţi

răstignind scapeţi

 

absalom

păr de gnom

metronom

clironom

fără chip de om

 

adonai

mucegai

mă strigai

eu cântam din nai

 

ferentari

fete mari

cu şalvari

sfinţii-s tot mai rari

 

hăulind

dăulind

flori de grind

toţi m-au prins doinind

 

avacum

pisc de fum

nu ştiu cum

trăiesc şi răzbun

 

apelai

la serai

încântai

zânele din rai

 

crai nebun

vai de scrum

căci de-acum

sunt străin străbun

 

 

DAC ORI ROMÂN SĂ FII NU MAI E VOIE

 

dac ori român să fii nu mai e voie

stârnitu-s-a ciclon de inchiziţii

şi-ocean de ură prăbuşesc bandiţii

când limpezit vrem neamul – anevoie

 

vite să fim – Evropa ni-e imaş

dar nu pământul sfânt ca temelie

nu sânge de străbun să-ţi fie glie:

să paşti – să taci – străin şi orb şi laş

 

Cristul cu tot cu Cruce-l smulg din duhuri

să n-avem prispa raiului nădejde

să nu vedem copilul cum ne creşte

 

sorbind din sfântă limbă – vii văzduhuri

…demoni slinoşi – pidosnici – ne-nvăluiţi în cnuturi

răbdarea strânge trăsnet: iar v-om zvârli în luturi!

 

 

PATRIA ŞI VÂNZĂTORII

 

adulmec patria şi munţii – dindeparte

precum parfumul unei vechi iubite:

aici zile şi nopţi nu-mi sunt deşarte

şi sori şi nori şi păsări – toate-s sfinte

 

patrie bucovină – stea martiră

cu voievozii stau sub cetini la voroavă

ei mie-mi spun de ştefanida liră

eu lor – cum limba azi ni-e sclavă

 

sub tot copacul – răzeşescul sânge

şi-n toată floarea – -nvăpăiată zâna

aici e veşnic cântecul ce plânge

 

Crist veşnic peste noi îşi tinde mâna

…doar că privighetoarea azi e-un mit

şi-L vindem ne-ncetat pe Răstignit…

 

 

IZBÂNDA OSÂNDIŢILOR

 

cu noi dimpreună  tot sângeri pe Cruce

Hristosule – Frate mai Mare-al simţirii

când trece-ascuţişul prin carnea osândei

răzbate cu vârfu-n Lumina Sfinţirii

 

nu-i lacrimă frântă-n privazul de lume

să nu-Ţi săgeteze în ochiu-Ţi cu strune

şi nici nedreptate sfruntată-n orbire

pe cari ochiul Tău să n-o-ncrunte-n privire

 

obidă şi lanţuri – scuipaţii prostimii

ne-aduc pe-amândoi în genunchi ca sihaştri:

stau om lângă Fulger în jugul mulţimii

 

dar om şi cu Fulger răscol’ lut şi aştri

…Hristosul împarte cu omul osândă:

deja iscă-n ceruri Catarg de Izbândă!

 

 

O GLUMĂ ÎN RATE

 

o – tu – lirică iubire – serafimi şi ciori

m-aţi răzbit cu bezne – crâncen – deznădejdi de flori

linge pasărea mâniei câte-un rest de cer

eu Te chem dintre ecouri – Cristule de ger

 

ştiu de chinu-Ţi – ştii de chinu-mi – răstignit Poet

dialogul nostru – însă – miroase-a cuplet:

mii istorii supurânde – infectând candoarea

inversează – în oglindă – ìcon şi scrisoarea

 

bălării de vorbe goale – puradei tiranici

năvălesc în teatrul lumii – şi se cred oceanici…

niciun trandafir nu creşte în calea urgiei

inorogii năpârlit-au cornul nostalgiei

 

velerim şi veler Doamne – sânge scurs în noapte

dragostele cruciate: bordeluri de şoapte…

spade şi deliruri sfinte şopârlesc de zor

raiul palmei templiere: sacru abator…

 

cinici – diavolii-mi descântă între lacuri oarbe

vine Prinţul însuşi – àpoi – stihu-n hău mi-l soarbe

parastas de foi de varză prăznuiesc sobòlii

crivăţul nunteşte-n barba-mi coaşte de orgolii

 

câini scheletici nu mai latră umbre din unghere

gloabe de heruvi în lepre gâlgâie-nviere…

omu-i o jivină oarbă – scrisă de pecingini

numai crima i se ţine – agăţată-n gingini…

 

mântuire-analfabetă scurge zoaie-n zare

se târăşte-un ciot de cântec fără lumânare

balamaua lumii noastre scârţâie de veşti

Criste – au rămas pe garduri gargare popeşti

 

nu mai ştiu citi în stele – nici măcar în stânci

Maica Lumii – umilită – a căzut în brânci:

rugăciuni – podoaba scârnei – vomitate-n zori

cruci de ipocrită soartă ies de sub urdori

 

pân’ şi rău-i gol de rosturi şi scârbit de farduri:

„bine” – bărbierit de raze şi-mpuţit de narduri…

histrionii duc solia Minciunii Supreme

…rănit Criste – simţi în coasta-Ţi alifii şi creme…

 

…mi-a-ngheţat şi verbu-n frază – delicată ciumă

molime-n imperiul morţii hotărăsc cutumă

sacadat mi-aud la poluri inima-mi cum bate

mi-a rămas suflet de-o glumă – dar şi-aceea-n rate…

 

 

CONSTATARE

 

au rămas pitici şi munţii

de-atâta osândă

venerabilii-au dat lumea

naibei în orândă

 

păsări se târăsc cu viermii

îngroşând noroiul

ceru-i scufundat sub luturi

delirându-şi sloiul

 

licăreşte putregaiul

peste bărbi de sfinţi

plouă-n două cu pucioasă

florile-au dat dinţi

 

doar moroii – neamuri ploii

stau posaci pe mal

cântecele şi scaieţii

se scurg la canal…

 

clănţănit de stele rele

zbate prin tufiş

circul lumii se închide

(s-a şi pus afiş…)

 

 

SCOATEREA DIN URNĂ

 

unde am fost cândva – nu ne întoarcem

nici ştim cărarea – gustul nu ni-i harnic

pentru vreun rai: nu ne cunoaşte – noi nu-l toarcem

cine-om mai fi ne întrebăm zadarnic

 

aşa pierduţi – străinii de lumină

vom hoinări istorii fără rost

cei ce-or veni s-or întreba de-am fost

nici Dumnezeu n-avem şi nici pricină

 

la stele rumegăm ca la potlogi

uitând că de ţinut ne ţine glia

de vrem coroane – n-avem scăfârlia

 

vrem a sui: îngeri apteri şi-ologi

…cel ce-o umbla prin ceruri – azi – de jurnă

ne-ar milui – scoţându-ne din urnă

 

 

DESCÂNTECE

 

târgul târguirii

şarpe nesimţirii

mi-a călcat pe urme

liniştea să-mi curme

 

iele grele din păduri

faceţi dans – descântături

şi-n frunzişul greu

daţi-mi ce-i al meu

 

mă scăpaţi de şarpe

azvârlit în harpe

mă scăpaţi în lună

în floarea nebună

 

nu vreau fericiri

ci doar dumiriri

şi nu vreau lumină

doar inimă crină

 

iele din stejar

zvârliţi-mă-n jar

cruţaţi-mi şi truda

de-a fi iarăşi Iuda

 

 

ARDEAL

 

Ardealule – abia acuma te pricep:

ţi-aud urletul de mânii şi-obidă

aşa-i – Ardeal: pân’ nu te muşcă-aspidă

nu ştii că lucrurile din otravă-ncep

 

din carne vie – zvârcol – răzbunare

te vei trezi cu pumnu-nfipt în ceruri

un pumn cu viscol – nu cu lumânare

un pumn care promite lumii geruri

 

până-mi voi smulge umilinţa rănii

şi fulger scăpăra-voi toată ura

până satanele n-or plăti samă vămii

 

doar colţi de lup vor umple-mi sânge gura!

…duşmani când voi aduce-n fostu-mi hal

de-atunci abia nu m-oi numi „Ardeal”!

 

 

SCHIŢE DIN MUNŢII BUCOVINEI – LA SIHĂSTRIA VORONEŢULUI

 

de sunt modern sau clasic – munţilor nu le pasă

ei cresc păduri pe coaste – veste-n tării ascut

de-acolo – de la vulturi – doar câte-un stih îmi lasă:

pe pagina-alburie s-aşterne sfânt şi mut…

 

eu sunt doar mâna slabă – copiind partituri

din simfonii stelare – din dans apoteotic

pe care zâne-l sfarmă de ţărmuri fără guri…

în ierburi – apoi – sufăr de fulgerul despotic

 

şi mă ascund sub glie – ca un pârâu molatic…

şi Mumele – şi vâlve – deasupră-mi ţes lumina

de-ajung prins în gogoaşă – fluture uşuratic:

 

sunt surd şi mut şi sincer: ochii-mi holbează vina…

…da – aştept Învierea – aştept furtuni de raze

Fulgerul Mărturiei – orânduit în fraze…

 

 

sus – pe cresta muntelui

stâna blând Părintelui:

ieslea stă dărăpănată

nu-i potică – nu-i nici vatră

 

s-adunară brazii magi

veniră şi sfinţii fagi:

liturghia nu porneşte

Maica-n cerure boleşte

născare nu porunceşte:

 

boleşte pe-aripi de vultur

răutăţile se scutur’

boleşte pe ghimpi de stea

s-alunge vremea cea rea

 

duhurile de bărbat

prea multe s-au dărâmat

duhurile de femeie

împotrivă vor să steie

 

buruiană au crescut

peste munţi şi peste lut

Veghetoarea-a amuţit

cucuvele-au înmulţit

 

Sfântă Maică Preacurată

Slobozeşte Prunc şi Vatră

iar pe Calea Laptelui

fugă Coada Şarpelui

 

iscă Focul Fiului

pe Drumul Părintelui

iar din Fluierul cel Sfânt

Duh să-nvie-ntreg pământ

 

viperele fă-le îngeri

dintre luturi iscă sângeri

Veghetoarea ardă Cânt

din cer până la pământ!

 

 

vulturii mării s-au lăsat pe brazi

bătrâne cetini cântă liturghia

nu-i nimeni să măsoare mâine-azi

sfiită-n slavă-oprită-i ciocârlia

 

lumina-a îngheţat un cântec mut

turme-n poiene au făcut popas

păstorii au trecut în nevăzut:

din cer aşteaptă – toate – Sfântul Glas

 

solemn – pâraiele cu ţurţuri iscălesc

pe filele pădurii-n rugăciune

stinghere-n pisc – tălăngile vestesc:

 

trepte de nori se dezvelesc minunii

…în mijlocul de magi şi de păstori

El-Crist aprinde drum de flori…

 

 

maşini care se scapă pe

ele (numai motorină…)

înviorând funebru iarba pădurii

 

burtoşii – doi

câte doi la grătarul

răscrăcărat sub

brazi: nemulţumiţi că

pe tot întinsul

sârmelor sleite – nu-ncap şi

ei – pe de-a-ntregul

(…ce friptură gustoasă de porci

s-ar obţine – la hectar…)

 

sihastrul

a-ntemeiat un vast

oraş de

evlavioase zdrenţe (acareturisite) –

sub Patrafirul Muntelui

 

olandezi – danezi

chinezi – vietnamezi – habarnezi

mişună harnic – în mijlocul pravoslavnicei

răzeşii ştefanice – a Voroneţilor

(…corbul a încetat să se mai mire –

fluturându-şi în ploaie proroacele-i aripi

deasupra acestor ecumeniste muşuroaie)

 

behăie cor pravoslavnic în poieni de-amieze

cu smerenie călcat-am printre căcăreze

un păstor – cu celularul – mugeşte la turmă…

hoţi de lemne şi jindariul fură fără urmă…

 

munţii au chelit măiestru sub securi păgâne

„ajutoare-europene”… – edili vor să-ngâne

a trecut pe-aici şi papa…pardon: patriarhul!

şi le-a zis la gură-cască: „ia mai strângeţi ţarcul!”

 

au ‘ţeles blugiştii noştri că de-acum românii

în Carpaţii cei Ştefanici nu mai sunt stăpânii

pravoslavnici or să fie rrromi şi-americanii

 

iohănnească rugăciune-or înălţa curcanii…

„munţii noştri aur poartă” – zice-un cerşetor:

„cristicii Carpaţi de-acuma vor fi abator”…

 

frunzuliţă cu trei flori

vulturi se prefac în ciori

sihaştrii – în moşieri

omănaşii – în vieri

 

unde ai plecat – Hristoase

de ne laşi tot sub baroase?

munţii intră sub pământ

ţara s-a făcut mormânt

 

numai vile cu simbrie

umilită Românie:

nici tu duh – nici omenie!

stăm la maica în chirie…

 

turmuliţă de mânzări

vin corbii din patru zări

hoţii merg fercheşi pe drum

cinstea a ajuns doar scrum…

 

cenuşă de-otavă

pâine cu otravă!

ieri căruţe cu şindrilă

azi – betoane şi şenilă…

 

aveam turme cât hotarul:

zvârlim peste lână varul!

aveam cai de fudulie

aveam strai de-mpărăţie –

azi ne-am uitat grai şi glie

văzduhul ni-i colivie

…ne sufocă fierărie!

 

foaie uscată tot arde

ţărâna să ne-o descoarde

vin puhoi şi vin în hoarde

mii de coarde – „lorzi” şi „loarde”!

 

…se-ntunecă sihăstria

creşte-n suflet bălăria

plânge-n bunget Sân’ Măria

-„unde-aţi ascuns România?”

 

puneţi-i măcar o cruce

duhul ei nu se usuce

Crist-Judele să n-o-ncurce!

 

 

iscoade  prin văzduh vrăbii se ţes

mreajă de seară cade peste cetini

e ceas când toate capătă-nţeles

e ceas când ruga-n gânduri ţi-o încetini…

 

fluturi întârziaţi pe pajişti scriu amurgul

turmele-au pogorât din munte nostalgia

urăsc şi gândul de-a mă-ntoarce-n burgul

unde m-aşteaptă numai – cruntă – astenia…

 

complot de ierburi scumpe şi de raze

mă va-nvăţa-afundarea printre şoapte

din lună-or pogorî preasfintele ucaze

 

pământul spre izvoare mă-ndărapte

…ascuns de veac şi oameni – adormi-voi greu

afar’ din ceas – creşte-voi dumnezeu…

 

 

bătrânilor cu piscuri şi cu creste

voi aţi ieşit din slovă şi poveste

în loc de munţi vor scrie-aici abisuri

vor renunţa la oameni şi la visuri…

 

sodom de fierătanii vor roì

iar lumea zânelor – încet – se va topi

iar locul vetrelor – bătrâne şi umile

l-or lua toţi monştrii: ură şi şenile!

 

nu mă băgaţi în seamă – lăutari

sunt mai dăunător decât un cari:

eu adevărul vi-l despoi foiţe

 

iar voi rămâneţi goi – un circ cu fiţe…

…ce Răstignit? – ce Crist şi ce supliciu?

sugem cu toţii ţâţa de siliciu!

 

n-au credinţă – au

burţi

 

vagabondez prin

preajma sihăstriei – în

speranţa  – dementă – că

zoaiele sufletului se pot

limpezi cu străluciri şi clipociri de

acoperişuri crucificate

 

 

e cerul atât de senin şi

de-aproape – încât

Îl văd pe Dumnezeu la

Sfânta-i Fereastră – cu coatele sprijinite

de privazul razelor: „ce mai faci?” –

mă întreabă El zâmbind enigmatic… –

„scriu – Preasfinte…” – răspund

eu – cam posac şi cu

oarece amărăciune şi

neîncredere-n glas

 

„despre ce şi despre

cine?” – o face El pe

niznaiul…

 

„despre Tine – Doamne – cum Te pregăteşti să ne

părăseşti – şi cum atât de mult îţi

convine să

pleci din mine…” – nu mă putui eu

abţine…

 

Dumnezeu îmi făcu – aşa – hâtru

cu degetul: „aşteaptă

fiule: aici

nu mai este decât o singură

treaptă…”

 

şi – deodată-ntru nenumăraţi

sori – El intră cu buze – cu

nasul şi ochii  – în

aburi de raze şi-n

nori

 

…atunci  am înţeles eu

abia: şi iată cum pun

acum – punct şi

virgulă – la lut – la necazuri

la fiece stea…

———————————–

Adrian BOTEZ

Adjud, Neamţ

31 August 2016

Sfânta Zi a Limbii Române