Anatol Covali: TRIOLETE
O ţară-ntreagă ( Triolet )
O ţară-ntreagă-ndură azi de foame,
se sinucid bătrânii oropsiţi ,
plâng resemnate disperate mame.
O ţară-ntreagă-ndură azi de foame,
mizeria din ea provoacă drame
şi-aproape toţi sunt deznădăjduiţi.
O ţară-ntreagă-ndură azi de foame,
în timp ce-aleşii noştri-s fericiţi.
De ce răbdaţi? ( Triolet)
De ce răbdaţi ale puterii toane?
Vă place-atât de mult să suferiţi?
Ei sunt câţiva , noi suntem milioane.
De ce răbdaţi ale puterii toane?
Spune Marie, spune tu Ioane,
oare nu vreţi să fiţi şi fericiţi?
De ce răbdaţi ale puterii toane
şi-n resemnare zi de zi dormiţi¬?
Unde-i mândria? ( Triolet)
Unde-i mândria noastră strămoşească?
Parcă-am orbit de tot de când dormim
şi nimeni nu mai vrea să se trezească.
Unde-i mândria noastră strămoşească
ce îi făcea pe răi să se-ngrozească
la gândul c-am putea să izbucnim ?!
Unde-i mândria noastră strămoşească?
Doarme ca noi şi somnu-i unanim.
Tristeţea e în noi ( Triolet)
Tristeţea e în noi ca niciodată,
arzându-ne-n mistuitoru-i foc
viaţa stupidă şi sacrificată.
Tristeţea e în noi ca niciodată
fiindcă speranţa stă îngenuncheată
de când răbdăm umili bătăi de joc.
Tristeţea e în noi ca niciodată,
că stăm striviţi sub munţi de nenoroc.
Am obosit ( Triolet)
Am obosit de-atâta suferinţă.
Umblăm năuci prin tristele ei ploi
mâhniţi că n-avem nicio biruinţă.
Am obosit de-atâta suferinţă
ce a ajuns de-o vreme-obişnuinţă
şi vine peste noi ca un puhoi.
Am obosit de-atâta suferinţă,
care nicicând n-a fost mai multă-n noi.
Stăpânii râd ( Triolet)
Stăpânii râd de noi şi nu le pasă,
îşi fac palate, huzuresc din plin
şi-al remuşcarii zbucium nu-i apasă.
Stăpânii râd de noi şi nu le pasă,
duc fără grijă viaţa lor luxoasă,
ştiind că somnul ţării e deplin.
Stăpânii râd de noi şi nu le pasă,
că-n jurul lor e numai plâns şi chin.
Din zi în zi ( Triolet)
Din zi în zi durerea e mai multă
şi viaţa ne dă doar tristeţi în dar
în timp ce-ai noştri-asupritori exultă.
Din zi în zi durerea e mai multă,
răbdăm umili şi laşi orice insultă
şi resemnaţi bem fluvii de amar.
Din zi în zi durerea e mai multă
dar nu-ndrăznim să ne-ncruntăm măcar.
Anatol Covali
București
August 2016
