Daris Basarab alias Boris David: Postume vii
Dor de…
Dor de dorurile mele
Dor de ducă, dor de mare
Dor de viaţă şi de soare
Şi de tine, printre ele.
Dor de clipe-n care stele
Dăruiam fără de preget
Dirijând dintr-al meu cuget
Sensul gândurilor mele.
Azi de caut prin sertare
Câte-un dor din cele multe
N-am cui cere să le-asculte…
Nu că nu ar fi în stare
Dar mă tem că-s doar a mele
Şi deci nu au căutare…
28 mai 2013
,,Palma”…
Mi-ai scris că ,,palma”- mea
E grea de lacrimi –
Suna reproşul dur, Cumva, cu patimi.
De stau să mă gândesc
Aveai dreptate –
Ce-aveam de reproşat?!
Mă-ntreb, măi frate.
Reproşuri am primit
Şi nu o dată –
Să fie vorba mea
Chiar încurcată?!
În loc să mulţumesc
Am dat în bară?!
Dacă aşa a fost
S-o fac mai clară:
Sărut şi mâna şi
Obrajii care
În lacrimi s-au scăldat –
Şi rău îmi pare…
26 iunie 2013
Văd lacrimi…
Văd lacrimi cum ştergi pe ascuns –
Chiar dacă ai vrea să se vadă –
De chipu-ţi sunt astăzi pătruns
Le-aş soarbe în van să nu cadă.
O vină nedreaptă mi-ai dat
Căci răul nu-mi este în fire
Speram că tu ast-ai aflat
Din tot ce am scris din iubire.
Da, ştiu că sunt scrise demult
Prea multe şi-ades încâlcite
Din câte-am trăit în tumult
Pe căi uneori rătăcite.
Dar tot ce am scris eu cândva
Cuprinde ecoul ce spune –
Trecutu-mi nu-i pentru-a brava
În el nu găseşti nici un nume.
Din el doar păstrez amintiri
Cu sensuri ce şi-azi au cătare –
Au fost bucurii şi-amăgiri
La care nu da ascultare…
30 iunie 2013
Tot alergând…
Tot alergând după-un apus –
Împins de ce-a fost Micul Prinţ –
M-am pomenit de vreme dus
Departe de al meu trecut
Pe care-oricât eu l-aş scruta
Nu-l pot întoarce, repeta,
Căci mă orbeşte al meu Apus
Pe care l-am ajuns, fără a vrea.
De ce se-ntâmplă-aşa ceva
O spun cu vorba altcuiva:
Nu cerceta!…e inutil –
Nu-i om să poată explica –
Căci orice drum are-un sfârşit
Aleatoriu, din păcat,
Ce nu-i făcut a-l controla
Un om ce-ncearcă a visa.
Căci visul nu-i ceva finit
El trece peste orice zid
Crezând că şi-unde nu-i sfârşit
Visarea-i parte-n infinit.
Sună cumva prea optimist?!
Nu, e luat chiar din trecut
Ce-l însoţeşte fără a vrea
Chiar de-l orbeşte-al său Apus…
3 iunie 2013
De ce-ai plecat?!…
De ce-ai plecat, de ce-ai mai fi rămas?!
Mă-ntreb nedumerit de ce se-ntâmplă
– S-a întâmplat ceva ce eu nu ştiu?
Sau, poate, ce ai vrea, nu pot să fiu?
Şi-atunci, să înţeleg că-i rămas bun?
Ceva ce-i greu să spui simplu-n cuvinte?
– Tăcerea-i arma care-n linişte
Ucide uneori clădind morminte.
Dar mâna poposită-n palma mea?!
Eu n-am lăsat-o liberă să plece!
De ce ai hotărât, tu, pentru ea?!
Mă-ntreb şi mă frământ cât zece…
4 iunie 2013
Mi-amintesc…
Mi-amintesc uneori De ceva ce n-a fost –
Cufundat în trecut
Nu găsesc nici un rost.
Cum să am amintiri
Ce în vis înfirip?!
Ce n-a fost, nu a fost –
Să-nţeleg nu e chip
Nu cumva construiesc
Un castel de nisip
Pentru un viitor
Ce-l plasez în trecut
Ca să pot să repet
Ce în fapt nu-i făcut?!
4 iunie 2013
Tăcerea
O fi tăcerea poleită
Cu aur galben, auriu,
Dar ce nu ştiţi e că ascunde
Dureri ce vin dintr-un pustiu.
Pustiul care nu se vede
Oricât ai fi de străveziu –
Zâmbeşti, glumeşti, dar ceva plânge
În sufletul ce încă-i viu.
Căci nu se moare pe nespuse,
Chiar dac-ar fi mult mai uşor –
De ce ţi-e dat nu ai scăpare,
Tăcut, tu strigi, de ce ţi-e dor.
Şi-aşa-n tăcere poţi ascunde
Ce din orgoliu-l tot păstrezi –
Lăsând să treacă, a câta oară?!
Ceva ce nu mai vrei să vezi…
4 august 2013
Ploaia asta…
Ploaia asta a venit
Pe nepusă masă
Mă plimbam pe-un mal de lac
Departe de casă.
De lumesc eram desprins
De tot şi de toate
Linul apei atrăgea
Gândul să înoate.
Şi-a pornit-o-ntr-un trecut
C-un copil aparte
Ce privea ore în şir
Valurile sparte.
Uneori erau mai mari
Erau înspumate
Pentru-a fi de valuri prins
Se culca pe spate.
Şi privind ceru-nstelat
Visa câte-n stele
Ploaia care s-a pornit
Mi-amintit de ele.
M-am simţit acoperit
Ca-n copilărie
Printre stropi eu am zărit
Ce n-o să mai fie…
5 iunie 2013
https://www.scribd.com/document/192572082/Postume-vii-Daris-Basarab
