Camelia Cristea: poesis
Miraculoasă viață
Miraculoasă viață mă închin la poarta ta
Din zbuciumul acesta nimic eu nu-ți voi da.
Tăișul din cuvinte nu vreau să îl mai știu
A fost când prea devreme, când poate prea târziu!
Prin drumuri noduroase am alergat ades
Te rog să-mi dai un fir, din mine să mai ies
Să – aud cum cântă îngeri din liră și caval
Prea mulți actori grabiți se duc la carnaval.
Dă-mi mâna să-ți sărut că mi se surpă malul,
În două se deșiră când luntrea, când amnarul…
Firescul răstignit pe cruce de iubire
Trezește-mă la viață și dă-mi te rog de știre!
Bunicii
Miroase a smirnă printre icoane
Candela veche se-aprinde în rai,
Bunicul citește încă ceaslovul,
Prin amintire, mâna să-mi dai!
Pe brațe de nori o văd pe bunica,
Cum toarce fuiorul acesta de dor,
În liniștea pură nu cere nimica,
E colțul tăcerii a lumii din sori!
Văd parcă via cu mustul din teasc
Și toți bostanii de prin grădină,
La poartă de veghe e nucul bătrân,
O creangă uscată se – apleacă într-o rână.
Aleargă nepoții spre poala de cer
Să-ți mângâie barba tot mai căruntă,
Pe brațe altare, de tainic mister,
Psalmistul David încă mai cântă!
Miroase a smirnă printre icoane,
Candela veche se-aprinde în rai
Bunicul citește încă ceaslovul…
Un cer de pace și mie să-mi dai!
Piatra
Văd piatra cum pe toate le rabdă și le duce
Când este sus pe creste sau chiar la o răscruce!
Nu țipă, nu se vaită, nu plânge și nu vrea
În locul ei de veghe să stea altcineva!
Când razele de soare topesc ușor asfaltul,
În rugă se aprinde și vede chiar Înaltul
Dă slavă pentru toate și -așteaptă pasul ierbii
Să cresca lângă ea să o sărute cerbii…
Setea și-o potolește când cerul se deschide
Iar din fântâna lui se scurg ușor firide
Îmbrățișează ploaia, adeseori furtuna,
Și-n clipele de taină o vede însăși luna.
În toiul iernii gerul îi mai lovește tâmpla
Se crapă uneori de frig până și stânca!
Un râu grăbit i-aduce în primăvară… șoapte,
Părerile de rău le-a îngropat în noapte.
Răbdarea a șlefuit în ea atâtea fețe,
Cu liniștea-i știută ne dă mereu povețe
Altare a zidit până-n și în cea mai seacă,
Lumina să pogoare în lumea cea săracă..
Camelia CRISTEA
