Anatol Covali: Poeme
Batjocură
Ce aspru sună clopotele urii
ce-şi viscolesc vibraţiile-n noi
atunci când pe morminte de eroi
dansează ucigaşii şi sperjurii.
Cel mai spurcat şi odios gunoi
al neamului acesta şi-al naturii,
toţi cei care-au fost stâlpii dictaturii
se bat cu pumnii-n piept, fac tărăboi.
Şi-ţi vine să vomiţi când vezi ateii
cum se închină-ntruna cu cruci mari,
cum parveniţii, hoţii şi mişeii
se laudă că-s revoluţionari,
batjocorind nobleţea epopeii
create de golanii legendari.
Somn
Chiar trebuie să vi se facă praf
stupida şi amara existenţă,
ca să-ncetaţi să mai cerşiţi clemenţă
tot celor ce-au făcut, întruna, jaf?
Ei huzuresc acum în opulenţă
satisfăcuţi c-au strâns valute-n vraf,
râzând că v-aţi lăsat daţi cu perdaf,
că n-aţi opus un strop de rezistenţă.
Cei ce urlau că trebuie să fim
egali în drepturi şi în datorie,
ne lasă azi de foame să murim
în timp ce ei adună bogăţie
satisfăcuţi că somnu-i unanim
şi nimeni să se scoale nu mai ştie.
Istoria e-n gropile comune
Istoria sfârşeşte şi începe
cu Gherla, cu Aiudul sau Canalul.
Aici ne îngropară idealul
barbarii nemiloşi veniţi din stepe.
De-atunci tronează-n ţară anormalul
şi pe la vârf s-au perindat otrepe,
de-atunci poporul nu poate pricepe
de ce sub el se surpă veşnic malul.
Cât timp vor sta martirii în uitare,
iar zbirii vor trăi din pensii bune
fără să-şi ceară cel puţin iertare,
istoria e-n gropile comune
de unde cu durere şi oroare
acuză vinovata naţiune.
Resemnaţii
Ne revoltăm un pic şi-n apatie
cădem apoi uşor şi prea curând,
căci resemnaţi precum ciobanul blând
suntem convinşi c-aşa a fost să fie.
Revolta noastră ţine până când
ne plictisim de-atâta vitejie
şi ne convingem că e nebunie
să stai în faţă sau să ieşi din rând.
Dacă ne calcă hoţii în picioare
sau ne ucid cu ură şi în chin,
în resemnarea noastră ne apare
ca hotărât din veacuri de destin
şi nu ce e de fapt: o întinare
a sângelui de dac şi de latin.
Anatol Covali
