Profețiile mileniului – Versiuni de George Anca
PROFEȚIILE MILENIULUI
Pierre Abelard (1079-1142)
Voluspa (1270)
Tulsidas (1497/1532]–1623)
Torquato Tasso (1544 – 1595)
Luis de Góngora (1561-1627)
Ezra Pound (1885-1972)
Versiuni de George Anca
Pierre Abelard (1079-1142)
O quanta qualia
O cât de calde sunt acele sabate
serbate într-una de juriul ceresc,
ce tihnă trudiților, lauri vitejilor,
Dumnezeu când va fi tot în toate
Iată aievea Ierusalimu-i cetatea ceea
căreia pacea sporește mari bucurii,
unde-i neprevenit lucrul dorinței
sau desiderio minus est praemium.
Ce rex, care curia, quale palatium
ce pax, ce odihnă, acea bucurie,
cărei participanți expunând gloriae,
dacă simt a putea exprima oricât de mult
Noi între timp erijându-ne mintea
patriei toate jurându-ne râvna,
și din Ierusalem la Babylonia
revenind înapoi post longa exilia
Toatele molestii acolo finise-vor,
sigure imne cânta-vom Sionului,
neîntrerupt la darurile grației tale
Plebea întoarce binecuvântarea-ți, Doamne
După sabat succede acolo sabat
vesel perpetuu sabbatizantium,
nici inefabilele nu opresc jubilii,
cântându-le împreună cu îngerii
Doamne peren perpetuă glorie,
de la tine, prin tine, în tine sunt toate;
din el sunt, Pater est, pentru el sunt, Filius,
în el sunt Spiritul Tatălui și al Fiului.
Voluspa (1270)
(Profeţia bătrânei înţelepte)
Auzi-mă dintre sfintele neamuri
Ale fiilor lui Heimdall şi mari şi mici;
Rogu-te,Othin, tată Val-d-ucişilor,
Ascultă-mi băsmuirea celor vechi.
Îmi mai aduc aminte uriaşii
Hrănindu-mă în zilele tot duse;
Ştiu nouă lumi, nouă în arborele
Tare de rădăcini pe sub lut.
Demultul era când Ymir trăia;
Nici mări nici reci unde, nisip nu era;
Pământul nu era, nu cerul deasupra,
Ci genunea Ginnunga, iarbă neunde.
Fiii lui Bur urcară şesul tărâm,
Acolo fortăreaţa Mithgart nălţară;
Soarele sudic pietrele încălzi
Şi glia o înverzi, o înierbi.
Soarele, soră lunii, din miazăzi
Mâna dreaptă lăsă pe osia cerului;
Nu ştia casa unde-i va fi,
Luna firea nu şi-o cunoştea,
Stelele locul nu şi-l aflaseră.
Atunci se aşezară zeii la sfat
Dumnezeiesc în jilţurile lor;
Botezară amiaza, amurgul,
Dimineaţa şi luna cea scăzând,
Noaptea şi seara, anii de numărat.
La Ithavoll veniră tarii zei
Clădiră nalte-altare, temple,
Croiră foale, arămi forjară,
Mşeteriră scripeţi, scule fasonară.
În paşnice sălaşe tabla joacă
Zeii, neducând lipsă de aur,
Până sosesc din Jotunheim trei
Preaputernice fete uriaşe.
Atunci se aşezară zeii la sfat
Dumnezeiesc în jilţurile lor,
Să afle neamului pitic obârşii
Sângele lui Brimir, picioarele lui Blain.
Din toţi piticii Motsognir se făcu
Tartor şi după el Durin;
Mulţi omenească semenişte-s
Piticii lumii zis-a Durin.
Nyi şi Nithi, Northri şi Suthri,
Austri şi Vestri, Altjof, Davalin,
Nar şi Nain, Niping, Dain,
Bifur, Bofur, Bombur, Nori,
An şi Onar, Ai, Mjothvitnir.
Vigg şi Gandalf, Vindalf, Thrain,
Thekk şi Thorin, Thror, Vit şi Lit,
Nyr şi Nyrath – spusu-v-am –
Regin şi Rathsvith – drept pomelnic.
Fili, Kili, Fundin, Nali,
Heptifili, Hanr, Sviur,
Frar, Hornbori, Fraeg şi Loni,
Aurvang, Jari, Eikinskjaldi.
Neamul piticilor din spiţa lui
Dvalin pân’ la Lofar ţi-oi pomeni;
Lăsară stânci şi prin haturi ude
Casă-şi aflară în câmpuri de nisip.
Erau acolo Draupnir şi Dolgthrasir,
Hor, Haugspori, Hlevang, Gloin,
Dori, Ori, Duf, Andvari,
Skirfir, Virfir, Skafith, Ai.
Alf şi Yngvi, Eikinskjaldi,
Fjalar şi Frosti, Fith şi Ginnar;
Fie ştiută-n veci povestea,
Străbunii lui Lofar toţi pomeniţi.
Apoi din spiţă trei ieşiră,
Din casa zeilor, tari şi mari;
Doi fără soartă pe câmp aflară,
Ask şi Embla, goi de snagă.
Nu tu suflet, nu tu simţire,
Cald or mişcare, nici înfăţişare;
Suflet dă Othin, simţ dă Honir,
Cald dă Lothur şi înfăţişare.
Un arbor ştiu, pe nume Yggdrasil,
Măreţ stropit cu dalbă apă;
De-acolo cade roua-n albii,
Tot verde cetinind fântâna lui Urth.
Fecioarele preaînţelepte
Trei din locaş sub arbor coboară ,
Urth e una, Verthandi alta,
Codrului răsăriră, a treia Skuld,
Legi dau de-acolo, împart viaţă
Fiilor oamenilor şi le dau sorţi.
Război ţin minte, primul pe lume,
Când zeii cu lănci sfâşiară pe Gollveig
Şi în al lui Hor dom i-au pus foc,
De trei ori arzând, de trei ori renăscând,
Iară şi iar şi încă trăieşte.
O botezară Heith întru casele lor
Magic scrutătoare vrăciţă,
Minţi fermeca de vraja-i gonite,
Bucuria femeilor rele.
De oaste lancea Othin svârle
Şi-ncepe războiul dintâi lumii;
Căzut e zidul preajmă zeilor,
Bătut e câmpul de Wani răzbelnici.
Atunci se aşezară zeii la sfat
Dumnezeiesc în jilţurile lor,
Să afle cine aerul învenină,
Or a lui Oth mireasă giganţilor dă.
Foc de mânie Thor sare-n sus,
Arar stă auzind de-acestea,
Jurăminte călcate, rupt cuvânt şi pacte,
Insemne de vază ce-mpărtăşau.
Ştiu cornul lui Heimdall, ascunsul
Sub înalt preasfântul arbore;
Izvor ţâşneşte la semnul othincult
Val-d-ucişilor: vreţi şi mai mult?
Singur şezui când Cel Vechi mă văzu,
Spaima zeilor, şi mă privi în ochi:
„Ce vrei să afli? de ce eşti aici?
Othin, ştiu unde ţi-i ochiul ascuns.”
Ştiu unde-i ascuns ochiul lui Othin,
Adânc în fântâna lui Mimir vestită;
Mied din voia lui Othin Mimir a supt
Dimineţile: vreţi să aflaţi mai mult?
Şiraguri am, inele de la-al Gazdei tată
Vorba-nţeleaptă-mi fu, gândul vrăjit;
………………………………………………
Am scrutat întru toate tărâmurile.
Peste tot văd Vakirii adunate,
Gata în şa spre rândurile zeilor;
Skuld poartă scutul, Skogul o urmează,
Guth, Hild, Gondul şi Geirskogul.
Fecioarele lui Herjan vă pomenii,
Valkirii gata a călări peste glii.
Văzui lui Baldr, zeu sângerând,
Fiu lui Othin, soarta toarsă:
Vestit şi mândru în nalte câmpuri,
Crescut din plin vâscul şedea.
Din ram părelnic zvelt şi drăgălaş
Săgeată se făcu s-o zvârle Hoth;
Dar fratele lui Baldr curând se născu,
O noapte vârsta, cu-al lui Othin fiu luptă.
Nu-şi spălă mâini, nu-şi pieptănă păr,
Pân’ pe duşmanul lui Baldr nu-l nimici.
Dar în Fensalir Frigg plânse tumult
Întru Valhall: vreţi să aflaţi mai mult?
Unul văzui prin uzii codri,
Drag răului, semen lui Loki;
Îi stă Sigyn alături, făr’ exult
De dragul lui: vreţi să aflaţi mai mult?
Din răsărit prin văi d-otravă curge
Cu săbii şi pumnale râul Slith.
………………………………………
……………………………………..
La miazănoapte dom în Nithavellir
De aur răsare neamului lui Sindri;
Şi-n Okolnir altul sălăşluia
Und’ uriaş Brimir dom de bere şi-avea.
Un dom văzui, de soare depărtat,
Pe Nastrond, către miazănoapte,
Venin picură pe horn în jos
Şerpii vânturându-se pe ziduri.
Văzui bălăcind râuri de răuri
Inşi trădători şi şi ucigaşi,
Răufăcători cu neveste de oameni;
Nithhogg sânge d-ucişi bând hult,
Lupul te sfâşia; vreţi să aflaţi mai mult?
Bătrâna uriaşă sta-n Fiercodru,
La rărăsrit, aducând clanul lui Fenrir;
Dintre ei în chip de căpcăun unul
Avea să fure soarele de pe cer.
Se satură cu carnea hoitului,
Înroşeşte casa zeilor în sânge;
Soarele-i beznă, în vară se-ncrunt’
Furtunile: vreţi să aflaţi mai mult?
Pe-un deal şedea, bătându-şi harpa,
Eggther cel vesel, giganţilor paznic;
Arătos şi roşu Fjalar şedea,
Cocoş cucurigându-i deasupra-n colivie.
Apoi le cântă zeilor Gollinkambi,
El trezeşte eroii din domul lui Othin;
Iar sub pămînt mai crăunea altă
Pasăre ruginie la gratiile Iadului.
Acum Garm urlă la Gnipahellir,
Cătuşe sar şi lupul fuge liber;
Ştiu multe şi mai mult pot vedea
Din soarta zeilor războinici.
Lupte-se fraţii, doboare-se,
Fii din surori păteze rudenii;
…………………………………
…………………………………
Greu e pe lume, vast curvişag,
Topor-timp, sabie-timp, scuturi frânte,
Vânt-timp, lup-timp, curând lumea cade;
Nicicând nu s-or mai cruţa oamenii.
Repezi se mişcă fiii lui Mim, soarta
Se-aude în gama lui Gjallarhorn;
Heimdall zice tare, sus e cornul,
Frică tremură toţi pe căi de iad.
Tremură, se cutremură Yggdrasil
Din vechi limburi, se desface;
Othin ia seama la capul lui Mim,
Dar ruda lui Surt curând l-o ucide.
Cum o duc zeii? cum o duc elfii?
Jotunheim tot geme, zeii-s la sfat;
Piticii ţipă la uşi catapult’,
Meşteri pietrari: vreţi să aflaţi mai mult?
Acum Garm urlă la Gnipahellir,
Cătuşe sar şi lupul fuge liber;
Ştiu multe şi mai mult pot vedea
Din soarta zeilor războinici.
Hrym vine din răsărit cu scutul sus;
De mânioşi se strânge şarpele;
Se-nvârte pe unde, iar vulturul roş
Ciugule stârvuri ţipând; Naglfar e dus.
Vine pe mare din nord o corabie
Cu lume din Hel, la cârmă stă Loki;
După lup urmează oameni sălbatici,
Iar cu ei merge fratele lui Byleist.
Surt vine din sud cu jalea armelor,
Soarele zeilor lucit-a din sabia-i;
Fărmate stânci, gigante scufundânde,
Mort cârd spre Hel, cerul răscruce.
Acum soseşte-n Hlin înc-un rănit
Când Othin tocmai se luptă cu lupul,
Iar ucigaşul lui Beli cată pe Surt,
Spre a se spulbera bucuria lui Frigg.
Apoi vine fiul lui Sigfather,
Vithar, la luptă cu lupul în spume;
Şi-nfige sabia-n fiu de uriaş
Până la inimă: tată răzbunat.
Vine încoace fiul lui Hlothyn,
Şarpele cască spre cerul de sus;
…………………………………
Contra şarpelui merge fiul lui Othin.
Furios bate paznicul pământului,
Toţi bărbaţii de pe acasă plece;
Nouă paşi întâmplă fiul lui Fjorgyn
Şi, ucis de şarpe, neînfricat zace.
Negru soare, pământ mării înec,
Stele de foc din cer se-nvârtejesc,
Crunt creşte boarea şi flama de viaţă,
Pân’ focul păşeşte şi peste cer.
Acum Garm urlă la Gnipahellir,
Cătuşe sar şi lupul fuge liber;
Ştiu multe şi mai mult pot vedea
Din soarta zeilor războinici.
Acum văd pământul din nou
Creşte verde tot din unde iar;
Cascade cad şi vultur zboară
Şi prinde peşte pe sub stânci.
Zeii din Ithavoll se strâng preună,
Vorbesc de încercuitorul terrei,
În minte cheamă trecutul măreţ,
Vechi rune-ale Domnului Zeilor.
În rară frumuseţe iară
Table de aur se nalţă din iarbă,
Ce zeii le-avură în zile duse,
……………………….
Nesemănate câmpuri dau rod copt,
De bine-s boli, iar Baldr se întoarce;
Baldr şi Hoth în al lui Hropt dom-lupt’,
Şi tarii zei:vreţi să aflaţi mai mult?
Ca soarele mai drag văd domul
Cu aur coperit, pe Gimle stând;
Domnii dreptăţii locuiască-l
Şi fericire-n veci să aibă.
Suie să ţină întreaga putere
Atotputernic domn stăpân a toate
………………………………….
………………………………….
Din jos balaur negru se iveşte,
Nithogg zburând din Nithafjoll;
Trupuri de oameni duce pe aripi
Şarpele: dar acum şi eu apun.
Tulsidas (1497/1532]–1623)
Hanuman Chalisa
închinare lui Rama prin Rama suntem neatinşi de tină
fără Rama sălaşul stăpânul universului unde am poposi
cât vor exista munţii şi vor curge râurile
tot atâta vreme Ramayana va dăinui
sri hanuman calisa
doha
la picioarele lotusului guru praful spălându-mi oglinda inimii
imn înalţ lui Sri Rama Chandra sfânt Rghu dând împătrite împliniri
neştiutor fiind rogu-te Hanuman fiu al lui Pavan
fă-mă tare cu minte nesărman
jai Hanuman ocean bun de har
jai domn maimuţelor cânt tropar (1)
sol prea puternic lui Rama
Ajnani Pavan ţi-s tata mama (2)
Mahavira fulger luminatului
misttuie bezna păcatului (3)
frumos te-arăţi în aur viu
păr creţ urechi de bidiviu (4)
fulger porţi şi steag în vânt
pe umăr cu fir munja sfânt (5)
Shankara reîncarnat din Kesari
lumea te laudă la fruntarii (6)
totvăzător curat înţelept
lui Rama stai de-a dreapta drept (7)
te afunzi în rugăciuni cu inima
Rama Sita Lakshman a psalmodia (8)
spăsit în faţa mamei Sita dinadins
făcut în gripsor Lanka ai aprins (9)
în uriaşa-ţi făţişare
gripsori fărâmi lui Rama chemare (10)
cu ierburi sanjivani lui Lakshman dai viaţă
Sri Rama bucuros re ia în braţă (11)
Rama grăit-a cum precum Bharata
frate-i eşti şi te-a lăudat (12)
domnul lui Lakshmi te-a îmbrăţişat
zicând Shesnaga slava ţi-a cântat (13)
şi Sanaka Brahma aurori
Narada Sarada ţi-s lăudători (14)
şi mai şi poeţii însuşi Yama
Kubera Digapala îţi dau seama (15)
îi redai lui Sugriva coroana
cum binecuvântă Sri Rama (16)
la sfatu-ţi Vibhishana rege
se primi în Lanka după lege (17)
soare-ai înghiţit din nesfârşire
ca pe o poamă cu îndulcire (18)
în gâtlej cu inelul lui dumnezeu
oceanul l-ai sărit ca un smeu (19)
de dragul tău nici o piedică
pe lume nu ne împiedică (20)
spre Rama numai tu voie dai
eşti paznic domnului la rai (21)
cui dărui pavăza-ţi ferice
că nici o frică va să-l strice (22)
când urli tremură trei glii
tăria singur ţi-o ţii (23)
duhuri rele n-aduc smântă
domn Mahavira cui rugi îţi cântă (24)
lui Hanuman cel rugător
se vindecă de boală şi de dor (25)
cu Hanuman în inimă şi gând
necazurile pier pe rând (26)
Sri Rama e stăpân pe fire
ci tu i-ai împlinit menire (27)
cui îi plineşti o dorinţă
rodeşte a sa fiinţă (28)
în patru yugas ţie mărire
cum străluceşti în nesfârşire (29)
tu Mahavira drag lui Rama
ţii sfinţi în gripsori dai iama (30)
opt siddhi şi nouă nidhi îmbii
mamei Janaki cuvântul îl ţii (31)
Rama ambrozie tu oştean
domnului Raghupati an d’an (32)
la Rama ajung de-ţi cânt numele
vieţile nemaisuferindu-mi-le (33)
de pe tărâmul lu Sri Rama în cânt
preamărindu-l viu iar pe pământ (34)
nu-i doară pe alţi zei ci slujind
lui Hanuman nu mai ai jind (36)
jai jai jai Hanuman milos fi-mi
învăţător din dumnezeimi (37)
se mântuie se binecuvântă
cine de o sută de ani ruga asta o cântă (38)
citind lui Hanuman patruzeci
domnul îţi ia necazul pe veci (39)
Tulsidas lui Hari închini-mă
o Hanuman veşnic în inimă (40)
doha
o Sri Hanuman fiu al lui Pavan inimii ursită
cu Sri Rama Lakshmana şi Sita
Torquato Tasso (1544 – 1595)
Moartea Clorindei
(Tancredi și Clorinda)
Ci iată ora fatală de-acum va să cadă
când viața Clorindei sfârșitul și-l dete.
Cruciatul în pieptu-i împunge spadă
ce se cufundă în sânge sorbindu-l cu sete;
și vesta , care e vag vătuită cu aur, fadă,
fragezii sâni i-i constrânge, și-s cete
nelegiuiții caldului râu. Pe ea o apucă
dorul de el, îi lipsește, pe stinsă ducă.
După victoria lui și cruda înjunghiere,
botează-mă, spălând orice otravă. –
Răsună-n ceste voci concert,
un nu știu ce, armonie suavă
Care în inimă amoarte orice silă
și lacrimile-n ochi curaj instilă.
Departe mai apoi într-un sân de munte
se revărsa murmurând un rîu subțire.
El îl zărise și coiful își umple din unde,
și întristat s-a întors la pioasa zidire.
Ea n-a murit încă, virtuțile-i rază
în clipă-i stau inimii temnicer,
și ținându-și suflarea să-și dea, viază
spre cavaler, în loc de versete,
dă legământ de pace. Astfel pleacă
frumoasa doamnă, doarme parcă.
Luis de Góngora (1561-1627)
Solitudini
Ducelui de Béjar
Pașii-s un pelerin, rătăcitor,
Câte versete-mi dictă dulce Muză
În singurătate confuză,
Pierdute unele, altele inspirate.
Ori tu cel de venali împiedicat
– Ziduri de brad, diamante crenelurilor -,
Crestele Bates de zăpadă armate
Giganți de cristal temuți de cer,
Unde cornul, de ecou repetat,
Fiare expune, ce, pe planșeu mizer,
morți termeni cer disforme –
coral spumos a da la Torme!
Trageți în frasin al cărui oțel
Asudînd sânge, iute să străvadă
Purpură prin zăpadă;
Și, precum vânătorul dă apel,
Asprului stejar, pinului ridicat
– Émuli vivanți la osânde –
Formidabilele orânde
Osul chiar printre săruturi, tăiat,
Lucindul corn al lăncii tale,
– Or sacrul stejarului supleator
Augustul baldachin, sau fuente
Înaltul fronton, majestuoso
Scaunul Deității tale cruce -,
O iluminat Duce!
A voastră oboseală își temperează valurile ardente,
Și, să se odihnească membrii tăi, jos
Pajiște ierboasă, nu-n hău,
Calcă un picior, e de stat,
Pașii lor rătăcitori au votat
Realul lanț al scutului tău.
Onoare suavă, generos halou,
Libertate, de Fortuna persecutată;
Că pietatea ta recunoscătore, Euterpe, ni-e dată,
A fi lira dulce a melodiosului tău cânt,
Atunci când Faima nu trompa sa în vânt.
Rabindranath Tagore (1861 – 1941)
Copilul
noaptea dar noaptea e întrebarea
nici un răspuns
dar timpul prin labirint orbecăie neştiutor de cale ori noimă
în vale întunericul holbează stinse orbitele unui gigant
norii-coşmar înşbuşă cerul
umbre masive leapădă trupurile nopţii
cum capătă-scapătă-n zare lugubrul licăr
să fie oare un ultimatum de stea stinsă
ori foamea în rărunchi lingând cerul
delirant de sălbatice lucruri
zgomote cu gramatică de zbieret
cuvinte desfigurate de sens
refuz împotriviri nerodnicii de-o viaţă
prăpăstioase rovine de fală risipitoare
fragmente de punţi peste uitarea curentului scurs
altare fără zei adăpostind reptile
trepte de marmură spre beznă
vorbe de clacă şi omor toacă bolta
înfiorând şirul oaselor insomnioase
din ce disperate potopuri
bubuie în pereţii grotei
din ce fanatice hule
ănvârtejesc vaerul incantaţiilor
va fi strigând în ei străvechiul codru
bolborosind foc-fum de ultim suicid într-o doară
horcăieli de paralitice adunături sub bici de lunatici
orbi şi surzi
subt trăznetul terorii şerpuie un susur secret
bulbuci de nămol vulcanic
amestec de sinistre şoapte rumori turnătorii şuierele
deriziunii
lumea vagă strânsă acolo seamănă foilor sfâşiate dintr-o epopee
cum bâşbâie în grupuri ori singuri făclia le tatuează
feţele cu vergi de tipare ale înspăimântării
brusc suspicioşi maniacii se încaieră cu descreieraţii
încingând în nediscriminată hărmălaie o bătălie
din munte în munte ecou
femeile îşi bocesc
plozii lepădaţi în sălbăticie
veşnic nelimpezi potrivnicelor cărări
lascivi de râs în poftă porcii
vădesc doar zgârci
ca pentru nici o întâmplare
colo pe creştet de plai
omul-crez în zăpezii tăceri
scormone zării semn de lumină
la norii mai deşi păsări de noapte zburătăcite
strigă şi el fraţilor
nu prididiţi mare e omul
nici când băgat în seamă însă
cum bruta se poartă azi şi mâine iar bunătatea în adânc întuneric mâhneşte
când torturaţi şi sângerând strigă şi ei frate unde eşti
răspunsul se aude sunt cu voi
dar ei nu pot vedea în întuneric
şi li se pare doar vocea propriului lor dor disperat
că oamenii sunt condamnaţi pe vecie să lupte cu strigoi
în nesfârşit deşert de mutuală sfârtecare
norii se duc luceafărul răsare în est
răsuflă uşurată inima pământului
murmur de frunze la mijloc de codru des cântecul primei păsări
e timpul rosteşte omul crez
timpul pentru
pentru drum
stau chibzuiesc nu înţeleg
parcă dorurile totuşi le-ar vorbi
ancora zorilor se adânceşte în glie
viaţa răsare în rădăcinile tuturor lucrurilor
pe drumul împlinirii şopteşte cine ştie de unde un glas
rostit din gură în gură
cuvântul creşte înţeles
bărbaţii ridică faţa se uită
femeile mişcă braţele cuviincios
copiii bat din palme râzând
soarele dintâi ghirlandă de aur pe fruntea omului-crez
iar toţi îl aclamă frate bună venire
se adună din ce în ce oameni de pretutindeni
de peste mări şi munţi pustiuri necălcate
din valea Nilului şi de pe malurile
Gangelui
din nalturile scufundate-n nea ale Tibetului
din ziduri de cetăţi înturnurate
din bezna dens încâlcită a sălbăticiei
pe jos călare pe cămile pe cai şi elefanţi
în care cu flamuri înstelând norii zorilor
preoţi de toate credinţele ard smirnă psalmodiind versuri de plecare
monarmărşăluiesc în fruntea oştirilor lor
lănci lucind în soare tobe bubuind
cerşetori trenţăroşi curteni cu pompă de podoabe
juni ştiutori dascăli bătrâni de carte se prind în gloată
femei în cânt şi râs
mame fecioare mirese
cu ofrande de flori şi rod
cocă de santal şi apă înmiresmată
printre ele saltă şi curva
ţipător înfluturată
tainic bârfa otrăveşte fântâna
de simpatie omenească
ruptul şi cârpitul zboară în pleavă cu orbul şi chiorul
pierdutul hoţul negustorul proprului dumnezeu
pe profit cu mimă sfântă
împlinire
nu au curaj să vorbească tare
omul-crez trece poteci de nemiloase cremeni
nisipuri de flagel strungi de prăpăstii împietrite
îl urmează cel tare cel slab cel bătrân cel tânăr
regii ţărmurilor plugarii ţarinei
obosesc îi dor picioarele se înfurie intră la bănuieli
întreabă la fiece târâş
cât de departe e capătul
omul-crez răspunde la cânt
ei se încruntă strâng pumnul nu se lasă
încă împinşi de mişcătoarea masă în pre-
siune şi nedesluşită speranţă
dorm scurt îşi retează odihna
se joacă în picioare în viteză
se tot tem a nu întârzia dinaintea norocului
în urma norocoşilor
zilele trec
zări mişcătoare întru orb licăr se ademenesc
până cad bolnavi
negri la faţă blestemă din ce în ce
e noapte
drumeţii îşi aştern rogojinile sub cipacul de banyan
o rafală de vânt stinge lampa
noapte groasă somn de comă
cineva ridicându-se din mulţime arată ameninţător cu degetul către conducător
ne-ai înşelat profet mincinos
strigăt din gură în gură
femei şuieră ură bărbaţi urlă
până la urmă un îndrăzneţ îl păleşte
nu-i văd faţa peste el în furia distrugerii
îl pălesc până-l lasă lat la pământ fără viaţă
noaptea e calmă cascadele unduie liniştea departelui
pluteşte un suflu de iasomie în aer
drumeţii se înfricoşează
femeile încep să ţipe bărbaţii în agonia nimicniciei
le strigă să tacă
jigodiile lătrând sunt zvârlite în liniştea spartă de gemete
în noaptea parcă nesfârşită bărbaţii şi femeile
caută printre ei ispaşă
ţipă înjură manevrând pregătite cuţite până ce
întunericul păleşte zorile se revarsă pe piscuri de munţi
se potolesc respiră greu cu ochii
la cel ce zace mort
femeile bocesc bărbaţii îşi feresc faţa
unii se strecoară neobservaţi
încă înlănţuiţi de crima lor cu victima
răscolit se întreabă
cine o să ne arate drumul
bătrânul om din est îşi lasă capul zicând
victima
rămân în pace şi tăcere
mai zice bătrânul
l-am refuzat din îndoială l-am ucis din furie
acum îl vom accepta din iubire
pentru că în moartea-i el trăieşte în viaţa fiecăruia dintre noi
marea victimă
şi toţi în picioare îşi unesc vocile cântând
victorie
victorie
la drum cheamă cel tânăr
la iubire putere cunoaştere îndestulare
ţipă toţi exultant într-o cascadă-trăznet de voci
nu înţeleg la fel dar impulsul le e unul
mişcătoarea confluenţă a voinţelor peste moarte şi dezastru
nu mai întreabă despre drum
dubii nu la mai umflă mintea
picioarele nu le mai ologesc
spiritul conducătorului îi însoţeşte
acum şi după şi mereu
conducătorul ce-a trecut moarte şi toate limitele
călătoresc peste câmpii însămânţate
peste grânare în seceriş
în lung de glii sterpe sălaş de foame
schelete strigând să se întoarcă în carnea lor
trec prin oraşe populate în zumzet vital
prin mută dezolare în braţele ruinelor
colibe dezbrăcaţilor necuraţilor
batjocură de casă celor fără acoperiş
călătoresc lungi ore-n zi de vară
iar când lumina se topeşte-n seară îl
întreabă pe cititorul în cer
frate se află acolo turnul speranţei şi păcii noastre de pe urmă
înţeleptul clatină capul zicând
se află ultimul nor în stingere al amurgului
prieteni exhortează cel tânăr nu vă opriţi
prin oarbă noapte să luăm împărăţia de lumină vie
merg prin întuneric
drumul pare a-şi cunoaşte propriul înţeles
şi praful pe sub tălpi grăieşte direcţia
stelele cereşti drumeţi cântă coruri tăcute
mişcaţi-vă camarazi
în aer pluteşte vocea conducătorului
ţinta e pe-aproape
lunecă zorii pe frunzele înrourate ale pădurii
cititorul în cer strigă
prieteni am venit
se opresc şi iau seama în jur
în două părţi de drum bob copt până-n zare
aur laur răspunsul gliei către lumina zorilor
lin curge valul vieţii de toate zilele
între satul de sub deal şi cel de pe malul râului
roata olarului zbârnâie tăietorul cară lemne în târg
ciurdarul mână ciurda la păşune
femeia cu ulcior pe creştet se leagănă lângă fântână
ci unde e castelul regelui mina de aur secretul tom al vrăjii
cel ce pricepe a iubirii ultimă înţelepciune
stelele nu pot fi greşite asigură cititorul cerului
semnalul lor arată spre locul acela
şi reverent păşeşte spre un izvor din drum
din care apa vălureşte o lumină lichidă
asemeni dimineţii amestecate în cor de lacrimi şi surâsuri
aproape dumbrava de palmieri înconjuraţi de o stranie linişte la poarta
bordeiului coperit cu paie stă poetul neştiutului ţărm şi cântă
mamă deschide poarta
poarta se deschide
mama într-o iesle stă cu copilul în poală
cum stă aurora cu luceafărul
raza dimineţii aşteptând afară lunecă pe
creştetul copilului
poetul îşi înstrună lăuta cântând
victorie omului noului-născut mereu-viului
îngenunche regele-cerşetorul-sfântul-păcătosul-
înţeleptul-nebunul strigând
victorie omului noului-născut mereu-viului
bătrânul din est murmură sieşi
văzut-am
Ezra Pound (1885-1972)
Alchimistul
Intonație întru Transmutația Metalelor
Navigați pe Claustra, Aelis, Azalais,
Așa cum vă mișcați printre copaci luminoși ;
Așa cum vocile voastre, sub pinii Paradisului,
Scot un sunet clar,
Navigați pe Claustra, Aelis, Azalais,
Raimona, Tibors, Berangere,
Dedesubtul întunecatei clipiri a cerului;
Sub noapte, gâtul de păun
Aduce coajă de culoarea șofranului,
Aduce aur roșu de arțar,
Aduce lumina mesteacănul în toamnă
Mirals, Cembelins, Audiarda,
Amintiți-vă acest foc.
Elain, Tireis, Alcmena
“Mid foșnet de argint de grâu,
Agradiva, Anhes, Ardenca,
Din lac de culoarea prune, în nemișcare,
Din coloranții topite ale apei
Aduce natura lustruită a focului;
Berseis, Lianor, Loica,
De pe pământ larg și de măsline,
Din plopii plângând chihlimbar lor,
Prin flacăra luminoasă a torței de pescuit
Amintiți-vă acest foc.
Elain, Tireis, Alcmena,
În mijlocul argintlui foșnitor al grâului,
Agradiva, Anhes, Ardenca,
Din lacul de culoarea prunei, în liniște,
Din coloranții topiți ai apei
Aduceți lucia natură a focului;
Briseis, Lianor, Loica,
Din vast pământ întins și măslin,
Din plopi plângându-și ambra,
Prin strălucita flamă a torței pescărești
Amintiți-vă acest foc.
Midonz, cu aurul soarelui, frunza de plop,
prin lumina de chihlimbar,
Midonz, fiica soarelui, trunchi al copacului, argint al
frunzei, lumina galbenului de chihlimbar,
Midonz, dar al lui Dumnezeu, darul luminii, darul
chihlimbarului de soare,
Dă lumină metalului.
Anhes de Rocacoart, Ardenca, Aemelis,
De la puterea ierbii,
Din albul viu în sămânță,
Din căldura mugurului,
Din arama frunzei în toamnă,
Din bronzul arțarului, din seva
crengii;
Lianor, loanna, Loica,
Prin agitația solzului,
Prin păstrăvul adormit în gri-verdele apei;
Vanna, Mandetta, Viera, Alodetta, Picarda, Manuela
Din luciul roșu al aramei,
Ysaut, Ydone, foșnet ușor de frunze,
Vierna, Jocelynn, îndrăzneți la spirtoase,
Prin oglinda cuprului lustruit,
O, Regina Chiparosului,
Din Erebus, platitudinea întinderii,
Respirație întinsă sub lume:
Afară din Erebus, din resturi plate ale aerului, zăcând dedesubtul
lumii;
Din brună frunză-brună incoloră
Aduceți recele imperceptibil.
Elain, Tireis, Alcmena,
Liniștiți acest metal!
Lăsați manii să-și pună teroarea de-o parte, afară
corpurile lor apoase de foc.
Lăsați-i să-și asume corpuri de agat albe ca laptele.
Lăsați-i să atragă împreună oasele metalului.
Selvaggia, Guiscarda, Mandetta,
Fulgi de ploaie de aur pe apă
Azur și argint fulguind din apă ,
Alcyon, Phaetona, Alcmena,
Paloarea argintului, luciul palid al Latonei,
Prin ele, din roua malvolentă
Păziți alambicul.
Elain, Tireis, Allodetta
Liniștiți metalul acesta.
