,,Vavila Popovici în cheia imponderabilă a Visului – Poezia diasporei”
Poezia diasporei
Vavila POPOVICI în cheia imponderabilă a Visului
O mie și una de… povești, 2016*
Tu și eu
Tu – cufundat de dimineața până seara
în realul plin de stridențe
eu – pierdută în visul
plin de liniști, frumuseți și speranțe.
Tu – slujitor al zeului Timp,
eu – ieșită din timp, zburând ….
Iată un fragment din arta poetică a Vavilei Popovici, cheie înrourată a feminității care invocă Visul ca stare imponderabilă între real și ireal, între dual și trial, cum ar pune Popper și Konrad. EL și EA, întru revelație exitențială. Ampla antologie selectivă, O mie și una de… poeme, este parafrază a capodoperei universale O mie și una de nopți… cod universal al condiției bipolare umane… răsucind întrebarea A FI au A NU FI: între starea de veghe și cea de vis.
Erudiția poetesei românco – bucovinene trăitoare în exilul american… transpare când explicit, când inițiatic, cu o excelentă intuiție a noimei poieion, în limba românească.
Diaspora română de pretutindeni o poate revendica în pleiada de zestre semantică a cunoașterii prin revelație deopotrivă realistă și mistică.
Am avut onoarea de a-i prefața Antologia, una testamentară: susțin aidoma tradiției noastre poporane, că sufletul este asemenea mierlei albe din baladă, cuibărind unde îl duce vântul, însă neuitând a se întoarce acasă… Întreaga-i operă, nu doar cea poetică, asta probează. Iar în serenitatea dendrologică, EA este Floarea de Lotus…
Ci nu doar mierla, paserea sufletului din mitologia românilor, ci și Privighetoarea makedonskiană, (în realitate Privighetorul!, n)… sau Măiastra ( Arheopterix, Phoenix) este cea care cântă, când „liliacul e-nflorit”… Vavila Popovici intuiește semnificația gemelară a sufletului … între starea imponderabilă și degravifiată dintre VEGHE și VIS.
Ci pentru că totul este ceea ce semnifică…, în poezie, necum ochii scoși ai privighetorii, spre a cânta crezând că e noapte, sau asasinul Ivan cel Groaznic, care scotea ochii arhitecților… eu țin cartea pe genunchi și EA pare o pasăre cu aripi deschise, gata din nou a-și lua zborul …, Eu – ieșită din timp, zburând”…
Într-adevăr, din preaplin, sufletul nu decade în real, (ismul nici „socialist”, nici „capitalist”), EL fiind în Continuum Acum, Sofia – Fiul. În catedrala din auz, cum scrie Mircea Petean.
Că dacă n-ar fi, nu s–ar povesti.
* ISBN 978-1-29-9070-0
Eugen Evu
