Emilia Ţuţuianu: Daris Basarab şi reflecţia anotimpurilor
Boris David, poetul ascuns în haina chimistului, este căutătorul alchimiilor interioare ale sufletului, purtându-ne prin versuri, gânduri nerostite la vremea tinereţilor şi în ceasurile de reflecţii personale, în universul său poetic.
Boris David s-a născut în Basarabia, în oraşul port dunărean, Ismail, în 10 mai 1929. În anul 1941, din cauza condiţiilor istorice din Basarabia, se refugiază în România, împreună cu familia. Amintiri triste din acea perioadă le găsim evocate în volumul său de debut: Povod.
La vârsta de 15 ani, în anul 1944, într-o zi a Sfintelor sărbători de Paşti, ajunge la Oradea, împreună cu familia, fiind sub urmărirea Echipelor Mixte de Recuperare Sovieto-române.
Familia se stabileşte la Oradea, unde tânărul Boris David va studia la Liceul Emanuil Gojdu. Studiile universitare le va urma la Universitatea Politehnică din Timişoara, Facultatea de Chimie Industrială, pe care o va absolvi în anul 1954. Lucrează ca inginer chimist la Compania naţională a Uraniului, unde se dedică cercetărilor din domeniul metalelor rare şi radioactive realizând câteva invenţii şi inovaţii (împreună cu un colectiv de cercetători), la care se adaugă şi numeroase lucrări de specialitate şi comunicări ştiinţifice. Are şansa de a lucra ca inginer chimist în prospecţiuni geologice în: Algeria (1972), Tanzania (1975) şi Mozambic (1977-1978). Dorinţa de a călători îi dezvoltă plăcerea scrisului, atât în versuri cât şi în proză, publicând sub pseudonimul Daris Basarab.
Primul volum: Pavod, îi apare la Editura Semne, Bucureşti, 2004; continuă apoi cu Ecvestra, Editura Conphys, Bucureşti, 2007; Postume vii, Editura Muşatinia, Roman, 2014; Dor de ducă, Editura Muşatinia, Roman, 2014; Rugul creaţiei – Nicolae Otto Kruch, Editura Muşatinia, Roman, 2014. Şi iată acum un nou volum de versuri: Primăvara sunetelor – primăvara versurilor tinereţii. Un volum care parcurge mai multe registre – social, sentimental, familial – în care sentimentele lăuntrice nu mai sunt grandilocvente – visul şi realitatea contopindu-se în imagini ale căror contururi sunt estompate bacovian de o negură mişcată de vânt.
Lumea reală este proiectată în interiorul conştiinţei poetului, pulverizată de tensiunea lăuntrică a rolului pe care îl ocupă: iubit, prieten, părinte. Uneori asistăm la un proces invers – acela în care universul sufletesc tinde să devină realitate unică – înlocuind-o pe cea a faptelor exterioare.
Fiecare registru poetic ne dezvăluie o aubadă autobiografică, purtându-ne cu sensibilitate prin cele patru anotimpuri ale creaţiei sale.
Stilul epic se împleteşte cu stilul elegiac. Versurile împărţite în patru stofe – în forma sonetului – uneori respectând forma lirică impusă de tehnica celor 14 versuri – dar de cele mai multe ori abătându-se de la această regulă, rebel şi sfâşietor de sincer în faţa sentimentelor.
Este strigătul curat al unui suflet care scrie despre tot ce este în prea plinul inimii sale, cu dorurile nealinate de meleagurile copilăriei din Basarabia.
Inovaţia se manifestă în formă abruptă, cu ritmuri noi şi stil fierbinte – cu inserţii lexicale subtilizate liric, contaminate cu pasaje în engleză sau portugheză.
Bucolic, Daris Basarab reuşeşte să ne aducă în faţă sentimentul de fericire-tristeţe, revoltă-acceptare, viaţă-moarte într-un stil tradiţional cu inovaţii personale.
Despre volumul Primăvara sunetelor poetul Petruş Andrei notează: ,,Daris Basarab scrie aceste poezii cu cerneala inimii sale și cu lacrima sufletului său.”
Emilia Ţuţuianu
