Cuvânt și iubire

Emilia Ţuţuianu,
director al revistei Melidonium

În contextul actual, când se  intersectează atâtea  informaţii în domeniul cultural şi când  totul se află cu repeziciune, ar fi o pierdere dacă accentele culturale dintr-o zonă sau alta a ţării nu ar intra în atenţie, nu ar fi parte din imaginea întreagă a efervescentei culturale naţionale. Orice  act cultural este un adaos, un câştig adus spiritualității  unei regiuni. O emblemă care se  diversifică  mereu prin valorile create de persoanele interesate de acest palier al existenţei. O individualizare spirituală, cu marca fiecărei culturi regionale este absolut necesară tocmai acum, mai mult ca oricând, când se poate vorbi de un amalgam cultural. Cum să ne individualizam? Cum să  marcam ceea ce ne caracterizează şi ne preocupă,  decât  prin  intervenții diferite, prin acţiuni  variate, susţinute cu şi din dăruire? Acest  lucru îl exersează de ani buni şi doamna Emilia Țuțuianu, din Roman, care conduce Editura Muşatinia. În  discuţia care urmează vom înțelege  că mai există oameni pasionaţi, care nu-şi precupețesc  forţele  întru propagarea  unor idei  sau în interconectarea de valori culturale.

Veronica Balaj: Doamnă Emilia Ţuţuianu, cum v-a venit ideea acestei edituri pe care cu dăruire o conduceţi şi în ce împrejurări aţi pus bazele ei. De ce Editura Muşatinia?

Emilia Ţuţuianu: Această statornică vatră de locuire, în care oamenii au ştiut întotdeauna să mânuiască şi spada şi gândul, are încărcătura sa istorică şi culturală. Viaţa spirituală a Romanului a oferit de-a lungul anilor, opere ce au rezistat timpului, dezvăluind valori culturale incontestabile: Cezar Petrescu, Garabet Ibrăileanu,  (definind Romanul ca leagănul emoţiilor sale), episcopul Melchisedec Ştefănescu, Otilia Cazimir, Max Blecher, Haralambie Mihăescu, Dumitru D. Botez, Filip Brunea Fox, Sergiu Celibidache, Calistrat Hogaş, Mihail Jora, Virgil Gheorghiu şi mulţi alţii. Am înfiinţat Editura Muşatinia la îndemnul poetului Daniel Corbu, cel care a editat primul meu volum de versuri: Flori de măr, apărut la Editura Princeps Edit, Iaşi, 2002. În oraşul Roman nu exista la vremea aceea nici o editură laică şi se simţea interesul publiciştilor pentru o editură locală, care să fie la îndemâna tuturor condeierilor. De obicei, cei care publicaseră până atunci editau fie la Piatra Neamţ fie la Iaşi şi Bacău, asta presupunând costuri mai ridicate. Aşa s-a născut  Editura Muşatinia, din dorinţa de a impulsiona şi de a încuraja procesul evolutiv al actului creator romaşcan. Obiectivul nostru fiind editarea operelor aparţinând unor oameni de cultură din Roman dar şi promovarea, încurajarea tinerelor talente. Denumirea Muşatinia vine din istoria locurilor, a celor dintâi voievozi ctitori ai vetrei Romanului, a glorioasei familii muşatine a domnilor Moldovei.

V.B.: O editură serioasă trebuie sa aibă şi o misiune, care ar fi misiunea editurii pe care o conduceţi?

E.Ţ.: Nicolae Iorga a făcut mereu trimitere la cuvântul scris: „în cărţile pe care le alege cineva, le păstrează şi le lasă după sine ca moştenire se vede icoana sufletului său”. Ar putea exista aceste cărţi fără editor? În ultimul timp asist cu stupoare la neglijarea rolului pe care îl are un adevărat editor. Diminuare „impusă” tacit fie de societate fie chiar de cei care publică. În opinia mea sunt două categorii de editori: cei care înţeleg rostul unei cărţi – habet sua fata libelli – care ştiu că rostul cărţii este acela de a comunica, conserva gândirea şi valorile umane. Iar el, Editorul are misiunea să aducă în lumină aceste valori…Dacă tipărirea unei cărţi implica matriţerie, zeţari etc. tehnica de acum este simplificată pentru tipograf şi devine mai complexă pentru editor. Nu orice scriere predată unei edituri poate fi tipărită aşa cum o prezintă autorul…

V.B.: Vorbiţi-ne  mai detaliat despre paşii parcurși până la tipărire…

E.Ţ.: De multe ori manuscrisele predate la editură sunt scrise de mână ceea ce implică tehnoredactare, corectare, lecturare şi eventual propunerea către autor de a reveni asupra anumitor aspecte…Mă refer la lucrările ce ţin de beletristică. Oricine poate scrie dar nu oricine poate ajunge scriitor, poet etc. Primii paşi a unui posibil condeier sunt călăuziţi şi de un editor competent, în ipoteza în care un autor obţine în prealabil girul unui filolog sau critic literar. Editurile cu  multe apariţii lunare funcționează la parametri mult mai largi: secretar, lector, redactor corector …o echipă întreagă care pune la dispoziţia editorului lucrarea care urmează să fie tipărită. Şi acesta ia decizia finală. Lucrurile se schimbă când vorbim despre o editură dintr-un oraş de provincie, precum Romanul. O editură nu mai poate lucra la aceşti parametri pentru că costurile nu pot fi acoperite. Eu de exemplu cumulez toate aceste roluri: de tehnoredactor, lector şi corector. Şi culegerea textului este de multe ori foarte anevoioasă…timp, consum nervos…La cărţi de  specialitate autorul îşi asumă în totalitate corectitudinea datelor, editorul putând interveni doar la punctuație, lexic, gramatică, ca şi în cazul lucrărilor din beletristică, unde se are în vedere şi  compoziţia, exprimarea, mesajul lucrării. Nu am admis niciodată să editez o carte cu erori, ambiguităţi…Nu de puţine ori sub ochii mei au stat texte, notiţe (mă refer la monografii care au fost prezentate ca nişte poveşti), haotic structurate, dar odată regândite au devenit adevărate bijuterii culturale. Nu poţi, nu ai dreptul să ignori acele valori care păşesc timid pe acest drum şi au nevoie de ajutorul tău. Cât i-a trebuit lui Hölderlin ca să fie cunoscut în lumea întreagă? Decenii întregi au trecut până ce el a fost cunoscut. Sau Ţiganiada lui Ion Budai Deleanu, care a fost editată în 1875 şi nu în timpul vieţii autorului? Cine a pierdut?…Literatura română, noi toţi…pentru că am fost lipsiţi de efectele unei capodopere ce ar fi influenţat pozitiv evoluţia literaturii noastre… Îmi vine în minte acum dedicaţia scrisă de Shakespeare la sonetele sale: „singurului creator fericire deplină şi acea veşnicie făgăduită de nemuritorul nostru poet. Binevoitorul şi îndrăzneţului editor”. Deci, eternitatea poetului este asigurată de aceste editări. Textul cărţii, imaginea, suportul material, întreaga arhitectură a unei cărţi pe care un editor adevărat le aplică şi le respectă atunci când editează o carte exprimă esenţa societăţii înseşi – starea intelectuală şi artistică a acesteia…Asta nu trebuie să scape din vedere un editor.

V.B.: Înţeleg că un scriitor adevărat nu trebuie să piardă nimic din spiritul critic al vremii şi editorul trebuie să intuiască aceste adevăruri care trebuie cunoscute la timp şi să facă tot posibilul să le salveze…Puteţi să-mi daţi un astfel de exemplu, din experienţa dumneavoastră?

E.Ţ.: Orice operă editată se apropie de realitatea în care s-a născut. Şi ea trebuie editată şi tipărită la vremea şi timpul potrivit. În anul 2008 am scris şi editat un volum bibliofil, dedicat poetelor: Ioana Balaban, Irina Brânduşa Irimescu şi Viviana Michiu,  plecate mult prea devreme dintre noi…Umbre ce dispar iremediabil, ceea ce nu se întâmplă cu veşnicia, această implacabilă eternitate abstractă şi impenetrabilă gândirii noastre…Un volum argumentativ despre ceea ce a pierdut literatura română prin moartea prematură a acestor poete…Am realizat acest volum printr-o frumoasă colaborare cu scriitorul pietrean Emil Bucureşteanu. Şi tot în anul 2008 am retranscris şi editat pentru prima dată,  cu deplin curaj şi înaltă responsabilitate, Chronica Romanului şi a Episcopiei de Roman, operă datorată marelui episcop Melchisedec Ştefănescu (sec. al – XIX-lea), istoric de mare valoare, atât de preţuit de către Nicolae Iorga. O lucrare care a necesitat doi ani de muncă asiduă, pentru că a fost nevoie de însuşirea unor informaţii despre scrierea slavonă şi tehnoredactarea cu multă atenţie a textului original. Lucrarea s-a bucurat de sprijinul profesorului univ. dr. emerit Tudor Ghideanu, specialist în istoria filosofiei româneşti. Da, acesta este responsabilitatea şi rostul Editurii Muşatinia. Sunt zile şi nopţi de lucru şi lectură, depăşirea unor momente critice, inclusiv de sănătate, momente de căutări şi incertitudini materiale şi toate aceste zbateri pentru a transforma cele câteva sute de pagini de manuscris în zeci de pagini de istorie culturală.

V.B.: Şi care ar fi cea de a doua categorie de editori?…

E.Ţ.: De fapt, cea de a doua categorie sunt produsul societăţii de acum…Se editează mult, orice, fără valoare culturală…doar pentru câştig financiar. Şi culmea, aceşti editori nu dau faliment…ştiu să se descurce. Aceste edituri percep bine cererile comerciale ale pieţii şi iniţiază publicarea unor cărţi destinate anumitor categorii de cititori. Lucrări care intră în zona kitsch-lui, a gusturilor îndoielnice, a subculturii…Oameni care nu mai ştiu să admire frumosul, să accepte modele de mare ţinută morală şi culturală şi nu mai ştiu ce este altruismul. Pentru aceşti editori  calitatea nu mai contează şi vai de cultura care se face cu scuze, vai de naţiunea care se justifică şi nu are capodopere.

V.B.: Distinsă doamnă Emilia Ţuţuianu, motivaţia implicării dumneavoastră în viaţa culturală a zonei din care  faceţi parte  are desigur  şi coordonate particulare. Să  începem cu acestea..

E.Ţ.: Am urmat Liceul Roman Vodă din Roman şi Facultatea de Filozofie, Iaşi, unde avut şansa să cunosc oameni de mare valoare ai culturii româneşti:  Gheorghe A.M. Ciobanu, Tudor Ghideanu, Daniel Corbu, Sorin Ullea, Ion Rotaru, episcop Ioachim Băcăuanul, stareţ Ciprian Zaharia, preot Ilarion Argatu, stareţ Iustin Pârvu, personalităţi complexe, care au fost adevăratele mele repere culturale în devenirea mea ca poet şi editor. Aceste modele mi-au marcat traiectoria existenţei… Colaborarea fructuoasă cu publicişti ca: Mariana Gurza, Mariana Cristescu, Rodica Cernea, Maria Rugină, Tudor Ghideanu, Constantin Tomşa, Petruş Andrei, cât şi frumoasa prietenie legată cu publicişti români din diaspora ca: Maria Diana Popescu, Vavila Popovici,  Iulia Barcaroiu, Adrian Erbiceanu, Ioan Miclău, Ben Todică, Octavian D. Curpaş, mă motivează să merg pe acest drum şi să continui această muncă… Da, există o implicare totală în tot ceea ce fac. Viața culturală a zonei mă preocupă în mod deosebit, încerc mereu să descopăr ceva în cartea veche, în autorii de azi. Exista ceva ce nu pot explica. Dragostea pentru oameni şi mirosul cărţii ce îşi va găsi locul în bibliotecă. Este o trăire unică, care mă împlinește cu fiecare apariție. Așa înțeleg să trăiesc, pentru cei de lângă mine, oferindu-le o picătură din sufletul meu, prin tot ceea ce fac.

V.B.: Am înţeles ce calităţi trebuie să aibă un editor şi care este contribuţia dumneavoastră la editarea unei cărţi. Spuneţi-mi ceva despre lectură, mai sunt citite aceste cărţi?

E.Ţ.: Lectura nu e doar un joc gratuit, pentru înfrumuseţarea ornamentală a vieţii, ea e umană şi există prin amprenta omului. Spiritul omului trebuie întreţinut şi de focul sacru al lecturii…Prin lectură se stabileşte ceremonios şi inalterabil legătura Cuvântului cu Omul. Prin lectură încercăm sentimente sacre, magice. Chiar dacă viitorul stă sub sceptrul tehnicizării, omul  rămâne sub acelaşi dintotdeauna semn al perenităţii, al bucuriei de a simţi veşmântul concret al ideilor din carte..

V.B.: Care credeţi că e viitorul cărţii – în condiţiile în care formatul electronic câştigă teren?

E.Ţ.: Sublimul nu poate fi atins prin intermediul calculatorului, el se identifică cu natura, care ne ajută să-l definim… Având în mână opera unui om, trăirile  sale, gândurile sale, încerci acele emoţii şi le trăieşti, pe când lectura virtuală anulează aceste trăiri. Relaţia dintre fiinţa umană şi calculator a devenit o problemă importantă în ultimii ani. Există două puncte de vedere în legătură cu acest lucru: primul – cercetările asupra calculatorului au încurajat oamenii să considere creierul uman ca fiind asemănător unui calculator, o metaforă intrinsec periculoasă, deoarece ignoră anumite aspecte importante ale fiinţei umane, de exemplu: conştiinţa socială, moralitatea, responsabilitatea socială, liberul arbitru etc.; a doua încercare – este de a produce calculatoare inteligente. Dar se pune întrebarea, este de dorit să se realizeze calculatoare care să emuleze oamenii?…Cartea este absolut necesară fiecărui om. O carte e scrisă de om şi pentru oameni. De aceea s-a păstrat în timp, fie pe manuscrise, foi de papirus, ceea ce au scris oamenii, şi tocmai aceste lucrări vechi  demonstrează iubirea faţă de carte, necesitatea unei cărţi, pentru a descoperi şi descifra sentimentele generaţiilor trecute, gândurile, aspiraţiile. Vă puteţi imagina pe Socrate sau pe Platon în faţa calculatorului? Aceşti giganţi ai artei dialogului, care au recurs la strategii ale vorbirii pe baza agerimii gândirii, a simţului limbii, a luptei de opinii…ce ar spune despre timpul pe care îl alocăm azi calculatorului? Sau, genialul Aristotel, care ne-a demonstrat exigenţele sale faţă de limbă – claritatea, eleganţa şi accesibilitatea ei în relaţiile interumane? Dacă la început a fost Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu, atunci în carte este viaţa şi viaţa este Lumina Oamenilor. O lumină absolut necesară pentru a ne putea înţelege şi tolera între noi.

V.B.: O editură poate fi şi o afacere rentabilă în România? De ce anume ar depinde acest lucru?

E.Ţ.: Dacă faci parte din prima categorie de editori enunţată mai sus, categoric nu! Este prea multă uzură fizică şi psihică. Dar dacă faci parte din a doua categorie şi mai faci şi ceva politică poţi reuşi…Aproape niciodată nu s-a vorbit de câte responsabilităţi trebuie să se achite un editor, niciodată munca lui nu a fost apreciată şi aşezată acolo unde este locul ei…darmite să mai fie şi plătită. Fiecare editor pune o amprentă personală asupra publicaţiei. El ajunge să se identifice cu acea lucrare, de aceea uzează de întreaga pricepere şi migală în alegerea formei optime înaintea tipăririi. Mă bucur că volumele editate  la noi au fost receptate şi apreciate, la adevărata lor valoare, atât de către autori cât şi de cititori, ceea ce demonstrează că ne-am găsit un loc bine meritat în cadrul existenţial al celorlalte edituri din ţară.

V.B.: Este apetitul cultural al românilor scăzut? Poate fi stimulat?

E.Ţ.: Din păcate foarte puţină lume mai achiziţionează o carte sau mai frecventează o bibliotecă. Se uită că graţie puterii şi influenţei cărţii se nasc idei şi acţiuni care pot duce la schimbarea lumii în bine…Parcă nimeni nu-şi mai doreşte o schimbare…parcă este o concurenţă de supraviețuire, oricum şi în orice fel…valoarea umană  a dispărut, se trăieşte instinctual…

V.B.: Care ar fi câteva din titlurile şi autorii volumelor apărute până acum la Editura Muşatinia?

E.Ţ.: Am editat până în momentul de faţă peste 120 de cărţi, într-o paletă diversă plecând de la monografii, albume de artă, literatură, studii muzicale, filosofice, poezii etc. Amintesc doar câteva: Constantin Noica în context european, autor Carmen Emanuela Biru; Mioriţa mit triadic, autor: Gheorghe A. M. Ciobanu; Starţun, între temniţă şi vecie, autor Victor Leahu; Chivotul syncategorematelor şi infinitul, autor Tudor Ghideanu; Melchisedec lumina ortodoxiei, de Tudor Ghideanu; Ben Todică, Ambasador al românismului în lume; Ontifonismul, Omnifonismul, Olnifonismul, autor Gheorghe A.M.Ciobanu; Gh. A. M. Ciobanu – Mecena medic şi misionar Teodorescu şi multe altele.

V.B.: Care sunt strategiile culturale în ultimii ani? Cum aţi încercat să impulsionaţi activităţile culturale romaşcane?

E.Ţ.: Am alocat din timpul meu liber apariţiei unei reviste, Melidonium, atât în format tipărit cât şi on-line, în paginile căreia am promovat îndeosebi autori romaşcani. Din nefericire aceste idei generoase au obţinut girul mai ales al scriitorilor şi poeţilor din diaspora şi din ţară şi mai puţin al celor din zonă.

V.B.: Care sunt direcţiile în care vedeţi dezvoltarea editurii? Altfel spus, ce proiecte de viitor aveţi? Ce anume urmează să mai publicaţi? Vorbiţi-ne puţin despre următoarea apariţie.

E.Ţ.: Nu vom renunța la principii. Ne vom păstra crezul de a edita operele scriitorilor ce merită a-şi găsi locul în biblioteci. Vom încerca să dăm o șansă celor care merită să aibă o carte. Poate, daca am avea sprijinul celor care răspund de cultura romașcană, ne-ar fi mult mai ușor de a lăsa o zestre culturală mult mai bogată acestui ținut încărcat de istorie. Există din păcate mulți autori necunoscuți care din motive financiare nu reușesc să se bucure de publicarea scrierilor lor. Nu puţine au fost momentele când am reuşit să sprijin financiar poeţi, consacraţi acum, şi să-i promovez aşa cum merită. Acum, lucrez la volumul Cartea cu vise, a pictorului Gheorghe Stoica, ce reprezentă scrierile şi năzuinţele unui tânăr ce bătea la porţile vieţii la vârsta de 17 ani, în perioada 1947-1948, visele, gândurile unui poet de real talent,  ce merită citit şi cunoscut, un vis împlinit postum pentru artistul Gheorghe Stoica.

V.B.: Integrarea dumneavoastră în  spaţiul  spiritual din zonă, este  o împlinire? Sunt şi greutăţi în acest sens? Cum vă receptează  oamenii  interesaţi de acest segment al vieţii?

E.Ţ.: Între profesia de psiholog şi editor există o puternică legătură, o consider parte componentă atât a pregătirii mele profesionale cât şi a aspiraţiilor mele. Relaţiile umane, sociale pe care le cultiv prin intermediul profesiei mele, se împletesc armonios cu trăirile şi gândurile unor oameni talentaţi care trec în nemurire lăsând în urma lor o carte. Am reuşit să edităm multe cărţi de referinţă pentru oraşului Roman: Istoria bibliotecii, Istoria muzeului de Artă, Cronica Romanului şi a Episcopiei de Roman etc. Prin toate volumele editate, am contribuit la zestrea de aur a culturii romaşcane, am înscris în circuitul culturii naţionale opere ce au aparţinut unor personalităţi demult trecute în uitare.  Vanitas vanitatum et omnia vanitos? Nefiind implicată politic, uneori suntem marginalizați de autorităţi,  oamenii de cultura din ţară şi străinătate ne sunt alături… Fiecare apariție, pentru noi este o împlinire. Orgoliile niciodată nu le putem opri. Nu am sa înțeleg niciodată de ce? În cultură, vorba lui Nichita Stănescu este loc pentru toată lumea. Cărţile editate de noi sunt trimise în toate colţurile ţării, prin donaţii la biblioteci şi prin mediatizarea lor pe internet, în paginile revistei Melidonium. Şi, credeţi-mă, este o mare satisfacție pentru mine să văd cum aceste cărţii sunt receptate şi asimilate de alţi scriitori şi publicişti, cum intră în atenţia  criticii literare şi îşi găsesc ecou în paginile revistelor de specialitate. Cu ajutorul lui Dumnezeu ne vom duce menirea mai departe în ciuda vremurilor ce știu să vremuiască.

V.B.: Vă mulţumesc şi vă doresc să continuaţi cu succes nobila dumneavoastră misiune. 

A consemnat – Veronica Balaj