Cuvânt și iubire

„Comunismul (socialismul) nu poate fi iertat. El încă n-a murit”

(Acad. Gleb Drăgan)

A fost înţelegerea de o viaţă a basarabeanului Gleb Drăgan, academician al Academiei Române. Născuţi doi fraţi gemeni, Gleb şi Boris, la Copceac, jud. Tighina, au fost despărţiţi de regimul sovietic în 1940, văzându-se pentru prima dată peste 20 de ani. Dar câţi alţi mulţi basarabeni cu destine mutilate încă mai avem astăzi în Basarabia. Puţine familii sunt care să nu fi suferit într-un mod sau altul în urma regimului sovietic: fie prin lichidare metodică din primele zile ale instaurării regimului sovietic în Basarabia, fie prin deportările masive în Siberia (şi părinţii pavlicilor morozovi Z. Greceanîi şi D. Diacov au fost deportaţi în fundul Siberiei!), fie prin întemniţarea în închisorile şi lagărele staliniste, fie prin foametea organizată, fie prin colectivizarea forţată, care era o formă de şerbie stalinistă. Această belea adusă pe capul nostru pe vârful baionetelor sovietice în Basarabia a fost ca o ciumă a secolului XX. Şi iată această ciumă a secolului XX reînvie în Basarabia. După accidentul din 30 noiembrie 2014, când această formaţiune numită psrm uzurpată asemenea unui pui de cuc de uzurpatorul Dodon, reprezentantul Kremlinului la Chişinău, activitatea subversivă a Moscovei se înteţeşte. Locul balaurului roşu (pcrm) încă condus de ramolitul V. Voronin (pcrm) l-a luat draconul roşu (psrm, observaţi în abreviatură doar o singură literă diferă, esenţa rămânând aceeaşi) cu un pavlic morozov în frunte. Nici într-un caz să nu confundăm „socialismul” lui Dodon cu socialismul suedez, german ş.a.

Guvernarea extrem de proastă constituită după alegeri a alimentat prin furturile de miliarde şi diverse coţcării această hidoșenie. Dar şi prin miopia (să fie doar miopie!) conducerii Platformei DA, când sub pretextul de luptă cu oligarhii (de parcă Dodon, Usatîi ş.a. nu sunt aceeaşi oligarhi!), ia chemat să se alăture protestelor pe Dodon şi Usatîi, cutia Pandorei a fost deschisă. Acum această formaţiune teroristă cheamă la răfuială fizică cu oponenţii lor de idei. Câtă isterie au demonstrat ei în ultimul timp. Un descreierat socialist pe nume Batrâncea (tânăr cu trupul însă ramolit la minte!) rupe în plinul şedinţei de parlament o simplă hartă a României anilor 30’ folosită ca material didactic (ca şi alte hărţi: harta u.r.s.s., harta lumii ş.a.) în licee. Un altul, Dodon, ne vorbeşte cu spume la gură despre „marele act de trădare al unioniştilor”. Chiar şi în simbolica pentru întreaga suflare românească basarabeană zi de 27 martie (duminică), atunci când în Palatul Naţional avea loc un moment de înaltă spiritualitate românească, Dodon cu un grup de rătăciţi de-ai săi spurcă sfântul lăcaș bisericesc (din păcate vândut antihristului) şi locul de lângă monumentul Marelui Voevod.  El ne-a ameninţat (pe cel puţin peste 30% din basarbeni, deocamdată!) că ne va băga în cartea roşie. Îi va reuşi talimbului acest lucru dacă nu ne vom uni. Manifestarea unionistă de pe 27 martie trebuie să fie începutul unificării segmentului de dreapta-centru dreapta. Partiduţele unioniste şi liderii lor trebuie să conştientizeze acest pericol dacă vor să supraviețuiască, în special, acum în preajma alegerilor prezidenţiale şi, posibil, parlamentare anticipate.

Deocamdată Dodon pune în aplicare pas cu pas planul elaborat la Kremlin. Zilele trecute îşi deleagă trimisul (pe ultracomunistul de ieri devenit ultrasocialist astăzi – B. Ţîrdea) la Comrat să le spele creierii găgăuzilor. Priveam secvențele înregistrate de la acea „ieşire în popor” (vă mai amintiți despre cei 25000 de proletcultişti bolşevici!) când acest proletcultist îndruga verzi şi uscate: că dacă armata română nu ocupa Basarabia la 1918 în Basarabia ar fi fost construit raiul sovietic (cu milioane de oameni morţi în sângerosul război fratricid civil, în foametea organizată în anii 1921-1923 şi 1931-1933 (când doar în Ucraina drept victime ale Golodomorului au căzut peste 7 mln de oameni, printre care sute de mii de transnistreni, care au avut nefericirea să fie parte a acestui rai sovietic); că jandarmul român nu iar fi bătut pe bunicii noştri (în schimb nkvd-ştii sovietici iar fi împuşcat (ce au făcut după 1940!) ş.m.a. gogomănii dodoniste sau ţîrdiste.

Din păcate această minoritate etnică, printre care (am spus-o şi o mai spun) sunt mulţi oameni de treabă, mai români prin gândire decât mulţi români prin naştere), care în perioada interbelică a demonstrat că poate trăi în bună înţelegere cu băştinaşii români (vă mai amintiţi provocarea sovietică de la Tatarbunar din a. 1924, declanşată de regimul bolşevic în speranţa că va fi susţinută de etnicii găgăuzi şi bulgari, care însă nu s-au dat provocaţi!), acum a căzut iarăşi pradă propagandei dodoniste (precum în anii 90 a căzut pradă propagandei sovietice smirnoviste).

Priveam cu stupoare cum băşcăniţa I. Vlah (culmea, numele ei este sinonim numelui de român!) mărşăluia la Comrat alături de Dodon ş.a., strigând lozinci antistatale, sub marea de steaguri roşii (dodoniste, chiar dacă erau camuflate sub steaguri vechi moldoveneşti cu bour) şi doar câteva tricoloruri ale statului „Republica Moldova”. „Acțiunea s-a desfășurat la inițiativa autorităților locale ca răspuns la activizarea din ultima perioadă a forțelor unioniste, ce promovează reunirea Moldovei cu România…Membrii Adunării Populare au cerut autorităților de la Chișinău să interzică acțiunile ce vin „să lichideze statul Republica Moldova””, scrie gagauzinfo.md. Poveşti pentru handicapaţi. Acţiunea a fost organizată de Dodon, lucru declarat de el încă până la evenimentele unioniste de duminică. Este un simplu joc al Moscovei. Dar oare acţiunile secesioniste permanente ale Comratului, apucăturile federaliste ale lui Dodon, fortifică satul “Republica Moldova”? Păcat. În situaţia creată, când statul “Republica Moldova” a falimentat, unirea ar fi şi spre beneficiul găgăuzilor, a tuturor minorităţilor naţionale, care sunt protejate prin lege în România.

Ce ar trebui să facem în această situaţie destul de complicată? Dacă mitingul anunţat de Platforma DA pentru 24 aprilie va fi cu participarea lui Dodon şi Usatîi atunci totul ar trebui să fie clar. Dar şi ultimele dezvăluiri despre palatele lui A. Nastase (recunoscute, în sfârşit de el!), despre averile lui din Germania demonstrează că, fiind şantajabil, nu poate fi candidatul dreptei. „Noi ducem o lipsă totală de un lider politic național. A fost totul compromis. Așa cum în 2002 Iurie Roșca a compromis ideea națională. Acum această generație de politicieni, pe care i-am adus la conducere, au compromis”, afirmă Sandu Grecu. Are dreptate maestrul. Din păcate. Dar ceva totuşi trebuie de făcut, de întreprins. Fatalismul acum e mortal pentru noi. Să găsim acest lider care ar putea să ne unească. Ca şi maestrul nu văd astăzi un lider ideal unanim recunoscut de dreapta-centru dreapta. Daţi să-l creăm! Iertată să-mi fie încăpăţânarea însă drept posibil candidat la rolul de lider al dreptei – centru dreapta o văd pe dna Maia Sandu. Care ar fi argumentele în favoarea ei? Nu pentru că ar fi cea mai bună (ar putea fi găsit şi un altul mai bun!) ci pentru că ar avea şansele cele mai mari (în situaţia actuală) de a aduce cele mai multe voturi pe dreapta. Pentru că nu e şantajabilă. Pentru că în conformitate cu ultimele sondaje se află permanent pe locul trei după Dodon şi Usatîi (deoarece Usatîi nu poate participa este clar că Dodon va fi candidatul stângii, adică al Moscovei care, conform aceluiași plan al Moscovei, ar putea coaliza cu reprezentantul lui Plahotniuc, de ce Maia Sandu să nu fie candidatul dreptei?). Pentru că a demonstrat că este un om al acţiunii, un om cu principii (fapt ce a costat-o să fie acceptată în calitate de candidat la funcţia de prim ministru). Şi nu în ultimul rând, poate pentru că e femeie şi ar putea să fie sprijinită de mai multe votante din jumătatea mai mare de votanţi (femei). Atâţia „bărbaţi ai neamului” s-au perindat la putere în ultimul timp şi unde am ajuns?

În faţa pericolului iminent al ciumei roşii să demonstrăm că putem fi uniţi nu doar temporar (aşa cum am fost pe 27 martie!) ci şi în alegerile preşedintelui din toamnă şi, poate, a celor parlamentare anticipate.

Valeriu Dulgheru