Valeriu Dulgheru: Reconstituirea Sfatului Ţării 2
„Înfrânt nu eşti atunci când sângeri/ Şi nici când ochii-n lacrimi ţi-s /
Cele mai crâncene înfrângeri. /Sunt renunţările la vis”.
(Radu Gir)
Să nu renunţăm nici pe o clipă la visul Re-unirii.
Ieri, în simbolica pentru orice român basarabean zi de 27 martie 2016 a avut loc un act simbolic: reconstituirea Sfatului Ţării. Peste 1700 de delegaţi cu acte în regulă (procese verbale de delegare) din toate colţurile Basarabiei s-au reunit în spaţioasa sală a palatului Naţional „Nicolae Sulac” pentru a pune bazele procesului extrem de dificil de Re-unire a Basarabiei cu Ţara-Mamă. Pentru câteva ore Palatul Naţional a fost Meka tuturor unioniştilor. Deschisă de minunaţii liceişti de la Prometeu ai directorului savant şi filozof Aurelian Silvestru în Palat domnea o atmosferă înălţătoare. Atâta spiritualitate românească concentrată într-un spaţiu restrâns nu se mai aflase de mulţi ani. Bunul meu prieten, directorul Casei Române de la Paris, ex – ministrul integrării României în guvernul Constantinescu (1996-1998), profesorul universitar Alexandre Herlea mi s-a destăinuit: „Atâta spiritualitate românească nu am mai simţit din a. 1990 din Piaţa Universităţii”. Tineri şi mai puţini tineri, oameni în etate obosiţi de atâta aşteptare a momentului sacru al Re-Unirii, scandau la fiece pas îndemnul Re-Unirii. Pentru a le tăia pofta băgătorilor de seamă de a bârfi organizatorii i-au plasat pe delegaţii veniţi din raioane pe locuri stabilite din timp. Mulţi au dorit să fie prezenţi la acest eveniment însă, neavând invitaţii, au rămas în afara Palatului.
Dacă stai să cauţi clenci desigur îl vei găsi. În orice manifestare există lacune, există loc pentru mai bine, cu atât mai mult într-o manifestare de aşa scară. Creştini fiind trebuie însă să-i dăm cezarului ce-i a cezarului. Prin jertfirea dlui N. Dabija, a tânărului Constantin Codreanu cu minunaţii săi Tineri ai Moldovei şi din Blocul Unităţii Naţionale, a apărătorilor Patriei dnii Cosovan şi Caraman, boicotată fiind de partidele unioniste, totuşi manifestarea de duminică a fost minunată. Starea de spirit din Palatul Naţional s-a revărsat pe artera principală a Chişinăului, pe bulevardul Voievodului. Cât nu m-am stăruit nu am putut prinde simultan capul şi coada coloanei. Organizatorii vorbesc de 50000 de manifestanţi, mai multe surse de informaţie au difuzat numărul de apr. 15000, iar numărătorii socialişti au anunţat cifra de 5000. Stau slab, foarte slab cu logica aceşti numărători socialişti. Cu 5000 de oameni nu umpli bulevardul „Ştefan cel Mare”, capul coloanei fiind lângă Academia de Ştiinţe, iar coada încă în Piaţa Marii Adunări Naţionale.
Într-un fel sunt explicabile acţiunile socialiştilor de duminică, dar zadarnice. Nici zvonurile de amplasare a minelor în Palatul Naţional şi în scuarul Gării Feroviare, unde a finalizat această frumoasă manifestare, nu şi-au atins scopul (dar scopul era de a stârni panică şi a zădărnici buna lucrare a Congresului). Nici oblăduirea vlădicăi Vladimir nu le-a fost de folos. Să te cruceşti nu alta: socialiştii lui Dodon, foştii comunişti antihrişti, cei care au distrus bisericile, au declarat religia drept opiu pentru popor, să fie binecuvântaţi. Nici grupuleţul de câteva zeci de oameni (plătiţi, unii neştiind pentru ce au fost aduşi) cu steaguri şi pancarde roşii ale socialiştilor, îngrămădiţi lângă monumentul lui Ştefan cel Mare, scandând tot soiul de aiureli dodoniste (marele voievod, probabil, se sufoca de roşaţa socialistă!), nu şi-a atins scopul. Văzu-i în coloană un grup de femei de la Sadova (aveau afişată o placă cu denumirea satului şi le-am chemat să-l declare pe Dodon (născut la Sadova!) persona non grata în sat. Răspunsul lor a fost că deja au făcut acest lucru. Dodon a devenit o mare ruşine a satului.
Totuşi nu porcăriile lui Dodon mă deranjează mai mult. Acest lacheu al Kremlinului îşi merită solda de treizeci de arginţi. Daca face atâta vâlvă înseamnă că stăpânii lui sunt deranjaţi serios. Evenimentele de duminică au stârnit roiul de vespi şi asta e bine, e o confirmare a justeții alese spre Re-Unire. Ştabii de la Moscova şi cozile de topor autohtone îşi văd interesele puse sub pericol. M-a deranjat comentariile practic a tuturor televiziunilor: comentarii scârboase, răutăcioase, rânzoase. Unii dintre aceşti băgători de seamă au văzut în Sfatul Ţării 2 o tentativă de substituire a parlamentului. Prostii. A fost un moment pur simbolic. Sfatul Ţării 2 are misiunea de pregătire a re-Unirii, rămânând doar o mişcare socială, fără a pretinde a se transforma în partid cum au făcut liderii Platformei DA după ce au călărit timp de un an de zile mârţoaga mişcării sociale.
Ce m-a deranjat mai tare este reacţia unora cărora le purtam o anumită stimă. De exemplu, analistul politic A. Ţăranu, convins statalist la începuturi (fusese şi ambasador la Moscova!) recunoştea într-o emisiune televizată vre-o două luni în urmă că pe parcursul acest 25 de ani s-a demonstrat imposibilitatea construirii unui stat prosper cu o identitate distinctă şi că unica soluţie ar fi unirea cu România. Iată acum când a apărut un astfel de curent care ar putea să realizeze Re-Unirea el vine cu critică în adresa organizatorilor, în special, al lui N. Dabija. Un alt mult stimat analist politic O. Nantoi a coborât mult în ochii mei după emisiunea N. Morari de luni seara, când în zeflemea a declarat că a văzut în sala Palatului Naţional oameni aduşi, momiţi (cu ce?). Nu ştiu, eu nu am văzut nici unul. Este amoral să-i critici pe cei care încearcă să facă ceva pentru a scoate această aşchie de popor din mizeria morală şi materială în care se bălăceşte de peste 25 de ani. Ce a obţinut el în Platforma DA, ăn care a fost unul din lideri. Au buimăcit zeci de mii de oameni pe parcursul unui an de zile ca până la urmă să se răsufle fără nici un rezultat palpabil.
Încercând să compromită mişcarea unionistă unii băgători de seamă îi învinuiesc pe organizatorii evenimentului de duminică de colaborare cu puterea. „Prea uşor le-a fost acordat Palatul Naţional”, care nu se eliberează oricui”. În primul rând mişcarea unionistă reprezintă apr. 30% din populaţie şi nu este o oarecare sectă. Faptul că Platforma DA şi PSRM ţin de peste jumătate de ani nişte corturi ca nişte şatre de ţigani în faţa clădirii Guvernului şi a Parlamentului, în care de mult timp nu mai doarme nimeni, nu este o înţelegere cu puterea?
Mă deranjează, de asemenea, reticenţa unor colegi. Unii dintre ei aveau temerea că manifestarea va fi un eşec, că sala palatului va fi goală. Nu s-a întâmplat acest lucru. Acum fac încercări de a minimaliza efectul celor întâmplate. Cei peste 30000 de manifestanţi ai Marşului Unirii sunt reduşi la 10-15 mii. Suntem realişti şi înţelegem perfect că nu totul va reuşi aşa cum ne dorim, dar trebuie de încercat de mişcat carul din loc. Un lucru e clar. Cu toţii trebuie să punem umărul să urnim carul Re-Unirii din loc. Să ne transformăm cu toţii din simpli observatori în promotori ai avantajelor Re-Unirii. „O prăpastie poate fi trecută doar cu paşi mari” spunea cineva. Să facem acest pas mare. Paşii mărunţi nu ne-au adus la nimic. Cu paşi mărunţi, cu indecizia noastră proverbială am ajuns acolo de unde am pornit.
Să ne conducem de cunoscuta zicală „Câinii latră iar caravana îşi caută de drum”. Să aducem avantajele Re-unirii la urechile lui moş Ion.
Valeriu Dulgheru
