IN MEMORIAM: Profesorul Dimitrie Spilca în drum spre veșnicie…

24 Mar 2016 by admin, Comments Off on IN MEMORIAM: Profesorul Dimitrie Spilca în drum spre veșnicie…

Azi, 24 martie 2016, ora 8,30, profesorul de excepție Dimitrie Spilca, a plecat într-o altă dimensiune…Un dascăl cum puțini sunt. Iubit de elevi, tracasat de cei care nu înțelegeau menirea educației… Un Om drept, care și-a iubit neamul, plin de demnitate și devotament.

Dumnezeu să-i vegheze somnul și să-l odihnească în pace.

 

 

SFIDARE

 

Pe malurile timpului,

vremea rece şi ploaia

răcoresc suflete.

Unii zidesc palate în sfidare

fără să întoarcă privirea,

fără să le pese de molimă,

de cancer, de tot ce ucide

în noi şi printre noi.

iar eu, cu rugul întrebării

încotro

prea rar

pricep sensul cuvintelor

care scriu

numele pomeniţilor.

 

 

RUGĂ PENTRU UN PRIETEN

 

 

Între naştere şi moarte,

ştii,

anii se adună, mărgele albe,

sau negre,

sau colorate.

Ca pe mătănii,

Dumnezeu mereu îi numără :

jumătate sunt de izbândă

şi de trumf,

jumătate de cumpănă.

Jumătate sunt ai inimii tale,

jumătate ai inimilor altora.

Ai lui Dumnezeu, toţi.

 

 

DOINA

 

 

I-am spus cerului cer,

doinei doină.

Cuibărită-n inima mea

s-au topită-n azurul dimineţilor,

în lumina din mine,

în bucuria,

în forţa

cu care am vrut să zbor.

Pe marginea cerului,

Doina

va rămâne steaua mea.

 

                       Mariana Gurza

                       24 martie 2016

 

“Am colapsat precum un rob

Citind la calități infinite
Referitoare la al meu job
Și la traseele-mi finite.

 

Am fost și rămân un Anonim
Pe care viața asta capitalistă
L- a exploatat cu mult senin
În zona pașnică și tristă.

 


Morala:
Niciun om nu e divin
Atât timp cât mai există
În lumea prădalnică, capitalistă…

       (Cacofonia e intentionata)”

                            Prof. Dimitrie Spilca

 

***

Ileana Spilca

Nu cred ca am cuvinte potrivite sa imi exprim parerea de rau pentru pierderea lui uica Mitica!

E o mare pierdere pentru familie!

Imi amintesc una din vizitele lui la Criciova. Eram in clasa a V-a si tocmai invatasem la scoala despre sistemul solar. Eram uimita sa descopar ca pamintul se invarte in jurul soarelui ( contrar intelepciunii biblice invatate acasa). Tata si bunica erau absolut alarmati de “erezia” invatamantului! Nu stiam pe cine sa cred: scoala sau familia?! Uica s-a uitat drept in ochii mei si mi-a spus sa fac bine si sa continui sa citesc. Cu cat mai mult, cu atat mai bine! Sigur ca pamantul se invarte in jurul soarelui, mi-a spus, in felul lui unic, amuzant si serios in acelasi timp. L-am crezut, nu numai pentru ca avea autoritate, insa instinctiv stiam ca are dreptate.

Toata copilaria si anii care au urmat l-am simtit ca un scut protector. Dragostea pentru carte pe care el a incurajat-o in mine a fost si imi este de o valoare de nedescris!

Sunt convinsa ca a influentat pozitiv o multime de studenti!

Pentru mine a fost mentor, profesor, unchi, foarte drag membru al familiei si ramane vesnic in sufletul meu ca un scut protector impotriva ignorantei.

Odihneasca-se in pace!

Imi imaginez ca recent ati trecut prin momente foarte dificile! Sper ca primele raze de primavara, culoarea sperantei si muzica de reinviere a naturii sa va aduca gentiletea vindecarii sufletesti!

Va imbratisez cu mult drag si dor,

Ileana Spilca

PS. …. Stiu ca sunt departe, insa in acelasi timp, sunt doar la un click de departare!

Azi sunt pădure plecată de un vis real și urât, îmi suflă vânt pustiitor printre crengile dezgolite de boabe de gheață. S-a-nghesuit noaptea crivățului de bocet stelar printre muguri de verde speranță.

Sunt aici sau sunt departe,

Fost-a vis ori realitate?

Doina Spilca

Doina Constanța Spilca

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii