Harry Ross: Versuri
Luaţi-mi pana
Luaţi-mi pana şi hârtia,
Metaforele de argint,
Luaţi-mi versurile despre Leea,
Şi vorbele de alint.
Daţi-mi în schimb
Amurgurile line,
Şi nopţile de vis,
Şi zilele senine,
Şi fluturii din Paradis
Luaţi-mi tot, chiar şi harul
Să rămân acel tînăr temerar
Ce se-nchină la pământ
În faţa naturii, cu al ei cânt.
Pasăre migratoare
De câte ori am fost pasăre
În cârdul migrator
Neştiutor unde-mi este cuibul
Acel pământ al făgăduinţei
Care îşi deschide aripile
Spre a te primi la sânu-i
Pe stânci abrupte
Am căzut adesea
Pustiuri golite de ape şi iubiri
Şi renăscut-am iară
Căutînd zările acelea calde
Inimii sfânt lăcaş
Acum în cuibul meu
Rob mă las, flacără
Spre nesfârşitul Dumnezeu
Ce e viaţa?
V-aţi întrebat desigur
Ce e viaţa, în fond?
O grădină aromată
Cu flori de o mie de culori
Sau un deşert, neluminat
De sori?
Poate e un drum spre nicăieri
Ori o potecă suspendată
Între pământ şi cer?
Mai curând, un fulg
Învârtindu-se în aer,
O libelulă rătăcită
Printre lupi înfometaţi.
De atâtea feluri e viaţa
Că nici nu poţi percepe.
Căutăm în neştire
Doar esenţa ei,
Miezul bun şi cald,
Iubirea ce o animă,
Strălucirea de o clipă
În negurile veşnicei iubiri.
Viaţa ce mai poate fi?
O fulguire de stele
Printre căzătoare astre
Terestre,
Decorate cu anemone şi irişi.
Mă auziţi, copiii mei?
De vă strig pe nume
Ori vă alint în gând,
Mă auziţi?
În juru-vă aerul vibrează,
Când tatăl vostru
Vă vorbeşte?
Inima vă tresare
Când bătrîna-mi voce rosteşte rugăciuni?
Ascultaţi-mi atunci inima
Ce plânge, ţipă, se căieşte
Şi vă cheamă
Omenește
Dacă nu plecam
Dacă nu plecam
Şi rămâneam
Oare nu regretam?
Visullasă urme
În glia natală
Şi alte urme se înfig
În pământul care-l calci.
Dar şi-n suflet
Se plimbă urme
De-a valma
Rătăcind printre
Amintiri ţesute
Din nori arămii
Înecat în singurătate-mi
Ştiu, totul s-a prăpădit
În juru-mi
Şi sensul,
Şi verbul,
Şi astrul
Care mă lumina.
Ba şi stelele,
Prietenele mele,
Se pierd, se îndepărtează,
Înoată într-o ceaţă alburie
Şi mă lasă înecat în singurătatea-mi
A mai trecut o vară
A mai trecut o vară
A câta?
A neştiuta.
Si toamnele, Doamne,
Cum trec la fel.
Ba chiar aleargă în cadenţă
Ca soldaţii la apel.
Anotimpuri, anotimpuri,
De ce veniţi, de ce plecaţi
Fără nimic să ne lăsaţi?
Zbor de rîndunele,
Alungaţi vremile grele
Rază veche din cărare,
Vino! În braţele mele.
Niciodată
Niciodată nu vom uita
Ceea ce ni se pare
Că s-a petrecut demult.
Rămân fragmente
De sentimente
Agăţate
Între nişele
Zidurilor vremelnic prăbuşite,
Care aşteaptă, visează
La clipe când totul
Va reînvia
Şi seva
Porni-va
Pe reînnoite cărări.
Cred
Da, cred în tine.
În ce-ai fost,
Ce eşti
Şi fi-vei în veci.
Aşezare sfântă,
Tu ne-ai chemat
Şi ne-ai apărat,
Când alţii ne-au urgisit.
Tu ne-ai dat casă şi masă, şi credinţă
Tu ne-ai arătat ce-i puterea,
Ce-i dreptatea,
Câtă picături de sudoare se scaldă
În fiecare fir de iarbă
Şi-n fiecare brad sădit de mâna întâilor veniți din depărtăti
Tu eşti cuvântul, şi arma, şi gloria,
Tu eşti legenda din care ne-am născut.
U,i Patrie ești, eternitatea
Generaţiilor ce veni-vor
După noi
Herry Ross
Israel
