George Anca: Psaltirion
George Anca
PSALTIRION
Martirya 2016
Cuprins
ajută-mă Doamne
mănăstiri
sihaștrii nu se joacă
scriptura schimbă
taina
pustiu
cădere
apud
versiuni din poezia sacră universală
ajută-mă Doamne
ajută-mă doamne şi toţi din vitralii
culori pe arhitecturi decorate
şi oameni închinăciuni estetice
nu-mi domoli credinţa
nu-mi întări păcătoşenia
te compun în ce am de făcut
mai ca o descoperire Doamne
credeam că vreau să văd
într-o doară departe domul
*
am drum lăudat a arătare
ce străbătui o viaţă până aici
în faţa ta nici apăsătoare ceaţă
defilau paşi de gheenă
la pridvorul pietruirii
înaltul înaltului coroana
aşa ştim unul Dumnezeu
omenindu-ne prin fiul său
ce evanghelie ce chetă
*
Adige limpede peşte
Cristos ne binevoieşte
Krishna pe capră ne războieşte
satele basmelor redivivant
ce batic din Bathinda şal din Trento
unde ne ţesem urare tardivă
de n-aş mai pleca şi mai am de colindat
speriaşi absida speriaşi omida
vitraliile altarului liber cu noi
penumbra să trăiască tot cu mine
viaţa să vă fie aer de zăpezi
oceanul ucigaş vă ocolească
*
dacă vom face un pas spre Dumnezeu
el va face zece spre noi Ioane Alexandre
pendulul porni de la sine
sub mângâierea spânzurării
„Doamne, Doamne, cresc nămeţii şi pierim
Fără mamă, fără tată, velerim”
culoare lucrată dată-n pete
ea face mămăliga el meditează
nu mai e bibliotecă înecată arsă
oamenii de carte împărtăşesc soarta cărţii
mai stai în al faimei soare de vânătoare
biblia o deschide fă postul Estherei trei zile
după Cleopa poporul se mântuieşte prin mănăstiri
şi să aveţi mare grijă de rugăciunea minţii
Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu
miluieşte-mă pe mine păcătosul
*
apleacă-te orbire
corabie umflându-ţi
flacăra neagră
sună ecourile
pe limbile râurilor
din noaptea cealaltă
înnoptată lumină
înnoptat întuneric
înnoptată şi tu
*
un om lumină sus în acaret
la geamuri pâlpâie ascet
din lanuri capul mi-l ridic
izbindu-l noaptea de portic
el va deschide la curaj
toacă de lemn clopot de aliaj
pe mâna mea să lase şi în pumn
să mă primească autumn
rugămu-ne în dosul stânii
să nu se supere bătrânii
că ne-am născut pe prispa lor
şi nu oricum şi nu cum mor
în locul bărbilor trifoi
pe câmp în sus înflorim noi
noroiul se usucă în suflări
de peste mări şi ţări călări
un singur vin ţâşnit la lună
poate se varsă-n cale bună
acelaşi sora tescovină
ne bucură la rădăcină
se duc mai multe zile-odată
ceilalţi la ţuică-adevărată
se ofilesc ciuperci în masă
băurăm vremea cea frumoasă
*
a patra parte-a lumii Avel strigă mor
heptameron continuare pân’ la opt
din naştere strânge botez şi înviere visător
şi ce-i lipseşte nu se află-n timpul tot
trup de pământ să-nghită cum născuse
sânge marin soarele ochi mintea ca norii
vânt în plămân de respiraţie sau tuse
cap de făclii din duh-proorocitorii
mănăstiri
*
trei ore ajuns-a
la schitul Pătrunsa
strehareţ hurez
vieţuitorez
franciscanul rupe craca
spre mănăstirea Săraca
Maica Domnului te rog
nu mă face inorog
nu mă bate Dumnezeu
la Prislop la Feredeu
*
toate cele şapte
laude zi noapte
ctitor Mihai Ţigănescu
Rama Mohamad Tomescu
arme rame iconii
Sofiei eliadii
după secularizare
arhetip la lumânare
plecară la denie
făr’ d’europenie
arsenic Arsenie
*
Zamfira Pissiota
a Frosei papiota
Saon metoc monahe
mierluţă fără Bach e
Niculiţel ce ah e
garafelor valahe
Ciolanu din Smărăndeni
Sihastru din Ploscuţeni
Xenia în Alexeni
arieni iranieni
iar Poiana Mărului
muşunoaie omului
Lepşa Maica Domnului
*
Valea Neagră Vărzăreşti
Buciumeni Vladimireşti
Gologanu Măxineni
Adam Eva Buciumeni
Agapia Bistriţeni
Horaiţa Cetăţeni
cnuta că nu ştii de băţ
Capşa Hlincea Dobrovăţ
numai toacă numai schit
Sihăstrie Neamţ Nechit
Gorovei nelăcurit
Ceahlăului la carâmb
Pângăraţi Bucium Hadâmb
Verona Almaş pe gâmb
la moară la Făgădău
în armată la bulău
să ne ferească de rău
Tărâţa Râşca Rarău
*
Dragomirna Putna Suce
viţa Moldoviţa nu ce
Voroneţ Probota cuce
Slatina cel Nou aduce
Piatra Tăieturii coş n-a
Todireni Bogdana Coşna
Arşiţei Orata Humor
în întunecime nu m-or
întreba de rai să nu mor
Ocnei Runc Savu Strigoi
Mălineşti Grăjdeni Buhoi
îmbrăcaţi-i pe cei goi
pe la noi prin muşuroi
*
Savu Bujoreni Fâstâci
Vovidenia Calmâci
Parincea Moreni cu sâci
la mijloc de schituri goale
să mai spargem nişte oale
Dunăre la canarale
îmbucate baclavale
rând hindus la Săvârşin
de rimează aum amin
dinspre Turnu-Severin
Dorohoiului mezin
sihaștrii nu se joacă
sihaştrii nu se joacă închinându-se
nu se închină-n joacă
se rugaseră până la unul şi
dormeau lângă vatra vestitoare
când s-a arătat apa unui râu
ei rămăseseră pe loc sfânt
pe unul dintre noi l-am omorât
de a închis ochii strângând crucea
la crucile lui Ion pe culme ulm
la miră mi-am și înscris elegia
muzicalizam stresul în voci benigne
amvonul ni-l lăsam colinelor umăr
*
amuțirea alor noștri
ca o rugăciune împlinită
mântuirea în limba
vieţilor de apoi
n-ai curaj să faci o cruce
limba nicio rugăciune
umbra de-ţi cerşeşte nu-i dai
strop în strop botez în botez
*
de-am venit pe jos
cu Iisus Hristos
de-am venit pe sus
cu Hristos Iisus
hai şi pân’ la Cernăuţi
Jan Hus
*
rug aprins mireasă urzitoare
de nesfârşită rugăciune psaltirion
al inimii sub arcuş de gând
numele de Maria ca taină de la
Dumnezeu ţi s-a dat floarea darurilor
ceea ce ai născut lumina cea nespusă
râu de vindecare de-a pururea curgător
prin harul tău luminezi nimicnicia noastră
de la sfântul tău chip minuni se lucrează
*
graiule al dumnezeieştilor cuvinte
ruşinând pe Arie înşelătorul la sobor
timpan care dai sunet de divină glăsuire
ai sfărâmat capul cel diavolesc
ai stricat trâmbiţa eresurilor sabie
ascuţită care tai nedumnezeirea
*
aşează-te şi strigă dacă nu ai strigat
în pustiu la şoapta de secetă a
frigului rodit sferic de soare
vezi-le cum te alungă până te prind
în ghearele lor dimpotrivă
morţile de la capătul pământului
Mielache Pondiche cocârjat sub
minteanul negru şi cornul căciulii
cu glas ascuţit cât să taie o groapă
Sarafina necunoscută înveşmântată
cernit dacă ea e şi plânge cu blesteme
pentru zburătoare să încremenească
*
zi-i Ioana o vezi cu fire încăpăţânate
de păr alb în creştetul ei
revărsat peste chipul oacheş
cheam-o Maria şi sapă-ţi în nume
lăcaşul cum vrei să te odihneşti
căci aici a murit şi ea
vei ocoli etern o icoană
şi îţi vor fi ochii la orbi şi morţi
icoana lui taicu Mitroi
*
să-ţi vreau răul atunci ţi-o spun
că m-ai iubi ca pe un frate şi n-ai ieşi
din cuvântul meu poate doar din iubirea mea
am spus sunt numai eu pe-afară
toată lumea în spor de altă lume
şi eu scad cât creşte ea
perdeaua nu ţine la frig iată că
nici eu dar nici ea nu ţine la frig
numai ea nu mai ţine la frig
*
am urcat aceste trepte scobite
de tălpile celor care mai urcaseră
înainte şi n-am mai avut pe ce coborî
cerul balaurului de la fântâna
cerului balaurului în noaptea când
murea balaurul şi trăia cerul mai trăia
hai din cât eşti de departe dacă ajungi
înseamnă că am fugit amândoi în lume
dacă ajung eu la tine înseamnă să nu mă mişc
*
prin gura de aur se anunţă
gândul tuturor inimilor norocoase
că ne-au văzut şi le vedem şi noi
am părăsit şi aşa pe mama şi pe tata
încât de s-ar începe totul iarăşi
ei ar uita că le-am fost fiu
când vizitam genii şi seara le descriam
bolile mă foloseam de geniul lor
muribund şi de moartea mea
să mă tem de a lăsa vreo urmă vie
după mine căci în ea ar fi cu putinţă
să sângerez încă de pe acum
*
s-au stins atâtea focuri mai sfinte
decât îngerii din cer sufletele poeţilor
şi în extazele de odinioară nimeni
era un izvor ce prea mult crescuse
printre crestele putrede urât mirositoare
şi nu-şi mai dorea decât să sece
iată-ne aşteptând să vină fiinţele pe care
le-am aruncat în prăpastie numai prin
închiderea ochilor şi la ce-i mai deschidem
*
fetele câmpului fetele codrului
despletita diochioaia maica pădurii
mănâncă din aceeaşi farfurie cu un câine
unde te duci fată albă cu mătura albă
mă duc la biserica albă
ce să faci la biserica albă
să mătur albeaţa roşeaţa şi săgetăturile
vavilele zâmbata zburătorul zmeoaica
de cine e deochiat de acela vindecat
*
să zicem fraților și
celor ce ne urăsc să iertăm
toate pentru înviere
pe două rânduri sărutul
evangheliei întâi bărbații
femeile tot nu-și stinseseră lumânările
Cristos ne-a trecut
din moarte la viață
de pe pământ la cer
s-au umplut de lumină
și cerul și pământul
și cele de dedesubt
*
îmi iese Provența pe ușa altarului
răboj druizilor lui Lucan
unul din pastor una din ateu
cum ai stropi gropile
cu numele înviaților
și noi le-am fi mormânturi
încotro neapucând
pe unde nerămânând
ce scrisoare mai scriind
îngerul a strigat bucură-te
că fiul tău a înviat
a treia zi din groapă
*
unde-am fost raiule
unde sunt iadule
pâmântule mormântule
denși nebuni cu oarbă
arbaletă-n barbă
baba și mai oarbă
bunici să ne soarbă
tartor martor trântor
albinele cânt-or
mările sub vânt or
lasă-le la casele
oaselor cu coasele
*
creierul mi se prefăcuse
în Tatăl nostru
prin locurile lui Cristos
facă-ți-se voia pâine
iertarea ispitire
și credința e abia la început
fereastră deschisă pasăre
pasăre zburată nor
nor potolit de sferă
sferă trasă pe sfoară
sfoară până la capăt
capăt de imaginație
scriptura schimbă
scriptura schimbă timpurile
trece sub tăcere nume
înfierea cea după har
smochinul blestemat să se usuce
cei ce se bucură nu se bucură
neamuri tăiate netăiate
propovăduite prin pânzătură
cetatea se află la malul mării
în sine minte necunoscută
cu cine stă de vorbă
nu grăiește nu se lasă grăit
să amestcăm limbile lor
*
hitopadeșa învăț mântuit
secundă naștere purtării
degetul mic numărătorii
opresiunea soarelui
întemnițarea elefantului
sărăcia talantatului
sortită goliciune somn pe șarpe
ucis brahman ucigaș de vaci
mâna în formă de calamitate
nu te încrede în râuri
sfârșit de viață miros de lampă
stinsă nu steaua Arundhati
*
mărturisitor mahatma vineri
ahimsa în orice împrejurare
bârfesc uneori nu mint niciodată
tatăl vostru diavolul
cugetul trupului moarte
ai ucis și ai moștenit
fără ură învinge-ți dușmanul
urăște răul nu răufăcătorul
chiar de-i ești victimă
nu cadă nimeni pradă fricii
n-am teamă să mă-ncred în opozant
rău e a-mbrățișa răufăcătorul
moartea-i despărțirea de Dumnezeu
umbra morții viața omenimii
azimă cu lăptuci amare
*
Diogene sau Serapis
condamnă artele
știința politețea
pe cei ce ne vom mântui
ne prinde îndelungarea zilei
gătit-ai înaintea mea masă
oamenii fac zeii
le împrumută veșmintele
vocea și formele
patimi împletite în înțelesuri
cunoscut în chip necunoscut
cunoaște mai presus de cunoștință
se râvnește salariul
trădătorului se surâde la
mărturisirea crimei sale
prin credință nu prin vedere
patima de ocară a dragostei
patima de laudă a dragostei
*
Plutarh și el
credea în Dumnezeu
unic și transcendent
unul fără de început
necuprins având toată
puterea de a exista
prim născut lui Dumnezeu
verbul interior născător
de verb pronunțat cuvânt
*
Domnul se arată
în lume când are
treizeci de ani
Petrarca avea
șaptesprezece ani
cînd Dante muri
scris în cer
la locul nepătimirii
de harul înfierii
după har
după fire
mântuir
*
Dumnezeu este
după ființa însăși
întreg numai cugetare
orice cuvânt rostit
este o dualitate
sau și mai mult
cuvântul înger
coboară din iconomie
și se înalță
*
părintele harului
mai presus de tot
numele ce se numește
Navi se roagă
să stea soarele
deasupra Ghibeonului
îl ia drept
un grădinar asemeni
Mariei Magdalena
*
cuvântul trup
își fac loru-și
în chip vrednic de ocară
cuvânt prin fire
trup la vedere
trup întrupat
cuvântul se face trup
prin fiecare
din cuvintele scrise
niciun sfânt n-a coborât
de bună voie
în Babilon
*
la lumina cataclismului
adorând același Dumnezeu
cu Apuleius
suferea de picioare
de cât pășise
pe drumul lui Dumnezeu
latinește filosofie practică
elinește contemplația naturală
evreiește cunoștința tainică
*
omorâtor patimilor
pierzător gândurilor
am ucis toți păcătoșii
cânta-voi
și voi înțelege
de unde vii
îndelungă răbdare
necăutare în slăvi
străpungerea inimii
*
prin moarte viață
prin ocară slavă
satana cel ce se opune
trup din sămânță
suflet din sânge
feciorelnic
plânge patruzeci de zile
înainte de împreunare
și patruzeci după
*
margos născut
din putreziciune
între pământ și apă
mănâncă la pământ
până îl găurește
și iese la vedere
moare în trei zile
alte trei plouă
și revine la viață
*
făcea multe semne
n-au crezut
și au râs de el
junca adică
trupul nostru
să fie înjunghiat
numai să ne
aflăm îmbrăcați
și nu dezbrăcați
să ne răstignim
nu numai noi lumii
ci și lumea nouă
David s-a născut
nu din aplecare lăuntrică
ci din uitare de sine
taina
taina
îndumnezeirii
ne fie ținta
Ramakrishna și Vivekananda
ai lui Romain Rolland
dezertară din hinduism
duhul a biruit firea
și a convins mintea
să se odihnească
Blondel înțelege
credința doctrinei publice
gloata nu religia lui Blondel
*
când vor învia
nu s-or însura
nu s-or mărita
pentru tine Doamne
murim în fiecare zi
ca oile de junghiere
el nu îngăduie niciunei
amintiri supărătoare
să se întipărească în minte
*
căruță cu patru roate
isihia rugăciunea
dragostea și înfrânarea
roagă-te pentru mine
frate prea cinstite
că mari rele aștept
scripturile cuprind
poruncile dogmele
amenințările făgăduințele
*
ne închinăm unei
ființe a dumnezeirii
în trei ipostasuri
trezvia isihia
liniștea inimii
pază a minții
ți s-a dat
să fii văzut
și să vezi pe alții
voi grăi
dacă Dumnezeu
îmi va da cuvânt
*
până la moarte
să nu te încrezi
în trupul tău
culcarea pe jos
starea în picioare
privegherea
silind sufletul
stăpân să vorbească
lucruri străine
*
mintea se întunecă
atunci când grăiește
cuvinte lumești
nesocotind conștiința
va dormi cu amar
moartea uitării
urechea liniștii
va auzi lucruri
nespus de fericite
*
sufletul va fi
zburat prin moarte
în văzduh
să ne aducem aminte
de moarte ca de
răsuflarea proprie
înfricat văzând
mulțime de gânduri
de prunci babilonești
cine mă va
izbăvi de trupul
morții acesteia
*
te hrănesc cu frică
și cu anumite
taine dumnezeești
Doamne Iisuse Hristoase
fiule al lui Dumnezeu
miluiește-mă
începătoriile stăpâniile
lumina neapropiată
slava mai presus de fulger
*
am șaptezeci de ani
și cei mai mulți
i-am petrecut în ispite
în viață lucrul principal
este de a lua pe Dumnezeu
ca punct de plecare
nu suntem cu grijă
la cele ce ni se întâmplă
robirea în timpul rugăciunii
*
râd de liniștea voastră
cei ce nu pot
să se liniștească
monahii din India
i-au scris lui
Ioan Carpatiul
avva Filimon se ischisese
într-o peșteră alături de
lavra romeilor
*
stând într-un loc
să nu te miști de acolo
până la apolis
locuind în mai multe pustiuri
în liniștea cea mai deplină
am făcut și făgăduințele lepădării
n-am îngăduit
gândului meu
să iasă din chilie
*
Nil cu Marcu în asceză
tradusă de Stăniloae
în ecou
să fie anatema
cel ce nu anatemizează
pe Origene
intră într-o casă de desfrâu
să scape de la pieire
o femeie pierdută
*
primește înstrăinarea
desfăcându-te de împrejurările
din țara ta
spirit separat de el însuși
conștiință inconștientă
gândire pietrificată
te vor asculta
nu te vor asculta
se va ierta vouă
virtuțile obișnuiesc
să se nască din durere
și din ocări
*
Nil nevorbirii
de bine de rău
nici în dodii
zorzon
zor
plasmodiind
nerăsun
de-a doua
amintire
*
pretenția ateului
să i se probeze
existența
mincinos
în cumpănă
de a face nedreptate
patimile
de ocară
sunt 12
*
să nu asculți
de inima ta înainte
de dezrădăcinarea relelor
joacă pe scenă
mască străină
nume de gol
voința de
a limita
a-l imita
*
cea mai de pe urmă
neasemănare
chipului dintâi
răstigniți lumii
am încetat
a fi oameni
făcând teatru
din adevărul
de odinioară
*
Poetului Gh. Anca
aleasă prețuire
D. Stăniloae
nu vei avea nour
să-ți facă umbră
în timpul rugăciunii
nu vor sta câinii
când stăruiești
în convorbirea cu Dumnezeu
*
stă de vorbă cu el
de-a pururi
cum ar sta cu un tată
ești încă un mirean
înfrumusețând
cortul pe din afară
Dumnezeu își este absența
cum seceta își este apa
dumneata îți ești
*
vița smochinul măslinul
n-au primit să stăpânească
peste copacii pădurii
mărăcinele copacilor
asupra oamenilor
blestem din parabolă
liniștindu-se în pustie
arătându-i-se dracii
prinzându-l în rogojină
pustiu
pustiu mă scriu
erratum
umplând chenoza
ne cununăm spovedanie
pe strada Cernica
la Cernica și îngropat
furând nesfințeniei
toiul îndumnezeirii
măciucă sumedră
*
nu te întrista
nu te lăsa întristat
de pricină tristă
oasele
bărbatului trist
se usucă
nepăsarea țese
veșmântul norului
peste suflet
*
ai tăi au pierit în adânc
ți-a fost rânduit
să vii la Ancyra
se ascund în vicleșug
și răpesc sufletul
ca pe o vrabie
răsuflarea
până la cea
din urmă suflare
*
sufletul cer
trupul pământ
iubind ce-i înrudit cu sine
sufeletul acoperit
de lepra voluptății
nu simte frica
înmuindu-se
sufletul
prin înrâurirea temerii
*
dilatarea timpului
pentru a face
să iasă eternul
împăcați cu sine
nu suntem ai noștri
suntem asemenea
negura turburării
vicleșugurile pescărești
mintea contemplativă
*
ar săvârși vreo ucidere
o va privi foarte liniștit
nu se va rușina
zămislește îndoială
înțeles întinat
folosind sfântul nume
vărsând untdelemn
în marea turburată
furtuna biruită
*
credința este
consimțirea de bună
voie a sufletului
lovind sufletul cu sunete
până ce nourul va fi împrăștiat
de valurile melodiei
celor din cer nemurirea
celor de pe pământ
prefacerea
*
dormind pe jos
horcăie nu mai puțin
decât ăl ce doarme-n pat
mai cui mai hai
spaima frunzelor nescuturate
în Mandalay
daimonul propriu
pururea cu tine
și cu Dumnezeu
*
te vei afla
în mare furtună
în inima mării
celălalt și noi
ne simțim reali într-o
emanație de grație
cratimă patimă
tragă-ne leagăne
nepuerili că nevirili
*
inima dinaintea iubirii
inteligența dinaintea verității
savant mamă de infant
mâinile în aer
în lupta însăși
cu vrăjmașul însuși
capul șarpelui
pândește călcâiul
să împingă omul
*
nu ieșiți din casă
nu plecați la câmp
sabie de jur împrejur
cei patru iau robi pe cei cinci
cei cinci se aruncă
în fântâna de smoală
găurită urechea cu sula
să nu primească în auz
vreun gând de libertate
*
tăiată mâna femeii apucând
de cele rușinoase pe un bărbat
când se bate
se întorc necontenit
spre cele părăsite
ca femeia lui Lot
spre cele dindărăt
slăbănogind pornirea
spre cele dinainte
*
către Magna
diaconeasa din Arcyra
despre sărăcia de bună voie
când are se târăște
pe pântece când e lipsit
se târăște pe piept
înapoi la străvechile
imașuri ale cuvântului
dincolo de orice verdeață
*
Leopardi se miră
că faima lui Vergiliu a
întrecut-o pe cea a lui Lucanus
pe când poezia stăpânea
zice soarele
eu eram profet
învățături practicabile
abia de îngeri
nu de muritori de foame
*
își mortificau rațiunea
și o sacrificau pentru
ce e sublim în doctrină
ideal irealizabil
fără a fi vulgarizat
realizat își pierde șarmul
mai facil divinizezi omul
decât să umanizezi divinul
cetate reală în cetatea lui Dumnezeu
*
legea dragostei ne constrânge
să facem și cele ce
ne depășesc puterea
vă grăbiți a scrie
de bună voie contractul
lipsirii de orice
străbateți înot
această mare
cu mâinile altora
*
frați implorând greșitul
să-i suporte ei pedeapsa
pentru epitimii mai ușoare
cei certați a se împăca
între dânși înainte de
apusul soarelui
în prăpastia smereniei
abysson tapeino frosynis
războiul dintr-înșii
*
nerăbdător să fac cunoștință
cu marele necunoscut
purtător al terorii
pământul sufletului
neudat cu apa umilirii
crește mărăcini de netemere
o sfinte corifeu cerească adunare
nu bănuiți că scriu neadevăruri
roagă-te pentru mine părinte
*
dăruit simplității
cununi de biruință
prin mustrare continuă
neispitit de diavol
ispitit de mântuire
îngropat cu sfinții
anunțat din ajun
voi porni dimineața
trezindu-te la plecare
*
năieri neieri eliseeni
jpaca altui graf țipar
râsetele stejarilor
peștele în cupa de cristal
pasărea în colivia de aur
cosița în jurul frunții
aer verde roșu negru
pasăre neagră roșie verde
sufletul pe munte de cremene
*
din moarte și desfrâu
un vis de dragoste
pe cerul înserării
acest ideal este mort
sau cel puțin în agonie
ultima lovitură în fața ușii
literatul cuvintele
un gest al mâinii
mișcare circulară a degetelor
*
de praznicul arătării
a căzut în păcatul neascultării
arhidiaconul îndurării
stând culcat la
pământ a rostit
toată psaltirea
slava deșartă
se gonea pe sine însăși
și se ascundea dinaintea oamenilor
*
parcă Dumnezeu tot doarme
cu capul pe mănăstire
și de lume n-are știre
matca de repulsie a făcutului
vinovat de dedesfacerea
din mintea universului
sursa științelor este în
predispoziția naturii umane
de a realiza omnisciența divină
*
bucățica de Dumnezeu
dezmărginindu-se în om
în porniri idealiste
Om Dumnezeu
egal altruism
ex-om obsesie strigoi
în iconomia divină
un demon vindecă răul
făcut de alt demon
*
ținerea de minte a răului
dulceața din amărăciunea mâniei
rușinea rugăciunii
o sinceră întoarcere
din ceata ucenicilor
în ceata ucigașilor
cine te-a născut odraslă
cine cei de te luptă
cine te ucide
de nu păcătuim
osândim pe cei ce păcătuiesc
greșind în ceasul morții
cădere
simți făurarul divin
că sacra lui arcă nu este
precum o văzuse în vis
reușitele divinizării sunt
operate aproape exclusiv
pe calea cercetării experientale
reziduu irațional
refractar la orice educație
nesupus spațiului și matematicii
matematica este
cea mai clară moștenire
a omniscienței divine
*
dacă Dumnezeu îmi va hărăzi
mereu din rimele sale
voi umple lumea
greu să găsești în lume
și în cer pe cineva
pentru binele lumii
amintirea trebuie interpretată
prin înălțarea capului
ridicarea sprâncenelor
femeie minunat de frumoasă
la vederea ei îl cuprinse
dragostea de Dumnezeu
*
obișnuiesc prea ticăloșii ucigași
să ne războiască pe noi nenorociții
întru cele contrare firii
amorțește-ți mâna
spre a nu se apropia
de cele firești și nefirești
tâlharii și hoții de
morminte se întâmplă
să nu fie temători
sosind tocmai atunci unii lumeni
nenorocitul din sclav al mâniei
s-a făcut robul slavei deșarte
*
certați fiind prin defăimare
putem vedea dacă inima este
așa cum o arată vorbele
altceva a te ruga împotriva
gândurilor a grăi împotriva lor
a le disprețui și învinge
pe tron pe gunoi afară din cetate
dospitu-m-am și m-am topit
și socotitu-m-am pământ și cenușă
*
între matematism și empirism
există exact același raport
ca între văz și pipăit
văzul ajunge la halucinații
care nu se pot controla
decât prin pipăit
el reduce volumul la suprafață
suprafața la linie
linia la punct
*
nu există un loc
mai sigur decât cerul
de unde cad îngeri
cum poate exista fără sine
cel ce a fost pus în altul
spre a fi adăpostit
cum va tinde făptura
diferită de cea din naștere
spre ceea ce îi este înrudit
*
în groapa adâncă a necunoștinței
întru întunecatele patimi începem
să filosofăm despre cerul pe pământ
cine mă oprește a spune și a grăi
cuvânt cu cuvânt cele ce-mi sunt cunoscute
prea minunată răpire alergătorule către cer
starea minții lui a fost
predestinată nu-l poți face să stea
nicio clipă fericit în paradis
*
să nu ne umilim mai mult
pentru a nu aduce cărbuni aprinși
deasupra capetelor fiilor noștri
își murmură rugăciunile
în timp ce vălurile veșmintelor ei
cad alături unul după altul
miraculosul divin se naște
la vederea celor cerești
iar cel exultant din bucurie
*
ființa ființa pură
neantul neantul pur
sunt totuna
aștepta să i se vorbească
și i se părea că aude voci
care nu existau
ai văzut oarecum
luminarea cunoștinței
în viața cealaltă
*
această sete de răstignire
chinuiește o ființă
care nu crede în cruce
scriu ca să scriu
ca să-ți scriu
măicuță
inima curată este
tărâmul unde Dumnezeu
este prezent în om
*
barbă neagră îndurerații
că nu și-au putut ține o promisiune
loviții de nenorocire
barbă stufoasă asceții
bărbații sub un legământ
îmbrăcați în scoarță de copac
rugăciunea este o rostire
dar nu e nici
adevărată nici falsă
*
om non-om orice om
non-orice om
non-omul nu este drept
nefericirea necesară
unității omului
cu Dumnezeu
participând la adevăr
este un moment
al ideii divine
bătut cu bice de fulgere
cerul plânge
cu stelele stinse
*
din veritate în veritate
puteți merge
până la Dumnezeu
adevăruri ce nu pot să nu fie adevăruri
pe care toți cei ce deschid ochii
le văd în ei înșiși
întrebai silabe
răspundeam elefanți
nicio deșertăciune
de-ai fi unul din dușmanii mei
încetează de a mai fi
în fața cenușii mele
*
publicul trezit
din nebunie îi va face
să roșească pe cei puternici
versurile exilatului de la Tomis
ca unele fraze ale lui Platon
ca Dieu est en nous al lui Ronsard
au părăsit capela regelui
venind să asculte cu oamenii
de rând cuvântul lui Dumnezeu
Ivănescu-Joyce Stăniloae-Maxim
Noica-Aristot Corneanu-Scăraru
Bogdan-Hegel Anca-Drăghicescu
*
creștinismul a fost
abandonat în Bizanț
drojdiei sociale
sălbăticia plebeiană
și infamia curtenilor
își găsesc justificare în religie
devenirea neidentică
a identicului și devenirea
identică a neidenticului
faptul de a deveni
identic sieși
este deopotrivă o scindare
legea inimii se găsește
în ființa pentru sine
a conștiinței
mișcarea legii
acest individ singular
nu are decât valoarea
umbrei ideale
umbră lipsită de sânge
lege a slăbiciunii și întunericului
lege a zilei și a forței
când te îndoiești de o veritate
înseamnă că ai deja cunoașterea
vagă a unei alte verități
în spiritul uman există
un rest din știința divină și multă
uitare remediabilă prin experiență
*
recunoscând miracolul
înălțării la cer
n-a căzut cu fața la pământ
să nu îndrăznești să uiți
fiecare din noi e Cristos
toți suntem răstigniți
umblă și Socrate
fiecare parte
reprezintă o spusă
privitul drept privitul într-o parte
privitul cercetător zăritul privitul roată
privitul atent privitul în sus și privitul în jos
*
mai putem noi încă să fim creștini
nu numai că putem dar nu putem
sub pedeapsă cu moartea să nu fim
neantul iată ce mă otrăvește nu este
și deodată îmi spune iată-mă
oribila față a ceea ce nu este
Dumnezeu permite ca națiunile
să se pedepsească unele pe altele
pentru disprețul cu care ele l-au tratat
*
senatul a ordonat construirea unui templu
pentru Venus Verticordia
Venus care întoarce inimile spre bine.
nici artă divină nici ştiinţă umană
sunt nişte impudenţi
pe care îi apasă foamea
acest infern nu este decât o invenție a poeților
moartea ne redă liniștii somnului
de care ne bucurăm înaintea nașterii
*
din unirea sacră a Persefonei
și a tatălui ei Zeus
se naște Dionysios-Zagreus
suferințele și învierea lui Zagreus
ca o promisiune de imortalitate
preafericită după suferințele vieții
din mitul lui Zagreus
doctrina păcatului
originar şi a mântuirii
titanii ucigaşi ai
lui Zagreus sunt
strămoşii umanităţii
*
Universitatea din Paris
o condamnă pe Ioana
d’Arc la rug
viața terestră din nou
simțurile se degajă de tirania
spiritului creștin ascetic
oamenii observară
că ei nu mai
vorbesc latină
*
din lupta între mai multe
religii credința rămâne
veritabila victimă
acest rege de pestilență afirmă deschis
că lumea a fost înșelată de trei impostori
Iisus Hristos, Moise și Mahomed
mai mult el a îndrăznit să pretindă
că sunt proști aceia care își figurează
că un Dumnezeu s-a putut naște dintr-o virgină
*
absurditățile tuturor
generațiilor trecute
le-ați moștenit voi
vai vouă
celor ce vă
închinați idolilor
se închină
crocodilului
de care vor fi sfâșiați
*
Dumnezeu al absoluturilor
al infiniturilor și al misterelor
al imaculatelor cosmogonii
o abis tu eşti unicul dumnezeu
trei religii se combat
într-un inextricabil haos
misticismul contemporan nu este
decât haloul care înconjoară
nucleul religiei viitorului
*
gândirea
o încercare
de regândire
domnia unei inteligențe supreme
punctul de plecare al descoperirii
principiului de acțiune mai puțină
fețe extaziate
ale primilor creștini
în catacombe
*
și eu mă bucur mereu
când mă vizitează Dumnezeu
și Dumnezeu se bucură mereu
și el și tu și eu
poate mai repede eu
că m-a ajutat Dumnezeu
mi-a luat-o pe mama la el
și a ajutat-o cu moarte la fel
ca pe soldații războaielor
săracii noroaielor
când era ea credincioasă
venea Dumnezeu în casă
și ne bucuram mereu
când ne vizita Dumnezeu
*
pe malul unui râu dintr-o carte
mai umblam printre stâncile
malului mai deschideam cartea
cât o voce s-a făcut auzită
dinspre drum apă carte
o femeie căruntă pusese bunătăţi
şi încă ispitindu-mă
după Rusalii le-a luat
şi s-a dus lăsându-mă pe râu
*
unde ne-om converti nonexistenţa strecuraţi avatarurilor
autopie prin traducere sonet lui Petru Cercel
moaştele lui Epictet şi Astion înapoi la Halmyris
între acatistul Tomaidei şi al crucii fleica aia de zebră
oare cum au reuşit aceşti degeneraţi să sugrume România
au fost vreo treizeci de Isuşi cu diferite nume
probabil în curând vom fi izgoniţi din propria ţară
et ceterum censeo Carthaginem esse delendam
şi totuşi Cartagina trebuie dărâmată Michiduţă
*
prea Sfântă Maică a lui Dumnezeu călătoreşte
cu robul tău Hierotheos Vlachos vederea
dintr-odată a întregii vieţi păcate sfâşie inima
lasă-ne tâlharule că ne-am săturat de lepre
ceva ce n-a existat niciodată nu poate muri
ţânţarii atacă gravidele şi supraponderalii
biserica să nu fie mai mare decât sufletul omului cinstit
sfânt secular de imn jurat oh steaguri
din sângele asasinaţilor şi tu
*
simţind durerile naşterii duhovniceşti
creştinii plâng pe locul lepădării
în oglinda maya ne uitam alţii
copiii la pianul lui Dumnezeu
mă întorsei superstiţie musulmană
tu trebuie să fi cunoscut Crimeea
nu mai întoarcem instinctelor jugul
om ajunge cu bine pe scăpătate volatili
mari lucruri generări fără generaţie
*
hai şi noi la Frăsinei cât om mai dura tristeţii
mortea insului supravieţuirea comunităţii
ţin de vorbă ce-a mai rămas din frumuseţe
o să-ţi bat la uşă în cinci minute
ne împărtăşim mahmureala îmbătrânirii
toţi jainii sunt banya nu toţi banya sunt jaini
am fost mort am mers am văzut o cruce
pe o biserică mi-am dat seama încotro
voi lua-o să mulţumesc lui Dumnezeu
şi la vii ţi se stingeau lumânările
am zis rugăciunea inimii Doamne Iisuse
Hristoase mântuieşte-mă pe mine păcătosul
ăsta e clopotul pentru sufletul morţilor
cum să nu ne îngropăm de vii
Medeea Tomaida cântându-le Valerian
*
nume de sămânţă grâu
nume de arhanghel râu
nume de martir pârâu
te-aş slăvi n-ai decât raze
te-aş purta nu am talaze
mi-ai fi domn în metastaze
comparaţii până-n aur
aură de minotaur
zdrenţuită pe coclaur
*
cum am putea exista
nerespectându-ne sfiinţii
din fresce în valuri
martirii credinţei
eroii suferinţei
psalmiştii nevoinţei
e vorba de altceva
în original şi în
oricare altă limbă
Apud
Petrea Crețea Șolcan
născut rob mănăstirii Bistrița Vâlcea în 1810
Sursă: G. Dem. Teodorescu, Poezii populare române
De cine dorul se leagă
Nu-i paie lucru de șagă,
Că de mine s-a legat
Și nu e lucru curat:
Până-n iad că m-a băgat
În cugete cu păcat
Cine n-are dor pe lume
Vie să-i dau de la mine,
Că la mine e d-ăl greu,
Urgia lui Dumnezeu
Decât tot pe cale dus,
Mai bine la cruce pus.
Dimineața t-ei scula,
Că tămâie-i tămâia,
La Dumnezeu t-ei ruga,
La icoane t-ei china,
Domnul că te-o asculta,
De păcate m-o ierta
Când să mă satur de tine,
Lume, lume, soro lume?
De tine m-oi sătura
Când mi-o suna scândura,
Când mi-o face coliva,
Când mi-o curge țărâna,
Și popa mi-o descânta
La cap cu cădelnița.
Foicică mărăcine,
Bucură-te mănăstire,
Că frumoasă floare-ți vine.
Nu vine să-mboboceasă,
Ci vine să odihnească,
Ci vine să odihnească,
Și vine să odihnească,
În tine să putrezească.
În seara de Sânt-Vasii
S-au ivit niște copii
Ce se-nvață-n codru-ntâi:
Copilași voinici de mână,
Copilași cam tari de vână
Pe dealul cu vișinii
Und‘ se plimb’ călugării,
Glas s-aude, glas se pierde
Pe dealul cu coama verde:
Mânca-v-ar câinii, părinți
Fără inime fierbinți,
De ce m-ați înzăvonit,
De ce m-ați călugărit,
C-am fost de căsătorit,
Iar nu de călugărit!
Dușmanii, dușmancele
Nu-și mai păzesc gurile,
Nu-și mai grijesc casele,
Răzimând gardurile
Să strice dragostile.
Dușmanilor, v-am tot zis
Să-mi lăsați drumul deschis
Fără gard și fără par,
Că duc viață cu amar;
Voi n-ați ascultat deloc,
Rău o să vă fie-n foc.
Rugai cerul vro trei ani
Să mă scape de dușmani,
Și Dumnezeu, ca un sfânt
A dat o ploaie cu vânt
Ș-a pus gardul la pământ,
De i-au rămas numai parii
Să se-nțepe toți dușmanii,
Ș-au rămas dușmancele
S-adune nuielele
Să-și măsoare zilele.
Trei lebede
… – Feți frumoși și trei coconi,
Feți frumoși, feciori de domni,
Arcurile
Nu-ncordați,
Săgețile
Nu-nțăglați,
Pe noi nu săgetați,
Că nu stem lebede albe
Cu capul
De diamant
Și cu ochiul
De smarand,
Nici trei fete ce-mpărat
Ce-au plecat
La măsurat,
Ci noi suntem zile mari:
Una easte Vinerea,
A doilea Sâmbăta,
A treia Duminica.
Stați pe loc, că nu știți voi
Ce-am aflat și ce știm noi:
C-o veni lumea d-apoi
D-o fi anul ca luna,
Luna
Ca săptămâna,
Săptămâna
Ca ziua ca ceasul scurt,
Iar ceasul ca un minut.
Dacă voi n-eți săgeta,
Domnul greu s-o supăra
Și pe toți v-o pedepsi:
Pământul c-o pârjoli,
Ierburile c-o-nnegri
Și v-o lua florile,
Florile și apele
C-ați omorât zilele.
Atunci, măre, trei coconi,
Trei coconi, feciori de domni,
Săgețile că-și lua,
Arcurile că-și strângea,
Cruce sfântă că-și făcea.
La vânat de se ducea,
Domnul bine le-ajuta,
Că vânau numa-ntr-o seară
Ce vânau alții-ntr-o vară,
De se ducea pomina
De la Dii la Cladova
Și d-acolo-n Târnova.
*
Meșterul Manole
… Pe zid se culca
Ș-abia ațipea.
Dormea, nu dormea,
Un vis că visa,
Un vis aievea,
Și visu-i spunea
Că-n deșert lucra,
Până n-o clădi,
Până n-o zidi
Chiar în temelie,
Tânără și vie,
D-o dalbă soție
… „”Doamne, Doamne sfinte,
Doamne milostive,
Orice te-am rugat,
Toate mi le-ai dat;
Dă, Doamne, ș-acum
Ca să crească-n drum
Un verde hățiș,
Un mare stufiș,
Ș-un rug curmeziș,
Doar s-o speria,
Doar s-o-mpiedica,
Bucate-o vărsa,
‘Napoi c-o pleca,
Altele să ia,
D-o întârzia!”
Rugă se ruga,
Lacrămi că vărsa.
Domnul l-auzea,
Domul l-asculta.
… „Dă doamne ș-acum
Să-i iasă pe drum
Lupoaică turbată,
Cu gura căscată,
Cu limba
‘Nfocată,
Doar s-o speria,
Bucate-o vărsa.
N-apoi c-o pleca
Ș-o întârzia”
… „Dă, Doamne, ș-acum
Să-i iasă în drum
D-o scorpie mare”
*
Corbea
… De Roșul s-apropia,
Cruce mare că-și făcea
Și-n minte că mi-și zicea!
„Mulțumesc lui Dumnezeu
Și de bine, și de rău!
De-ncalic pe Roșul meu,
Acum scapă capul meu!”
… De-o da bunul Dumnezeu
Să facă pe gândul meu,
Știu că bine ți-ar mai fi
Și de mine-ai pomeni,
Numai eu să mi te-apuc
De vro doi-trei pași la câmp!
*
(Din diferiți)
Să rămâie
Curat,
Luminat,
Ca poala maichii Precistei.
De la mine descântecul,
De la Dumnezeu leacul!
*
De albeață
Omul a sinecat
Și-a mânecat
De la casă,
De la masă,
Pe cale,
Pe cărare,
Gras
Și frumos,
Rumen și voios;
Dar, când a fost
La mijloc de cale,
De cale și cărare,
L-au întâlnit
Vântoasele
Și Frunoasele,
Din față l-au trântit,
Gras-negru l-au făcut,
Cu țărână l-au acoperit,
Albețe-n ochi i-au băgat,
Făr’ de vederi l-au lăsat.
A prins omul a se tângui
Și a se glăsui,
Cu glas mare
Până-n cer,
Cu lacrămi
până-n pământ.
Nime nu l-a văzut,
Nime nu l-a auzit,
Numai Maica Domnului
Din poarta cerului,
Numai ea că l-a văzut,
Numai ea l-a auzit
Și pe nume l-a strigat
Și așa l-a întrebat:
– Omule, ce plângi,
Ce te tânguiești,
Ce te glăsuiești
Cu glas mare
Până-n cer,
Cu lacrămi
Până-n pământ?
Eu cum nu m-oi tângui
Și cum nu m-oi glăsui
Cu glas mare
Până-n cer,
Cu lacrămi
Până-n pământ?
C-am sinecat
Ș-am mânecat
De la casă,
De la masă,
Pe cale
Pe cărare,
Gras
Și frumos,
Rumen
Și voios;
Dar când am fost
La mijloc de cale,
De cale, de cărare,
M-au întâlnit
Vântoasele
Și Frunoasele;
D-în pământ m-au trântit,
Gras-negru m-au făcut,
Cu țărnă m-au acoperit,
Albeață-n ochi mi-au băgat,
Făr’ de vederi m-au lăsat!
Taci, omule, nu mai plânge
Cu lacrămi de sânge;
Nu te tângui,
Nu te glăsui
Că eu te-oi lecui!
Maica Domnului,
Din poarta cerului
Scară de aur a slobozit,
Pe dânsa s-a scoborât
‘Naintea omului a ieșit,
De mâna dreaptă l-a luat,
Da’ pe soare l-a înturnat
Și-a pornit, și-a plecat
Pe drumul lui Adam,
La fântâna lui Iordan,
Și a tâlnit
Trei surpri a soarelui
Cu trei mături,
Cu trei greble,
Cu trei diriticanii,
Cu trei mâneci de mătase albă.
Maica Domnului
Cum te-a tâlnit,
Cum te-a zărit,
Poala
A întins,
Calea
Le-a cuprins
Și le-a cuvântat,
Și le-a întrebat:
– Unde mergeți voi,
Trei surori a soarelui?
– Că noi mergem
Și ne ducem
La fântâna lui Dumnezeu
Să curățim de gozuri
Și de gloduri!
– Nu mergeți,
Nu vă duceți,
Voi, trei surori
A soarelui,
La fântâna
Lui Dumnezeu.
Că fântâna
Lui Dumnezeu
E curată,
Luminată
Ca de Dumnezeu ce-i dată,
Da voi mergeți
Și vă duceți
De curățiți albețele
De la ochii omului:
Curățiți albeață albă,
Albeață neagrî,
Albeață roșie,
Albeață de 99 de feluri,
Albeață de 99 de chipuri,
Cătați-o
În cleștele capului,
În fața obrazului,
În gemnele ochilor,
În lumina ochilor;
Curând,
Mai curând
Cu greblele
O greblați,
Cu foarfecele
O forfecați,
Cu măturile
O măturați,
Cu unghiile
O ciupiți,
Din ochi
Mi-o fugăriți,
Cu mânicele
O ștergeți,
În poale mi-o puneți,
La aria cu-mblătitori
O duceți,
La-mblătitori în grabă
Mii și fărâme s-o facă,
Peste gardul țarinei s-o deie,
Boii-n coarne c-ar lua-o
Și la mare că mi-or duce-o,
Acolo să piară,
Acolo să răspiară,
Omul să rămâie curat,
Curat și luminat,
Ca argintul strecurat,
Ca soarel în senin
În vecii vecilor, amin!
*
De apucătură și întâlnitură
Strigoaica a găsit
Ușa casei deschisă,
Fereastra destupată,
Focul stins.
În dinți pe om l-a luat,
Sângele i-a sorbit,
La pământ l-a trântit,
Cu morții l-a socotit.
Maica Domnului
Din cer a auzit:
În brațe l-a luat,
Pe masă de argint l-a pus,
Cu basma de fir l-a șters,
Oscioarele i le-a dres,
Junghiul i l-a scos.
Sănătatea să-l pătrunză
Până la os.
Strigoaică,
Moroacă,
Desfă omului
Orice rău ai pus pe dânsul,
Că în piuă te-oi pisa,
În moară te-oi măcina,
În vânt te-oi arunca,
Încât norii s-or mira.
Desfă-l pe om
De nouăzeci și nouă apucături,
De nouăzeci și nouă-ntâlnituri,
De nouăzeci și nouă aplecături,
De nouăzeci și nouădescheturi,
De nouăzeci și nouă junghiuri
Strâns cu ceas rău.
Tu, apucatule;
Tu, întâlnitule,
Colțatule,
Urâtule,
Grozavule,
Negritule,
Ieși, du-te la om,
Din spatele lui,
Din peptul lui,
Spinarea lui,
Rinichii lui,
Ficatul lui,
Inima lui,
Din zgârciul nasului,
Din fața obrazului,
Că omul nu vă poate purta,
Nu vă poate cina,
Adăpa
Și plimba!
Ieși,du-te preste prăpăstii
Și munți,
La fata Craiului împărat,
Unde te-așteaptă cu mese-ntinse,
Făclii aprinse;
Acolo vă este cina,
Acolo vă e odina;
Acolo vă potoliți,
Acolo să vă răsipiți;
Să rămâie omul luminat
Ca argintul cel curat!
Eu mă-nchin cu descântecul,
Maica Precista cu leacul.
*
de iele
Marți la mânec,
La sânec
M-am pornit
Pe cale,
Pe cărare
Grasă
Și frumoasă,
Când, în jumătat’ de cale,
Pe cărare,
Iată că m-au întâlnit:
Savatina, Mărgălina
Și, cu ele, Rujalina,
Gătițele
În prouorele,
Cu betițe puchițele
Cu șistori
Roși cinsățele,
Mergând
Iute
Ca gândul,
Tare
Ca vântul,
neatingând pământul,
La măril tufos,
La măr rămuros
Să facă joc frumos
Atunci pe femeie
Pe cale-au întâlnit,
La ea au răcnit;
Păru-n cap i l-a-nnodat,
Creierii i-au turburat;
De gură
O au muțit,
De urechi
O au surzit,
De mâini
O au mocit:
În băteală
Melițat-o,
Peste gard
Aruncat-o,
Nici d-o treabă
Au lăsat-o.
Femeia s-a sculat
Ți-n dureri a strigat
Cu boci mare
Pân’ la cer,
Cu lacrămi până-n pământ,
Olicăindu-se,
Și văietându-se.
Nime din lumea aceasta
Pe dâns-a n-a auzit.
Nimeni dintre oameni
Durerile sale n-a simțit.
Numai Maica Domnului
Din poarta cerului
Țipătul
Și plânsetul ei
Auzit-a
Pe scară de aur
Scoborâtu-s-a
Și din gură întrebatu-o-a:
– Femeie ce olicăiezi,
Pentru ce te văicărezi?
Cum nu m-oi olicăi,
Cum nu mă voi văicări,
Că eu marți dimineața
Singurică m-am pornit
Pe cale,
Pe cărare,
Grasă
Și frumoasă;
Când, la jumătat’ de cale
Și cărare,
Iată că m-au întâlnit
Savatina,
Mărgălina
și cu ele Rujalina,
Gătițele
‘N prouorele,
Cu betițe
Puchițele,
Cu șistori
Roși
Cinsețele,
Mergând iute
Ca gândul,
Tare
Ca vântul,
Neatingând
Pământul,
La mărul tufos,
La măr rămuros,
Să facă joc frumos,
Și cum m-au întâlnit
La mine au răcnit,
Părul în cap
Mi l-ai-nnodat,
Creierii mi-au turburat,
De gură
M-au muțit,
De urechi
M-au asurzit,
De mâni
M-au mocit;
În băteală
Melițatu-m-au,
Peste gard
Aruncatu-m-au,
Nici d-o treabă
Lăsatu-m-au!
– Femeie, taci, nu te-nspăimânta,
Nici în seamă nu băga,
Că eu pe Dânsele
Bine le-oi întreba:
– Voi, Savatină,
Mrgălină,
Rujalină,
În ziua de astăzi
Pe unde-ați umblat,
Și-n urgia voastră
Pe cine-ați stricat?
– Ce să umblăm,
Ce să stricăm?
Marți de dimneață,
Doamnă, ne-am sculat
Și-n calea noastră
Răpede-am plecat
Gătițele
‘N prouorele,
Cu betițe
Puchițele
Cu șistori
Roși cinsețele,
Mergând
Iute
Ca gândul,
Tare
Ca vântul,
Neatingând
Pământul,
La mărul tufos,
Măr rămuros,
Să facem joc frumos.
Atunci pe femeie
Pe cale-am întâlnit,
La dânsa am răcnit,
Păru-n cap
I-am nnodat,
Creierii
I-am turburat,
De gură
O am muțit,
De urechi
O am surzit,
De mâni
O am mocit;
De bătale
Am melițat-o,
Peste gard
Am aruncat-o
Nici d-o treabă
Am lăsat-o!
Voi, Savatină,
Margălină,
Rujalină,
În ziua de astăzi,
La femeie vă duceți,
Din cap
Păru-i deznodați,
Creierii s-i alinați
Gura
Să i-o desmuțiți,
Auzu-i
Dezasurziți,
Mâini, picioare-i
Dezmociți;
Dezmelițați
Mădulările-i
Și întreagă
S-o lăsați;
Că voi, în ziua de astăzi,
La ea de nu vă duceți
De cu zi, pe ceea de ceea,
Pre voi ei v-oi lega;
Într-un fedeleș de apă
Câte trele voi funda,
Ăn munții Garalivului
De-aici voi arunca,
Cu omăt
V-oi omăta,
Cu ploaie
V-oi ploua,
De nicio trebă
V-oi lăsa!
Doamne, Maică
Preacurată,
De cu zi, pe ceea de ceea,
Te rugăm nu ne lega,
Într-un fedeleș cu apă
Te rugăm nu ne-nfunda,
În munții Garalivului
Pe noi nu ne arunca,
Cu omăt
Nu ne-omăta,
Cu ploile nu ne ploua
De nicio treabă
Nu ne lăsa,
Că noi, în ziua de astăzi,
La femeie ne-om duce,
Părul
I l-om deznoda,
Creierii
I-om alina,
De gură
Om demu-ți-o,
De urechi om dezsurzi-o,
De mâni
Om dezmoci-o,
Mădulările
I-om dezmelița
De treabă
O vom lăsa!
*
Stanisav
… Stanislav, măre făcea
Făcea, măre, cum putea,
La Dumnezeu se gândea,
La Dumneseu se ruga,
Dumnezeu îl puterea,
Gânduri bune că-i dădea.
Mâna pe piatră punea,
Sforile că-i apuca,
Sorile i le slăbea
Și piatra
Că răsturna,
Piatra, măre, piatra
Morii,
Tocmai din țara
Moldovii,
Piatră mare și-nnegrită
De moară părăginită.
După ce mi-o răsturna,
Sforile dacă-l slăbea,
Piatra pe piept că punea,
În picioare se proptea
Și dacă se opintea,
Trei stânjeni în sus o da:
Apa-n laturi
Se trăgea
Și de maluri
Se izbea,
Stanislav se ridica
Și ca peștele-nota,
Că Dunărea-l cunoștea.
Ea pe dânsul, el pe ea.
Foicică de dudău,
După cum vrea Dumnezeu
Se face bine ori rău.
*
Doicil
… – Dragă surioara mea,
M-a blestemat maică-mea,
Sufletul să nu mi-l pierz
Pân’ n-o fi să biruiesc
Un cap mare păgânesc.
Pe păgân
L-am biruit,
Pe deliu
L-am cocârtit,
Și-acum ceasul
Mi-a sosit.
Du-te-n satul românesc,
Ad-un popă creștinesc,
Păcatul
Să-mi spovedesc,
Cu Domnul
Să mă grijesc.
Ilenuța l-asculta,
Din ochi negri lăcrăma,
Popă că mi-i aducea,
Creștinește-l spovedea,
Cu taină-l împărtășea,
Lumânarea că-i ținea
Și Doicil sufetu-și da.
*
Golea
… În joia
Joimarilor,
În vinerea
Ouălor,
În sâmbăta
Paștilor,
Stan al Bratei s-a sculat
Cu capul de somn umflat
Și la minte cam turlac,
Să facă d-un bairac,
Să vie la turci de hac.
Foicică de lalea,
Bairacul cum făcea?
Cincizeci voinici că strângea,
Cincizeci, măre, fără cinci,
Tocmai patruzeci și cinci,
Tot voinici
D-ai Oltului,
Cum îi place
Codrului,
Cum nu-i vine
Câmpului:
Lungi
De mână,
Tari
De vână,
Tot porniți pentru pricină;
Lungi
În coate,
Lați
În spate,
Cu hangere
Ferecate;
Cu mustața-n barbaric,
Cum stă bine
La voinic;
Cu mustață
Cât o coadă,
Două la ceafă
Le-nnoadă,
Și face nodul cât pumnul,
De se sperie păgânul,
De-și face cruce creștinul. (…)
Versiuni din Poezia sacră universală
Pitagora
KATHARSIS
ΚΆΘΑΡΣΙΣ
Τοὺς τε γονεῖς τίμα, τοὺς τ᾽ἄγχις᾽ ἐχγεγαῶτας.
Toús te goneís tíma, toús t᾽ánchis᾽ echgegaó̱tas
Fii un bun fiu, frate drept, soț tandru, tată bun.
Alege-ți ca prieten prietenul virtuții;
Ascultă-i sfatul blând, învață de la viața lui,
Nu-l părăsi la nicio supărare niciodată;
Dacă nu poți, atunci măcar pentru că legea cea mai aspră
Leagă Puterea cu Necesitatea.
Ți-e încă dat să lupți învingându-ți
Nebunele patimi, nesupus supunându-le.
Fii sobru, harnic și neprihănit; nu te înfuria.
Între oameni ori în taină nicicând să nu-ți îngădui
Vreun rău; mai presus de toate respectă-te însuți.
Nu vorbi, nu făptui înainte să fi cumpănit.
Fii drept. Adu-ți aminte că o putere de neînvins
Ordonă a muri; că bogății și onoruri
ușor agonisite, ușor astfel se pierd.
Cât despre relele mișcând Soarta,
Ia-le cum sunt: îndură-le pe toate și te zbate
Cât poți de mult a le schimba amenințările:
Nici zeii cei mai cruzi nu l-au primejduit pe Înțelepț.
Ca Adevărul și Greșeala-și are-ndrăgitori
Grijuliu Filosoful încuviințează sau ceartă;
Dacă triumfă Greșeala, el pleacă; așteaptă.
Ascultă și crestează-ți în inimă vorbele mele;
Ochi și urechi fii împotriva prejudecății;
Teme-te de-al altora exemplu; gândește mereu cu capul tău:
Consultă, deliberează, alege liber.
Lasă nebunilor faptele fără țintă și cauză.
Tu, din prezent, ai a contempla viitorul.
Ce nu ți-e cunoscut nu pretinde a ști.
Înțelepțește-te: timp și răbdare la toate-s prielnice.
Veghează-ți sănătatea: împarte cu măsură
Hrană trupului, iar minții odihnă.
A ocoli prea multă ori prea puțină seamă; că tot astfel
Invidia se leagă de orice prisos.
Luxul și avariția au urmări asemănătoare.
Alege în toate cale dreaptă și bună.
Πρῆσσε δὲ ταῦθ᾽, ἃ σε μὴ βλὰψη· λόγισαι δὲ πρὸ έργου.
Prí̱sse dé ta͂f̱th᾽, á se mí̱ vlápsi̱: lógisai dé pró érgou.
Edgar Allan Poe
Corbul / The Raven
Într-un negru miez de noapte, ponderând gândiri inapte,
Supra tomuri curioase, stranii de uitat folclor,
Când dădeam s-adorm, deodată careva-ncepu să bată
Blândă ciocănire iată, cioc la ușa-mi din pridvor.
‘E vreun musafir’, zic, ‘bată, cioc la ușa din pridvor –
Doar atât și niciun zor.’
Ah, atât de clar remember, era în amar december,
Stinși tăciuni în jar cu febră, iscând duhuri pe covor.
Nerăbdare până-n ziuă; – în zadar cătam de zor
Întru cărți a opri dorul – dor de dusa mea Lenore –
Rara radiantă fată de-i spun îngerii Lenore –
Nemainume evermore.
Mătăsosul trist nesigur foșnet de perdele purpur
Mă înfiora fantastic cu terori fără prior;
Astfel să încetin bateri inimii repetam teafăr,
‘E vreun musafir în zbateri vrând să intre din pridvor –
Vreun drumeț târziu în zbateri vrând să intre din pridvor; –
Asta e și niciun zor.’
Sufletu-mi crescu mai tare; fără, iarăși, ezitare,
‘Domnule’, am zis, ‘ori Doamnă, drept iertare vă implor
Dar e fapt că mă luase somnul când la ușă stase,
Și-așa încet ciocănirăți, ciocănirăți din pridvor,
Greu să vă aud’ aici am deschis ușa spre pridvor; –
Întuneric, niciun zor.
Adânc în întunecime stam între mirări și crime,
Bănuind, visând ce nimeni nu a mai visat prior;
Dar tăcerea sta nespartă, liniștea fără de ceartă,
Singurul cuvânt acolo spus șoptit era ‘Lenore!’
Asta am șoptit, ecoul murmurând răspuns, ‘Lenore!’
Doar atât și niciun zor.
Întorcându-mă-n odaie, cu tot sufletul văpaie,
Curând iar aud bătaie, mai sonoră ca prior.
‘Sigur’, spun, ‘sigur că este ceva-n geam din grinzi celeste,
Ia să văd atunci ce lest e și misterul să-i explor –
Calmă inima o clipă și misterul să-l explor; –
Vântul e și niciun zor.’
Zvârl oblonul a deschide, când în falduri fâlfâinde,
A pășit un corb arminden din zilele aurori;
Plecăciune nici să facă; nu stă clipă, nici nu pleacă;
Ci în chip de domn ori doamnă se cocoață la ușor
pe un bust al zeei Pallas, sus de ușă la ușor –
Cocoțat stând, niciun zor.
Pasăre-abanos ce susuri trista-mi pasă în surâsuri,
Prin grav aspra-nfățișare cuviinței purtător.
‘Chiar de creasta-ți rasă-i, tunsă, tu’, i-am zis, ‘nu ești străpunsă,
Antic corb, groază ascunsă, Nopții rătăcind ponor,
Ce nume regesc ai spune-mi în Plutonian ponor!’
Grăi Corbul, ‘Ne.vre.mor’
Păsăroi diform minune de discurs aud cum spune,
Chiar cu tâlc mărunt răsune, mică relevanță-n zbor;
Că n-avem cum da dovadă c-alt om viu să fie nadă
Sorții pasăre să vadă pe al ușii lui ușor –
Pasăre sau fiară sus pe bust sculptat peste ușor,
C-un nume ca ‘N.ev.er.mor’.
Însă corbul șezând singur pe placidul bust un gângur
Doar grăia, cuvânt făcându-i sufletul revărsător.
Nicio vorbă-apoi rostirii, nicio pană fâlfâirii,
Până glas dam murmuririi, ‘au zburat amici prior –
Părăsi-mă-va la ziuă, cum speranțe-mi fură zbor’.
Pasărea zor, ‘ne.verm.or’.
Mut stam la tăcerea spartă de răspuns cu-atâta artă
‘Fără dubiu’, zis-am, ‘iartă, ce rostește-i stoc și stor,
Prins de vreun năimit stăpân ce un Dezastru să-l arunce
De pe stâncă, de pe munte, cântece i se-mpresor
Plânsete Speranței sale melancolii le-mpresor
Ale ‘Never-nevermore’.
Reavăn Corbul iar cu susuri îmi da pasa pe surâsuri,
Brusc rotit-am scaun către pasăre, bust și ușor;
Din catifea scufundândă am purces să leg la pândă
pasă lângă pasă, gând dă pe ce cobe aprior,
Ce-a zis ăst strigoi de groază, cobe pasăre-aprior
Crăunindu-mi ‘Ne.ve.r.mor’.
Asta preziceam cu gândul, niciun sunet pronunțându-l
Orătaniei ce-ochii-i mi-ardeau inima cuptor;
Asta și-alte stam să aflu înclinând de voie capul
Pe al pernei tabernacul, luminat desfătător,
Catifeaua mov sub lampa luminând desfătător,
Ea presând, ah, nevermore!
Aeru-i mai des, tămâie parfumându-l din cățuie
Legănată-n mers vioi de-un Serafim clopotitor.
‘Liftă’, am strigat, ‘te dete Zeul tău la îngeri cete
Răgaz-răgaz și nepenthe, d’ amintirea-ți de Lenore!
Sorbi, oh sorbi acest nepenthe, uită pierduta Lenore!’
Grăi Corbul, ‘N.eve.r.mo.r.’
‘Profet!’, zic, ‘atins de brâncă, pasăre sau diavol încă! –
De Ispititor trimis ori de furtună pe ponor
pustiit ci fără groază în deșert vrăjit de oază –
Casa-mi bântuită cază, spune-mi drept, eu te implor –
Este-n Galaad balsamul, spune-mi, spune-mi, te implor!’
Grăi Raven ‘N.evermore’
‘Profet’, zic, ‘atins de brâncă, pasăre și diavol încă!
Pe raiul deasupra noastră, pe Domn ce tu, eu ador –
Spune sufletului frânt de dor de-n Rai la o răspânte
Dau de urma fetei sfânte îngerii de-i spun Lenore.’
Zis-a Corbul ‘N.ev.er.mo.r.e.’
‘Fie-ți vorba semn de ducă’, urlai, ‘pasăre nălucă –
Îndărăt întru furtună, Nopții Plutonian ponor!
Nu lăsa semn neagră pană c-ai mințit sufletul prană!
Lasă-mi pustnicia vană! Lasă bustul pe ușor!
Ia-ți din inima mea ciocul, forma ia-ți din casă-n zbor!
Grăi Raven, ‘N.e.v.e.r.m.o.r.e.’
Însă Corbul veșnic fad e, încă șade, încă șade
Pe pal bust al zeei Pallas, sus de-al camerei ușor;
Ochii-i seamănă cu-ai unui demon ce visează unu-i,
lampa-i varsă umbra flu nu-i decupată pe covor;
Sufletu-mi pe-afara umbrei zăcând plută pe covor
Se ridică – nevermore!
poartă-ți dar oamenii pe acestă cărare.
Iubirea de arginți și altceva nimic va ruina Sparta
Întâi jertfă războinicilor ce casa și-au avut în insula aceasta,
Acoperiți de rotitoarea câmpie a frumoasei Asopia,
Puși în mormintele eroilor, cu fețe întoarse spre apus.
οἶδα δ᾽ ἐγὼ ψάμμου τ᾽ ἀριθμὸν καὶ μέτρα θαλάσσης, καὶ κωφοῦ συνίημι, καὶ οὐ φωνεῦντος ἀκούω. ὀδμή μ᾽ ἐς φρένας ἦλθε κραταιρίνοιο χελώνης ἑψομένης ἐν χαλκῷ ἅμ᾽ ἀρνείοισι κρέεσσιν, ᾗ χαλκὸς μὲν ὑπέστρωται, χαλκὸν δ᾽ ἐπιέσται.
de pe cele mai înalte acoperișe
Puterea bivolilor ori a leilor
Auziți-vă soarta, O locuitori ai Spartei cu largi spații;
Fie vestitul, marele vostru oraș va fi distrus de fiii lui Perseu,
Fie, de nu, întreaga țară a Lacedemoniei
va boci moartea unui rege din casa lui Heracle,
Căci nu puterea leilor ori bivolilor îl pot ține,
Putere contra putere; pentru că el are forța lui Zeus,
Nu va fi știut până una din două nu se va fi mântuit.
SANTA TERESA DE ÁVILA
(1515-1582)
TRĂIESC FĂRĂ-A TRĂI-N MINE
Trăiesc fără-a trăi-n mine,
De-altă viață îmi e dor
Că mor pentru că nu mor.
Trăiesc deja în afara-mi,
Mor din dragoste de rai;
Că în Domnul aflu trai,
Și facă-se voia sa:
Când vorbește inima
Pusă în acest versor
Că mor pentru că nu mor.
Astă temniță divină
A iubirii-n trai schismatic
L-a făcut pe Domn ostatic
Liberându-mi inima;
Pasiunii-mi cauza
Văd ocnașul domnitor,
Că mor pentru că nu mor.
Ay, ce lungă-i viața asta!
Aste surghiuniri ce grele!
Astă carceră, zăbrele
De țin sufletul în gheare!
Doar sperata evadare
Și mai îndurerător,
Că mor pentru că nu mor.
Ay, că viața e amară
Domnul de nu e ferice!
Pentru că-i iubirea dulce,
Dar speranța este rară:
Ia Doamne astă povară,
Mai grea ca plumbuitor,
Că mor pentru că nu mor.
Numai cu o confianță
Trăiesc trebuind morir,
pentru că murind vivir
Îmi asigur esperanță;
Moartea de vivir se-agață,
Neîntârziat, espero,
Que muero porque no muero.
Uite că iubirea-i forte;
Viață, nu te supăra,
Uite, doar te-i prescurta,
A te câștiga, te pierde,
vino ya la dulce muerte,
Morir vii luminător,
Că mor pentru că nu mor.
Viața-aceea din ogivă,
Care-i viață-adevărată,
Până nu-i viața-asta moartă
Nu se bucură că-i vivă:
Moarte, să nu faci eschivă;
Viva muriendo primero,
Que muero porque no muero.
Viață, ce-ai putea să dărui
Domnului trăind în mine,
Dacă nu pierdută-n fine
Pentru a te mântui?
Vreau să mor spre a trăi,
Rog iubitul meu cu dor,
Că mor pentru că nu mor.
Pues tanto a mi amado quiero,
Que muero porque no muero.
copilul e părintele umanității
un fel de venerație religioasă
se concentrează e imensamente fericit
mișcarea nu e numai expresia eului-io
ci factorul indispensabil pentru construcția conștiinței
fiind singurul mijloc tangibil care pune eul-io
în relație bine determinată cu realitatea e(x)ternă
Mirabai
Cel Oacheș e Krișna
Norii de sus
ai musonului
desfată inima fierbinte.
Anotimpul ploii
în nestrunite șoapte –
Oacheșul se întoarce!
O, inimă umflată,
O, cer de umezeală –
limbi fulgerate întîi,
apoi tunet,
convulsiile ploii,
apoi vânt hăituind căldura verii.
Mira spune: Oacheșule,
Te-am așteptat –
e timpul să-mi iei cântecele
în stradă.
Edgar Allan Poe
Sancta Maria
Sancta Maria! Ochii pleacă –
La focul jertfei, rugă sacră,
Iubind, smerind păcat răpus –
Din tronul tău prea sfânt de sus.
În zori – la prânz – crepuscul sur –
Maria! mi-auzi imnul pur!
În chiu și vai, în rău și rai,
Stai, Maica Domnului, mai stai!
Când Orele zburară vii
Și nor nu-ți coperă tării,
Sufletul leneș a nu-mi fi,
În harul tău mă ții-mă-nfii;
Acum când soarta-mi potopi
Prezentul și Trecutu-n vrii,
Lucească-mi Viitorul, vii
Speranțe-n tine-mi ții și-nfii.
Francesco d’Assisi
Cântecul Creaturilor
Atotnalt, Atotputernic, bune Doamne
ție laudele, slava și cinstea
și toate binecuvântările.
Numai ție, Atotnalte, se cuvin
și nu e om demn de tine.
Fii lăudat, o, Doamne al meu,
pentru toate creaturile,
mai ales pentru messer Frate Soare,
cel ce aduce ziua ce ne ilumină
și este frumos și strălucitor în splendoare:
de tine, Atotnalte, poartă significație.
Fii lăudat, o, Doamne al meu,
pentru sora Luna și Stele:
în cer le-ai format
limpezi, frumoase și prețioase.
Fii lăudat, o, Doamne al meu, pentru fratele Vânt și
pentru Aer, Nori, Cerul senin și orice vreme
prin care dai susținere creaturilor tale.
Lăudat fii, o, Doamne
al meu, pentru sora Apă,
ce-i mult folositoare, smerită, prețioasă și castă.
Fii lăudat, o, Doamne al meu, pentru fratele Foc
cu care ne ilumini noaptea:
e robust, puternic și vesel.
Fii lăudat, o, Doamne al meu, pentru a noastră Mamă Terra,
care susține și guvernează și
produce felurite fructe cu flori colorate și iarbă.
Fii lăudat, o, Doamne al meu
pentru cei ce pierd pentru iubirea ta
și îndură moartea și suferința.
Fericiți cei le vor suporta în pace
pentru că de tine vor fi încoronați.
Lăudat fii, o, Doamne al meu,
pentru Sora noastră Moarte corporală,
de care niciun om viu nu poate scăpa.
Vai de cei ce mor în păcat mortal.
Ferice de cei ce se află în voia ta
pentru că moartea lor nu va face vreun rău.
Lăudați și binecuvântați pe Domnul și mulțumiți-i
și slujiți-l cu mare smerenie.
Blazon alchimic
Roșu De Gueles
Din cald și din frig
S-or naște doi Rigi,
Unul gheață, altul foc.
Sarea-i va uni la loc,
Bucurie și noroc.
Un boiangiu, altul zidar
Regenerați din baia sării
Fi-vor termen de Speranță,
Fiecare-n soarta sa.
Incandescent, Flamă primera
Ca un copil leit tatăl său.
Materie abjectă, de nulă valoare,
Ieșită din foc, admic și fal,
Darul Soarelui, înscris în GRAAL,
vas sacru, obiect căutat îndelung,
culegând sângele divin al lui Crist.
E balaur veninos, roșu și puternic,
Demn a intra în palatul Regelui,
Însoțit de-un cavaler înarmat și
De o zeiță, adevărată frumusețe…
E SULFUL, mă poți crede!
William Butler Yeats
În amurg
Căruntă inimă, în vreme gri,
Ieși clar din plase trase rău ori drept;
Râzi, inimă,-n amurgul înțelept,
Suspină, inimă, rouă în zori zi.
Mama ta Eire e totdeauna jună
Rouă lucind mereu și amurg sur;
Ci-i jos speranța, dragostea sperjur
Arzând în focul limbii mătrăgună.
Hai, inimă, pe deal, pe deal în sus:
Acolo mistica frăție dintre
Soare și lună și vâlcea și vintre
Și râu și val voința și-au suspus.
Și Dumnezeu din cornul Său sunând
Și timp și lume sunt în veșnic zbor;
Și dragostea ca sur amurg mai dor
Și mai ca roua-n zori speranța-i gând.
Fernando Pessoa
Eu, Eu însumi
Eu, eu însumi…
Eu, plin de toate anvelopele
Câte poate da lumea.
Eu…
La urma urmei totul, pentru că totul sunt eu,
Și la stele, pe cât se pare,
Îmi deschid punga spre a uimi copii…
Copiii neștiind…
Eu…
Imperfect? Incognito? Divin?
Nu știu…
Eu…
Am avut un trecut? Fără de viață…
Am un prezent? Fără de viață…
Voi avea mun viitor? Fără de viață…
Viața oprindu-se aici puțin…
Dar eu, eu…
Eu sunt eu,
Eu fiind eu,
Eu…
Zoroastru
Imn / Gatha
Aceasta cer Ție, O Ahura! spune-mi întru adevăr: când e vremea laudei, cum să o compun către Unul ca Tine, o Mazda? Unul ca Tine s-o rostească întocmai unui prieten ca mine, astfel prin Dreptatea Ta întru noi să ne dai prietenesc ajutor, astfel încât Unul ca Tine să ne vină aproape prin Mintea Ta Bună întru suflet.
Aceasta cer Ție, O Ahura! spune-mi întru adevăr: cum, spre a fi plăcut Lui, avem a sluji pe Cel Suprem al lumii mai bune?
Aceasta cer Ție, O Ahura! spune-mi întru adevăr: cine prin facere a fost primul părinte al Dreptei Rânduieli? Cine a dat soarelui și stelelor recurente calea lor neschimbătoare? Cine a hotărât cum să crească și cum să descrească luna, afară de Tine? Aceste lucruri, O Mare Creator! aș vrea să știu, și încă altele asemeni.
Aceasta cer Ție, O Ahura! spune-mi întru adevăr: cine de dedesubt a susținut pământul și norii deasupra ca să nu cadă? Cine a făcut apele și plantele? Cine a înjugat vântul la norii de furtună grabnic și iute. Cine, O Mare Creator? este inspiratorul gândurilor bune întru sufletele noastre?
Aceasta cer Ție, O Ahura! spune-mi întru adevăr: cine, ca un dibaci artizan, a făcut luminile și întunecimea? Cine, atât de îndemânatic, a făcut somnul și avântul orelor treze? Cine a răspândit Aurorele, amiezile și miazănoaptea, sfetnice omului cugetat, meniri, adevărate călăuze?
Aceasta cer Ție, O Ahura! spune-mi întru adevăr aceste lucruri pe care o să le vorbesc mai departe, dacă ele sunt cu adevărat astfel? Evlavia (pe care noi o împărtășim) în fapt sporește rânduiala sfântă întru faptele noastre? Acestor sfinți adevărați ai Tăi le-a dat ea Tărâmul prin Mintea Bună? Pentru cine ai zămislit Tu Mama-vacă, aducătoarea de bucurie?
Aceasta cer Ție, O Ahura! spune-mi întru adevăr: cine a modelat iubita-ne pietate-Âramaiti, deodată cu Puterea Ta Suverană? Cine, prin înțelepciunea sa călăuzitoare, a făcut fiul să-și cinstească tatăl? Cine l-a făcut îndrăgit? Cu astfel de întrebări, atât te abundente, O Mazda! Te presez, O Spirit frumos, Tu făcător a toate.
Aceasta cer Ție, O Ahura! spune-mi întru adevăr că aș putea cumpăni cele ce sunt ale Tale revelații, O Mazda! și cuvintele cerute Ție de Mintea Ta Bună întru noi, și cum să atingem, prin Rânduiala Ta, perfecțiunea vieții. Și cum cu bucurie sufletul să-mi crească în bunătate?
Aceasta cer Ție, O Ahura! spune-mi întru adevăr că sfânta credință ce este a tuturor Lucrurilor bune și care, mergând mână în mână cu poporul Tău, îmi va purta pământurile în Asha, Rânduiala Ta, și, prin cuvintele evlaviei- Âramaiti, vom avea fapte drepte. Rugăciunile înțelegerii mele te vor căuta pe Tine, O Ahura.
Aceasta cer Ție, O Ahura! spune-mi întru adevăr: cine este cel drept în privința în care pe Tine te întreb? Și cine este rău? Pentru ce este hain? Sau cine este însuși cel mai nemernic? Și ticălosul ce-mi stă împotivă în această căpătare a binecuvântării Tale, de ce nu e ridicat și declarat a fi păcătosul care este?
Aceasta cer Ție, O Ahura! spune-mi întru adevăr: cum să alung acest Demon-al-Minciunii de la noi către cei de dedesubt ce sunt plini de revoltă?
Grigore de Nazians
O, tu, Cuvânt de adevăr divin!
O, tu, Cuvânt de adevăr divin!
Luminii toate nu ți-am fost afin,
Nici ziua Ție-ntreagă să o țin;
Că pete negre ai văzut întin.
Ziua căzu, noaptea s-a răspândit:
Crez, Doamne, Ți-am împărtășit;
Jurând, gândind s-ajung, m-am rătăcit,
Pașii în altă parte au pășit.
O beznă a venit de dedesubt
Întunecând ai mântuirii fii.
Lumina Ta, Hristoase, dar de frupt,
Întoarcă întunericul în zi.
Ioan al Crucii
Stai, umbra mea
Stai, umbra mea, pe loc, în apărare,
imagine de vrajă încă-n dor,
iluzie frumoasă-n care vesel mor
ori dulce ficțiune viața-mi doare.
Imamul grațiile de-ți năzare,
mi-nfige-n piept oțel ascultător,
la ce de lingușire să m-amor
de-aș fi batjocorit în evadare?
Mai blazonat nici că se poate, fală,
că tirania ta triumfă-n mine:
lăsând batjocora, tot strânsă zală
încercuind fantasticele mine,
puțin importă-n brațe, piept năvală
dar fantezia-n temniță nu-mi ține.
Arthur Rimbaud
Foame
Dacă am gust, nu e decât
Pentru pietre și pământ.
Aer prânzind,
Carbon, fier, grind.
Vira, foamea mea. Treci, foame,
sunete zame.
Trage otrava-ne
din volburi game.
Mănâncă pietre dărâme,
Lespezi de biserici hume;
Lipii din potopuri râme,
Pâini din văi de albăstrime.
Thomas Aquinas
Sacre solemnii
Sacre solemnii
cu bucurii
și ale inimii
ecouri vii;
ce-i vechi s-acoperă,
toate-s noi noimii,
inimă, voci, operă.
Noapte aminte
cina novissima;
Christus credinte
mielul și azyma
fraților dată,
dreapta legitima
din vechi încredințată.
După miel typicum,
ospățul s-a încheiat,
Corpus Dominicum
ucenicilor dat,
astfel tot totului,
fiecăruia dat
chiar din mâinile lui.
Le-a dat firava
carne a trupului,
trist a-ntins, na-vă,
pocalul sângelui,
zicând: Accipite
pahar ofrandă;
toți din el bibite.
Astfel jertfire
instituit-a,
cărei slujire
preoți menit-a,
numai prelații
congrui din vipt a
da și la alții.
Pâinea angelică
se face hominum;
dar pâine cerică
simbol terminum;
ce lucru mirabil
a mânca Dominum
pauper, rob, umil.
Sfântă treime
într-unul, ne rugăm:
vino-ne, divine,
cum te adorăm;
pe calea-ți divină
voia ne urcăm,
locuim lumina.
Din Bhagavad Gita
Dă-mi întreaga ta inimă,
Iubește-mă și adoră-mă,
Roagă-mi-te într-una,
Pleacă-te numai mie
Și mă vei afla:
Asta mi-e promisiunea
Iubindu-te blând.
Lasă-ți toate îndatoririle
Întru mine, adăpostul tău,
Fiindcă te voi mântui
de păcat și din robie.
Lalleshwari
Acolo am văzut
Acolo am văzut pe Șiva și Șakti
Împreunați în unul:
Absorbită în acea VIZIUNE,
M-am dizolvat în El de vie.
Realizând esența și
Gustând dulceața
Secretului divin, voi muri fiind vie,
Cum mă poate El opri?
Rabindranath Tagore
Oceanul formelor
Mă scufund în adâncul oceanului de forme,
sperând să prind perfecta perlă a fărăformei.
Nemai navigând din port în port în corabia-mi bătută de vânt.
S-au dus demult zilele când mă distram aruncându-mă în valuri..
Iar acum sunt nerăbdător să mor întru fărămoarte.
În amfiteatrul abisului fără fund
unde se umflă muzica strunelor fără ton
Îmi voi lua această harpă a vieții mele.
O voi acorda la notele lui pentrutotdeauna,
iar când și-a suspinat ultima rostire,
îmi voi pune harpa tăcută la picioarele celui tăcut.
John Lennon
Imaginați
Imaginați că nu-i Rai
Ușor e a-ncerca
Nu iad sub noi numai
cerul deasupra
Imaginați toți oamenii
Trăind pentru azi a…
Imaginați că nu-s țări
Nu-i greu de spus
A nu ucide, nu muri
Și nici religii nu-s
Imaginați toți oamenii
Trăind în pace…
Puteți spune că-s un visător
Dar nu sunt eu numa’
Sper într-o zi veți fi cu noi
Și lumea va trăi ca una
Imaginați nu posesii
Mă-ntreb dacă puteți
Nu foame lăcomie
A omului frăție
Imaginați toți oamenii
Lumea împărtășind…
Puteți zice că-s visător
Dar nu sunt eu numa’
Sper într-o zi veți fi cu noi
În lumea trăind una
George Byron
Elegie
OH smulsă-n floarea vieții vii!
Asupră-ți n-o păsa mormânt;
ci trandafirii și-or ivi
frunzele-n an mai timpurii
Sub chiparosul unduind.
Și-ades prin nalt curent țâșnind
Își pleacă suferința glas
Cu multe vise gând hrănind
Și leneș zăbovind un pas:
Fiara! Cum moarta-ar fi trezind!
Piei! Știm de lacrimi în zadar,
Că moartea nu ia-n seamă dor:
Ea ne dezvață de plânsori?
Ori seacă bocitoarei har?
Și tu de-mi spui să uit ce-auzi
Pari pal și ohii îți sunt uzi.
Imn egiptean / Unul Dumnezeu
Dumnezeu este Unul, Singurul, nimeni altul nu este cu el.
Dumnezeu este Unul, Cel ce-a făcut toate lucrurile.
Dumnezeu este Duh, Duh ascuns, Duhul Duhurilor, marele Duh al Egiptului, divinul.
Dumnezeu este dintru început și a existat dintru început.
Ele este Cel primordial, a existat când nimic nu exista:
A existat când încă nu era nimic, și orice este
l-a făcut după ce El a fost. Ele este Tatăl începuturilor…
Dumnezeu este ascuns, nimeni nu i-a zărit forma, nimeni nu i-a adâncit asemănarea, El
e ascuns făță de Zei și oameni, este mister pentru creaturile sale.
Dumnezeu este adevărul… Este Regele Adevărului.
Dumnezeu e Viață și omul trăiește numai prin el.
Dumnezeu este Tată și Mamă: Tatăl taților și Mama mamelor.
Dumnezeu dă naștere, dar el nu este născut…
El naște Însuși, își dă naștere Sieși: El face, dar nu este făcut…
Ceea ce emană din inima lui se înfăptuie de îndată și odată ce El
a vorbit, aceasta vine să treacă și să dăinuie mereu și mereu.
Sfântul Augustin
Mare ești Tu, O, Doamne
Mare ești Tu, O, Doamne, și mult a fi lăudat;
Mare e puterea Ta, iar înțelepciunea Ta n-are sfârșit.
Și omul, fiind o parte a creației Tale, dorește să Te laude,
Omul, care-și poartă cu el mortalitatea,
Martorul păcatului său, chiar martorul căruia Tu ‘alungi trufașul’,
Ci omul, această parte a creației Tale, dorește să Te laude.
Tu ne porți în fericire când Te lăudăm:
Pentru că tu ne-ai format pentru Tine,
Și inimile noastre sunt fără odihnă până își află odihnă în Tine.
Mary Qjieen of Scots
Rugăciune înaintea execuției
O, Tată milostiv, speranța mi-e în tine!
O, Milos Mântuitor, pogoară la mine!
Robia-mi jelind cu dureros vaer,
Mi-e dor să fiu liberă;
Plângând, renunțând, smerită căindu-mă,
O, Iisus, Salvatoru-mi, mă sting pentru tine!
Emily Bronte
Ultimele rânduri
N-am suflet temător,
Nu tremur sferei lumi înfurtunată,
Văd glorii în Rai lucitor,
Egal lucind credința, fricii-armată.
O, Doamne,în pieptul meu,
Atotputernic, mereu prezent, Divine!
Ce viață duc din greu
Puterea nemuririi are-n Tine.
În van mia de crezuri
Ce mișcă inimile: în zadar;
Cât veștede nutrețuri,
Ori goala spumă-n val fără hotar,
A trezi dubii undei
Atât de strânsă ție-ifinirii:
Cea ancorată unde-i
stânca statornică a nemuririi.
Îmbrățișând nespus
Duhu-ți însuflețește eonii blând,
Întins puiește sus,
Schimbând, ținând, topind, creând, înălțând.
Pământ și om duși chiar,
Sori și-universuri nondiferență,
Rămas Tu singur ar
Exista-n Tine orice existență.
Pentru Moarte nu-i rând,
Niciun atom să-și dea-n gol putere:
TU ești Fiind, Suflând,
Ce ești Tu niciodată nu piere.
William Shakespeare
Hamlet
Act III, sc.1
Să fii ori să nu fii: asta-i problema:
Cest nobil de-are-n minte-a suferi
Săgeți și praștii ale sorții crude,
Ori-arme-a lua spre marea de necazuri,
Contrând a le sfârși? Să mori: să dormi;
Atât; și pentr-un somn să spui sfârșim
Dor inimii și mii șocuri firești
Ce carnea moșteni, e un consum
Pios a se dori. Să mori, să dormi;
Să dormi: poate-i visa: ay, aia e;
Că-n somnul morții vise ce-ar veni
Când noi târșit-am larma-ne mortală,
Avem a ne opri. Respectul face
Calmitatea așa lungii vieți;
Cine să ducă bice și ocări în timp
Răul tiran, ofensa mândrului,
Spasmul iubirii-n van, zăbava legii,
Oficiul insolenței și disprețul
Primit de merit drept de la nevrednic,
Când însuși ar putea să-i facă felul
C-o simplă sulă? Cine-ar căra boccele,
Să-asude mormăind, sub truda vieții,
Dar groaza de ceva de după moarte,
Tărâmul nedescoperit de unde
Nu se întoarce nimeni,ia voința,
Ne face să ne ducem boli ce-avem,
Decât zburând la alții neștiuți?
Din toți lași face astfel conștiința;
Astfel născuta tentă de tărie
Pălește sub un pal capac de gând,
Iar cutezanțele de mare miez și clipă
Astfel privite-ntorc curenți pieziș
Și numele de acțiune pierd.
William Shakespeare
Macbeth
Act III, sc.2
Pe mâine, iar pe mâine, iar pe mâine,
Târâș ții pasul mic din zi în zi
Pân’ la silaba ultimă de timp;
Ierile noastre au aprins nebuni
Pe-al morții praf. Piei,lumânare, piei!
Viața-i doar umbră-umblă, biet actor
Ora-i de fală agitând pe scenă,
Apoi nu se aude: e-o poveste
Spusă de-un idiot, sunet în furii
Nimic significând.
William Shakespeare
Hamlet
Act I, sc. 2 /Polonius către fiul său
Ai binecuvântarea-mi!
Și câteva precepte să ții minte.
Vezi caracteru-ți. Poartă gând nu limbă,
Act nu-și gândește disproporția.
Familiar să-ți fii, ci nu vulgar.
Prietenii ce-i ai, probați adopții,
Să-i prinzi de suflet, cercuri de oțel;
Dar palma nu-ți toci cu-amuzament
Oricărui camarad imberb. Păzea
Să intri-n ceartă, dar de ești năuntru
Ia seama că opusul se ferește.
Urechea dă oricui, puținor vocea:
Ia blam de-oriunde, ține-ți judecata.
Scump obiceiul cât te duce punga,
Dar nefrazat excentric: bogat, nu țipător:
Pentru că straiu-ades proclamă omul…
Să nu fii debitor, nici creditor,
Că împrumutul pierde doi prieteni,
Iar creditarea-ntrece chibzuința.
Mai sus de tot: fii însuți adevăr
A-l urmări ca noaptea după zi,
Atunci nu poți fi fals cu niciun om.
Gérard de Nerval
Versuri aurite
Om! cuget liber – singur gândind, crezi,
Pe lume unde viața irupe-n orice loc:
Ai libertate forțele în joc,
Dar în consilii univers nu vezi.
Respectă fiarei saltul pe cirezi:
Fiece floare-i suflet naturii în boboc;
Mister amorul în metal ia foc:
Totu-i sensibil! – Firea-ți înarmezi!
Din zidul orb, iscoadă, privire te-nfioară
Însăși materia cuvântul a pătruns…
N-o face să servească vreo cauză murdară!
Ades în ființă-obscură stă Dumnezeu ascuns;
Și ca un ochi născând acoperit de gene,
Răsare spirit pur sub coji morene.
Seneca
Menirea ființei
Menirea ființei este a-l afla pe Dumnezeu!
Și ce e Dumnezeu? O Forță atotputernică
Mare, nemărginită, a cărei aspră voie
Duce la îndeplinire ce-și dorește.
El este numai spirit. Ființă infinită,
Tot ce vedem și tot ce nu vedem.
Stăpân pe cer și pământ, Zeul Zeilor.
Fără El nimic nu e. Ci noi nu cunoaștem
Ce este El! Când încercăm a înțelege,
Ghicelile ne pierd mai toată taina.
Lui datorăm bunul numit al nostru,
Trăim ai Lui, ai Lui îngăduindu-ne.
El e un prieten mereu de partea noastră.
Ce-i pasă Lui de jertfa sângeroasă?
Cu inimă curată du-ți viața întru bine!
Nu-n fala templelor de piatră
E placul Său, ci întru pietatea
sufletelor sacrate, a vieților crezând.
Versiuni de George Anca
„”
