Emilia Ţuţuianu – Omagiu cărturarului romaşcan George Radu Melidon

27 Feb 2016 by admin, Comments Off on Emilia Ţuţuianu – Omagiu cărturarului romaşcan George Radu Melidon

revista MELIDONIUM VIIDacă timpul nu există, ci doar viața pe care o trăim – pentru a lăsa ceva în urma noastră, semn că am existat – atunci putem spune că înfiinţarea Asociaţiei Societatea Culturală George Radu Melidon, omagiu adus cărturarului romaşcan, iniţiatorul primei biblioteci publice la Roman, profesorul George Radu Melidon, stă sub semnul continuităţii şi conservării tezaurului cultural local.
Personalitatea complexă a distinsului nostru înaintaș, profesorul, publicistul, cărturarul George Radu Melidon, cât și gestul său altruist de a înființa prima bibliotecă publică în urbea ce i-a fost leagăn și loc de odihnă veșnică, ne-a inspirat și ne-a dat putere de a-i cinsti memoria și a păstra peste veac valorile locului. Pentru frumusețea sufletului său, pentru strălucirea minții sale, pentru bucuria noastră lăuntrică de-a ne constitui în mesagerii şi urmaşii săi spirituali, pentru toți cei avizi de ,,a fost odată” – ,,povești trăite de oameni ce-au lăsat urme de neșters” pentru tot ce înseamnă valoare, identitate, istorie, tradiție, românitate.

 

Testament onorat peste generaţii: Melidonium

 

Pentru toate aceste frământări, cu întrebări puse sau nepuse încă, din prezent și mai ales, pentru viitor, ne-am luat misiunea, deloc ușoară, de a oglindi trecutul în cuvintele prezentului și de a-l păstra viu în sufletele celor ce împărtășesc aceleași afinități spirituale. Cuvântul scris a fost singura avuție a profesorului Melidon și cu el a îmbogățit generații de elevi, de cititori, de oameni ai timpului său, ca publicist, funcţionar ministerial, profesor și bibliotecar. Cuvântul și altruismul…Acesta-i zestrea ce ne-a lăsat-o moștenire și pe care suntem datori să o păstrăm cu sfințenie și mândrie. Și mai bine decât prin cuvântul scris nici că se poate păstra așa o avuție! Mărturie stă prima monografie a Bibliotecii Municipale din Roman, ce îi poartă cu onoare numele, apărută în anul 2005, la editura Mușatinia și având autori pe profesor Dana Vega şi profesor Maria Vartolaş.


Și cum primul pas e întotdeauna cel mai greu, următorul a fost înființarea Asociației culturale și ulterior a revistei Melidonium, având susținerea și deschiderea omului deosebit care a fost profesor Dana Vega. În sufletele mari viaţa bate ca valurile în stâncă, şi cei mai mulţi înţeleg din ele numai nisipul ce cade – spunea Nicolae Iorga. Cât timp vom privi valul ca fiind dalta unui talentat sculptor vom avea în față opera maestrului și nu nisipul trudei sale…
În calitate de director de bibliotecă, dna prof. Dana Vega a militat pentru inițierea proiectului Asociației Societatea Culturală George Radu Melidon, sprijinind înfiinţarea în sediul bibliotecii, ca o normală şi firească integrare a unei Asociaţii culturale, ce poartă numele întemeietorului bibliotecii, pentru o activitate culturală şi educativă amplă şi diversificată, în folosul comunităţii.

Melidonium I

Înfiinţarea acestei asociaţii, în cadrul căreia a fost editată revista Melidonium, a fost posibilă printr-un proiect ambiţios, iniţiat în anul 2009, de psiholog Emilia Ţuţuianu şi prof. Dana Vega – director la biblioteca Municipală Roman. Demersul nostru prevedea înfiinţarea de filiale de lucru, oriunde în ţară sau diaspora, convinşi fiind de necesitatea unui organism complex care să aibă în vedere continuarea, transmiterea şi conservarea nealterată a tezaurului cultural şi a folclorului românesc generaţiilor viitoare, precum şi a vestigiilor cultural-istorice locale, printr-un nucleu creativ de tineri şi vârstnici.

O societate fără cultură nu are viitor

Cu sprijinul prof. univ. dr. emerit Tudor Ghideanu, de la Universitatea Al. I. Cuza, Iaşi şi a unui grup de intelectuali din municipiul Roman şi din alte localităţi din ţară, a fost constituită această asociaţie culturală, formată din peste 20 de membri fondatori. Sediul impropriu în care îşi desfăşura activitatea – Biblioteca Municipală Roman – a condus la o restructurare, pe criterii de implicare cultural-organizatorică astfel încât, astăzi, asociaţia are următorii membri: prof. univ. dr. Toader Ghideanu, editor Emilia Ţuţuianu, ing. Doru Măndăşescu, dr. Vasile Ursachi, prof. Gheorghe A.M. Ciobanu, bibliotecar Doina Enea, arhid. Ciprian I. Ignat, prof. Dan Bliderişanu, muzeograf Minodora Ursachi, pictor Iosif Haidu, prof. Cecilia Pal, ing. Ştefan Avadanei, jurist Emilia Silvia Popa, jurist Cristina Nica, jurist Carmen Ghideanu Radu, procuror Dinu Şerban, scriitor Florin Vasile Bratu, prof. Elena Drăghiceanu, ec. Valerian Chiriac, psiholog Victoria Petrea, farmacist Magdalena Avadanei, poet Constantin Enianu, muzeograf Otilia Mircea şi ing. Eugen Borş, iar din diaspora: Maria Raţiu (Italia) şi ing. Dianu Sfrijan (MareaBritanie).

7 ani de activitate a Societăţii Culturale George Radu Melidon

Asociaţia s-a constituit ca un liant între instituţiile statului şi cele particulare, în vederea eficientizării activităţilor de selectare, promovare şi stimulare a valorilor de performanţă intelectuală şi creativă pe plan literar, de moralitate civică şi spirituală, în rândul tinerilor şi vârstnicilor, iar revista Melidonium, forma de prezentare a idealurilor şi scopurilor asociaţiei, atât în varianta tipărită cât şi cea online, devenind mesageră a culturii, istoriei şi tradiţiilor locale şi regionale ale spiritului românesc.

Astfel, în parteneriat cu instituţii din Roman cât şi din ţară, avem în desfăşurare următoarele proiecte cultural-educative:
– proiectul Cultură, Artă şi Educaţie – Muzeul de Istorie, Roman – coordonat de muzeograf Otilia Mircea;
– proiectul Istorie, Oameni şi Vetre Romaşcane – în parteneriat cu Farmacia Aruncus, Roman, coordonator Emilia Ţuţuianu;
– proiectul Cafeneaua de Jazz, Litere şi alte Acareturi – în parteneriat cu Liceul Teologic Ortodox Sf. Parascheva, Agapia, coordonator prof. Elina Drăghiceanu;
– proiectul Viaţa Culturală din Moldova – Centrul Cultural Spiritual, Văratec, coordonator Emilia Ţuţuianu;
– proiectul O Carte în Dar – în parteneriat cu Centrul Raţiu Pentru Democraţie, Turda, coordonator Pamela Raţiu;
– proiectul Sărutul, o Carte în Dar – parteneriat cu Asociaţia Culturală ,,Arta Conversaţiei XXI”, Târgu Jiu, coordonator Elisabeta Gâlcescu.
Toate aceste proiecte au generat schimburi culturale, de idei dar şi importante donaţii de carte pentru Biblioteca Municipală Roman.
Întregul complex de activităţi desfăşurate de noi sunt în conformitate cu prevederile legilor Statului, Constituţiei României, în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi cu prevederile Obiectivelor Uniunii Europene.
Pentru o mai bună desfăşurare a activităţilor culturale și de promovare a valorilor culturale şi spirituale, activitatea noastră este organizată pe 3 secţiuni: religie, cultură şi ştiinţă.
În paginile monografiei Biblioteca Municipală Roman, 120 de ani sunt găzduite cu generozitate informații despre părintele primei biblioteci publice a comunității, despre personalitatea acestuia. Reeditarea a o parte din lucrările publicistului romaşcan sunt prioritare acum şi în obiectivul activităţii noastre viitoare.
Să nu uităm îndemnul plin de căldură şi optimism a cărturarului romaşcan:
,,Împregiurările acestei lumi mă ţin încă departe de înălţimea ta, însă trebuie, voiescu numaidecât să mă sui până la tine prin virtuţi, aceste mijloace ce Dumnezeu ne a dat pentru a ne înălţa mai presus de pământ. Când iubirea nu duce la virtute, ea nu este un sentiment dumnezeiescu! Pentru a mă face vrednic de tine, iubita mea Lună, pentru a nu mă mai despărţi vecinic de tine, eu mă voi sili a mă face nemuritoriu ca tine. Dar, Luna mea, în curând voiu fi al tău, căci eu voiescu aceasta şi voinţa este mai mult decât fapta. G. Meledonu

redactor, revista Melidonium
Emilia Ţuţuianu

 

 

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii