Cuvânt și iubire

Jawaharlal Nehru și Crearea

Indiei Moderne

13 noiembrie 2014

Sunt onorat să rostesc cea de-a 46 Prelegere Memorială Nehru organizată cu ocazia celei de-a 125-a aniversări a nașterii lui Jawaharlal Nehru. Sunt recunoscător D-nei Sonia Gandhi, Președintă, și Administratorilor Fondului Memorial Jawaharlal Nehru pentru această invitație.

Nu este ușor, într-o scurtă conferință, a face dreptate remarcabilei vieți a lui Jawaharlal Nehru, ca și contribuției sale în crearea unei Indii moderne. Mă voi strădui totuși astăzi să acopăr pe scurt unele din vederile sale, acțiunile sale și moștenirea lăsată în urmă.

Îm mai, acest an, India a văzut un transfer pașnic al puterii de la o formație politică la alta, pentru a opta oară din 1952. În 24 septembrie 2014, Misiunea Martie lansată de Indian Space Research Organization a intrat pe orbită spre planeta roșie. În 2008, India și Statele Unite au încheiat un Acord Nuclear Civil, care a recunoscut India ca Stat cu tehnologii nucleare avansate și a adus India în principalul flux nuclear internațional.

Ceea ce am citat mai sus sunt trei importante, dar diferite, momente din istoria recentă a Indiei. Dar, un fir comun care străbate printre ele și ceea ce ele ilustrează dramatic este cum moștenirea lui Nehru nu e chiar intactă, ci continuă să conducă India zilei moderne către noi cote ale realizării.

Serviciile lui Nehru pentru India sunt remarcabile. El este una din marile figuri ale timpurilor noastre. Nehru a avut o viziune clară asupra cum va trebui să arate India modernă și și-a propus să realizeze visurile sale prin construirea unor stâlpi puternici care să suporte tânăra națiune. Dacă India este o națiune vibrantă astăzi, aceasta este datorită fundațiilor așezate de el. Dacă India a devenit a treia cea mai largă economie din lume în termenii Purchasing Power Parity (Paritatea puterii de cumpărare), este datorită proiectelor multifuncționale, întreprinderile din sectorul public și instituțiile de învățămînt superior stabilite de Nehru, precum și procesul de planificare sistematică inițiat de el. Dacă India este azi socotită printre națiunile avansate tehnologic ale lumii este grație promovării de către Nehru a temperamentului științific și lanțul de laboratoare științifice pe care le-a construit în toată țara. Nehru este cel care ne-a adus dintr-o economie înapoiată și dependentă la puterea emergentă care suntem astăzi. El este cel care a echipat indienii cu încrederea și abilitatea de a asigura că țara noastră obține locul drept și onorat printre țările conducătoare ale lumii.

Contribuția lui Jawaharlal Nehru la mișcarea de eliberare a fost unică. Sfârșitul Primului Război Mondial a văzut deșirarea imperiilor majore rulate de Kaiser, de Calif, de Țar. În India, 1917 a văzut Home Rule Movement (mișcarea guvernării acasă) sub conducerea Dr. Annie Besant. Jawaharlal Nehru, încă în anii săi 20 și-a început cariera politică fiind unul din secretarii asociați ai Ligii Home Rule din Uttar Pradesh, cu tatăl său Motilal Nehru ca Președinte. Jawaharlal Nehru a plonjat atunci în mișcarea Non-Cooperării lansată de Mahatma Gandhi și a mers în închisoare în 1921. După aceea, Nehru a continuat să fie în rândurile fruntașe ale mișcării de eliberare. El a devenit Președintele Congresului, la vârsta de 40 de ani, în Lahore Congress din 1929. Transferul bastonului de la tată – Motilal Nehru, care prezida sesiunea Congresului la Calcutta în 1928 – nu a fost doar simbolic. În adevăr a însemnat un veritabil transfer de leadership al Congresului către tânăra generație. Lahore Congress a declarat „Purna Svaraj” ca țel al său și a autorizat Mișcarea Nesupunerii Civile. Nehru a devenit apoi Președinte al Congresului în Sesiunea Lucknow din 1936, în Sesiunea Faizpur în 1937 și de multe alte dăți.

Cu mult înainte ca eliberarea din stăpânirea străină să devină o realitate, Jawaharlal Nehru, ca Președinte al Congresului Național Indian, a declarat în 1936 că obiectivul ultim al Indiei era stabilirea unui „stat democratic”, „deplină democrație” și „o nouă ordine socială și economică”. Nehru a popularizat, de asemenea, cererea pentru o Adunare Constituantă care să redacteze Constituția Indiei și a făcut din aceasta o problemă centrală în alegerile provinciale din 1937.

Nehru a înregistrat în total 3262 de zile în timpul luptei pentru libertate, cu 1040 de zile în timpul Mișcării Quit India ca cel mai lung răstimp. În această perioadă a scris manuscrisul celor 1200 de pagini al The Discovery of India, pe când era sub arest în Ahmednagar Fort. A fost scris cu mână fluentă, folosind hârtie rechiziționată în timpul războiului, fără tăietură, greșeală sau corectură. Nehru a fost prodigios productiv în termenii scrisului și gândirii de-a lungul diferitelor perioade de întemnițare. După cum se știe, Glimpses of World History (Priviri asupra istoriei lumii) a fost scrisă de el în 1934, bazat pe 196 de scrisori scrise tinerei sale fiice, Indira, din diferite pușcării. El a acoperit în aceste scrisori întreaga istorie a umanității din anul 6000 B.C., până la scrierea acestor scrisori, folosind numai notele sale personale, fără nicio referință din cărți.

Pasiunea intensă a lui Nehru pentru libertatea Indiei poate fi văzută în cuvintele din aprilie 1942: „Vrem mult. Apetitul nostru pentru libertate este insațiabil. Suntem flămânzi de ea și gâturile ne sunt uscate de sete”.

Stabilirea deplinei democrații parlamentare în India a fost un pas crucial în istoria de-colonizării. Nehru a jucat un rol central în modelarea procesului prin care guvernele reprezentative limitate date de britanici în doze progresive au fost transformate în instituții vibrante și puternice, pe potriva geniului indian. Democrația, pentru Nehru, însemna un sistem politic responsabil și responsiv, guvernând prin consultare și discuție. Era în el ceea ce biograful său, S. Gopal, numește: „un miez de granit al unui angajament intelectual și moral pentru valorile democratice”.

Trecând Rezoluția ‘Obiective’ prin Adunarea Constituantă, Nehru observa, „Orice sistem de guvernământ am stabili, aici, trebuie să fie pe potriva temperamentului poporului nostru și să fie acceptabil pentru el”. Nehru a stabilit practici și precedente sănătoase ca Leader of the House în Parlamentul Provizoriu din 1950 și în prima, a doua și a treia Lok Sabhas, din 1952 în 1964. El a tratat Parlamentul cu mare respect și a stat răbdător în lungile și adesea obositoare dezbateri, ca un exemplu pentru colegii săi și parlamentarii tineri. Vorbea fluent în Parlament și-l folosea ca forum pentru a-și disemina vederile în public.

Nehru a promovat franc discuțiile pe subiecte de importanță în Camerele Parlamentului și nu a apreciat uzul interesului public drept motiv de a nega informația. Nehru era conștient că lipsa unei Opoziții stabilite denotă o slăbiciune semnificativă în sistem. El a spus: „Eu nu vreau ca India să fie o țară în care milioane de oameni să spună ‘da’ unui om, vreau o puternică opoziție.”

Cele mai multe Sesiuni Parlamentare din timpul primei până la a treia Lok Sabha au fost devotate discutării legislației, bugetului, Planului și problemelor legate de bani și finanțe. Volumul tranzacțiilor financiare în acele zile era foarte slab. În fapt, Jawaharlal Nehru a comentat odată, în glumă, că bugetul Guvernului Indiei este mai mic decât bugetul Corporației Municipale New York. Dar aceasta n-a împiedicat Membrii Parlamentului de a avea dezbateri pline pe varii probleme financiare, în special Planurile de Cinci Ani.

Nehru a întâlnit frecvent liderii opoziției pentru a schimba idei asupra problemelor cruciale și cerea miniștrilor săi să primească întrebări de sondaj și dezbateri. Chiar și așa, nu exista un partid formal de opoziție. Nehru a dat cel mai mare respect liderilor Opoziției, ca Dr. Shyama Prasad Mukherjee, Shri Hiren Mukherjee, Shri H. V. Kamath, Shri A. K. Gopalan și Shri Ashok Mehta, din care toți au fost membri ai Lok Sabha. Shri Atal Bihari Vajpayee a fost ales în a doua Lok Sabha, și Dr. Ram Manohar Lohia, care a devenit membru al celei de-a treia Lok Sabha, de asemenea au primit de la Nehru specială atenție.

Nehru era interesat cu pasiune de Question Hour și a fost mai mereu prezent în timpul Orei. Nehru a fost atent la nevoia de a prezerva și proteja drepturile și privilegiile membrilor. Era special ca demnitatea și prestigiul Camerelor să fie păstrate în orice moment.

Nehru a avut o extraordinară credință în capacitatea poporului sărac, analfabet de a înțelege probleme și a exercita alegeri motivate. El nu a făcut uz de scuza partiției țării și violențele comunale ce-au urmat, ori de influxul de refugiați, pentru a amâna alegerile. Dimpotrivă, el era nerăbdător să meargă la oameni, și nefericit că alegerile nu s-au putut ține mai devreme. În campania pentru primele Alegeri Generale din 1951-52, Nehru personal a călătorit vreo 25.000 de mile și s-a adresat la în jur de 35 de milioane de oameni, ori o zecime din populația de atunci a Indiei. El a educat oamenii despre valoarea sufragiului adult și datoria lor de a-și descărca votul lor de drept cu responsabilitate.

Nehru a fost secular până în miez. Când scriitorul francez Andre Malraux l-a întrebat pe Nehru, târziu în viață, care a fost cea mai grea misiune a sa, el a răspuns, „crearea unui stat just prin mijloace juste, cred…” Și, după o scurtă pauză, „Poate crearea unui stat secular într-o țară religioasă, în special când religia sa nu se întemeiază pe o carte inspirată.” Aceasta a fost datorită eforturilor consistente ale lui Nehru ca India să se stabilească ea însăși ca stat secular cu drepturi egale pentru toți, fără deosebire de afilierea lor religioasă.

Nehru a dorit intens ca femeile să joace rolul lor ca cetățeni egali în națiune. Spre deosebire de Occident, femeile din India au dobândit dreptul de a vota în același timp cu bărbații, un țel pronunțat de către Congres încă în 1928. El a spus într-un discurs la Kalyani în 1954: „Femeile Indiei trebuie să joace un rol adecvat în construirea țării. Fără ele, țara nu poate face progres rapid. Starea progresului țării poate fi cunoscută prin condiția femeilor sale deoarece ele sunt făcătoarele poporului țării.”

Deznodământul celui de-al doilea Război Mondial a văzut globul despicat între două blocuri de putere rivale, Est și Vest. Pentru India, și mai mult pentru Nehru, care, ca Prim Ministru, a deținut portofoliul afacerilor străine pentru șaptesprezece lungi ani, stând în afara blocurilor militare și a alianțelor, a fost esențială menținerea libertății de acțiune pentru născândul Stat Indian. Nehru a refuzat să accepte asistență sub Planul Marshal pentru a nu compromite independența Indiei în problemele politicii străine. Politica lui Nehru de non-aliniere nu a însemnat echidistanță ori izolaționism. Ea a însemnat independența judecății și a acțiunii. Nu a fost o politică pasivă, ci pro-activă și dinamică, prin care India a fost puternic anagajată în obiectivele Națiunilor Unite și a făcut tot posibilul pentru pacea lumii. Nehru nu a vrut să implice India în conflictul pe care îl purtau, sau să devină adept al taberei vreunui grup.

Încă din 1946, India a trecut o rezoluție în Adunarea Generală a Națiunilor Unite condamnând discriminarea rasială în Africa de Sud. India a trimis trupe de menținere a păcii în Fâșia Gaza și Congo. India a fost un neobosit militant împotriva armelor nucleare și a testării lor în oceane și în atmosferă. Ea a jucat un rol important în concluzia Tratatului de interzicere parțială a experiențelor nucleare, din 1963. Astăzi, când Războiul Rece a trecut în cărțile de istorie, trebuie ținut în minte că politica străină a lui Nehru a fost înrădăcinată în sănătosul și consistentul principiu ‘India first’ (India întâi).

India a emers din stăpânirea colonială ca o țară mai mult agrară. Agricultura a fost virtual stagnantă timp de jumătate de secol și rata creșterii economice a fost de sub un procent. Față de acest sumbru fundal, primii cinci ani au văzut o creșetere a GDP (PIB) estimată la 4 procente și 2 procente per capita (față de 0,1 procente în anii 1900-47). Aceasta a fost o cotitură și India a fost la egalitate cu economiile timpului, înaintea Chinei, Regatului Unit și Japoniei.

Președintele Congresului, Subhas Chandra Bose, a înființat în 1938 un Comitet al Planificării Naționale, cu Jawahar Nehru ca președinte. Jawaharlal Nehru a inclus în el nu doar politicieni, dar și oameni de știință, economiști, oameni de afaceri și industrialiști. Planificarea a fost văzută de Nehru ca un vast efort național și nu doar o sarcină a Comisiei de Planificare. Binecunoscutul economist P.C. Mahalanobis a descris abordarea nehruviană a planificării ca fiind ‘calea de mijloc’ (middle way) sau cărarea de mijloc (middle path). Economia mixtă și Bogăția statului au emers după aceea ca importante concepte. Înființarea Comisiei de Planificare, apariția sectorului public, a reformelor pământului, a regulilor monopolului industrial, a comerțului de stat, au fost toate rezultatul inițiativelor multifațetate ale lui Nehru. De asemenea, Nehru a divizat instituția Consiliulului Național al Dezvoltării (NDC), pentru a asigura consensul național și inter-regional asupra dezvoltării programelor. NDC a fost descris ca un exemplu de federalism în acțiune.

Nehru a orientat țara pe calea socialistă, incluzând în Constituție Principiile Directive ale Politicii Statului. A fost la istorica Avadi Session a Congresului Național Indian în 1955, când Congresul a dat el însuși, formal, credo-ul modelului socialist al societății. Sesiunea a coincis cu lansarea celui de-al Doilea Plan de Cinci Ani. De atunci înainte, utilizarea viguroasă a resurselor, rapida industrializare și realizarea distribuției echitabile au devenit prioritățile națiunii.

Nehru a fost criticat, cu ani mai târziu, pentru a fi asigurat întâietate guvernului în problemele economice. Aceste politici trebuie totuși văzute în contextului timpului lui Nehru. Formarea capitalului într-o societate exploatată timp de 190 de ani a fost o sarcină uriașă, care nu putea fi lăsată numai sectorului privat. Planificarea a ajutat alocarea resurselor insuficiente în concordanță cu prioritățile naționale. Relativul merit al economiei reglementate a fost acceptat pe scară largă în acele zile.

Eforturile lui Nehru nu au strangulat inițiativa privată. Sectorul privat a continuat să joace un rol important, în special în agricultură și industriile mici și mijlocii. În fapt, pe durata zilelor timpurii ale independenței, chiar sectorul privat a suportat ideea unui rol cheie al guvernului în crearea creșterii economice. Mai mult, multe companii din sectorul privat au primit sprijin puternic de la instituțiile financiare din sectorului public, permițându-le să se transforme în giganți domestici din domeniile respective.

Discursul lui Nehru la inaugurarea barajului Bhakra Nangal încă rămâne în memorie ca unul din cele mai fine dintotdeauna. „Pentru mine, templele, gurdwaras, bisericile, moscheile de astăzi sunt aceste locuri unde ființele umane muncesc pentru beneficiul altor ființe umane, al umanității ca întreg. Ele sunt templele de astăzi. Mă simt mai mult, dacă pot folosi cuvântul, conștient religios când văd aceste mari lucrări, decât când văd oricare templu pentru cultul pur. Acestea sunt locurile de cult, pentru că aici divinizăm ceva; construim indieni; construim milioanele Indiei și astfel aceasta este o misiune sacră”.

Investițiile în oțel și îngrășăminte, baraje hidroelectrice și topitorii de aluminiu au avut peste tot efect asupra economiei. Ratele de creștere în agricultură între 1950-65 au fost în medie 2,6 la sută, mai înaltă decât toată prima jumătate a secolului 20 în India. S. Gopal a rezumat realizările lui Nehru după cum urmează: „El a consolidat o națiune, a instruit-o pentru democrație, a construit un model pentru dezvoltare economică și a pus țara pe calea creșterii.”

Nehru credea că prejudecățile de castă, bigotismul religios, inegalitățile sociale etc. ar putea fi eliminate numai prin dezvoltarea unui spirit științific în relațiile sociale și obiceiurile mentale ale noastre. Împreună cu realizarea științifică, au fost egal importante dezvoltarea unui cadru științific al minții și un obicei științific de a gândi. Știința a fost nu numai o căutare a adevărului, dar a însemnat și îmbunătățirea omului. A fost adoptată de guvern o Politică a Științei și s-au înființat laboratoare științifice în toată țara. Au fost stabilite Institute Indiene de Tehnologie spre a nutri mâna de lucru în inginerie. Disciplinele de frontieră precum spațiul și energia atomică au intrat în supravegherea personală a Primului Ministru.

Azi tindem să luăm drept garantată democrația noastră parlamentară. Trebuie totuși avut în minte că, în multe noi națiuni independente, prima generație a liderilor naționaliști au concentrat toată puterea în propriile lor mâini și au fost succedați de conducători militari. Jawahar Nehru și alți părinți fondatori au fost cei care au asigurat ca, la cucerirea independenței, puterea să fie transferată către poporul Indiei prin adoptarea Constituției și alegeri libere și echitabile regulat.

În timpul independenței, s-a crezut extensiv că India va luneca repede în autoritarism și se va prăbuși. India s-a consolidat ea însăși în dificilii ani formativi ai făuririi națiunii datorită puternicului și stabilului sistem al democrației parlamentare stabilit de Nehru.

Provocarea cu care s-a confruntat India și succesul ei au fost bine descrise de fostul Prim Ministru al Britaniei, Sir Anthony Eden. Citez: „Din toate experimentele de guvernare, care au fost încercate de la începutul timpului, eu cred că aventurarea indiană în guvernarea parlamentară este cea mai captivantă. Un vast sub-continent tentează aplicarea unui sistem de democrație liberă pentru zecile, miile, milioanele sale. Este un lucru brav a încerca să faci aceasta. Aventura indiană nu este o palidă imitație a practicii noastre acasă, ci o reproducere magnifiată și multiplicată la o scară cum noi n-am visat niciodată. Dacă reușește, influența ei în Asia este incalculabilă în bine. Oricare ar fi rezultatul, noi trebuie să-i onorăm pe cei ce l-au încercat.”

Nehru, întrebat odată care va fi moștenirea lui pentru India, a replicat: „Să sperăm, sunt patru sute de milioane de oameni capabili să se guverneze ei înșiși.” În cuvintele lui S. Gopal,

„Realizată împotriva unor sorți descurajanți, democrația indiană – sufragiul adult, un Parlament suveran, , o presă liberă, un judiciar independent – este cel mai durabil monument al lui Nehru.”

Viața și viziunea lui Nehru, luptele și realizările sale au fost nu mai puțin decât epopee. Dar cea mai prețioasă moștenire a sa pentru noi sunt spiritul și practica democratice ale unei politici investite în suveranitatea poporului. Maniera în care 66,4 la sută din puternicul nostru electorat de 834 de milioane și-au exercitat votul, în recentele alegeri, în ce-a de-a 16-a Lok Sabha, este cea mai bună validare a eforturrilor lui Nehru în privința de mai sus.

Democrația și-a înfipt rădăcini adânci în India și a supraviețuit împotriva unor enorme decalaje mulțumită administrării țării de către Nehru în anii timpuri. Fiecare din instituțiile noastre – de la judiciarul independent și presa liberă la legislaturi și Comisia Electorală – poartă amprenta lui Nehru. Privind înainte, noi trebuie să împrospătăm din nou imperativul protejării și întăririi instituțiilor și practicilor noastre democratice. Ele pot fi imperfecte, dar reprezintă cel mai bun pas înainte pentru națiunea noastră, așa cum avansăm constant în cel de-al 21-lea secol.

Închei această prelegere memorială salutând și plătind umilele mele respecte lui Jawahar Nehru, Piatra Scumpă a Indiei. India este ceea ce este astăzi datorită lui Nehru, viziunii și dedicației sale de-o viață întru națiune. Să celebrăm moștenirea sa și să luăm inspirație din viața sa spre a duce națiunea noastră spre o glorie tot mai mare.