Valeriu Dulgheru: ReUnirea nu mai este doar o dorință. ReUnirea a devenit o strictă necesitate
„Şi lacrimile mă apasă,
Te rog, măicuță, ia-mă-acasă,
Mi-e inima însângerată,
Fiindcă mi-au pus sârmă ghimpată.
Adesea lumea mă întreabă:
– Tu eşti orfana basarabă,
Cea despărțită pe nedrept
De la al mamei sale piept?”
(Lucia Stegărescu. Liceană)
Este strigătul plin de durere al unei adolescente, al unei frumoase la suflet şi la chip liceene, desemnată în 2014 cea mai bună dintre elevii din liceele cu profil umanist, pe nume Lucia Stegărescu. Este o tânără basarabeancă ca multe altele din generaţia ei şi alte generaţii, care visează la unirea cu patria-mamă România. Observaţi, copiii şi nepoţii noştri îşi doresc revenirea acasă. Ce să mai vorbim de puţinii rămaşi în viaţă bunici ai noştri care tânjesc de peste 70 de ani de dorul de Ţară. Dor, cântat şi plâns în mărfarele, cu care erau duşi ca vitele până la Cercul Polar. Dor plâns în necuprinsa taigauă siberiană de bunicii noştri şi copiii lor (adică părinţii noştri), mulţi dintre care nu s-au mai întors la vatră, mistuiţi de acest dor, dar şi de tratamentul inuman la care erau supuşi de cei care iau „eliberat” de casă, de gospodărie, de gutuiul din grădină, de cireşul din ogradă. De ce, însă, nu reuşim să facem reunirea? De ce cei mulţi care ar dori unirea tac şi sunt auzite doar puţinele (sper să fie aşa!) cozi de topor?
Cum s-a întâmplat că, pornind în 1989 cam de la acelaşi start, am devenit astăzi de 5 – 6 ori mai săraci decât fraţii noştri din România? În aceşti 25 de ani România a înaintat constant spre scopul major – integrarea în Uniunea Europeană. România a avut un Snagov, unde partidele de toate culorile s-au unit întru realizarea acestui nobil scop. România a creat un sistem de drept, cel mai bun în sud estul Europei, un sistem în care legile funcţionează. Cetăţeanul de rând din România are cea mai mare încredere în organele de drept. De ce nu ar avea dacă vede că prim-miniştri, miniştri, mari funcţionari şi oameni de afaceri, certaţi cu legea, se află în locuri binemeritate.
Ce avem în Basarabia? O guvernare, care a trecut demult de limita încrederii populaţiei (gradul de neîncredere al populaţiei a ajuns la o cifră record de peste 92%). O guvernare bântuită de cele mai grave crize politică şi economică. O guvernare vinovată de miliardul furat şi de compromiterea serioasă a sistemului bancar (80% din sistemul bancar se află sub supravegherea băncii naţionale). O guvernare care nu doreşte să scoată la lumină adevărul despre miliardul furat. O guvernare care nu mai este în stare să-şi susţină pensionarii, să plătească salariile, şi acelea mizere. O guvernare, care continuă metodic să calce cu stângul, să comită tot soiul de găinării în numele unei efemere stabilităţi, încălcând orice norme ale bunului simţ şi ale conduitei politice (dacă se mai poate vorbi despre astfel de calităţi, care lipsesc cu desăvârşire politicianului basarabean din acest colţ de ţară uitat de Dumnezeu). Avem un colţ de ţară aflat în stare de prefaliment.
Ce avem de cealaltă parte a baricadei? O opoziţie extrem de pestriţă ca culoare şi scopuri. O stângă relativ unită şi bine intenţionată: a reorienta cursul Basarabiei spre est, spre Rusia (pentru aceasta sunt plătiţi din gros de stăpân). Avem o dreaptă fără lideri politici. Tot greul căzut pe umerii Platformei DA, iar frişca va fi culeasă de Dodon şi Usatîi. Avem o dreaptă inexistentă sub aspectul organizării politice. Partidele de dreapta şi centru-dreapta aflate la putere (PL şi PLDM) sunt compromise iremediabil, iar altceva, care ar putea să le ia locul sunt doar la fază embrionară. Avem un adevărat Babilon unit la moment contra puterii în pofida oricărei logici, fiindcă acţionează asemenea racului broaştei şi ştiucii din fabula lui Donici. Nu ştiu dacă cineva îşi pune întrebarea ce vor face după ce vor da jos această guvernare odioasă.
Toate acestea ne vorbesc despre ineficienţa proiectului politic „Republica Moldova”. Eficient doar poate pentru alde Voronin, Plahotniuc, Lupu, Filat, Şor ş.a. Nici pentru Dodon şi Usatîi nu pare eficient, ei dorind reîncorporarea lui în Imperiul Rus al lui Putin. Pe parcursul a 25 de ani de aşa numită independenţă au fost încercate toate proiectele politice posibile şi niciunul nu a fost de succes. După prima guvernare altruistă de scurtă durată (după declararea independenţei) a venit o guvernare struţo-cămilă agrariano-interfrontistă, care a stopat orice reforme. Urmată apoi de o guvernare democrată (care a coincis şi cu criza financiară din Rusia, care a zguduit din temelii economia Republicii Moldova şi aşa şubredă), care a vândut gazoductul Gazpromului (să ne amintim că Ministru al Privatizării pe atunci era nimeni altul decât „proeuropeanu” V. Filat) şi a cerut în mod parşiv încheierea Tratatului de bază cu România. A urmat o guvernare comunistă de 8 ani care, în pofida declaraţiilor de intrare în efemera Uniune Rusia-Bielarusi nu a mai făcut acest lucru. După revoluţia tinerilor din 7 aprilie 2009 la putere a venit o guvernare aşa numită „proeuropeană”. Prin tot soiul de declaraţii proeuropene au beneficiat masiv de ajutoare europene, pe care au parazitat nefăcând nici un fel de reforme. Au furat miliardul (drept împreună cu alţi hoţi de toate culorile!), au vândut aeroportul, au bancrotizat cele mai mari bănci, au împins statul în captivitatea unui singur oligarh.
Este clar că după atâtea experimente eşuate de statalism moldovenesc acest colţ de ţară a epuizat toate variantele. În realitate, ia rămas o singură alegere: între România şi Rusia. Cât priveşte Rusia ne-a mai rămas în memorie (poate nu la toţi) un gust amar după „raiul sovietic” şi „turismul în stil rusesc siberian”. În pofida declaraţiilor populiste ale lui Dodon şi Usatîi. Rusia, bântuită tot timpul de tot soiul de cataclisme sociale, în viitorul apropiat va intra poate în cea mai adâncă criză economică, care va degenera în una politică şi geopolitică (pisica chineză e la pândă).
Avem oare alte alternative? Tinerii deja ştiu de ce au (de ce avem) nevoie de Reunire. Tânăra Lucia Stegărescu ştie deja (la vârsta ei!) „…că România-i mama mea,/Că tată-mi este tricolorul,/ Iar frați mi-s muntele cu dorul”. Ai oare Dumneata Moş Ion alte alternative? Nu ai dori oare o viaţă relativ liniştită (aşa cum au avut-o bunicii noştri în perioada interbelică atunci când peste Nistru regimul sovietic construia „raiul comunist” prin înfometare, colectivizare forţată, deportări, închisori)”? Nu ai dori o pensie relativ decentă (în România este de 4-5 ori mai mare decât a matale de 700 MDL (apr. 33 Euro)? Nu ai dori o infrastructură europeană în acest colţ de ţară atât de frumos dar atât de prost guvernat? Nu ai dori ca cei care şi-au băgat mâinile murdare în buzunarul dumitale şi aşa pustiu să stea la „odihna binemeritată” la închisoare? Nu ai dori ca fiii şi nepoţii dumitale să nu mai plece în străinătăţi în căutarea unui trai decent?
Oricine, care nu este complet orb şi lipsit de elementară logică, observă că totul este mai bine în România (chiar dacă încă nu a atinc nivelul Franţei sau al Germaniei, care însă nu s-au aflat peste 50 de ani sub experimentul sovietico-comunist la hotarul de est al Europei) comparativ cu acest colţ de ţară atât de prost guvernat. România a revenit acasă în marea familie europeană. România, cu toate problemele ei, este ţara din Europa cu cea mai dinamică economie. Este cea mai frumoasă ţară, care are munţi frumoşi, mare, bogăţii naturale şi pământuri roditoare. La Iaşi, Basarabia este deja reintegrată pe o hartă (care poate fi observată doar de la înălţime!) din Piaţa Naţiunii chiar în centrul lui. În sculptura din marmură albă, un dar frumos al principesei Olga Sturdza făcut Iaşului – leagănul unirilor, la 1927 (demolat la 1947 şi refăcut în 1999), Basarabia este simbolizată prin copilul care încearcă să se ţină de poalele mamei.
Să ne ajute Dumnezeu să ne împlinim visul de secole!
Valeriu Dulgheru
