Cuvânt și iubire

Recunoștință Vitejiei –

Escadroanele 25 și 33

(18 decembrie 2012)

Îmi dă o imensă plăcere a fi aici astăzi la Sulur, pentru a acorda Grade Escadronului 25 și Escadronului 33 ale Indian Air Force. Amândouă aceste unități zburătoare au o bogată tradiție a vitejiei și curajului și au adus distins serviciu națiunii încă de la începuturile lor. Personalul lor, atât cel trecut cât și cel prezent, a stabilit cele mai înalte standarde în exercitarea excelenței pe care alții ar face bine să le urmeze. Pentru devotamentul altruist, profesionalismul și curajul lor în fața adversității, națiunea îi onorează astăzi.

Indian Air Force a cucerit mulți lauri în apărarea națiunii noastre. Începându-și existența cu peste 80 de ani în urmă în era pre-independenței, Indian Air Force a crescut azi într-una dintre cele mai puternice și profesioniste forțe din lume, capabilă să facă față oricărei amenințări la integritatea noastră națională.

Capabilitatea operațională a Indian Air Force constituie o importantă învederare a puterii militare a națiunii. De când am cucerit independența, Indian Air Force, pe lângă salvgardarea suveranității națiunii noastre, a fost întotdeauna gata să ofere asistență umanitară în timpul dezastrelor, atât înăuntru cât și în afara națiunii. Îmi amintesc că Air Force a zburat cu ajutoare în 2005 la un loc îndepărtat al Statelor Unite ale Americii, când uraganul Katrina a lovit New Orleans. În 2008, Indian Air Force a zburat cu ajutoare când cutremurul a lovit provincia sud-estică Sichuan din China.

India este pentru pace și politica ei străină este focusată pe realizarea acestui obiectiv. De aceea, efectiva descurajare este piatra de temelie a politicii noastre de apărare. Dar intimidarea efectivă cere menținerea unei forțe care să poată fi chemată în orice moment să asigure suveranitatea națiunii noastre.

Curajul și determinarea războinicilor noștri aerieni sunt sursă de mândrie a națiunii noastre. Ei au dobândit-o pentru performața în lupta activă și în timpul exercițiilor multi-naționale în India și în străinătate. Air Foce ale unora din cele mai avansate națiuni sau minunat de capabilitatea tehnică și tactică a bărbaților și femeilor noastre. Aceasta s-a realizat printr-un regim de pregătire disciplinată și intensă. Războinicii noștri aerieni au fost selectați și să fie o parte a misiunilor Națiunilor Unite de menținere a păcii. Aceasta este o mărturie a capabilității, disciplinei și excelenței lor.

Escadronul 25, „The Himalayan Eagles” (Vulturii Himalaieni), a fost linia vieții a forțelor armate, personalului și cetățenilor la frontierele nordice pentru mai mult de cinci decenii, în timp de pace ca și de război. El a fost un stâlp de sprijin în furnizarea securității și asistenței, pe lângă rolul critic jucat în dezvoltarea Jammu & Kashmir și a întregii regiuni nordice.

În timpul războaielor din 1965 și 1971 și al operațiunilor Kargil, avioanele Escadronului 25, în fața unor grei sorți, au transportat cu elicopterele provizii critice pentru trupe și au întreprins misiuni importante. Escadronul a livrat ajutor rapid concetățenilor în mai toate calamitățile naturale, incluzând cutremurul Bhuj și operațiunile de ajutorare în timpul Tsunami-ului. Performanța Escadronului 25 în exercițiile naționale și internaționale este rezultatul unor înalte standarde de profesionalism atinse de personalul escadronului. Unitatea a fost, astfel, cu adevărat la înălțimea motto-ului ei „Satvadhina hi siddhaya” ori „Excelență prin diligență”.

Escadronul 33 este primul escadron de transport Indian Air Force. Escadronul a participat în ambele războaie, din 1965 și 1971. Escadronul a jucat un rol major în Misiunea Indiană de Menținere a Păcii în operațiile din Sri Lanka din 1989. După ce tsunami a lovit teritoriile noastre insulare, personalul Escadronului 33 a zburat în operațiuni extensive de ajutor aducând multă ușurare populației locale.

Escadronul a menținut de asemenea un pod de aer efectiv peste teritoriile noastre insulare. Escadronul a fost totdeauna la înălțimea motto-ului său „Sharmo dadati siddhim” care se traduce prin „Munca grea conduce la împlinire”. Sunt confident că escadronul va continua să atingă înălțimi și mai mari ale gloriei în anii ce vin.

A fost extrem de însuflețitor a vedea înaltul standard desfășurat de războinicii aerului celor două escadroane. Întru recunoștința și recunoașterea remarcabilei performanțe de-a lungul anilor, acord Standardul Președintelui Escadronului 25 și Escadronului 33. Iau această oportunitate pentru a recunoaște și complimenta personalul și familiile celor două escadroane, atât din trecut cât și din prezent, pentru sacrificiile lor în serviciul națiunii noastre. Națiunea este într-adevăr mândră de voi.

Vă urez tuturor tot binele pentru un viitor glorios.

Gurudev – Umanitarist, Vizionar și

Figură Literară prin excelență

(19 decembrie 2012)

 

Sunt extrem de fericit să inaugurez centenarul celebrărilor acordării Premiului Nobel lui Kabiguru Rabindranath Tagore, care începe cu acest seminar internațional „Vibrații între Tagore și Lume: Cultură și Literatură cu specială referință la China”, fiind organizat împreună de Visva-Bharati, Santiniketan, Și Institutul de Studii Chineze, Delhi.

Cum ne aflăm în pragul centenarului primului Premiu Nobel pentru Asia acordat lui Gurudev în 1913, ne amintim cu reverență ideea sa de vibrație între sine și lume îndeosebi cu referință la speciala lui considerație pentru China..

Citația Nobel nota despre Shri Rabindranath „versul profund sensibil, proaspăt și frumos, prin care, cu desăvârșit talent, și-a făcut gândirea poetică, exprimată în propriile sale cuvinte englezești, o parte a literaturii vestului.” „Contemplația răpitoare a divinității și iubirea sa pentru întreaga viață”, pe care Raportul Comitetului Nobel a notat-o, a fost complementată de „descrieri ale vieții oamenilor de rând ai propriei țări” după cum ea atinge „mereu crescătoarea armonie a sufletului cu viața naturii înseși”.

Ideea întâlnirii civilizaționale a lumii prin cunoașterea culturii și literaturii celuilalt a fost o idee care l-a fascinat pe Tagore. La Visva-Bharati, el a asertat că în oricine există ceea ce este mai bun în civilizație, fiecare individ își poate afirma dreptul. Idealul Visva-Bharati, „Yatra Viswam Bhavati eka needam – unde lumea își face casa într-un singur cuib” a fost vizualizarea unui spațiu multicultural cosmpoplitan al egalității, schimb și armonie dincolo de granițele de castă, crez ori națiune. Ceea ce a fost recunoscut de Premiul Nobel a fost ‘neclintita credință în omul global’.

Tagore a realizat rolul special al Asiei pe modelul vibrațiilor dintre sine și lume. În consecință, când a primit invitația de la Pehing Lecture Association, el a scris, „Când a ajuns la mine invitația din China, am simțit că a fost o invitație pentru India însăși și, ca umilul ei fiu, trebuie să accept.” El a adăugat mai târziu, „misiunea unui poet este să atragă vocea care este încă inaudibilă în aer; să inspire credința în visul care nu este împlinit. Vă cer ajutorul cu mâinile împreunate în deschiderea acestei căi a prieteniei între China și vecinii noștri din toată Asia”. Cu această misiune a scris în 20 martie 1924 înainte de plecarea sa în China, „Sper că vizita noastră va restabili conexiunea culturală și spirituală între China și India”.

Ce a căutat Tagore întru China? El a notat începând din 1881 opresiunea suferită sub regimul imperial de ambele națiuni. Dar el a mai notat cu grijă și mișcările de idei ale spiritualității, non-violenței și toleranței de-a lungul granițelor în special prin mesajul Buddhismului. Aceasta este legătura pe care el a căutat s-o revitalizeze.

Interesant, acordarea Premiului Nobel lui Tagore a fost și un moment de reafirmare a unei demnități asiatice în China. Încă din 1915 poemele și povestirile lui au fost traduse în chineză. Recepția tumultuoasă pe care a primit-o de la poeți și intelectuali în 1924 a servit ca mărturie a apelului ideilor sale printre literații chinezi. Titlul acordat lui, Zhu Zhen Dan – „Soarele Indian”, l-au pus în rândul călugărilor antici inieni care au inițiat mișcarea fără sudură a ideilor peste granițe. Nota cheie a Convorbirilor lui Tagore în China în 1925 a subliniat nevoia celor doi vecini asiatici de a-și strânge legăturile prin cultură și să se străduiască împreună pentru bunăstarea cetățenilor lor mai degrabă decât a căuta lăcomia materială și puterea.

Tentativa lui Tagore de a construi punți nu a fost totuși un vis utopic. La Visva-Bharati, unde el a inițiat studiul culturii lumii, el a început programul de studii chineze în 1921, cu ajutorul lui Sylvan Levy, Vidusekhara Sastri și Lin Wo Jiang. Punctul de cotitură a sosit când Tagore l-a întâlnit pe Tan Yun Shan în 1927 la Singapore. Vizita lui Tan Yun Shan la Santiniketan în 1928 a văzut întemeierea Societăților Sino Indiene în China și în India conducând la inaugurarea Cheena Bhavana în aprilie 1937. Vibrațiile la care Tagore a visat au atins realitatea cu abilul ajutor al lui Tan Yun Shan. După o perioadă de timp, Cheena Bhavana în particular a găzduit cărți rare, a podit culturi și a fost prima în relația de la om la om cu China care este atât de vitală în armonia globală. În 1957, Prim Ministrului chinez Zhou Enlai i-a fost conferită Deshikottama de către Visva-Bharati creând un nou capitol în relațiile Sino Indiene.

Noi vedem adesea națiunile ca monoliți cu granițe rigide. Dar vizionarii ca Tagore ne-au făcut să realizăm că literatura, istoriile și culturile reprezintă idealuri comune ale umanității care transcend limitele naționale. Acesta este sensul unei umanități împărtășite, o Visva-Bodh, pe care Tagore a cântat-o în literatura și muzica lui și a tentat s-o realizeze la Visva-Bharati. Este deci potrivit ca sărbătorirea primului premiu Nobel al Asiei să fie inițiată la Visva-Bharati și să fie o ocazie nu numai de a reitera legăturile noastre istorice dar și nevoia de cooperare și schimb apropiat de idei în viitor.

India și China se află în pragul unui salt într-o fază interesantă a schimbării globale, în care valorificarea ideilor și a resurselor bunăstării globale poate servi ca un punct de sprijin major pentru pacea și bunăstarea lumii. Acest seminar va fi așadar nu doar pentru a celebra acordarea unui Premiu Nobel unui individ; el va celebra potențialul ideii de schimb, cooperare și multiculturalism.

Felicit Visva Bharati pentru spiritul adevărat al cooperării universale și incluziunea pe care a afișat-o în timpul celebrării Gurudev‘s 150^th Birth Anniversary. Sub îndrumarea unui Comitet Național condus de Primul Ministru și de de Comitetul Național de Implementare, pe care am avut onoarea să-l conduc ca Ministru de Finanțe, pe atunci, Visva-Bharati a lucrat în perfectă colaborare cu agențiile guvernamentale, astfel încât să scoată la iveală viziunea lui Tagore, realizările și lucrările în fața întregii lumi.

Să folosim ocazia să reamintim ideea statornică a vieții sale: „Simt că de ceea ce suferim, în ziua prezentă, este această calamitate a obscurității, a izolării, că ne-am pierdut oportunitatea de a oferi ospitalitate umanității și a cere lumii să împărtășească cele mai bune lucruri pe care le-am făcut. Spiritul Indiei a proclamat întotdeauna idealul unității. Acest ideal al unității nu respinge nimic, nicio rasă, nicio cultură”.

În 26 mai 1921, într-un discurs impromptu rostit la Stockholm, Rabindranath Tagore a pus întrebarea: „Care să fie motivul ca poemele să-mi fie acceptate și onorate așa de mult?” În același discurs, Rabindranath a sugerat cum „compatrioții mei ar împărtăși cu mine onoarea ce mi-a fost acordată”. Clar, pentru poet nu era doar o recunoaștere personală – în India colonială aceasta a fost o aserțiune a noii identități indiene care poate sintetiza tradiționalul și modernul în spațiul global. Totodată, s-a recunoscut că, în textele lui, reflectarea celor mai adânci adevăruri și cadențe ale filosofiei și literaturii indiene poate reîncepe în lume.

Ceea ce-l fac relevant în 2013, și continuă să-l facă relevant astăzi, este, la Tagore, perfectul sens al sinergiei și bucuriei – bucuria supunerii unei puteri divine, bucuria cedării de sine, participarea la vasta expansiune a naturii și înțelegerea ungherelor și colțurilor umanității.

Tagore a primit acordarea Nobel-ului cu nonșalanță și umilitate, pentru că era testamentul său la armonia globală, schimbarea culturilor și o aserțiune a bucuriei și demnității vieții. Au trecut o sută de ani. Această celebrare va plăti omagiu frumuseții ideii colapsului granițelor, iubirii umane și serviciului altruist.

Să lăsăm India și Visva-Bharati să-și plătească tributul actualizând propriile versuri ale lui Tagore:

„Unde mintea este fără teamă.

Unde se ține capul sus,

Unde cunoașterea e liberă,

Unde lumea nu s-a rupt în fragmente de înguste ziduri domestice”

Fie ca visul să fie al nostru de cum intrăm în această celebrare centenară.

 

 

P. V. Narasimha Rao – Politician, Savant,

Sriitor, Gânditor și Lingvist

31 decemrie 2012

 

Sunt cu adevărat fericit fiind aici astăzi pentru a rosti prima prelegere memorială a unui mare fiu al solului nostru, regretatul Shri P. V. Narasimha Rao. El a fost Prim Ministrul nostru, un iscusit practicant al realpolitik, un mare intelectual, un erudit savant, gânditor, scriitor și lingvist și cineva care trebuie amintit pentru istorica sa contribuție către țară.

Născut într-un depărtat sat din Andhra Pradesh, el s-a străduit din greu pentru bunăstarea țării și s-a ridicat până a fi Prim Ministrul ei. Influențat timpuriu în viață de Mahatma Gandhi și Jawarrlal Nehru, ddispoziția de a-și devota viața pentru societate a fost clară prin participarea lui însuflețită în lupta pentru libertate a națiunii, începând de când avea numai 16 ani.

Shri Rao a fost liderul care a inspirat pe mulți. Și eu sunt unul dintre aceștia. Am avut oportunitatea să lucrez cu Shri Rao timp de mulți ani și am fost impresionat de sagacitatea lui politică, adâncimea înțelegerii problemelor complexe și hotărârea lui de oțel de a găsi soluții chiar la cele mai intratabile probleme.

Regretatul Narasimha Rao, care a fost tandru numit PV de către mulți, va fi amintit pentru multele sale contribuții, dintre care, primordială, în opinia mea, este veritabilul succes în a duce națiunea la nivelul următor al reformelor din 1991. Aceste reforme economice au permis națiunii să traverseze calea realizării potențialului său economic.

El și-a asumat frânele de Prim Ministru al Indiei într-un timp când țara se confrunta cu severe probleme economice. A fost o perioadă când rezervele valutare străine ale Indiei au scăzut la în jur de un miliard de dolari SUA, ceea ce abia era suficient pentru a finanța două săptămâni de importuri. Înfruntând criza financiară, printr-o curajoasă mișcare, fără precedent, el s-a depărtat de politica uzuală de a numi un lider politic senior ca Ministru de Finanțe. În schimb, el a numit pe Dr. Manmohan Singh, prezentul nostru Prim Ministru, ca Ministru de Finanțe. Dr. Manmohan Singh este un administrator economic și un binecunoscut economist. El a căpătat o bogată experiență în elaborarea politicilor ca Secretar al Afacerilor Economice și guvernator al RBI (Reserve Bank of India). Lui i s-a încredințat, ca unui doctor, responsabilitatea de a îngriji și a întări economia. Shri Rao a arătat o mare previziune făcând această alegere și , așa cum prezentul o mărturisește, aceasta a fost o decizie briliantă care n-ar fi putut veni la un timp mai apropriat.

Shri Rao a dat Dr. Manmohan Singh deplină libertate de a naviga criza și a introduce ample reforme economice. El a acordat spijin deplin lui Dr. Manmohan Singh și cei doi, împreună, au dus națiunea pe o cale care a făcut India un centru de putere pe care lumea îl admiră astăzi. Duo-ul politicianului practic și al economistului Ministru de Finanțe a cârmit națiunea prin criză, introducând admirabil politica seminală a liberalizării economice. În fapt, Shri Rao însuși a condus mișcare pentru demontarea regimului de licență, ca prim-ministru, în timp ce deținea suplimentar și postul de Ministru al Industriei. Faptul că un număr însemnat de mari case corporative indiene au devenit azi centre de putere ale creșterii și și-au câștigat faima în toată lumea se datorează în parte viziunii lui Shri Rao. Reformele economice inaugurate în timpul mandatului său ca Prim Ministru sunt cele care au trasat de atunci cursul istoriei noastre economice.

Reformele economice au descuiat abilitatățile antreprenoriale ale minții indiene traversând varii sectoare ale economiei. În sectorul financiar au fost implementate măsuri care să aducă adecvarea capitalului și norme prudente pentru clasificarea activelor în băncile noastre, licențierea unor noi bănci private, în afară de liberalizarea treptată a schimburilor valutare și a convertibilității monedei.

Cu obiectivul de a da orientare către piață pentru a face competitive antreprizele din sectorul nostru public, participarea sectorului nostru public a fost încurajată prin privatizare și dezinvestire. Alte reforme sectoriale precum normele de liberalizare a investițiilor străine, reformele comerciale și fiscale externe au dat naștere schimbării atât de necesară în structura de stimulare a economiei. Aceste măsuri au dezlănțuit productivul și competitivul spirit adormit din business-ul nostru. Reformele au semnalat în multe feluri transformarea ‘Statului’ în facilitator, din a fi direct furnizor de bunuri și servicii.

Reformele economice au părut revoluținare unora și au încurajat pe mulți să se opună. Dar aceasta n-a putut potoli entuziasmul lui Shri Rao care a înfruntat puternice provocări politice pentru a susține acele reforme. Se cereau curajul puternic și convingerea pe care Regretatul Shri Narasimha Rao le învedera în abundentă măsură. Dar adoptarea politicii de liberalizare nu a semnalat sfârșitul rolului Statului în a urmări sarcina importantă a dezvoltării sociale. Aici pragmatismul lui Shri Rao s-a scris cu majuscule. În timp ce recunoștea nevoia unui rol mai mare al sectorului privat în dezvoltarea economiei naționale, simultan el sublinia importanța intervenției Statului în dezvoltarea capitalului uman, căruia i s-a dat o poziție de întâietate în cel de-al Optulea Plan de Cinci Ani.

În scopul realizării țintei, accentul s-a pus pe generarea de locuri de muncă, alfabetizare, educație, sănătate, aprovizionare cu apă de băut și hrană adecvată, și infrastructura de bază. Guvernul a fost prompt dispus să ia răspunderea primară pentru a asigura elementele de bază care să ajute dezvoltarea capitalului uman. Aceste politici au dus la un mai mare număr de locuri de muncă, reducerea sărăciei și auto-suficiența în agricultură, și la realizarea în jur de 6,5 la sută a creșterii economice, pe atunci cea mai înaltă față de oricare alt Plan de Cinci Ani.

Altă decizie importantă a fost accesiunea Indiei la WTO (World Trade Organisation) în ianuarie 1995 și rolul lui Shri Rao a fost pivotal. Runda Uruguay a negocierilor comerciale multilaterale și înțelegerile incluzând crearea WTO (OMC) pentru a subsuma GATT a ajuns la un sfârșit. Poziția Indiei sub guvernul, pe atunci, al lui Shri VP Singh a fost ezitantă și ambivalentă. Implicațiile Indiei de a adera la un regim comercial atotcuprinzător multilateral au întâmpinat o puternică opoziție domestică. Eu, ca Ministru al Comerțului pe atunci, am semnat multilateralul WTO Trade Agreement la Marakesh în aprilie 1994 împreună cu alte națiuni.

Realizările lui nu au fost limitate numai la sectorul economic. Învederând mare sagacitate politică, el a fost capabil să rezolve multe probleme complexe. Activitățile extremiste din Punjab și-au văzut sfârșitul în timpul primului său mandat ca Prim Ministru. Un guvern popular a fost apt să guverneze după alegerile sub Shri Beant Singh. Ocuparea altarului Hazratbal în Jammu & Kashmir de teroriști în 1993 a sfârșit fără nicio deteriorare a sfântului altar.

Regretatul Shri Narasimha Rao a avut un unic stil de funcționare. El a înțeles virtutea răbdării și, depinzând de exigențele situației, el a fost gata să aștepte până la realizarea consensului. Când a decis se abțină de la a acționa a făcut-o cu un scop singular. Pentru a-l cita: „Când nu iau o decizie, nu este pentru că nu mă gândesc la ea. Mă gândesc la ea și iau decizia de a nu lua o decizie.” Dar, când era vorba de probleme de administrare și guvernare, abilitățile lui de luare a deciziilor erau scrise mare în maniera rapidă și hotărâtă cu care ele erau implementate.

Stilul lui unic și îndemânarea politică i-au adus succesul în a conduce un guvern în minoritate al Congresului, după Alegerile Generale din 1991, care au dat partidului Congresului 232 MPs (Membri ai Parlamentului) în a 10-a Lok Sabha. Totuși, Guvernul său a supraviețuit pe întregul mandat de cinci ani și a pus fundația politicii bazate pe consens și cooperație.

Shri Rao este creditat și cu exemplare realizări în politica străină. El a fost Ministrul Afacerilor Externe în jur de șapte ani în timpul cărora el a dat națiunii un focus nou asupra politicii străine. El a pilotat națiunea prin repercusiunile Războiului Rece, construind puternice relații în toată lumea, și a dat impuls programului național de rachete nucleare și balistice.

Vizionarul care a fost, regretatul Narasimha Rao a lansat politica ‘Look East’ (Privește

spre Est) și a dat angajamentului Indiei cu ASEAN un sens diferit. India a devenit partener de Dialog Sectorial în 1992 și un Partener de Dialog plin în 1996. Dimensiunile diferite ale anagajamentului culminând în parteneriat de nivel Summit cu ASEAN în domeniile comerțului, economiei, culturii și politicii s-au întărit de atunci, aducând multe beneficii țării noastre și sunt direct atribuibile viziunii lui Shri Rao.

Ca Ministru al Dezvoltării Resurselor Umane, el a implementat viziunea regretatului Shri Rajiv Gandhi de a aduce educație calitativă celor săraci și marginalizați, stabilind Navodaya Vidyalayas (școli pentru copii dotați). Acestea au crescut acum într-un lanț de școli care oferă educație la aproximativ 1,60 lakh studenți din secțiunile marginalizate ale societății. Este încurajator că 77 la sută din elevii acestor școli aparțin zonelor rurale. Cel mai important, aceste au avut cel mai înalt procentaj de trecere în clasa a IX-a și a X-a, dintre toate categoriile de școli publice.

Shri Rao a contribuit imens la statul său natal Andhra Pradesh. Întâi ca Ministru și apoi ca Chief Minister, el este creditat cu reforme cuprinzătoare. Ca Ministru al Educației în Andra Pradesh, el a luat multe inițiative care au făcut instituțiile educaționale mai responsive la nevoile elevilor și studenților. El a dat specială atenție actualizării educației în domeniul Științei și Tehnologiei.

Ca Ministru Șef în Andra Pradesh din 1971 în 1973, el a fost ferm în angajarea de a implementa Land Ceiling Act (plafon terenului). Actul a devenit unul din cele mai efective Land Ceiling Acts din țară. El a inițiat aceste reforme în mijlocul unei puternice opoziții cu singurul scop de a introduce echitate. Aceasta l-a făcut unul din cei mai anticipativi Miniștri Șefi ai timpului său.

Dincolo de persoana politică a regretatului Shri Narasimha Rao, cu care oamenii sunt familiari, a fost și un om de litere, un distins savant și lingvist, a cărui comandă peste 16 limbi surprindea plăcut atât pe indieni cât și pe străini. El a scris ficțiune în hindi, marathi și telugu și a tradus opere literare. Romanul său ‘The Indider’ (Inițiatul), care descrie ascensiunea unui om prin rangurile politicii indiene, a câștigat distincții pentru tratamentul politicii contemporane dun India.

Regretatul Shri P. V. Narasimha Rao va fi amintit ca un mare lider al țării noastre și unul care a arătat curaj și convingere în conducerea națiunii pe calea dreaptă a reformelor împotriva celor mai grele șanse. Shri Narasimha Rao este unul din puținii lideri care a atras admiratori de diferite nuanțe politice.

Națiunea și-l va aminti cu gratitudine iar eu sunt deosebit de încântat dându-mi-se oportunitatea de a rosti prima prelegere în memoria sa.

 

 

Amintirea lui Swamy Vivekananda

La a 150-a Aniversare a Sa

(7 martie 2013)

 

Sunt fericit să mă alătur dumneavoastră în seminarul organizat cu ocazia celei de-a 150-a Aniversare a Nașterii lui Swami Vivekananda. Aceasta ne dă o oportunitate de a medita la învățăturile lui Swami Vivekananda și la valorile pe care le-a predicat și să ne reînnoim înțelegerea.

Fiu celebru al Mamei India, contribuția lui Swami Vivekananda la renașterea culturală a Indiei i-a adus o incomparabilă eminență, nu numai în țară, dar și în lume. El a trăit mai puțin de patruzeci de ani, dar a dus o viață a intensității și expansivității. Învățăturile lui Swamiji au fost în consonanță cu Vedanta. El a scos la iveală divinitatea zăcând adormită în om. „Eu îi numesc Dumnezeu pe cei pe care oamenii comuni îi numesc ființe umane din greșeală”. Fiind creația superioară a lui Dumnezeu el a crezut că ființele umane și starea existenței lor nu trebuie să fie ignorată.

El a simțit că religia ar trebui să fie o armă de autoîntreținere ca și de transformare a societății. Guru-ul său, Shri Ramakrishna Paramahansa, l-a învățat că serviciul pentru om este serviciul pentru Dumnezeu. Swamiji a făcut din acest principiu baza programului serviciului său social. El a sorbit mesajul Guru-ului său că orice ajută la realizarea lui Dumnezeu în această viață trebuie acceptat ca adevărul cel mai înalt. Swamiji nu s-a gândit niciodată la Guru-ul său în relație cu propria sa viață personală, ci s-a gândit la el în relație cu India și restul lumii.

Swamiji a fost neîndoios un savant briliant și un profund gânditor. El a combinat înțelepciunea sa cu grija pentru națiune și suferindele ei mase. El a călătorit extensiv prin țară pentru a le înțelege problemele. A fost profund tulburat de sărăcia abjectă a maselor noastre și a susținut că prăbușirea țării se datora în primul rând suprimării celor săraci, care erau și scufundați în ignoranță și superstiție. El vedea că poporul sărac al Indiei avea nevoie de necesitățile de bază ale vieții precum hrană, haine și adăpost, cel mai mult.

Svamiji credea că fiecare ființă umană era înzestrată cu o imensă potențialitate, dar pentru a realiza-o, oamenii au nevoie de autoîncredere. Obișnuia să spună, „Ateist este cel care nu crede în el însuși”. În discursurile și învățăturile lui, el a impulsionat confidența oamenilor spunând că, și citez: „Toată puterea este în tine; poți face totul și nimic; crezi în asta, nu crede că ești slab”.

Swamiji nu a prescris nicio schimbare abruptă în societate. El credea că schimbarea socio-economică se poate produce prin educație – educație seculară cuprizând cunoașterea noilor tehnici în agricultură și industrii rurale care îi vor ajuta să se emancipeze economic, și educație spirituală pentru a reînvia simțul lor de autoîncredere și merit și a le da speranța într-un viitor mai bun.

Swamiji a stabilit Ramakrishna Mission in 1897, pe care a descris-o creând ‘mașinăria care va aduce ideile cele mai nobile la ușa chiar a celui mai sărac și nenorocit’. De atunci, Misiunea a fost în serviciul celui sărac și în nevoie, prin programe în domeniul îngrijirii sănătății și educație, bunăstarea femeilor, bunăstarea tinerilor, asistență și reabilitare, și muncă pentru regenerarea zonelor rurale și tribale. Aceasta a inspirat alte inițiative nobile să vină în față și să contribuie la dezvoltarea socială într-un mod semnificativ.

Swamiji a participat la Parlamentul Mondial al Religiilor la Chicago în 1893 ca adevărat reprezentant al țării și religiei sale, și a definit locul Indiei ca o mare civilizație antică oferind lumii o frumoasă opotunitate de a învăța din cultura și filosofia vii ale ei. Când am vizitat Chicago acum un an, am avut prilejul să dezvelesc o placă la locul unde Swamiji a rostit faimoasa lui adresare în 1893. Prin cuvântările lui la Chicago, și munca lui ulterioară în America și Anglia, Swamiji a arătat relevanța și semnificația universale ale filosofiei și culturii spirituale antice ale Indiei în rezolvarea multora din problemele asociate cu viața modernă.

Swami Vivekananda a fost puntea între Est și Vest. El a învățat compatrioții noștri să adapteze etosul indian la noțiunile umanismului vestic cum ar fi libertatea individuală, justiția și respectul pentru femei. Netaji Subas Chandra Bose a spus odată, și citez: „Swamiji a armonizat Estul și Vestul, religia și știința, trecutul și prezentul. Compatrioții noștri au câștigat din învățăturile lui respect de sine, încredere în sine și auto-afirmare”.

Chiar dacă Swmiji nu a dat niciodată vreun mesaj politic, mulți luptători pentru libertate și-au derivat inspirația și și-au dezvoltat simțul patriotismului prin scrierile și cuvântările sale. Citez ceea ce a spus Mahatma Gandhi cândva despre Swamiji: „Am trecut prin lucrările sale temeinic și, după ce am trecut prin ele, dragostea pe care o aveam pentru țara mea a devenit de mii de ori mai mare”. El a iubit și tratat toate ființele umane ca egale, fără nicio distincție de castă, religie, rasă, naționalitate ori gen. El a crezut în filosofia egalitariană și a vrut oportunități egale pentru toți, nu doborând pe cel mai de sus, ci ridicând pe cel de jos la nivelul celui de sus.

Fiind universalist, cunoașterea și înțelegerea spiritualismului lui Swami Vivekananda a mers dincolo de Hinduism. El a fost profund familiar cu mesajele altor religii. Swamiji a pus temelia pentru armonia între religii și, de asemenea, armonia între religie și știință.

Întreaga sa viață, Swamiji a răspândit mesajul Guru-ului său, al armoniei religiilor: „Yato Mat, Tato Path” (Câte credințe, atâtea cărări). Swamiji a văzut religia ca ‘știința conștiinței’ și a crezut că religia și știința modernă sunt complementare mai degrabă decât contradictorii. El a portretizat religia ca pe un concept universal și l-a eliberat de străvechile flageluri ale superstițiilor, dogmei și intoleranței.

Pentru a comemora cea de-a 150-a Aniversare a Nașteriil lui Swami Vivekananda, au fost constituite un Comitet Național sub președinția Primului Ministru și un Comitet Național de Implementare, pe care eu l-am prezidat când am fost Ministru de Finanțe. Este îmbucurător a nota că, sub îndrumarea acestor comitete au avut loc numeroase activități pentru a marca acest eveniment. Sunt incluse tipărirea de cărți despre viața și învățăturile lui Swamiji în diferite limbi, producția și circulația de material audio-vizual despre Swamiji, propagarea învățăturilor lui prin media, și conservarea monumentelor diferitelor religii ca marcă a respectului față de vederile sale privind armonia religioasă.

Universalitatea învățăturilor lui Swamiji deține mare relevanță în lumea modernă. În ciuda progresului făcut de noi, societatea noastră este confruntată cu probleme care sfidează etica și morala noastră. Învățăturile lui Swamiji trebuie să ne fie lumină călăuzitoare în calea noastră către viitor. Sper că cea de-a 150-a Aniversare a Nașterii lui Swamiji va fi o ocazie să ne trezească mințile întru marile contribuții și sacrificii făcute de el pentru bunăstarea, progresul și iluminarea omenirii.