Boris David: Iubirile de-o clipă…
Iubirile de-o clipă
Iubirile de-o clipă
Sunt oaze în deşert;
Sunt raze de lumină,
De ce să nu le iert?!
De ce cuvântul clipă
Ştirbeşte al lor sens?
Nucleul nu e mare,
Dar cât este de dens!
De ce măsori o clipă
Cu ceasul pământesc?
Ea-i parte integrantă
Din veşnicul ceresc!
Tu vrei iubiri de-o viaţă,
Iubiri fără sfârşit;
Ce-i viaţa? doar o clipă
În veşnic infinit!
Ascultă-mi sfatul care
Nu-i cod bisericesc!
Iubeşte fără preget
C-aşa e pământesc!…
Nu te-atinge!…
Nu te-atinge de tristeţea,
Soră geamănă a mea –
Nu o-mpart, parte-i din mine,
N-are rost, nu te-ntrista!
Lasă-mi mie doar povara
Clipelor ce ne-au strivit –
Sunt un trist, de când e lumea,
Fi-voi până la sfârşit.
Nu tristeţea vreau s-o-mpart eu,
Nu absurdul împlinit –
Vreau să-ţi dau doar amintirea
Clipelor ce ne-au unit.
Tu, să duci, şi eu, păstra-voi
Doar ce-a fost sublim în noi –
Clipe pline de lumina
Risipită de noi doi.
Luminam ce e mai tainic –
Sufletul din noi ascuns –
Chiar de am umbrit privirea
Celor ce nu ne-au pătruns.
La ce bun să fii, tu, tristă?!
Trist rămâne-voi doar eu!
Tu, păstrează amintirea
Zilelor când eram Zeu…
Boris David
