Cuvânt și iubire

„Ale poporului” ve-ţi răspunde. „Ale poporului” v-a răspunde şi preşedintele confederaţiei sindicale O. Budza la această banală întrebare. Corect, doar că vârful acestei confederaţii nu este a poporului.

În şedinţa sa din 18 decembrie membrii Consiliului General al Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova (CNSN) a chemat „…guvernarea ţării să găsească soluţii pentru ieşirea din grava criză  politică, economică şi socială, care persistă în ultimul timp în Republica Moldova”, făcând “un apel către toate forţele politice, organele de control de stat şi ale justiţiei să-şi asume responsabilitatea şi să acţioneze urgent pentru mobilizarea eforturilor comune în vederea învestirii unui Guvern, capabil să asigure dezvoltarea proeuropeană a ţării, să apere interesele naţionale în vederea asigurării unui nivel de trai decent cetăţenilor Moldovei”, cerând „…depolitizarea structurilor statale, implementarea reformelor în sfera social-economică şi reluarea relaţiilor constructive cu partenerii de dezvoltare, dar și tragerea la răspundere a tuturor persoanelor implicate direct sau indirect în fraudele comise în sistemul bancar, în acte de corupţie şi alte fărădelegi, indiferent de funcţia pe care o deţin”.

Este, într-adevăr, o declaraţie pentru binele poporului, este un insemn de îngrijorare de “situaţia materială extrem de grea a majorităţii populaţiei”. În context cu această chemare, în strictă conformitate cu declaraţia Consiliului General al CNSM preşedintele N. Timofti îl desemnează pe data de 21.12.2015 (după trei zile de la această declaraţie!) în calitate de prim ministru pe dl I. Sturza, care nu este din sistemul actual de guvernare. Este cunoscut deja că problemele, cu care s-au confruntat toate guvernele în ultimii şase ani, au fost generate de însuşi sistemul defect de formare a guvernului, bazat pe un algoritm de reprezentare a partidelor de coaliţie în guvern, guvernul devenind nu o echipă ci o adunătură de reprezentanţi ai partidelor! Proiectul de guvern Sturza pune în prim planul programului său de guvernare depolitizarea structurilor statale, reluarea de urgenţă a relaţiilor constructive cu partenerii de dezvoltare, tragerea la răspundere a tuturor persoanelor implicate direct sau indirect în fraudele comise în sistemul bancar, în acte de corupţie şi alte fărădelegi, indiferent de funcţia pe care o deţin, care se conţin şi în Declaraţie. Este un caz fericit pentru noi, care ne aflăm acum într-o mocirlă fără precedent, să ieşim din această mocirlă, să revenim pe făgaşul normalităţii. Am putea repeta experienţa Ţării Mame, creând un guvern similar celui al lui Cioloş. Este strict necesară în acest moment de răstrişte susţinerea guvernului Sturza (indiferent de obiecţiile, pe care le-ar putea avea către el) din partea dlui M. Ghimpu, Iu. Leancă, susţinerea PLDM fiind asigurată. Nesusţinerea guvernului Sturza în acest moment de răstrişte va avea urmări dezastruoase pentru partide.

Cu ce drept şi-a permis Oleg Budza, această „slugă a noastră”, a plătitorilor cotizaţiilor de membri ai sindicatelor de ramuri, neglijând declaraţia Consiliului General al CNSM, să ia decizia în numele nostru (în numele a 400000 de membri ai sindicatelor, adică şi al meu, şi al tuturor Dumneavoastră dragi citititori!) de a nu participa la discuţiile cu candidatul la funcţia de prim ministru I. Sturza (fiţi atenţi, nu Sturdza!) privind programul de guvernare. Motivul fiind (un motiv chiar banal!) că în timpul scurtei perioade de 8 luni de prim ministru (în a. 1999!) premierul de atunci a neglijat sindicatele. „Acest fapt (înaintarea de către preşedintele Republicii dl N. Timofti a candidaturii lui I. Sturza la funcţia de prim ministru) a provocat îngrijorarea (a mirării, însă „întâmplător” această „îngrijorare” coincide întocmai cu „îngrijorarea” lui Plahotniuc, Lupu, Şor!) preşedinţilor sindicatelor de ramură (din câte ştim preşedintele Sindicatului Educaţiei şi Ştiinţei dl Dm. Ivanov nu a participat la această şedinţă „ordinară” convocată la comanda ştim noi cui). Întreg imperiul mediatic al lui Plahotniuc (cele vreo 8 televiziuni, posturi de radio, o armată de blogeri bine plătiţi) au declarat război preşedintelui N. Timofti şi candidatului la funcţia de prim ministru I. Sturza, folosind toate mijloacele posibile (cumpărarea celor 14 deputaţi comunişti, intimidarea partenerilor de coaliţie, promovarea falsului). Într-o broşură scoasă în a. 2007 la împlinirea a 10 ani de la fondarea PDM preşedintele de atunci D. Diacov scria (negru pe alb) cât de bun a fost premierul I. Sturza (atunci membru al PDM, care a părăsit rândurile lui în a. 2001, după pierderea catastrofală a alegerilor de către toate partidele pro-democraţie din cauza neunirii, punândule pe tavă comuniştilor 21 de mandate!) în perioada scurtei guvernări a lui. Acum întreg arsenalul lui Plahotniuc (împreună cu acelaşi Diacov şi Lupu, la care s-a alăturat şi O. Budza) declară tocmai contrariul. Au ajuns la situaţia să iradieze numele lui I. Sturza din toate documentele PDM, ştergând cu acest burete înseşi istoria PDM, care a ajuns unul din multiplele S.R.L.-uri ale lui Plahotniuc.

Ca pe timpurile nu demult apuse. Conform unor Directive de bază ale KGB pentru ţările din lagărul sovietic Moscova, 2.6.1947 (Strict secret) K-AA/CC 113. Indicaţie NK/003/47, descoperite relativ recent “…sindicatele nu au dreptul de a se împotrivi conducerii (de partid – n.n.). Sindicatele trebuie să fie ocupate cu alte probleme, spre exemplu cu organizarea odihnei în concedii, discutarea cererilor de pensii şi împrumuturi, programe culturale şi distractive, organizarea de excursii, repartizarea mărfurilor deficitare, justificarea unor puncte de vedere şi decizii ale conducerii politice. Rolul sindicatelor, ca şi al tuturor celorlalte organizaţii civice, obşteşti, de tineret etc. trebuie să fie acela de simpli vasali aflaţi sub controlul total al partidului unic, mai bine zis al Centrului de la Kremlin. Ele trebuie să îndeplinească orbeşte ordinele, să promoveze politica partidului unic, să capaciteze energiile populaţiei spre diverse alte sectoare, pentru a restrânge riscul apariţiei unor nemulţumiri sau răzvrătiri…” În sistemele totalitare, ele se aflau şi se află încă şi astăzi, în numeroase zone ale globului, numai în slujba partidului unic, acţionând, subtil sau chiar făţiş, împotriva intereselor legitime ale cetăţenilor.

„Sindicatele sunt şcoala comunismului” declarau de la tribune liderii sindicali, avântându-se cu pieptul dezgolit la comanda partidului. În acelaşi mod procedează actualul preşedinte al CNSM O. Budza. Prezintându-se pompos drept reprezentant al celor peste 400000 de membri ai sindicatelor din Moldova, uitând că peste 92% din aceeaşi membri ai sindicatelor sunt împotriva desemnării lui Plahotniuc în funcţia de prim ministru, acest funcţionar a compromis serios înseşi statutul sindicatelor. Chiar mie ruşine de pasul colegului de institut, domnia sa absolvind Politehnica cu un an înaintea mea. Întotdeauna am tins să cred că inginerii, de regulă, sunt cu capul pe umeri, sunt realişti şi nu sunt ghidaţi de emoţii, ştiu că nu tot ce zboară se mănâncă. Se vede că prea lunga perioadă de aflare în funcţii sindicaliste (în total peste 33 de ani, inclusiv peste 25 de ani în funcţii de vârf în sindicatele republicane!) l-a stricat, ia deformat percepţia de rol al sindicaliştilor, în special, într-o societate aflată în tranziţie. Cunoaştem cazuri din alte părţi ale lumii şi din alte timpuri când sindicatele încăpeau pe mâinile aşa numitei mafii organizate (de ex., în SUA, Italia).

Mă bucură, deci, poziţia în acest caz a preşedintelui Sindicatului Educaţiei şi Ştiinţei dl Dumintru Ivanov. Mă bucură, de asemenea, şi poziţia fără dubii a preşedintelui Sindicatului Universităţii Tehnice a Moldovei dr.conf.univ. Ion Pocaznoi, care a declarat deschis desolidarizarea de declaraţia comitetului confederal al CNSM. Acest sindicat, care este cel mai mare numărând peste 120000 de membri, trebuie să se gândească asupra aflării mai departe într-o confederaţie, care are cu totul alte interese, care nu le apără drepturile. Este ramura cu cele mai stringente probleme, printre care unele dintre cele mai mici salarii. Conform unei decizii recente a Ministerului Educaţiei un profesor universitar, doctor habilitat va avea un salariu de 3710 lei după „majorarea” de la 01.09.2015, atunci când salariul mediu pe Republică a depăşit 5000 de lei. Acesta este groparul intelectualităţii, dar şi al societăţii în general (o societate fără intelectuali este ca o turmă), tinerii cu diplome căutându-şi alte domenii sau ţări pentru a putea întreţine tinerele familii. De menţionat că în perioada interbelică preotul, învăţătorul, primarul şi jandarmul (reprezentanţi ai celor patru stâlpi ai unei societăţi) erau cei mai stimaţi, după care veneau gospodarii satului. Ceva e tare putred în Danemarca noastră.

În aceeaşi declaraţie a Consiliului General al CNSM din 18.12.2015 (nu a Comitetului Confederal din 23.12.2015) sindicaliștii declară cu fermitate că “…vor organiza acţiuni de protest ale salariaţilor pe întreg teritoriul ţării, în cazul în care forţele politice nu vor asigura stabilitatea social-economică din ţară, nu vor întreprinde măsuri pentru depăşirea actualei crize şi ridicarea nivelului de trai al populaţiei”. Absolut de acord cu această declaraţie, pe care o subsemnez fără rezerve. Să ieşim, cu toţii stimaţi sindicalişti, stimaţi nesindicalişti, stimată tânără generaţie, pe data de 4 ianuarie, când se preconizează votarea în parlament a guvernului Sturza. Să fim sute de mii în preajma parlamentului. Să votăm guvernul Sturza în Piaţa Marii Adunări Naţionale, cum am mai făcut în anii 90’.

Momentul este unul crucial pentru a rămâne indiferenţi.

Valeriu Dulgheru