Cuvânt și iubire

„Ne vom întoarce neapărat,/Cum apele se-ntorc din nori
Sau cum se-ntoarce, tremurat,/ Pierdutul cântec, pe viori”.

(Radu Gyr: Ne vom întoarce într-o zi)

Mi-am mai pus această întrebare şi v-o pun şi dumneavoastră: totuşi unde au fost cei peste 200000 de basarabeni – cetăţeni români cu acte în regulă pe 1 decembrie? La cele 4 manifestaţii (care în mod normal ar fi trebuit să fie una şi bună!) dedicate Marii sărbători a tuturor românilor să fi fost în total vre-o două mii, luând în consideraţie şi faptul că unii dintre cei cu profund simţ românesc au participat cel puţin la trei din ele, de asemenea, o parte cu profund simţ românesc dar fără acte în regulă (fără cetăţenie română). Printr-o astfel de prestaţie slabă cum să-i impunem pe alogeni să ne respecte? Apelativul de unionist a devenit în limbajul majorităţii alogenilor sinonim cu terorist. Vă mai amintiţi cum în anii 90, când avântul mişcării de eliberare naţională atinsese cele mai mari înălţimi, cozile de topor nu-şi permiteau ceea ce îşi permit astăzi. Cauza tuturor belelelor, care au venit peste noi, rezidă în slăbiciunea noastră, în neunire. „Dacă am fi uniţi am fi de nebiruit” spunea marele Herodot. Ca contrabalanţă la evenimentele din 1 decembrie „independentele” posturi de televiziune de la Chişinău declarau că nu toţi basarabenii îşi doresc Unirea, prezentând un grup de vre-o 10-20 de aşa numiţi protestatari, printre care cea mai guralivă o ţaţă Maria Ivanovna răcnea în ruseşte din toţi bojocii „…Noi nu vom permite să se facă unirea fără acceptul nostru!”. Iată psihologia fratelui mai mare. Va trebui în continuare să ne cerem voie de la cei care au venit peste noapte peste noi, aducându-ne pe vârful baionetelor mizeria morală, spirituală (satanismul, trândăvia, beţia) şi materială. Dacă am fi fost cel puţin zeci de mii şi-ar mai fi permis tovarăşa un astfel de comportament?

La marşul organizat de Tinerii Moldovei mergeam alături de un bun prieten, profesor universitar la Universitatea Politehnică din Bucureşti dr.ing. Constantin Petriceanu, care venise la acest marş cu automobilul propriu tocmai de la Bucureşti, aducând cu el şi două studente basarabence. Seara după încheierea evenimentului urma să facă un drum lung înapoi la Bucureşti pentru ca a doua zi să intre la ore. Mă întreb şi Vă întreb: de ce miile de cetăţeni români din Chişinău cu acte în regulă au stat pe la casele lor sau, poate şi mai rău, au preferat vre-o bodegă în această zi memorabilă? Personal încă nu deţin cetăţenia română nu pentru că nu aşi vrea să o am ci mai mult din cauza că procedura este lungă şi, uneori, umilitoare. Cu atât mai mult că basarabenilor cu părinţii cetăţeni ai României până la 1940 în mod normal ar trebui să li se restabilească cetăţenia în mod automat la dorinţa lor în baza unei simple cereri. În Constituţia României sunt stipulate condiţiile în care un cetăţean poate pierde cetăţenia României: în caz de acţiuni întreprinse împotriva statului şi la dorinţă proprie. Părinţii mei (dar şi a tuturor românilor basarabeni născuţi după 1940) nu au comis acţiuni împotriva statului român şi nici nu au scris cerere de refuz la cetăţenia română. Ei în mod abuziv peste noapte au fost transformaţi în cetăţeni sovietici. În situaţie similară s-au aflat fraţii noştri din Transilvania care tot în 1940 peste noapte au devenit cetăţeni ai Ungariei, fiind ocupaţi de Ungaria. Ei bine, în cazul lor nedreptatea a fost reparată, de ce însă în cazul nostru această nedreptate mai persistă?

Revenind la problemă găsesc o explicaţie la faptul prezenţei slabe (foarte slabe!) a spiritului românesc la Chişinău pe 1 decembrie. Este o problemă de spiritualitate şi moralitate. Nu sunt sigur că mulţi din cei care au obţinut cetăţenie română sunt români şi în suflet. Unii au făcut-o din interes (precum se destăinuia o coadă de topor – istoricul Tabără că fiică-sa a obţinut cetăţenia română pentru a se deplasa uşor în spaţiul european), alţii tot din interes pentru promovarea bussinesului specific basarabenesc. Există şi fenomenul remodelării, sovietizării sufletului românului basarabean în aceşti 50 de ani de ocupaţie sovietică, fenomenul sclavului care, eliberat fiind, nu se grăbește să plece de lângă stăpân. Încă există această problemă de eliminare a s(c)lavului din noi, românii basarabeni.

Trebuie însă luat în consideraţie faptul că precum în fizică şi în domeniul social este valabilă legea vaselor comunicante. Dacă sunt puţini axaţi pe vectorul proromânesc proeuropean atunci vor fi mai mulţi în lagărul prorusesc. La aceasta au contribuit în mare măsură şi guvernanţii aşa numiţi proeuropeni prin găinăriile lor politice şi, în special, economice.

În aceeaşi zi (întâmplător oare?) a avut loc „cel de-al 13^-lea congres” al psrm” (parcă mai ieri fătat de Kremlin dar deja e la al 13^-lea congres! Dodon a procedat precum puiul de cuc: a venit în casa vechilor socialişti, lea furat partidul, după care ia alungat din partid!) cu invitaţi de la Moscova, printre care liderul partidului „Spravedlivaya Rossia” S. Mironov. În una din confesiunile tovarăşului la postul de televiziune ACCENT TV acesta declara cu satisfacţie „Raportorii (la congres-n.n.) începeau în moldoveneşte apoi treceau la limba rusă aşa că practic nu am avut nevoie de translare”. S-a simţit omul bine ca în iubita sa Rusie fără a mai face vre-un efort intelectual legat de bariera lingvistică.

La întrebarea moderatoarei ce le-ar propune moldovenilor referitor la unirea cu România tov. Mironov, mare cunoscător al istoriei Moldovei, a spus literalmente următoarele: „Moldova a existat mai multe secole independentă. De ce ar trebui să piardă acum această independenţă…Cât priveşte rezolvarea problemei transnistrene cea mai bună soluţie, declarată la Congresul socialiştilor, este federalizarea Republicii”. Nu este o teză nouă. Procesul a fost pornit încă în anii 90 de cunoscutul şovin Lukianov, preşedinte al Sovietului Suprem al URSS care, drept pedeapsă pentru aspiraţia RSSM de atunci de a deveni independentă, a format pe teritoriul ei tocmai „două republici” (Transnistria şi Găgăuzia). Acum drept pedeapsă pentru aspiraţiile proeuropene ale Republicii Moldova îi bagă pe gât federalizarea, proiect elaborat în laboratoarele Kremlinului. Prima încercare de implementare a acestui proiect de către Putin a fost în a. 2003 prin cunoscutul Plan Kozak. Recunosc, şi eu sunt pentru federalizare, dar într-o altă formă – Uniunea Statală „România-Republica Moldova”.

Cât priveşte cunoştinţele tov. Mironov în istoria acestui colţ de ţară aflat în calea tuturor intereselor lasă mult de dorit pentru un politician de talia lui. Într-adevăr, mai multe secole de independenţă a avut principatul Moldova dar a refuzat la acest statut în 1859, formând uniunea statală România (ar fi făcut această unire mai înainte dacă nu ar fi dat turcii peste noi, primele încercări fiind ale lui Mihai Viteazul, Ioan Vodă cel Cumplit ş.a.), precum cele 6 knezate ruşeşti au renunţat la independenţa lor creând statul rus. Iată că ce ceea ce a fost bine pentru ei (dar şi pentru nemţi, italieni) nu poate fi aplicat şi în cazul nostru. Spre atenţia acestui „prieten rus” această aşchie de ţară numită impropriu de ruşi Basarabia (ca să pară altceva decât o parte a Moldovei) ruptă samavolnic de către Rusia de la trupul statului independent Moldova! nu a fost niciodată independentă. În perioada de ocupaţie ţaristă 1812-1918 Basarabia devenise o simplă gubernie a Imperiului Rus. După căderea Imperiului Rus în 1917 Basarabia devenise independentă doar pentru câteva luni. Văzând însă pericolele majore, care veneau din partea Rusiei şi Ucrainei bolşevizate, marii înaintaşi au promovat şi realizat unica cale de supravieţuire pentru acea perioadă – Unirea cu Patria mamă. Astfel pe o perioadă de 22 de ani această aşchie de popor român a fost salvată de urgiile războiului civil din Rusia, de cumplita foamete din a. 1931-1933, care numai în Ucraina (inclusiv Transnistria) a sacrificat între 7-8 mln de oameni (cumplitul Holodomor!), adusă pe capul nostru mai târziu (1946-1947), de colectivizarea forţată (adusă mai târziu!), de deznaţionalizarea forţată (adusă mai târziu). Poate a devenit mai independentă această aşchie de popor după 1940, când pe capul nostru a fost adusă pe vârful baionetelor ciuma roşie sovietică, când în primele guverne nu se afla nici un basarabean (atât de independentă era această creatură a sovietelor – r.s.s.m.)? Poate mai independenţi am devenit după declararea independenţei în a. 1991? Aceeași Rusie, acum mare promotoare a independenţei Republicii Moldova, a început războiul împotriva ei chiar în ziua când era recunoscută ca stat independent de ONU (2 martie 1992!). Aceeaşi Rusie drept mărturie de „recunoaştere a independenţei Republicii Moldova” ţine de peste 25 de ani trupe ruseşti pe teritoriul Republicii Moldova. Acelaşi Mironov ne ameninţă că Rusia nu va permite aderarea Republicii Moldova şi Ucrainei la NATO, sfătuindu-ne să fim neutri! (bun soi de neutralitate cu trupe ruseşti (nu americane!) pe teritoriul Republicii Moldova, cu sfetnici ruşi la Chişinău sau lachei locali care pleacă săptămânal la Moscova după ordine). Astfel de sovetnici ruşi nu şi-ar permite a da sfaturi atât de lejer dacă am fi mai puternici, mai uniţi. Balticii, fiind uniţi, iau pus la respect.

Ne aflăm într-o situaţie penibilă: suntem un colţ de ţară practic neguvernat, aflat într-o profundă criză politică şi economico-financiară (cauzat în mare parte de miliardul furat). Cine doreşte îşi instalează corturi unde doreşte, de parcă am fi o ţară de nomazi. Este o ruşine pentru o capitală europeană ca de luni de zile pe artera principală să fluture tot soiul de cârpe, altele decât tricolorul şi evident, al Uniunii Europene, spre care aspirăm. În perioada interbelică, când şi în România erau încercări de export de revoluţie socialistă, Zelea Codreanu declarase că nu va permite ca pe străzile or. Iaşi să fluture steaguri, altele decât falnicul tricolor. Cine la noi       şi-ar asuma acest rol? Din păcate tot mai mulţi din cei cu verticalitate, cu suflet românesc, din cei care au trezit flacăra românismului, care părea să se fi stins complet, pleacă unul câte unul. „Ai fost şi mic, / Ai fost şi mare, / Ca un stejar / Ai fost de tare” scrie artistul plastic şi poetul V. Cobzac despre un român adevărat plecat dintre noi. Tot mai mult vorbim de aceste lucruri la timpul trecut. Ce facem însă la timpul prezent? Cine să urnească din loc carul „Uniunea Statală „România-Republica Moldova” dacă suntem atât de dezuniți? Totuşi rămân optimist şi sunt sigur că „Ne vom întoarce neapărat,/Cum apele se-ntorc din nori./ Sau cum se-ntoarce, tremurat,/ Pierdutul cântec, pe viori” cum a spus ceva timp în urmă Radu Gyr.

Valeriu Dulgheru

Chișinău