Camelia Cristea: Lacrimă de toamnă
Lacrimă de toamnă
Lacrima iubirii mele a înflorit mărgăritar,
Într-o lume care-i strâmbă… dragostea n-are hotar!
Dimineața-mi bate-n geam cu-n mănunchi de viorele,
Pleoapele zidesc lumina chiar de-s vremurile grele!
La amiaz când cerul plânge obosit de întâmplare,
Un bujor îmi ține calea să-mi aducă alinare!
Curcubeul crește-n zare în culori multicolore,
Cerul tot e-un șevalet zugrăvit cu multe role.
Seara-și scutură cortina, stele privesc în lac,
Visele îmi stau aproape vor să-mi facă iar pe plac
Ascult inima cum cântă o vioară-și poartă struna
Răvășită și uimită mi-a intrat pe geam și luna.
Din a caselor căciulă, fumegă un horn păreri
A rămas în urma ziua… vorbim astăzi despre ieri.
Rugăciunea-și poartă pașii înainte de culcare
Chiar în brațele icoanei, lângă inimioara Mamei!
Ochii caselor se-nchid, le-a cuprins pe toate somnul,
Cu o mână nevăzută le învelește însuși Domnul!
Noaptea-și trage pelerina peste lume și veghează
Până cântă-n zori cocoșul și un prunc ușor ofteaza…
Bruma a căzut pe frunze, dă de veste că e Toamnă,
Vremea trece dar și vine tot la braț cu câte-o Doamnă…
Camelia CRISTEA
