Cuvânt și iubire

6. 04. 82. Mahavir Jayanti.
Spre orbire. Mama fetei răpite de socri și bătrânul virgin îmi arată calea spre mine, pipăindu-mă – că ard, că e altceva, că discutăm mai târziu. Țip la ei că sunt străin. Stau în sarwanga. Revin. Soția mea e calmă grație poziției stelelor. “La ce să lucreze” – către blonda din smeu – scandal “ești măritată prost”, “nu mă reprezinți”, iar în gând: “degeaba te-ai născut și ai crescut în capitală, ai nervi de pădure”.
Ori cam așa, cu cerebel de ardei, în delir, vreo oră, poate mai mult. Țipăt de străin. Balaurul, premiu. Fantezia unui prinț proteic îmi aureolează oricum nevasta și n-am decât să mă simt un frate călugăr întru ea când, hinduist, în capul meu, bârfa o ardhanarisvarizează și pe partea căderilor mele personal mortale.
Fără amenințări, doar a trecut o vreme. Mahavir înfurtunat – natura în microsinucidere îi contrazice pe jainii nuzi din marțea cu străzi pustii și seara stormite. Delhi.

7. 04. 82. Delhi.

Adoram porțelanul din mâinile copiilor de fum. Le adresam soarele și ei îl întorceau în glasuri. Turiștii îl îmbrățișau pe Ganesh, povestindu-și preferințele religioase. O călătoare din Nantes nu știe unde se află Seez, în Midi? Ieri, Nana: dacă e așa de greu (de dactilografiat cartea lui Nansi), de ce te-ai mai apucat?
S., îți trimit de un film mare, scris acum zece ani de Nansi, într-o doară. Ca o presimțire, căci ochiul blestemat al Prințului există la fel de distrugător la Șiva. Pe urmă, Sita este aici biata femeie răpită pentru frumuseța și curăția ei de (smeul) Ravana. Bombă e balaurul cel bun, simbolul Bhutanului, care o agreează acum pe Nansi.
Pe dosul totalitarismului ar fi la modă de tot și, aici, nerusește. Ce-ar mai lipsi ar fi să-l joace Orson Wells pe Spiritul Pământului. Neapărat pune-l în circulație, măcar pentru televiziune, și spune-ne orice-a ieșit.
Dactilografiind „Prințul cel Trist”, conducând examene, luând leapșa căldurii care s-a lăsat, s-ar zice că am uitat comanda. Nu. Pe puști îl cheamă Patric. Mă scald în cărți sociale și juridice americane. Îl scriu zilele astea, mi-am găsit eroul prin Delhi, ca și-n Polkland, la modă. Veritabili patricieni. Să știi că, la zece ani, eram într-un tribunal, la divorțul părinților mei.
Ia nu te mai lăuda cu America și filmangiii ei. Zilele astea am simțit că ne mănâncă Australia, sau România. Vouă vă e ușor să ne vedeți în India bine merci. Sictir, frate-meu, crăpăm fără urmă și la sigur. Uneori ne înfuriem sinucigaș între noi și nu știm ce capitol de nebunie o fi, dar nici nu ne mai facem bine, cu trei luni de iad în față. De-aia am ajuns să mă consolez scriind jurnalul unui soț înșelat (în numele lui Dumnezeu tatăl). Dacă ai ști ce frică mi-e să nu mă fută indiencele.
Neavând partea cu afacerile, îți dau adresa unei blonde născută și crescută în Kiev, măritată la 20 de ani în București, cu un diplomat, care a lăsat-o în 64, la schimbarea macazului (în aparență). Se află de cinci ani aici, rezidentă permanentă, cu o companie de artizanat textil, export-import. M-a întrebat dacă știu pe cineva interesat, în stil mare.
Patric – „Blue Point”, dar și „Ziua Măiestrei” le putem tipări aici, sub semnătura amândorura. Să începem cu Patric, vreo 30-50 pagini, o cărțulie în 500 ex. – una cinci sute sorineți only, inclusiv expedierea cu vaporul a o sută-două ex. Trei scenarii, o carte de peste o sută pagini, about 500 ori mai mult. Mi-a trimis cineva prin cec, de acolo, treizeci – Chartered Bank, New Delhi, foarte simplu. Vezi că îți dedic romanul, să-l faci film (Parinior). Îl primești în vreo lună, după ce, mai înainte, vei avea poemele – Ardhanarisvara (în traducere: jumătate femeie, jumătate dumnezeu).
Trebuie să lucrez, scuză-mă. Ce păcat că nu poți veni mai devreme de un an jumate, noi nefiind siguri că rezistăm atâta. E o golgotă de nepovestit în scrisori. A, sunt publicitat insistent în România. Mă dorește Suzana, ah.
O poezie în sanscrită pentru România, de URT. Nase își sărbătorește 70, dorindu-ne și pe noi. Cald. Îmi spui, 7 e ziua ta. Eu zic, da, Ganesh. Apoi „La Geante”, în Baudelaire. Vine seara. Prințul, trimis în Los A. Întâlnit Satya, vrea în România. Mâine-seară, totul tipo-gata. Nana îmi vorbește de Mahavir (sadhu). Insistă pentru un coconot.

chiar cu adevărat de adoram
porțelanul din mâinile
copiilor de fum
sub luna plină
mă sting
neporțelan
și toată ziua numai adorare
o miercuri
abia îmi învie reortodox
statuia catolică
în Chhatra

zilele astea numai o zi nici una
e noapte Asie Sud auscultație
mi-a trecut mirarea și poeții locului
mi-o înapoiază în sunete necunoscute
de demult ori de prea devreme întru nicicând
desenatul nu înotul nu ruptul florilor
albastru brahmanic până la Mathura
lecțiile de închinăciune după refuzul iertăciunii
puțin înainte de miezul nopții nicio grădină

8.04. 82. Delhi

Stimate Domnule Profesor Vidyasagar Dayal,

Ne-ați adus o mare bucurie, mie și familiei mele, scriindu-ne în românește. Primisem o scrisoare și de la d-l prof. Suraj Singh, în engleză. Tot în românește, însă, ne scrie d-na Amita Bhose. Apoi, o d-nă prof. de sanscrită, vecină cu noi aici, scrie chiar versuri în limba lui Eminescu.

Tocmai s-au încheiat examenele, așa că am mai conversat în această limbă cu studenții. Unul a obținut, la două probe, punctajul maxim, ca un semn că româna nu e grea pentru vorbitorii de limbi indiene.

Vedeți Dv., noi am venit, prima oară, pentru doi ani, în 1977, apoi, din nou, în ianuarie 1981, în principiu, pentru încă patru ani. Copilul nostru avea patru ani, la venire, acum are aproape nouă – cea mai mare parte a copilăriei și-a trăit-o în India. E o indiancă. Vorbește hindi și engleză. Sufletul îi vibrează la spiritul sfintei Dv. patrii. La fel și noi, chiar dacă mai bătrâni, mai îndărătnici.

Desigur, trebuie să ne vedem, spre a ne mărturisi revelațiile. Vă mulțumim pentru invitație, în Hyderabad. Ne gândim, poate, în octombrie viitor, acum, căldura oprindu-ne aici în nord.

Dicționarul Dv. e un monument unic. Biblioteca Dept. M.E.L., în care predau, deține circa 20 de exemplare din toată seria. Lucrăm, la clasă, cu el. Din păcate, studenții urmează un part-time course, cam facultativ, și nu facem traduceri și cercetare propriu-zise. Sunt și excepții fericite.

Poate ați aflat vestea tristă a încetării din viață a Dr. Sergiu Al-George. El a fost în octombrie-noiembrie 1981 în India. A plecat de aici spre București în 4 noiembrie și a murit vorbind la telefon în 11 noiembrie – stop cardiac.

Am vorbit mult despre Dv. Vă stima nespus de mult și își amintea vizita la Dv., în Hyderabad. D-na Al-George ne-a scris că „Secolul 20” lucrează la un număr special dedicat memoriei lui Salg. Vă rugăm mult, faceți efortul și trimiteți-i câteva rânduri (sau pagini) în română (sau engleză) despre vizita lui S. AL. G. La Dv. Ar consola-o și, eventual, le-ar împărtăși și publicului.

Vă trimit în câteva zile o carte literară a mea, în engleză, hindi și sanskrită.

Cu mult respect și admirație, Vă urăm Dv. și familiei Dv. sănătate, împlinirea tuturor dorințelor!

9. 04. 82. Delhi.

Tăică-meu mă numește, în scrisoarea primită azi, terorist hidos – pentru că o revistă literară mi-a publicat poza cu barbă (o tăiasem). A reține mustața ar fi răul mai mic? Întru nerecunoaștere, dar și nerecunoștință, a mea, iar din parte-i, o pledoarie contra soției mele, aflată acum cu copila în târg. Încât, de câteva minute, mi-am tăiat și mustața de peste un an. O să iasă scandal.

10. 04. 82. Delhi.

Ea, Nana, că să luăm și o nucă de cocos. Eu nu, ea da. Asta e ca un cap de om pletos, dar mai tare ca un cap de b. Sparge-o dacă poți. Disperare. Ajutor de la vecini. Nuca are înăuntru apă – mă gândeam la vreo bere – vreo juma de kil. Și o căptușeală rotundă, albă, groasă de un cm, de miez. Mamă, ce-i place. Nu și lui Nansi, mie da.

Vă anunț în secret că-mi voi tăia mustața – va crește la loc. Fac 38 în 12. S-a dus tinerețea. Dar Nana face-n iunie de-abia 9. Pribegiți aici, am dorit de vârstele străvechi ale sărbătorilor noastre, îndeosebi de iarnă.

Ne-a prins de pe urmă, apoi, seriosul. Sobrietatea e plictisitoare, dar, vorba matale, internaționalmente obligatorie. Măcar în universități, când și când, științific, mă bătea gândul unei catedre de umor. Să râzi, ce știință, dar să surâzi!

Când primești rândurile astea, dragă tată, răspunde-mi ca de ziua mea. Unde sunt ele țuicile-alea, de care ziceam că nu mi-e dor, mămico? Și vinul din damigene, dragă mamaie? Căci, Viorico, am ajuns să beau ca tine: nimic.

Am mai vorbit despre tata-mare Mărin, neamurile mamei-mari Gherghina, unchii și fratele matale. Pune pe hârtie, cât îți aduci aminte și poți deduce, arborele nostru genealogic de țărani. Nu te întrb pentru vreo glorie și pentru a face caz, însă dacă India te îndeamnă și te învață ceva, este despre sine: cine ești?

Cum matale ești foarte organizat în redactare, scrisoarea aceea îmi va da un autentic sentiment de cunoaștere de sine românească, în India. Și e și o corespondență angajantă. Adică, probabil, cum scriu mult, tot timpul, mă voi retranșa, ca din întâmplare, pe zone mai profunde. Prima oară când am venit în India, mă atrăgea irepresibil dumnezeirea, ca poet. Acum, umanitatea. Se pare că voi face pași în educație, zăpăcit cum m-ați știut.

Pe plajă, într-o seară, să se fi retras în templu, la întâlnirea cu fantoma bărboasă, dar și destul de reîncarnată, a celui ce-i spusesem că am fost chiar eu? Nu știu niciodată cum se petrec lucrurile, de-aia le idealizez. După cum aș putea să ucid ori să mă las ucis în timp ce eu înșel.

peștera muierii manushi gahanam

genunea leagănului născător

stăm de vorbă în timp ce Shelling citește Gita

cădem de acord asupra masculinității soarelui

fără a fi natură nici întru dumnezeu

până a ne compara cu moartea albinelor

femei mai ușoare decât aripile papagalilor scăpați din colivie

frigidități în dans de pinguin britanic altfel tot condor

din trei oceane două erau ale mele pline de sirene

să ajung la ele treceam prin Taora

apoi prin Peștera Muierii la marea

cea mare

cu o singură insulă

de pornire spre oceanele mele proprii

ale lui Patric Buonaventura

Buonvento

11. 04. 82. Delhi.

Am intrat în vacanță până în 20 iulie. Vom rămâne toată vara – și ce vară, ți-am mai spus, 45 de grade – închiși în casă. În restul anului, suntem închiși în acest sat imens, olimpic, inspirator, care este campusul universității din Delhi, conectat cu multe cartiere și bazaruri ale străvechiului oraș. Negustorii sunt, pentru toate produsele, și ambulanți. Apartamentul nostru este într-un cvratal locuit de profesori foarte onorabili, cu mulți aflându-ne în termeni de amiciție.

Am observat că, de departe, ai un respect și chiar admirație pentru India, pentru filmele ei. De aici, țara e mai mult detestată de tineri drumeți din toate colțurile lumii. Și eu am excelat în bune sentimente, sincere, pentru indieni, neamestecându-mă în oficialitatea birocratică, xenofobă, cu sufletul pur, deschis, aparent copilăresc, al multelor cunoștințe pe care le avem aici.

După toate cele, a cunoaște și a iubi sufletul indian înseamnă a te adânci în drumul spre o lume – căci lumea există și-n lauda ei, nediscrminată. India mi-a apărut mai puternică în oferta de libertate pentru indivizi. Și totuși, ce paradox, aici tradițiile ucid. Căsătoriile sunt aranjate de părinții tinerilor (apoi drame, sinucideri, la ordinea zilei); barierele dintre cele patru caste, subîmpărțite la infinit, sunt de netrecut, într-adevăr (de-aia convertiri neefective la creștinism – isaia, islamism, buddhism, religii necasteiste); banul, cu divinitatea lui, Lakshmi, stă în capul vieții și zeităților.

E ușor să asiști, să țipi chiar, în fața unui spectacol social față de care infernul creștin e o idilică fantezie (aici e iadul, am auzit pe un lucrător la ambasadă, prima oară, cu mașina, prin oraș). Și mai greu să te identifici, să trăiești autentic într-o lume atât de diferită, inegală. Și totuși, emanând, vii, forțe, credințe, maniere milenare.

Sigur, în lume nu se poate fără Asia. La fel, în sufletul omului. Uită-te la țigani, care au plecat cândva din unele regiuni indiene. Indienilor, celor mai mulți, nu le e rușine, dimpotrivă, să-i considere frații lor. Sunt frați și frați, aici mai mulți și de mai multe feluri. Dar te reconfortează o toleranță la scara unui continent, câtă vreme, cea mai greu de atins, a individului, ți se vede pusă la încercare.

Aș fi vrut să-ți dau exemple, întâmplări din viața asta de aici, din viața indiană. Căci ne-am indianizat, sperăm, în bine. Am făcut o plimbare cu Nana azi, ea având o șapcă pe care scria „V.I.P.”, Very Important Person, Persoană foarte importantă. Zice: boul ăla a citit și el ce scrie pe șapca mea. Știi că aici vacile sunt sfinte, merg nestingherite pe străzi (uneori, neocrotite real) – ca să traversezi, iei o vacă într-o parte, alta în partea cealaltă.

E vremea fătatului. Ce fascinanți sunt vițeii, ținuți în brațe de copii, odată cu pământul, în sunetul muzicii de templu și de film. Na, că apăru bulgarul, mă întreabă nu știu ce. Iar mâine facem sindrofie, a doua oară de când am venit. Am cumpărat bere, am comandat înghețată, lucruri de ronțăit. Îmi serbează familia, cu profesorimea din jur, 38-ul. Probabil nu închei niciodată scrisoarea mea.

12 aprilie 1982, Delhi

ce mai ai ce nu mai ai

ce mai ai cu mine Dumnezeule

când vom uita unii de alții

la fel

la fel cum am uitat de tine

și tu de noi

în timp ce amintirea se îndesește

ce întuneric în viață

ce amintiri ce întuneric

de amintiri ce mai ai

Magdalena a murit Hristos

Hristos a înviat

iertare idolilor ce te rod

anume

zburătăcindu-te din coada de pian

dansând

în Arya

Beteilles, Shivaramayas, Keynas, Urmila, Margaret (N.N., pe zi). Paște papistaș. Ziua mea în India. Cadouri. 38 de lumânări aprinse-stinse, prima oară în viață. Mulți ani trăiască, în română și în poloneză. De ce și polonezul și ungurul își aduc aminte, aici, că au sânge românesc? Nana are patriotism de mine. Am intrat în ziua de naștere parolată de copilul meu.

13. 04. 82. D.

Pe jos, Sanskrit Sansthan. R. K. Sharma, în Mexic. Secretarul lui, Vinod, nu mă recunoaște fără barbă. Ei n-au aflat de moartea lui Salg și l-au numit vicepreședinte al asociației lor internaționale. Obțin cartea-listă a delegaților conferinței mondiale – a 5-a – din toamna trecută, de la Varanasi, printre care se află Sergiu.

Moartea lui va afecta, probabil, mai mult decât acasă, comunitatea internațională sanscrită. Și n-a vacantat pentru România un loc în ea. Deși mă gândesc să campaniez pentru Traian Costa ori pentru Theban. Se va crede că-mi doresc eu însumi un bilet de intrare. Nu. Nu sunt și, mai ales, nu vreau să fiu un sanscritolog aprofundând spre moarte ca Sergiu. Îmi rămân zările poetului, de unde n-am decât să fiu vânat în fel și chip de atmosferele coagula(n)te.

Mi se întâmplă, duminica viitoare, să vorbesc în Arya Samaj. Reînvierea hinduismului nu e problema mea. Dar nici în creștinism n-am fost de partea Arhanghelului. Comunicabilitatea religioasă încă inspiră. Creștina care ne ajută a fost dată afară, de paște, de bărbatul ei băut, iar a doua zi, patronul ei hindus a dat-o afară cu toată familia.

18.04.82

Paște indian. La 4 pm, în templul Aryei Samaj, din Shakti Nagar, așteptat, în lotus, de oamenii casei, plus swami Vidyananda, un sanyasin. Acesta crede pe Jati, care crezuse pe D. S. Kotari că Rigveda nu e un tratat de religie, ci de fizică. Soră religiei, filosofia e soră și cu religia. Câinele din brațele unei femei frumoase, în mașină, ar fi avut o existență anterioară mai nepăcătoasă ca leprosul.

Careva dorea să audă, doar, românește:

Hristos a înviat din morți

Cu moartea pre moarte călcând

Și celor din mormânturi

Viață dăruindu-le

Templul reverbera delicat sunete pe care nu le mai inhibam. Toată fervoarea mărturisită, chiar și întru Dayananda, săptămâna asta, se rezolva într-o ecuație creștino-hindusă nemisionară, cu dor românesc în vastitatea vedică. Sergiu Al-George, Vasile Văduva, părinții duși și-au făcut drumul sufletului, din mormântul lor, prin Shakti Nagar.

Am conversat vreun ceas și jumătate, apoi, mantrele focului, întâi împreună cu cinci-șase bătrâni, vedete vedice. Apoi cu tineri, mai necântăreți, hrănind focul. Eu, cu mâna închisă, cu dosul palmei înainte, sunt sfătuit ferm să deschid palma și să ofer din față, cer la cer, grăunțele. Recitând într-una, revenind la Gayatri, lăsându-ne în specială revărsare de shanti. Trecuseră trei ore, petrecute acolo, în templu.

Ardhanarisvara. Ore de dedicație scrise pe carte, vreo 50. Mai mult: Hristos a înviat din India – cu dor din India – with high respect and admiration – to my brother unto Ardhawalaharia (Vinod)… Plicuri: Romulus Vulcănescu, S. Tăbăraș, D. Al-George, S. Bhan Singh, A. Amrung, S. K. Das, I. Iuga, V. Seth, N. Zberea, Bob & Rose, R. Mathur, P. Hook, M. Eliade, I. Andreiță, S. Stratilat, Liviu Ciulei, M. Șora, C. Mateescu, T. Geoabă, Noana, I. Anca, G. Alexe, Rosa del C. Urmează: Karan Singh, M. R. Anand, D.S. Deshpande, O. N. Sharma, R. Creeley, Em. Bratu, E. Becescu, J. Leblan, Hendrik de Y., G. Bach, L. Pirracini, G. Bryant, I. Chaudhuri, Nagendra, K. Srinivas, A. Sabbattini.

Respected Mrs. President Amrung, Thank you for your letter and poem. I propose for advisory board, prof. Satya Vrat Shastry, Dean, Arts Faculty, Delhi University, India. He wrote many books in Sanskrit, one on Thailand, being translated into Thay by the Princess of Thailand, Sirindhorn, his former student.

19. 04. 82, Delhi.

îmi dau drumul neasigurat pe o zăpadă înghițită de monștri

mi-e groază de a-i hrăni și a mă transforma în ei

mai încins rugul ce alți maniaci mi-l tot coc mai încins de suflarea mea

toată lumea se dă mormânt și ți se oferă cu bunătate din ascunzime

scufundat în amintiri dădace dragon pe popor dedesubt de Pacific

Un grup de tineri, la intrarea spre Tagore Hall, se distrau, ca de obicei, la spectacolele gratuite ale străzii. Între ei și mine vedeam, ridicându-se și coborând, un T imens, cățea de măturat cimentul universitar. Doi cai roșii, de talie mijlocie, se urmau în direcția mea, cel dinspre teist fiind ținta loviturilor t-ului său, ca balanța unei sonde de petrol.

Trecusem de cai și poate voioșia tinerilor m-a făcut să mă întorc, cu privirile lor, să revăd cuplul cailor, astfel, mânat ori alungat. Calul bătut avea gesturi disperate, îndărătnice, păstrându-și mereu aceeași distanță, cât să atingă iapa din față. Dedesubtul burții, falusul erect i se împleticea fără control și speranță, în timp ce sacadările t-ului se isterizau asupra lui.

Iapa însăși se ținea dinainte, automatic, nebătută, așteptând ceea ce fala calului semnaliza înspăimântată. Cai nu se mai vedeau, eclipsați de zid. Doar t-ul, tot mai iuțit asupra înfirbântatului armăsar. Tinerii rămăseseră în același unghi și nu se deplasaseră cât să privească ce se va întâmpla în continuare.

Văzusem cândva un armăsar alb, de două ori mai mare decât micuța pereche sângerie, luându-și zborul de lebădă asupra iepelor la cișmeaua Virginiei, din satul nostru. Apoi, în Bărăgan, calul care căra căruța de apă, pe când ședea, în ochii noștri de studenți și studente la porumb, își exhiba netulburat fala, și noi care beam apă, care mâncam…

Sublimă sexualitate, dar vrăbiile, porumbeii, până și veverițele mă contraziseseră în act. Pisicile și câinii se descurcă mai ușor decât caii, mai greu decât ființele mici? Insectele sunt ucise nu pentru păcate din actuala viață, dar pe când vor fi fost cai roșii în curtea Tutorial Building-ului Tagore.

20. 04. 82. Delhi.

Joi, la 12, la Shastri Bhavan, cu K. W, o drăguță sus. Alții, în ședințe. Alții vor trece pe la noi – le-am spus să și cumpere cartea. Vatsyayan, Parthasarathi – highlight-urile mele săptămâna asta? Vedem. Mă duc să cumpăr plicuri în Kamla. Faza a doua de poștă e azi, apropiindu-mă de final.

Vizită în Ansari Road, la Oxford University Press. R. Parthasathi mă așteaptă. Arată ca un adevărat poet și gândește exact, oarecum fără aceeași capacitate a figurii de se lumina. Gândește, deci, în scris, tragic, vorbește practic, informat. Chiar despre București, cu deosebirea că Praga are catedră de tamilă, face, într-un cuvânt, dovada intelectualismului indian.

Subiectele s-au îndesit, după ce Enescu (ori Ionescu?) i se pare cel mai cunoscut român. Numele lui Eminescu, i-am spus, e o academie. Aproape că se imagina, îmi închipuiam eu, predând tamilă la Iași. Lingvismul poeților e universalizant până la muțenia renăscătoare.

Alok Rajachondhuri se interesa cât rămânem exact în India, având nevoie de serviciile grafice ale lui Nansi. Câte exemplare din cartea mea am de pus în vânzare, că el se va gândi. Dacă vreau un ceai. Tocmai m-am întâlnit cu un poet. Femeile mironosițe, și ele, într-o atmosferă poate reminiscent europeană, presimțit panhindusă.

N-am decât să cred că, pentru un timp, Ardhanarisvara îmi va da iluzia tradițională de care toți avem nevoie. Lapte fiert. Nana, în rol de husband. Ospăț cu mango. Hristos a înviat! OUP, ca un noroc de rezonabilitate. Papagalul Jean cârâie mai ales la vocea lui Nansi, pupăcioasă, și la scârțâitul ușii frigiderului.

21. 04. 82. Delhi.

Primit trei pachete de cărți – istoria teatrului, opere de Eftimiu, Minulescu, Panait Istrati… Noi: Etnogeneza românilor de I. I. Russu, The Personality of Romanian Literature de C. Ciopraga, cel puțin două cărți semantico-semiotice. Ce om de aur dacic, I.I. Russu. Cărțile și scrisorile, ce intimații.

Uneori, holismul ține de cald și de răcoare, împotriva iluziei morții. Alteori, noi părem, dintr-o subită rezonabilitate, fără învățul manigomiei, înfrânt de bună voie, dincolo de push-ul depresiunii. Media e o pierdere anunțată invers, ori pași adevărați, deziși la o adică, în numele parcă al dușmanilor. Nu e nimic de făcut, orice făcut e gata desfăcut prin voia condiției de toată ziua și noaptea.

Bucuriile scârțâie cobitor, dar răceala creștină și ea ne mișcă în direcții-surpriză. O licențiere continuă, codul mamă – toți le avem moarte. Dar există o mamă care este moartea însăși. A celor ce încă n-au murit, dar simt că nu mai sunt lăsați să trăiască. Din pandaliile acelei mame pe care și fiii sunt deodată de înțeles că o părăsesc. E o mistică inversă pentru multe feluri de individualități. Nu familiaritatea cu cumplita mamă, cât mărturisirea filicidului de nemaisuportat și mereu mai înnebunitor.

Lucruri despre viața noastră în India putem spune mai mult în scrisori. Nouă înșine ni le tăcem. De ce? În scrisori, descriem relația noastră cu noi și cu ei de departe, încercând o familiarizare a lor – spre a ne elibera pe noi? – cu ambientul nostru crezut de ei special, exotic. Ei nu ne răspund altfel. Ceea ce ne ocolim, de predilecție, sunt revoltele. Domolite la simpla aplecare la gândul unei scrisori. Ce convenție discretă…

Deci indiscrețiile ni le rostim într-un context multiplu cenzurat, în etaje paralele intimității. Într-adevăr, intimitatea unui străin e o ficțiune ce nici nu se mai poate scrie, probabil nici gândi. Cât despre o eventuală străinătate a intimității, atunci parcă te-ai afla singur în nimic. Bogat în impulsuri de stingere și gust al stării pe loc imposibile.

Nu e, nu poate fi o călătorie, de aceea trebuie numită călătoria prin excelență. Păcatele se vaporizează. Conștiința se neagă. Pe urmă, vin contradicțiile ce fuseseră ale predestinării, îmblânzite de un dumnezeu concluziv, împăciuitor. Rare încurajări, din hazard, din ritualuri și mit.

Nu există ceva așteptat de o viață până se petrece, iar odată întâmplat, altă aranjare a lumii își face jocul. Cum să-ți ții cumpătul într-o lume în care n-ai nevoie de el, te împiedici în stufurile lui. Psihologiile se sfărâmă în sufletul cosmic. Dacă moartea își pierde din importanță, probabil alte momente, nu nașterea, se intensifică.

Greutatea lui Dumnezeu se suportă pe o plută atât de pestriță, mahapsihologică. Sufletul tău e trist tot timpul, cum tot timpul și tu ești în alt și alt avatar. Coincidența perpetuă a nașterii și morții îți spulberă dorurile de alte tristeți și senzații. Te lași în contemplația umbritoare a propriei ființe, în culorile ritualizate muzical ale sărbătorilor.

Nu am serbat paștele cu ouă roșii. Ceva s-a prăvălit, dinspre o bătrânețe confortată ancestral, în ce ne privește: ne simțim numai verticala înnăscută. Conversiunea ei ar canceriza tristețea, oricum omniprezentă. Ce vreau să scriu aici nu e dintr-o cronică peronală, nici dintr-o deșirare liric-speculativă.

Ca o datorie de a nu exprima inutil și, deci, frumos. Ca un ocol al ideilor mari și mici, o caligrafiere de orice din ceva fără adresă. O minus-scrisoare. Tentația e a lui Dumnezeu. Nu se poate spune. Povestea e nesfârșită, de neascultat. Iar adevărul lui aici ar fi nepregândit. Ceea ce încă n-ar fi rău, dar la ce?

Simt puținele lucruri filosofice achiziționate de-a lungul timpului apăsându-mă disproporționat de tare. Cel mai dubios, existența de restricție creștină, intim universal religioasă. Cum ni s-a învederat duminica trecută, de Înviere, combinată cu Hawan. Partea păgână, a libertății prin proverbe, prin tabu-uri, prin diferențe, încă îmi dă sentimentul represiunii.

Când ți se pare a fi avut cea mai frumoasă zi, ai existat și ai gândit cel mai puțin prin tine însuți. Te-ai nimerit în mituri exterioare. Sinele e devastant de orb, de imobil, de Shiva. Drumul acela în afară, nonsensul întregii vieți? Iluzia sensului unui drum – prin alții -, simplă combustie a energiei în de ea consumată prin delegare. Pusă pe seama faptelor bune, mereu ale altor existențe?

Existența asta, numai și numai asigurarea sinelui ei pentru rândul viitor. Chit că neamintit și, într-adevăr, la ce? Amintirea se bagă prea mult unde nu-i fierbe oala. Au puhoit țânțarii. Iar Macedon? Nici nu te poți simți scutit din bună-voia destinului fizic.

22. 04. 82. D.

Ofer lui Keshav Malik pagina de traduceri, deschisă cu el, și cartea Ardhanarisvara. Discutăm subiecte dansând pe un ring clarobsur de responsabilitate karmică. Mie părându-mi rău de Baudelaire în India, îmi spune că-n dimineața asta a citit din Baudelaire. Îi stă bine așa unui critic plastic (a dedicat un poem lui Brâncuși, mi-l va trimite).

Cu ani în urmă, un număr românesc din „Indian Literature” a fost îngrijit de fata fostului ambasador în România, Kilnani. Am precugetat unul nou. Cât despre scriptiuri proprii, pentru screen, a surâs, în fine, la faima din „Jurnalul unui soț înșelat”, „Povestiri pentru un băiat polonez”, „Patric”. I-am spus câte ceva despre cartea Nanei, ca și, mai înainte, de „Pe Gange”. Papermind, un termen pe care l-a reținut.

Primise azi o vedere din Canada, de la George Bodeuț. Exilurile le judecăm ca opere individuale, represate după un sistem unic. Îi pare fezabilă academia Eminescu și mă încurajează să discut cu sora lui, Kapila Vatsyayan, cu care am întâlnire peste o oră. Mama lor a primit, tot azi, un premiu.

El îmi oferă „26 Poems”, ultimul număr din Indian Literature și un off-print al unui eseu de el. Bem cafea, fără zahăr, cu lapte, după gustul lui. Se bea și aici. Nu așa de literar, sunt de părere. Dacă m-aș duce la Calcutta, n-aș nimeri ușor în cercuri literare, nici acolo. Corespondență? Da.

Din Sahitya Academi, la Shastri Bhavan o familiaritate. A treia vizită. A patra? Cum de nu ne-am întâlnit, îmi spune Kapila Watsyayan, dacă sunt din 77 aici? Vede cartea, îi spun de ajutor, freamătă important. Curând îi arăt scris de mână, în anticameră: „President, Kapila Watsyayan – Eminescu International Akademy”. Nu vrea, fremătând altfel. Dar mă ajută cât poate.

Știu, zic, faceți politică, dar mai ales cultură. N-am venit pentru lucruri copilărești. S-a întâlnit cu Eliade la Chicago, în toamnă. El, dacă ar fi de acord, ar fi cel mai bun președinte. O zisese înainte de a-mi fi spus eu intenția. Reține încă patru exemplare din Ardhanarisvara, pentru recenzii. Ne vom revedea. Îmi oferă trei publicații ale sale. Fosta dansatoare trăiește sanscrit. Ne despărțim în urarea ei „God bless you!”

Serile care vin, până duminică, spectacol, spre stupoarea lui Nansi. Se repetă „Bharat and Shakti”. Nana e the husband. Radha îi comentase ieri rolul: da, dar are nume de copil. Nana are alte entuziasme, după ce suferise amar de teama de a nu fi distribuită. „Dacă d-na Gauba ar fi în locul meu și eu nu i-aș da niciun rol?”

Sfântul Gheorghe, 23. 04. 82. Delhi.

Nansi, la editură. Lecturi familie. Flori, URT. Desene, Nana, Radha, Tara. Pe datorie. Nana, la spectacol. Eu, cu mini-bus-ul în Connought Place. Cu 200 în Teen Murti. Cu 58, la IIC.

Raja Rao: „Our concept on word”. Et. I. Lume multă. Kapila Watsyayan, introducere. Oratorul și-a deschis pledoaria asupra sculpturii ca spațiu și, analogic, vorbirea ca liniște, cu argumente din Paul Valery și, curând, sadhana of Shabda-Brahman- Purushasukta, tapas, moksha, mantra (vibrație a unor sunete). Crearea unui poem, articularea unei liniști (cantități) necunoscute.

Întrebări de lingvistică, filosofie. Wordsworth. Kapila W. mă invită, de departe (mă apropiasem), să spun ceva (mă introdusese deja la Raja Rao, ca unul care a scris despre Eminescu). Mă așez lângă orator și spun că m-am gândit, odată cu el, la Paul Valery și, într-adevăr, pentru prima oară în viață, am avut sentimentul măreției, forței lui Valery (în India), Mon Faust.

Valery a scris și despre dans. Dansul e reprezentabil ca liniște a muzicii, dar liniștea cum se poate reprezenta? M-am gândit și la doctrina poetului sculptor, a lui Ezra Pound. Am înțeles că shabda-brahman e cuvântul, dar liniștea? Care e actualitatea cuvântului? Raja Rao: actualitatea cuvântului e liniștea.

Și m-am retras la locul meu. Ezra Pound a mai venit apoi în discuție. Frumos, Rao a citat din Dante în italiană. Exilul-izolarea-liniștea îi păreau esențiale la Dante ori da Vinci. Cu Ardhanarisvara mea în față (i-o lăsasem), a pornit o distinsă reamintire a cuplului Shiva-Parvati, dansul tandava văzându-l ca pe o mișcare a liniștii.

politica de după înviere

mirarea bucuriei impalpabile

subțirimea intelectului înrămurat

ce mai e scăpătarea în secetă

a patrulelor de pe cer pe ploaie

ai dreptate e mult praf în India

i-am scris autorului lui un rând

de-aș avea somn și somnul de

ar avea parte de nedecapitare de

chipuri acum departe totuși nu

numai cele din Maurice Kamla Jawahar

căci n-am început să mi le amintesc

să le suprarealizez deci mă sperii

de a nu mai fi între ai mei

palpabilii nașterii nunții morții

ci printre acești frați de o altă viață

totuși singura și numai a lor în visul meu

astfel zilele repetate nopțile

departe viețile inse de insul mort lor

cronica vedeniilor acutizează văzul

plâns în tratak-ul picajului astral

topit pe speranța ocupată de câini

îi ung și-i sar să nu-i calc pe râie

strigat întru demonstrare contrastului

celui de prea departe ca de nicăieri

cu bhaii pretutindeni de aproape

ajutat de cosmopolitismul impotenței și prostituției

până seara mai consum isterie universală

mă bârfesc în ritualuri de altă credință

și mă bucur zadarnic de conștiința infernului