Gheorghe Constantin Nistoroiu: Limba noastră în grai dulce și sfânt
„Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu.”
( Iisus Hristos-Logosul dumnezeiesc)
„Limba dulce este pom al vieţii.” (Pilde 15,4)
Omul-Bărbat/Femeie, prin sufletul său a fost zidit de Dumnezeu, liber, spiritual şi nemuritor.
Modelat după fire cu minte, asemenea Tatălui-Creator, unde toată cunoştiinţa îşi are izvorul, cu cuvânt asemenea Logosului, Fiul-Creator, unde sălăşluieşte toată înţelepciunea şi cu duh asemenea Sfântului Duh-Creatorul, Dătătorul de viaţă-lumina tuturor bunătăţilor şi virtuţiilor.
Prin Întruparea Logosului dumnezeiesc în Om, în Fecioara Maria, omul devine prin Sfintele Taine, creştin. El ia Chipul lui Hristos, Care este Chipul lui Dumnezeu, iar prin înfierea Duhului ajunge fiu al lui Dumnezeu, în conlucrare cu harul, credinţa şi faptele bune.
Aşadar, iată frumuseţea Chipului Dumnezeirii: Minte, Cuvânt şi Duh, dar ca Ipostasuri, ca Persoane dumnezeieşti, absolute în Tatăl –Creator, în Fiul-Răscumpărător şi în Sfântul Duh-Sfinţitorul a toate.
Ca să ne vorbească Cuvântul despre Dumnezeu şi despre Creaţia Sa, El, S-a întrupat în Omul dac, preafrumos-Fecioara Maria.
Ca să ne vorbească frumos Sufletul despre Dumnezeu şi despre om, ne-a fost creat sublim cu chipul măreţiei divine.
Aşadar, nu poate exista minte fără cuvânt şi nici cuvânt fără duh.
Acesta este sensul creaţiei umane, iar cel al creaţiei creştin-ortodoxe este de a se desăvârşi prin acestea trei întru iubirea lui Hristos.
Când literele plâng de bucurie, ochii cuvântului se umplu de cer.
Fiecare literă în portul ei popular, majestuos se prinde în Hora marei sărbători a Cuvântului.
Când în fiecare literă se adună polenul harului, cuvântul respiră mierea duhovniciei.
Toate cuvintele Limbii noastre sfinte sunt croite din freamătul de litanii al cerului răsfrânt pe chipul frumoaselor Fecioare dace, din lacrima de azur a poetului şi cântecul din zori al rugii, din oblăduirea serafică a mamelor şi dumbrava primăverilor copilăriei, din doinele bunicilor şi legendele nepoţilor haiduci, din liniştea sihăstriei şi sfintele răzvrătiri ale duhului dreptăţii.
Cuvintele noastre carpatine sunt Magii de lumină care-nsoţesc alaiul de nuntă al Limbii noastre dacoromâne, gătită în princiarele sale straie populare: toarse din aurul duhului, urzite din azurul agoniselii, ţesute din argintul rugii şi brodate pe purpuriul jertfei.
Limba cuvântului, ca un clopot al gândului trebuie să cheme la viaţă, la trăire, la înnoire, la înfrumuseţare, la mărturisire, la o continuă sărbătoare.
Inima este altarul Dragostei şi amvonul luminii Cuvântului în care înmuguresc mărgăritarele sublime ale graiului străbun.
Literele, fie copaci, fie flori, fie stele, fie iarbă, fie apă, fie cântări, fie rugă, fie făgăduinţe, fie crezuri, fie jurăminte, trebuie să devină cuvinte-doruri după chipul şi asemănarea frumuseţii omului iubitor.
Literele artist-meşteşugite par nişte păpădii aprinse în candelabrul cuvântului, care dau inimii şi sufletului sensibilitatea duioşiei.
Fiecare cuvânt al Limbii dacoromâne este tors din splendoarea Fecioarelor dace, din profeţia Sibilelor trace, din iureşul Codrilor milenari, din smerenia Ierbii, din freamătul Apelor, din cremenea Carpaţilor, din semeţia Brazilor, din doina Cucului, din ciripitul zglobiu al Rândunelelor, din cinul monarhic al Albinelor, din spicul de Grâu pecetluit în Pâinea cea de toate zilele, din lacrimile sublime ale Viţei de Vie, urzit de legănatul Mamelor în veşnicia Neamului, ţesut cu fior din jertfa mucenicilor şi brodat din apoteoza poeţilor creştini.
Fiecare cuvânt are nuanţa harului său: de lumină, de adevăr, de zidire, de înţeles, de dreptate, de unitate, de rug mistuitor, de comuniune, de veselire, de laudă, de bucurie, de cântare, de binecuvântare, de mărturisire, de îndumnezeire.
Cuvintele alese nasc operele sublime ale măreţului gânditor-artist, ca un răspuns al efortului de creaţie al unui Neam binecuvântat, exprimând esenţialul în căutările, năzuinţele şi trăirile lui întru Dumnezeu şi Creaţia Sa, întru ecumenismul culturii ca unitate în diversitate, prefigurându-se astfel idealul ortodox cultural creştin.
Fiecare cuvânt de har este o mlădiţă a Pomului vieţii Neamului, în care rodeşte divin Limba noastră cea sfântă.
Limba este teascul cugetului în care se frământă petalele gândului înmiresmat din care se prelinge apoi licoarea serafică a cuvântului.
Când sufletul poartă în sânul său lumina cunoştinţei dumnezeieşti, limba grăieşte pururi mireasma Duhului Sfânt.
Trupul trebuie aşadar ctitorit lăcaş sfânt al sufletului-biserică în care se oficiază liturghia dumnezeiască a Cuvântului.
Prin gânditorul creştin se botează în har cuvântul, iar fiecare literă e înfăşată în scutecele de lumină, împrăştiind în jur mireasma graiului dulce al limbii noastre protodace sfinte.
Cuvântul, să rămână doar simbol al desfătării spiritual-religioase.
Cuvântul sacru al Limbii noastre sfinte se cuminecă în har şi lumină tuturor celor aleşi, ca pâinea şi vinul în jertfa cea sfântă.
Limba noastră sfântă, protodacă are Licenţă divină, Hristică.
Limba noastră este Pâinea sfântă-cea de toate zilele a Neamului dacoromân, care se frânge veşnic în Potirul jertfei creştine.
Limba proto-dacoromână s-a scris în Pisania Catedralei Neamului cu veşnicia Duhului de lumină şi cu jertfa de sânge a martirilor.
Toate doinele şi dorurile trecutului-prezent străbun sunt strânse în vioara sublimului cuvânt al Limbii noastre dacoromâne.
Toate cuvintele Limbii noastre protodace sunt miresme de zări, căutări de-naltă credinţă sau cântări de azur în petale de dor.
Limba noastră-dacoromână este Sfântă Catapeteasmă de Artişti, Eroi, Cuvioşi, Sfinţi, Martiri şi Mărturisitori.
Limba noastră dacoromână este Ctitorie valahă ortodoxă de Dascăli-pedagogi, Poeţi, Monahi, Ierarhi şi Voievozi.
Limba noastră este cel mai binecuvântat Poem divin al dorului nostru întru graiul dumnezeiesc.
Cuvintele frumoase ale alesului Tezaur divin al Limbii noastre evanghelice cuminecă fiii Patriei sfinte ca pe marii poeţi, învăţători, mărturisitori şi duhovnici ai Ortodoxiei naţional-universale.
Fiecare mărturisitor al cuvântului sacru care s-a dăruit /se dăruie cu slujire sfântă lui Dumnezeu şi Neamului prin educaţie, cinstire, rugă, poezie, laudă, carte pilduitoare sau cântare este un strălucit Voievod al Limbii noastre valaho-ortodoxe.
Cei ce gândesc, vorbesc, scriu şi-nfăptuiesc cuvintele de har ale Limbii noastre ortodoxe devin Mlădiţele înmiresmate ale Frumuseţii Cuvântului Dumnezeiesc.
Idealul cuvântului dac este frumuseţea veşniciei Limbii noastre sublime şi sfinte.
Cuvântul duhovnicesc este îndumnezeirea Limbii noastre ortodoxe.
Cuvântul ortodox valah este o Cruce spirituală a biruinţei Limbii noastre liturgico-duhovniceşti.
Cartea creştină trebuie să fie mirajul şi mariajul acelor ce o scriu, acelor ce o citesc şi acelor ce o înţeleg, mărturisind-o.
Poeţii Crucii au scris în temniţele atee, monarho-populare cu sângele inimii şi cu harul sufletelor lor înmuiate în credinţă şi-n iubire, Psaltirea Dorului, a Suferinţei şi a Jertfei întru Dumnezeu şi Neamul nostru cel sfânt.
În Psaltirea Crucii, în Învierea Domnului, în lauda Fecioarei Maria şi-n Cântarea Cântărilor a Dorului Limbii dacoromâne se înalţă veşnic Neamul nostru în ceruri.
Cartea vieţii noastre pământene este citită cu glas de tunet în cer la Marea Judecată, în porfira luminii serafice, la toţi Îngerii, Sfinţii şi Prietenii noştri de către Arhanghelul Valahiel, păzitorul Valahiei Mari.
De Limba noastră să ne îngrijim atent şi din vreme, să fie scrisă pe papirusul alb al sufletului cu pana de argint a dreptei-credinţe, înmuiată în cerneala de aur a dorului din Potirul jertfirii hristice.
Fiecare creştin-ortodox să mărturisească Chipul lui Hristos, frumuseţea Maicii Domnului, jertfa Sfinţilor dacoromâni şi Icoana binecuvântată a Limbii noastre sfinte!
Să mărturisim aşadar, cuvântul cel de folos zilnic şi să ne împărtăşim permanent cu Limba noastră dacoromână ortodoxă!
În doar două cuvinte cu adevărat divine, rostite în Limba dacoromână pot încăpea întreaga lume văzută şi nevăzută, în porfirea frumosului:
DUMNEZEU / DRAGOSTE!
