Cuvânt și iubire

DE CÂND NOAPTEA NU MAI E FEMEIE

24. 09. 81

Ieri după-amiază, doi tineri mustăcioşi, cu un chestionar despre cum se rad oamenii. Le-am spus că n-am timp decât pentru întrebarea principală: cu ce lamă vă radeţi? Am aruncat: “Erasmus” şi i-am încurajat să educe tinerii în materie. Ca şi ale celui de la recensământul apartamentelor, care a recunoascut – privirile lor veneau direct de la poliţie.

Paper-ul Divyagrahah e un jurnal de traducere şi un sâmbure de antologie sanscrită, pe care-l voi da pe româneşte pentru vreo publicaţie din ţară şi pentru istoria culturii. De la Aurangabad Marathwada University, o circulară prin Dept., despre o conferinţă lingvistică în decembrie.

“Romanian as Romance Language. An Indo-Europenistic Structural Approach”.

Festival Ionesco la Alliance Francaise – Lecţia, Jacques, Cântăreaţa. “Scânteia” contra Valesa. M-am scuzat la Marek, răspunzându-i că am trimis la tipar patru strofe din Silva, balada protejatei lui. Azi, iarăşi alegeri, du pă 11 – nu mi-a mai dat nimeni vreo idee, eu cu cine votez. Cu Ionescu?

25. 09. 81. Delhi.

Clasa ghicitorii. Pesimist-optimist, la cerere. Misero longa, felici brevis.Teoria şansei individuale, când vii dintr-o ţară mică. Străvechiul musulin Mukhe mă salută numindu-mă Tagore, căruia i-aş semăna. Spre deosebire de el, care a fost de 26 de ori la M., acela, decât o dată… Dar poemul despre România… La care Mukhe ameninţă cu două cărţi dacă-l trimit acolo. Marek mă zăpăceşte cu Skorupski. Scrisoare de la Mircea Eliade.

O antologie de lirică populară românească. Fata e shakti, bărbatul Shiva. Religiosul e ocolit, ca şi vitalul. Freudism diletant, structuralism refulat, neacoperit nici în aluzii de fond. Institutul, o scamă în afara aerului real? Orga literaturii române audibilă aici în registru de flaut?

26.09.81. Delhi.

Committee of courses and studies in Romanic Group, 29^th September 1981 at 11.00 A.M., in room No 42, Arts Faculty Building. Agenda to be placed on the table 1. R. S. Alhuwalia, 2. Dr. A. V. Parasnis, 3. Dr. G. Anca. 4. Mrs. Vibha Maurya. Studenţii mei de la diplomă insistă pentru Advanced Diploma. Discut cu Nansi să încercăm să ne facem viaţa mai bună chiar aici, rămânând îndelung, decât să improvizăm în necunoascut altceva.

Alte istorii, mai suportabile în grotescul egoismului lor victorios, decât întoarcerea goanei spre moarte către o bucurie de necuprins? Amân piesa Almora. Schimbată lepra pe temniţă, temniţa pe mormânt, mormântul pe farsă, joaca pe vâna românească, sporovăiala pe muzică, muzica pe audiţie, audiţia pe priveghi, priveghiul pe puja, puja pe ce-o fi, ce-o fi pe ce n-o fi.

27. 09. 81. Delhi.

Creaţiile tuturor mai mult se pierd ori se fac religie. Sunt, după toate cele, în perioada mea sanscrită. Probabil voi scrie în această limbă. O fac de mult în somn, dorm în jnana. Nu mai e vorba de a depăşi un pas.

28. 09. 81. Delhi.

De dimineaţă, nor, după clasă chiar plouă. Posesivul şi genitivul. “The Universe: How and Why”, la 3. 30 pm (Kothari, V.Ch.). Bulgarul (înainte de ore) şi polonezul, (după), în clasa mea. Îi dau lui Ashok un advisory board: Nagendra, Sharma, Keyna, Bossert, Bestazzi, Iuga, Hook, Jagdat. Mă pune, măgarul, să semnez. Încă trei zile şi: Almora. A doua oară în Himalaya. Sintaxa sanscrită, separat. Porumbeii nu-şi udă penele de ploaie.

D.S. Kothari. How? Expanding universe; the visible is complex, the invisible is simple; Atman – Brahman; the absolute identity as fundamental principle of the sciences. Why? Ordinary language is not done for understanding the electron. Electronul e aici şi, în acelaşi timp, şi-n altă parte. A spus-o şi-n hindi.

La sfârşit, m-am salutat cu Nagendra, care mi-a spus c-o să ne vedem (nu era prea bine dispus şi totuşi). Margaret nu găsise a fi fost inspiring, neacceptând săriturile, la care eu am regretat că nu sunt şi mai tinerii puşi în situaţia aia. M-a adus cu maşina şi, curând, venise să-i arăt Peace Progress, pe care a găsit-o destul de inocentă, rămânând la plăcerea gândului de a merge în America, la congresul educatorilor pentru pace.

Florence Hetzler vine-n februarie aici şi a trimis vorbă că vrea să vorbească despre Brâncuşi în India, iar Margaret a scris, de zece zile, la amba lui Mitică, măi, mă, care n-a răspuns cum că s-ar bucura. Siniştrii dracului, ăştia au refuzat pe maestrul Costache când voise să le doneze opera. Ce scârbe – din trunchi în aşchie.

Dar în februarie, la 105 ani de la naşterea lui, Brâncuşi va avea cea mai ţeapănă puja, pomană de pomană. Îmi traduc scenariul. Îi cer lui Eliade, iarăşi, piesa, că-mi vine să-l şi-njur – oi juca-o cu studenţii. Indore, din nou? Aflu de la ea că, până-n 1983, avem încă program de schimburi culturale. Ni se apropie Almora.

pironesc platitudini cu priviri de pe sub ochi îngheţ într-un tunel cutremurat dimineţile renunţ şi deschid capul şi merg pe jos şi scriu ce nu mi se întâmplă ţip la studenţii de cretă aştept copilăria la prânz mi-e frică de somn şi de sati în sanscrită

29. 08. 81. Delhi.

Într-un plic, după ore, înainte de commitee of courses, o carte de vizită, adresându-mi-se cu “stimate tovarăşe Dr. Anca” , cu “dv”, şi invitându-mă “în vederea unor comunicări” pentru luni (ieri), 29 (azi), ori marţi (marţi) 30 sept. Am sunat pe n.v. de la vecini: “vedem noi”. La clasă, citirea în continuare a unor nume sunând hindu: Dărmănescu, Gane, Ghica etc. Maiastra – Milarepa, s-o chema show-ul meu brâncuşian în februarie (colaborator tibetan şi hindi). Tibetan Temple. – Milarepa – Indore Palace. The Sculptor – Anywhere Maiastra.

Capo nu e de acord cu introducerea, la anu‘ a advanced diploma, nici prea încântat să mă lase la Varanasi, la congresul sanscrit, dar, dacă am invitaţie, bine. Am lăsat moartă şi chestia postului de reader. N-a zis nu, să apară d-na T. la examen. O propunere ar exista să predea şi nevestele lectorilor.

Cu 26 şi pe jos, am ajuns umbrit. Lumea-n pauză de prânz (1 – 3). Nevasta noului portar, cu figură de actor, îi spune fetiţei lor să stea de vorbă, că eu sunt român, nu ca ăla. Care-o fi fost ăla. Valla-ul cu măgarul intră pe poartă. Artistul sună goarna. Femeile, cu bijuterii, cu tăşti şi cutii de Johnny Walker, se tălăngesc spre poarta cu măgărarul, ţărăneşte, puşcăriaş.

După un timp, îmi vine omul. Îl aştept în holul de discuţii, privind la cărţi, asistat cu mare îngrijorare de actor: nu-i fusese prea clar că n-am bombe ori credea că nu pot fără companie: era nou.

U.R.T. şi-a semnat cererea să apară la examen în primăvară. Referinţa mea: Dr Urmila Rani Trikha is the first Indian Sanskrit scholar who has learnt as much Romanian as to be able to translate from it a good number of essential works. One of her translations was appreciated by Professor Satya Vrat Shastri, our dean. Consequently, we will be proud to contribute to formal recognition of her deep proficiency, through the examinations of M.E.L. Department in Romanian.

Popicul a coborât singur, adus de silă şi parcă a început cu “suntem informaţi” că ai trimis Suzanei Gâdea o listă de propuneri de oameni care să vină şi să-i găzduieşti d-ta, care te plângi că n-ai ce mânca. “Îţi comunic oficial că nu ai voie să trimiţi asemenea propuneri. Nu prin poştă, prin noi”. Altă chestie, mai sinistră, că, pentru a treia oară, min. ed. de pe Nuferilor mă confirmă, dar UGC, de aici, nu răspunde, şi că el o să spună că au reţineri. Laudă ungurului.

Secy apăruse, mai cumsecade – are activit. polit., revelion, reuniuni dansante. Am pledat două ore şi jumătate la surzi de sfoară, cu explicaţii în gol, cumplit întristătoare. I-am făcut atenţi să mă trateze pe mine, nu o aberaţie. Replică retractilă, nesimpatetică. Folosul celor cinci volume plus unul. Tovarăşul cu Gierek, nemulţumit, cu d’Estaing, cu Brejnev, cu Arafat, cu Eanes. Poze de maidan, ca şi fundătura exportului de păscut la personalitatea aceluia…

Probabil, prin cârciumile bucureştene se discută scrisorile mele. La urma urmei, am cerut 30-40 de oameni să vină să mă vadă. Palma a prins. Mi-o dau înapoi, ritos. La ora asta n-am voie să mai trimit o scrisoare acasă?

Fumam la beedi şi mi se vedeau picioarele. Ce-or fi zis portarii de-atâta lunga? Mă voi reface, dar moartea le va purta amprentele. Şi când te gândeşti ce lepre. Ajungi să crezi că numai militarii mai au amintiri din casa morţilor.

30.09. 81

Clasă-conversaţie. Hinduşi în eroare. Cererea d-nei T., predată. Etajul sanscrit, al şastrelor, din biblioteca mare. La 11, la polonezi şi buddhişti. Tadeusz Scorupski mi-a părut bine-înfipt în tibetanism, închis în sine, până la o intermitentă anticreştinie. Chiar l-am întrebat dacă e creştin şi mi-a răspuns că uneori.

De-acum putusem să ne cunoaştem cât de cât. Îi spusesem că aştept să-l aud exprimându-şi ideile neamestecate cu obedienţe exterioare şi el vorbise ca la Londra de buddhismul indo-tubetan într-o vrie, chiar dacă sobră, istoristă, găsind viabilă orice religie printr-o cultură. Pe Milarepa şi Pdamasambhava (Guru Rimpoche), aduşi în discuţie de mine şi de bătrâna domnişoară Dr. Sengupta, ni i-a servit din acelaşi pachet cu etichetă didactică. Până la urmă, drept opţiune vagă să se fi arătat tantrismul ca filosofie practică de viaţă.

Ne-am reunit în jurul musafirului, cu campa şi biscuiţi, Tiwari, şeful dept. de buddhism, fostul şef, alt prof., Dr. Sengupta, Marek, Lidia şi eu, invitat de toţi. (Nu mă lăsa inima, din motive ştiute de gazde, cui de refuz discriminator). Deci fiecare a venit cu o idee buddhistă, îndeosebi practicitatea, antimisticismul, rostul guru-ului – trebuie părăsit am crezut, cu voce tare – după ce te învaţă să traversezi râul, replicase Tiwari.

Eu am conchis, aproape, despre o un budhism văzut nu numai ca meditaţie nevie – D. S. Kotfari punea istoricii şi fizicienii pe o traiectorie vedantină şi buddhistă în asimilarea trecutului, prezentului şi viitorului, plus fizica golului. Însuşi shunyata, din “nimic”, se prefera “deschidere”.

Cei de la dept. de buddhism se întâlnesc la 2 pm în fiece vineri şi, după decan, mi-au extins şi ei o jumătate de invitaţie. Am mai schimbat câteva amabilităţi reci, separat, cu Scorupski, oferindu-i un Ek shanti, pentru el, şi unul pentru David Mathew, colegul lui din Londra, cu care m-am înţeles cel mai bine la o mushairă indo-pakistaneză prin ‘78.

Ashok, spăsit, că nu mai crede niciodată în indieni, îmi produce această scrisoare: To Dr. Grorge Anca / Ashok Tyagi. / Reference your application, dated the 14-9-81 for grant of permission to fils the declaration under section 4/5 of the press & Registraion of Books Act, 1867 in respect of your newspaper/magazine entitled ‘inedited‘ / Regitrar of Newspapers & Magazines (ss) / Dy Commissioner of Police. Licensing Delhi.

Edit redevine Inedit. Treabăromânească, de-acumşi indiană. Nansi s-a dus, printre câini, după beedies. Cât de indieni ne-a prefăcut aventura salvării.

1 octombrie 1981.

Despre frică s-a vorbit, ca şi despre diferite crize, din unghiul globalităţii nivelante. Sunt atâtea milioane de frici câţi locuitori are patria nici unuia. Speranţa ca Arnota şi Ave Auruşa să le jucăm în Almora House şi în casa d-nei Sen, sau în vreun ashram, oriunde, spre a le publica, Panch kavyas theatre a deux by G.A. Fist staged: 1975, Măiastra (Romanian version), Rm. Vâlcea; 1978, Good luck Radha, Delhi; Pierrot / Pui de puf, Shiv Niketan School, New Delhi.

Americanii ştiu să stoarcămorţii altora. F. vorbeşte în şase locuri din India despre Brâncuşi. Margaret vede Almora ca venind să-mi vindece tâmpenia bozgoriţilor de ieri şi-mi mai pasează o tiflă: să las rădăcini în munţii ăia cu zăpadă. Oi fi pierdut şi instinctul muntelui. Observaţia ei că aici ne sacrificăm.

2 octombrie spre vinerea mare

Diseară, în Almora? Vrie de coşmar (şi totuşi parcă nici de murit n-ar fi chestie de moment), vria de lucru, vria de îmbătrâniere, şi câte vrii cinstite periculos peste înnăscutele obedinenţe la a primi şi absorbi, de a nu da şi nu cadorisi nici feciorii nici sufletul, pe care ni-l dăm involuntar într-una.

3 octombrie 1981 Almora

De ziua de naştere a lui Mahatma Gandhi, ieri, toată ziua, am călătorit spre Almora cu ochii plini de ce peisaje… Cămile de pământ ne purtau setea pe margini de nimic, dar drumul se adâncea de la sine întru nemăsurată mărginire a vechilor sentimente. Au trebuit să vină munţii, desăilaţi în fascinaţii albe pe şei.

Seara plăteam toll tax de intrare în Almora. De dimineaţă, din faţa casei al cărei musafir fusese şi Rabindranath Tagore, am privit, printre albuşuri uriaşe de nori, treimea înzăpezită Trishul. Cocoşul ne trezise din neadormire şi Nana s-a lăsat răpită de zorii Ushas, după ce Calea Laptelui ne dăruise cu cele mai multe stele. De vreo trei ore, trăim începutul primei zile în Almora, cu auzul plin de greieri neobosiţi.

Nana şi Nitu, cu câinii nepalezi, printre brazii argintii şi aranjamentele horticole ale lui Surjit, Deputy Commisioner of Almora District. Doamna ne arată fotografii de familie din câteva ţări şi nenumărate ritualuri. Tristeţea speculată ne apropie informal. Munţii şi soarele din jur au ajuns la vârsta noastră de acum, nu ne mai permit, ca de mult, emanaţii vesele ca pentru zei de niciodată. Dar ne dăruie cu zei de totdeauna.

Clopotele unei biserici creştine pe cine-or fi chemând? Răspund împuşcături. Gazda:

I hear a blind corolla

I see a lightning without memory

dunya ati pita

Zilele lui Rama. Ramlila în Almora. Lecţie de muzică indiană în Almora House. Să fie numai tristeţe? Până şi-n beţia vârfurilor? Bucuria se regăseşte pe sine în sahrdaya. Ori va fi fiind o bucurie supremă să fii trist, astfel fiind esenţialmente.

Zi fissiporous – toddler – monoculistă, dodistă, stephaniană, fistulă, ucidere cu o mână şi două cuţite, cu două mâini şi trei cuţite. Masterji Tara, la armoniu, tabla, sitar, compoziţie. Jumali, jumali, jumali – în pahari, fără milă.

4. 10. 81

A doua zi, după a treia, cea mai dormită noapte în Almora H. De dimineaţă, amfitrionul, sosit de la Nainital, ne intimează că Sumitranandan Pant e al Almorei. Lucrurile merg spre poezie. Ca şi Dodona, dodia ar suna înengleză: pudenda. Uite că englezoaice care-au renunţat să înveţe franceză din cauza unor cuvinte sunându-le de nepronunţat, au venit şi pe aici şi-au rămas etern.

Dacă, tânăr, careva a scris la nebunie versuri, apoi îşi strigă, în cel mai bun caz, asta a fost o parte din viaţa mea, şi o neagă în pletora impostoare de acum. Iar tu lauzi nu chiar oarecare al vechilor lui scrieri. Îl mai şi visezi ducându-se, din bancă, la mai marele care-l recomandă drept exemplu celorlalţi. Te mai şi plimbi printre cosmos şi greieri, încercând o strună, tot metalică, de comuniune sensibilă. Nici antinaturală, nici areligioasă întru transmutata-i poeticitate.

Curgând cu pietrele închipuite râuri pe o potecă fanteziind şi oprindu-te în faţa verziciunii apei, adusă în rond de copaci galbeni înfloriţi. Apoi descinzând printre pinii elefantieni spre admirarea tot a florilor şi sunetelor. Şi închei sus, în curte iarăşi, cercul pentru încă o roată. Şi-ţi închipui că pretenţiile celor care se pretind că sunt singurii în drept să le aibă. Se vor mai îmblânzi. Cred că greşeşti

Mai scrie tu, dacă îţi mai vine, ce tânăr te frământai printre munţii tăi. Şi-acum refuzi a te eterniza dintr-o etichetă. Cumva strigată, ori impusă. Ar fi loc poate de vreo amintire. Ori de vreo fantezie, împuţinată la rigoare. Numărătoarea sunetelor vieţii nu numai că ar continua, dar s-ar şi colora. Doar greierii sunt aici ai tuturor pădurilor tăiate. Fiind orice-or să mai crească. Şi umbli şi te reverezi copac. Măcar de care-oi fi, oi fi ars.

Căci te vei prinde concurenţă greierilor şi vârfurilor înzăpezite. În auz şi la vedere, n-ar fi natural, ar fi subnatural. Aceste diferenţe între mentalităţile muntenilor. Veniţi, poate nu chiar făcuţi, poate chiar renăscuţi. Ne vor fi despărţind în binele nostru. Încă de pe acum, înainte de a ne fi apropiat. Cum pare normal şi frumos. Ca o patimă despărţitoare, înfocată dublu. Îşi face jocul fără milă. Să mai cânt peisajul. Ori mai şi priveşti. Întru renunţarea la cântec şi privire. O blândă sinucidere în doi? Adică să nu mai cânţi, să nu mai priveşti căci atâta ţi-a mai rămas.

în octombrie dumnezeu

ne despărţise ziua de întâi

de restul săptămânii

sub soarele dimineţii Trishul

nu fumegă asemeni Etnei

seara îl revedem de pe acoperişul

de piatră şi-i dăm din nou ce este

al lui din partea noastră pentru

restul săptămânii din partea

pinilor sfinţi de mai demult

astfel de-ai fi în firea timpului

am crede că ne-ai trimis ţie însuţi

şi ne-am ruga până târziu de-ntâi

de care ne-ai despărţit mântuitor

întru slava ta în alt loc

dar tot timpul pare restul

timpului şi ziua de-ntâi

am început-o într-un miez de noapte

întreit şi întunecat nefumegând

numai asemenea Etnei

nu mai zic de Etna văzută din Taormina

de Trishul văzut din Almora

de Pirandello văzut din Shri Ram Theatre

sunt vederi ale serii în cer deodată

ce se vor face stele nehimalaiene

pentru stejarii himalaieni

şi vocile auzite de portocale înainte de a îngălbeni

auzite de întuneric după facerea lumii

auzite de departe de sufletul mamei

nu mai aude decât greierii şi vocile care se aud

ceva trecători către Daldi o pasăre necunoscută

şi tot ce aşteptsă aud până mai târziu

o mezzoprivighetoare în cel mai bun caz

tradusă la telefon pentru nepoata nonagenară

a transcendentalistului numărul unu

6 octombrie 1981, Almora.

Se va urni afară soarele peste Trishul ca întotdeauna, niciodată văzut de noi. Ieri petrecusem în bazarul sculptat, catapeteasmă între Kumaun şi restul Himalaiei. Frumuseţea fetelor localnice străluceşte în replică zăpezilor veşnice de sus. Bătrânii şi copiii se leagănă unii pe alţii, în paşi. Bărbaţii admiră peisajul în treacăt. Din când în când, alt Ravana michelangelian răsare pe trei sferturi, fără cap încă, de 4-5 metri, în vecinătate de temple şi feudalism de şopuri.

Caprele cu urechi clăpăuge, frunţi bombate, ochi introverşi, se dezlânţuie blânde mai peste tot, în şiruri, câte una, bătrâne şi iede. Una măcelărită într-o mică măcelărie. Două la uşă, rumegând în neştiută aşteptare a rândului. Mărfurile moderne primează de departe, dar desfăşurarea lor păstrează un ritm împăcat, poate şi sub nimbul zilelor de Ramlila.

Puţinii străini par a se fi asimilat atmosferei. O stranie linişte solară, în fluxul acestor pahari, împestriţaţi de câte un tibetan tricotând vijelios în văzul grăbit al trecătorilor. Uitasem şi de casa lui Vivekananda, atraşi la vale şi la deal de magnetul artificialului meticulos şi rezonant al vechiului bazar, cu oameni frumoşi între vestigii de munţi ţărmuitori.

Fusese o dimineaţă de luni nemaiîmpinsă în izână de vreo duminică dinainte şi ne-o spuneam între noi şi gazdelor. După prânz, Surjit îmi citea poeme chinezeşti şi de Gunther Grass. A apărut, alb masiv, her George Nadara, şi mai apoi doamna, austriecii. El mi-a spus curând în amănunt din legendele lui Vlad Ţepeş. Sunt indieni, antieuropeni, de zeci de ani. Copiii le trăiesc în Anglia. Ei îi aşteaptă din când în când pe aici. Fumăm ţigări de foi şi glumim cu fericire cu tot.

Spre cinci suntem oaspeţii doamnei Gertrude Emerson Sen, care ne aşteaptă perfect pregătită. Casa, nu numai muzeu. Fotoliul în care a stat Tagore. Bastonul lui Vivekananda. Portretele domnului Sen. Tone de cărţi, albastrul proaspăt al scaunelor. Bătrâna doamnă de 91 de ani, noi – ceaiul este în cinstea românilor. Fixat cu două săptămâni în urmă.

Familia ziaristului de marcă Bhatacharya şi a gazdelor noastre, oamenii nr. 1 ai locului. Gazda de acum mă întreabă dintâi dacă mai există Bohemia, unde a lucrat tatăl ei, parcă arheologie, şi care sigur va fi ştiut şi România. Ea însăşi a venit din Constantinopol în Bucureşti în 1922, în trecere. În tinereţe, după un an de profesorat la Chicago şi după ce scrisese în 24 de ţări latino-americane, oferindu-şi serviciile, a pornit-o spre Asia.

Ajunge în 1913 în China şi Japonia, fiind director al revistei Asia. Îi face plăcere să evoce un interviu luat lui Gandhi, primul, în Lahore. A luat, târziu, două palme, din simpatie, de la părintele naţiunii, când i-ar fi spus că a îngropat noua violenţă. Din China, d-na B. insistă asupra costumelor – şase – ale lui Silviu Brucan, repetându-i şi bancuri chino-româneşti, via ruşi.

Luăm dinner-ul la maiorul Mj. Gurnam Singh. O piele de piton, o Almoră imaginară pictată – o hartă pe ceramică a Insulei Mauritius, A doua mesă cu Old Monk, topul romanului indian. Soldaţii au prins un pui de maimuţă şi copiii au ce face. Declarasem că nimeni nu mă place în India, iar ei, că aş fi bun pentru ce fac ei.

Răsăritul soarelui pe Trishul, pe Nanda-Devi, pe Iclesia. O maimuţă roşie în pin, ameninţată din gură şi cu puşca, apoi cu o piatră, de un soldat. Golda a urcat pe acoperiş să mă vadă. Au trecut trei ore. Plimbare spre leprozerie, printre puieţii năclăiţi de almoră. În Almora mi-ar plăcea să fiu spaniol – la mia alma in Almora, un romancero, ceva.

7.10. 81. Bansir, ieri.

Templu Shiva. Înapoi, un palat al munţilor al milionarului gujarati. Foişor de lucru, căzi de bambus, Kumaun, colecţii de sculpturi şi tapiserii clasice şi moderne, templul personal, căprioara, florile, leagănele. Cărările ar reflecta, spune, sufletul său. Seamănă cu Balachunder, maestrul veena.

Suntem puşi la masă. A călătorit peste tot şi a scris despre. Are o vilă şi vapoare la Bombay, pentru iarnă. Marea îl atrage cât şi muntele. Surjit, că d-na B. auzise de la Brucan cum românii îi cer lui Dumnezeu, ca ultimă dorinţă, să aibă la cină pe toţi chinezii, dar să treacă prin Rusia. N. adaptează: şi noi să chemăm la cină pe ruşi, via China.

Particularul, cît de bogat, ar fi interesat să lucreze oricât pentru el şi pentru nimeni altcineva. El vrea să cultive copaci în pădurea lui, ori a statului, pentru că-i iubeşte, şi vrea să nu fie penalizat. A plantat şi trei mii de meri. Vorbeşte de Basarabia familiar. A fost în Rusia după două luni petrecute în Occcident. Contrastul i-a sărit în ochi, industriile fiind mai slabe în a doua, ca şi standardul de viaţă. Ca teme indiene, se mulţumeşte să-şi contemple propria situaţie oarecum în pericol.

Seara citim Gerald Hopkins, apoi Pascal în original, şi ne dăm cu părerea unul despre altul. Suntem reinvitaţi în decembrie, sau chiar în vară (când au mulţi musafiri). Dimineaţa, reluăm discuţia printre munţi, arbori şi flori. – Ştii că preşedintele Sadat a fost asasinat? – Ruşii? – Românii! – Indienii.

Puja paka n-ar fi fost azi, dar azi, în ochii multora, şi ai copiilor, şi ai fetelor noastre, caprele au fost decapitate. Oare şi căprioara tuturor solitudinilor, de ieri, să-şi fi aşteptând rândul în prăpastia din jurul uriaşei linga? Franţuzoaicele ar fi asistat cu plăcere la execuţii. Copilul ăsta pribeag s-a prefăcut în ied şi, amestecat pe golgota lor din Bazar, îşi va fi ispăşit iezii amorezii.

Bine că fetele s-au scăldat în soare. Astă-seară vor fi din nou regine, una bengaleză, una pahari. Nana cântă colinde, acompaniindu-se la tabla. Nitu îmi cere poveşti înainte de culcare. Părinţi-socri vor întregi interiorul teatrului. Mâine pe vremea asta, ne apropiem de Delhi ca de o casă mai singuratic a noastră.

Soarele de aici ni se va insinua în amintire cu sângele caprelor decapitate ca pentru nimfomanie; în fapt, ele întrecându-şi sacrificatorii primăvara, vara, toamna, iarna, dar aici se petrec şase anotimpuri. S-a sfârşit ţigara de foi, şi conversaţiile noastre, de la munte la munte, ne asurzesc gratuit, ca şi miezurile lor. Ceva a mai fi rămas de fumat şi vântul râureşte pinii golindu-i de somnul liniştii muncite mai mult de greieri.

Să nu existe loc de mărturisire decât în sângele şiroind mistic din gâtul iezilor? Nu l-am văzut. Mi-am văzut copilul fugit de la vedere după ce văzuse şi ameninţând că niciodată nu se va mai duce la copiii maiorului.

Rămânem călători în noi înşine, împreunaţi câte puţin şi cu mirare, în sângele împărăţiilor ce ne-au găzduit. Mereu mai pigmentaţi, doar-doar ni s-o părea a ne plimba necontenit şi silnic printr-un abator. Clopotele leprozeriei bat numai duminica – vor bate mereu?

Finalurile literaturii sănătoase îşi găsesc etern darul de a contrazice povestea, ce, în loc să se sfârşească, se refuză cu început cu tot. Crăunitul ciorii pe o singură inspiraţie este mai des trinitar şi dual, ca literatura. Cum să mă rog pentru poeme de pe acoperiş?

Nevăzutul meu spate este jumătate din peisaj, inclusiv soarele, dar, în lumina pierdută din faţa mea a pre-amurgului, salut răcoarea înfrigurată a vântului de seară, ce va trezi cu greu, stea după stea, ajutate de lună şi luceafăr. Un kilogram de carne ar costa în Japonia 300 de rupii. Dar de capră? O sută.

atâtea iaduri Gertrude

ale fiecăruia de la fiecare

din Taormina la Almora

şi florile de cosmos din Homer

cu ochi de Afrodită privind puja paka

în numele orbului leprosului sfântului balaur

pe acoperişul pământului acesta pahari

mi-a fost şi dragă ţigara de foi

de iaduri nenumărate Gertrude

8. 10. 1981. Almora.

Aseară, reîntâlnire cu maiorul, nevasta şi unul din copii. Ordonanţa tocmai ne aducea o scrisoare şi filmul, nedevelopat (… nu funcţionase curentul). Mai aveau încă bindu din sânge de capră pe frunte. 24 fuseseră decapitate dintr-o singură lovitură, deci nicio piază rea, în văzul soldaţilor aşteptându-şi sărbătoarea, mai departe şi dinner-ul, ofiţerilor, nevestelor şi copiilor lor. Nana şi Nitu au fost singurele care, la primul cap căzut, au fugit acasă înspăimântate.

Mj. tocmai voia s-o vadă, dar ea refuzase să vină. Am mai gustat Old Monk. Sporovăială. Au venit bătrânii. Fetele au dat spectacol în hindi, cu cântece şi dansuri. La dinner, am discutat despre miere, pisici, câini, copaci. Mg. avusese un seminar despre conştiinţă. Un articol de mistică de la N. Protocol. Port Sadat.

Sângele caprelor fecioare a aburit până în amurg, şi norii imaculaţi de peste Trishul se înroşiseră. Toată Almora s-a revărsat în sacrificiu. Aici capra, în Nepal boul descăpăţânat dintr-o lovitură. Ca un paşte, un crăciun, o vânătoare, ni se zice. Dar toată lumea frenetică la ţâşnetul sângelui?

Sunt asigurat că inocenta căprioară a milionarului n-a fost sacrificată. Stăpânul ei ar putea motiva că a fost bolnavă şi că singură a urmat norii înroşiţi de sacrificiu. Şi atunci am zice de o contribuţie cum se expusese Mj. Negăsindu-i-o.

Europeni sută la sută urând Europa (dar şi pe pahari), admiratori ai lui Hitler, pustnici milionari, guvernanţi misogini – desigur nu numai printre pinii şi supinii de aici. Răsăritul răspunde dinspre sine: cu alt sânge?

Avem cafea, şi atât gazdele tinere cât şi cuplul academic şi părinte, precum şi singularul celei de-a treia generaţii ne petrec la maşina de lux care ne-a adus în autogară, încât ne găsim, destul de proaspeţi, în autobuz, la ferestre pe stânga (Nana şi eu). Îi tot spun Nanei de Himalaya, de înălţimea lor.

Cu Nanda Devi şi Trishul, n-avem decât să ne simţim capre demne de Durga mata – va trebui mereu şi mereu să ne scarificăm noi înşine, ori mereu şi mereu să ne lăsăm sacrificaţi de orice fiinţă ori nefiinţă ivită în cale? Să fie tot una?

Din Almora, plecăm cu plinul sentiment al sacrificiului ritual, care nu contrazice, vai, poezia. Ba o musteşte cald sângeros întru divinitate. Cât ne-am fi îmbăiat în vorbe desonorizate, ne cuprinde decorul ce oricui i-ar suna crud, dacă nu degoutant, cum am şi auzit. Orice drepturi ne-ar fi luate, ni-l luăm şi noi pe cel al reflecţiei într-un exterior de altă natură (poate numai în aparenţă).

Seara, pe la 7, ajunşi în Delhi, pe la 8, acasă. O scrisoare din Târgovişte, de la tata. Îi scriu răspunsul himalayan pe ultima aerogramă din casă. Vecinii ne-au primit ca pe unii de-ai lor. Ne simţim mai bine aici.

Drumul de întoarcere, prin Dussera oraşelor de munte şi de câmpie, printre puhoaie fericite în ţărâna iluziilor colosale străjuite pretutindeni de vaşti mătăhuzi – efigii ale lui Ravana şi fratelui său aşteptându-şi ispaşa, la apus de soare, în euforia mulţimilor luminate la propriu de flăcările bubuitoare măcinând neamul sfânt al răpitorilor Sitei.

Egretele infailibile ori vulturii rujeolându-şi din cadavre întunecimea zborului, umbrele-păuni şi păunii-umbre prin imperiile de trestie, ninsoarea florilor de pai-tropic. Minele autobuzelor doborâte deunăzi de ciocniri şi derapări, palmierii generând zodii de orez şi grâu, nămoalele de lotuşi în iad verde, avatarul păcatului himalayan.

Toate se topeau în şiruri fără hotar de oameni în alb gandhian. Cu toate rikshele în isterie, cărând şi paraliticii, cu înşişi cerşetorii liberi de lepră ori boli ale aceleiaşi profesii. În care trase de cămile, de boi înăduşiţi de galop şi bâtă. Şi iar pe jos în cohorta incomparabilă condensându-se din orizonturile umane ale Uttar Pradesh-ului.

Ne alungam din Dussera în Dussera, nemaistrăini dar şi nemainoi. În cinste pentru dreptatea de a fi ars ca Ravana. Negustorind amintirile laice în eterna pregătire pentru clipa stagnantă a actului cu, nici samba nici sânge, doar înghesuială a sărbătorii. Fie-ne zilele după Dussera aceasta, în care ne-am încheiat călătoria la Almora himalayană, începută în ziua de naştere a lui Mahatma, zile de bine şi aducere aminte.

9. oct. 81. Delhi.

Banca închisă. Niciun ban, micio distracţie, nici mâncare. Cald. Blondă singură cu fiul şi mai blond. Reproduceri de mandale tibetane. Chere Madme Sen, nous vous remecions pour la belle soiree… true, Gertrude, tanti naraks… vraiment, Gertrude, tant d’ enfers…

triste sărbătorile altora (şi ce pierduţi în ale noastre mai eram) iar ceilalţi fie că n-or şti ce e râsul parcă le ajunge lumina în bucuria sacrificiului în lume

ne vedem împinşi cu cotul pe dreptate anume sinucigaşi din locuri reci şi cu buzunarele goale aceloraşi stele neîmpărtăşiţi la fel în presupus simţ critic al naţiunii pure

încă o zi peste una alta ci timpul ne-a înecat din spaţiu în spaţiu până pe loc ne înzăpezim şi în Himalya şi în scrisoarea de la Târgovişte şi-n refuzul de la Varanasi şi-n sângele caprelor din garnizoana de război secund

Dumenzeu nu ne întreabă ce-am făcut viaţa ce tristeţe zei ce trişti veseli numai la război cu tot sângele din noi la mutare ateişti

libertate şi tristeţe India să ne răsfeţe pe butucul muntelui sângele descântului trupului sărutului viului ascunsului sfinţilor plânsului sângerului tristului sexului întrînsului linga dansatorului suflet Kumaunului devi albă dorului oacheşă odorului umbră zburătorului abanos sculptorului smoală mustăciosului lună-apocalipsului

am plâns la tropic tot visător că ne murise maica oaselor cea de lemn şi de sora vie am plâns de dor tot la tropic şi de câte o femeie liberă de mine în râs şi plâns niciuna să mă plângă asemeni stăpânilor de femei şi de ţări asasinaţi din dragoste

de când noaptea nu mai e femeie şi nu mai vrea să fie nici noapte femeile nu mai sunt nopţi şi nu mai vor să fie nici femei bărbaţii nu mai sunt nopţi şi nu mai vor să fie nici bărbaţi şi de când s-a făcut noapte femeie bărbat mi-a trecut viaţa Dumnezeule mare nume de femei mame numai mame nume bătrâne de la naştere la moarte şi înapoi fără râs nici al sângelui înlocuindu-le himenul vâltori plânse cu lumânări cât tristeţea bărbaţilor fiilor căluşarilor înşelaţilor nesurâzătorilor muşcaţilor dictatorilor impotenţilor platnicilor înrâuritorilor înspăimântaţilor eroilor patronilor fochiştilor

de la munte am adus ce-am dus dusesem ce-am adus ţeasta că nu mi-a răspuns nici pieptul nici restul şi tu ai adus ce n-ai dus şi ai adus ce-ai dus un somn în loc de drag şi poate o cutremurare a ţestei ţâţelor restului în Himalaya de data trecută hai la culcare