Cuvânt și iubire

Iniţial voiam să mă opresc la o singură carte din „raftul” prietenului nostru de la Antpiozi, dar este imposibil să scrii despre un volum semnat de George Roca fără să iei în calcul întreaga sa experinţă şi activitate în lumea literară contemporană.

George Roca este un ferment binevenit la decantarea vinului numit Literatură, odată ce se apropie de masa de scris, el se „îmbată” de-a dreptul cu bucuria descoperirii frumosului din texte. Generos cum puţini oameni am mai întâlnit astăzi, promovează talentele româneşti pe tot Mapamondul. Creator de reviste culturale, majoritatea în spaţiul virtual,  scriitorul care a plecat din România cu foarte mulţi ani în urmă, dar  continuă să trăiască cu dorul şi patima rădăcinii de la care s-a rupt, este un talentat poet, traducător, eseist, cu notorietate deja câştigată, dar şi un jurnalist de cultură şi  prestanţă.

S-a remarcat editorial cu un studiul istoric despre segmentul medievalului moldovenesc, scriind şi publicând eseul de largă respiraţie „Arhitectura ştefaniană” („Dezvoltarea arhitecturii în perioada de domnie a binecredinciosului voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt”, Editura Carpathia Press, Bucureşti, 2006). George Roca nu este istoric, este filolog de meserie, şi are o experienţă în marketingul cultural australian de aproape o viaţă de om. S-a documentat profund pentru a ne oferi acest studiu de valoare şi pasionat cum îl ştim a reuşit să ne ofere această carte cu aură de istorie veche, şi să ne demonstreze că, atunci când îţi doreşti ceva cu adevărat, reuşeşti, chiar daca te afli la peste 16 mii de kilometri distanţa de ţara strămoşilor.

„De vorbă cu stelele” volumul 1 si 2 (Editura Anamarol, Bucureşti, 2010 & 2011), sunt două cărţi voluminoase, a câte 300 de pagini fiecare. Scrise în limba sa maternă, româna, a adunat între copertele acestora 46 de interviuri cu personalităţi româneşti din şapte ţări, de pe trei continente, interviuri extrem de interesante. Aici se vede clar şarmul  personal, delicateţea dar şi siguranţa de sine, cultura dobândită citind şi trăind în medii difetite, dar şi inteligenţa cu care se mişcă printre întrebările şi răspunsurile devenite mărturisire. Autorul îşi croieşte cu mare trudă intrebările deoarece mai întâi se documentează asiduu cu privire la persoana intervievată, voind să ştie tot despre viaţa, opera, realizările şi activitatea acesteia.

„Evadare în spaţiul virtual” este un volum de poeme semnat George Roca, apărut în 2009, tot la Editura Anamarol din Bucureşti. O carte care şi-a avut locul ei în abordarea criticilor literari şi care a intrat deja în conştiinţa cititorului. Scriam odată că, această carte, este pentru autorul ei, ceea ce este Drumul Mătăsii pentru negustorii de mirodenii. Un spaţiu real-imaginar, pe care poetul purcede călăuzindu-se după propria sa Stea Polară, când se află în ţara natală în Emisfera Nordică a Pământului şi după „Crucea Sudului” când se afla „exilat” la Antipozi, în Australia. Poemele cu iz de amintiri din copilărie, cu ecouri prefăcute în sintagme lirice, sunt uşor de citit şi sunt potrivite şi pentru a fi recitate într-un loc unde prietenii se adună şi îşi deapănă firul vieţii în faţa unui pahar cu vin… de Busuioacă de Bohotin. Un „florilegiu de poezie”, cum specifică poetul în subtitlul cărţii, unde pe parcursul a 120 de pagini, ne transportă liric din spaţiul virtual la antipodul copilariei sale şi mai apoi la cel al cromaticii australiene. Mi s-a părut foarte simbolică oglinda sufletului şi trăirea interioară a autorului George Roca în poezia „Nostalgie”. Parcă-l văd pe balconul casei sale din Sydney, căzut pe gâduri… într-un zbor imaginar spre ţinuturile natale, cu o lacrimă în colţul ochiului stâng… scrutând zarea printre glastrele florilor albastre de la Antipozi: „Reverie printre glastre/ Admirând florile-albastre/ Ca un pui de bogdaproste/ Care cântă a dragoste./ Gângurit de guguştiuc/ Mă-ndeamnă să mă duc…/ Să mă duc ori unde, aiurea,/ Să mă iubesc cu pădurea,/ Să văd o turmă de oi/ Păscând iarbă în zăvoi/ Şi un munte cu tichie/ De zăpadă argintie/ Să ascult frunza cum creşte/ Şi o vorbă-n româneşte…”.    

În anul 2013 revine la editura Anamarol şi publică o nouă carte. Titlul acestei „Căutând insula fericirii / Looking for the isle of happiness”. O carte de poeme bilingve. Venise vremea să-şi facă cunoscute versurile şi citiorilor de limbă engleză. Am ales din paginile acestui volum, un singur poem, cred eu edificator pentru modul în care George Roca intră în relaţie cu Poezia, pentru starea aceea inefabilă ce te bântuie ca om, şi căreia îi spunem simplu: Talent. Talentul nu se măsoară nici la metru, nici cu balanţa, talentul este sau nu este, dar se simte  deîndată ce, citintind un text, simţi fluturi în stomac.  Să fie dragostea? Dragostea de viaţă, de frumos, de oameni.

„Mi-am insuşit tehnica lui Crusoe!/ Am alungat poştaşul,/ am încuiat uşa cu trei lacăte,/ am scos din priză telefonul şi televizorul,/ mi-am băgat vată in urechi/ şi incet, incet, am tras obloanele peste ochi./ Acum stau liniştit şi cuget/ pe insula mea pustie/de la etajul trei.// Ca şi Robinson am şi eu caţiva prieteni/ care nu mă deranjează:/ Vineri, Sambătă, Duminică,/ Luni, Miercuri şi Joi.// A mai fost unul, Marţi,/ dar m-a trădat pentru trei ceasuri rele!// Şi ei sunt tot atat de tăcuţi ca mine!/ Cu toţii suferim de agorafobie/ (…)” (Singur)

„I acquired the strategy of Crusoe!/ I expelled the postman,/ I locked the door with three locks,/ I unplugged the telephone and the television,/ I stuffed plugs in my ears/ and slowly, slowly, I pulled the shutters over my eyes./ Now I’m at peace and meditate/ on my third-floor/ remote island.// Like Robinson/ I also have a few friends/ who never disturb me:/ Thursday, Saturday, Sunday,/ Monday, Tuesday, Wednesday.// There was another, Friday,/ but he betrayed me/ for a black widow…// They’re as quiet as me!/ All of us suffer from agoraphobia/ and want to be alone!/ (…)”

(Alone)

George Roca nu ne bombardeaza prea des şi cu prea multe texte proprii. El adună  cuvintele precum albinele polenul, se bucură de ele şi le transformă în poezii când le vine vremea. Poemele lui sunt destăinuiri, revărsări ale preapliunului inimii. Poetul nu se complică apelând la filozofii teribiliste, nici nu este adeptul stilului bombastic, vulgar, care, zice-se că ar avea căutare în ziua de astăzi. Şi cu toate acestea, George Roca, are destui cititori pe toate continentele. Care să fie secretul? Comunicarea! Modul în care ştie să ne  atragă, să ne vorbească despre o lume pe care, prin cuvintele lui, o recunoaştem ca fiind şi a noastră.

George Roca este un om căruia îi place să împartă bucurii! Sunt convinsă că el are multe nopţi albe… fiind veşnic ocupat, deoarece ţine legătura cu mulţi scriitori (mai mari sau mai mici) pe care îi promovează în revistele „prietene” cu care colaborează. Asta îl face să se simtă mereu acasă, în România.

Am fost colegă câţiva ani cu George Roca în Redacţia revistei AGERO Stuttgart. Atunci, şi acolo, i-am admirat puterea de muncă, seriozitatea şi ştiinţa cu care reuşeşte să-i dea culoare jurnalistică unui text oarecare. Şi atunci, ca şi acum, respect actul cultural pe care îl face fără odihnă, fără remuneraţie şi fără să se plângă că în Australia lui este însingurat, sau că „acolo” este … iarnă, când la noi e vară…

———————-

Melania CUC

Archiud – Bucureşti

14 iulie 2015