Cuvânt și iubire

Născută în satul Robeasca, Judeţul Buzău. Absolventă a Facultăţii de Filosofie, Universitatea „Al. I. Cuza”, Iaşi.

Cărţi publicate: Fragmente de spiritualitate românească, Bucureşti, Edit. Oscar Print, 2001; Petre Iosub – Un destin exemplar, Vaslui, Edit. Thalia, 2008; ediţia a doua 2011; Anghel Rugină – Omul şi savantul, Vaslui, Edit. Thalia, 2011 (coautor); Raze de soare pentru Sara : versuri pentru copii, Vaslui, Edit. Thalia, 2012; a doua ediţie, Bucureşti, Edit. Oscar Print, 2012; Aşa vreau eu : povestiri pentru copii, Bucureşti, Edit. Oscar Print, 2012; Reflecţii filosofice : Convorbiri cu prof. dr. Petre Iosub, Vaslui, Edit. Thalia, 2015; Odă prieteniei : Jurnal de călătorie în Noua Zeelandă, Bucureşti, Oscar Print, 2015.

În decursul timpului am colaborat la mai multe publicaţii periodice din ţară şi din străinătate, pe suport hârtie şi în format electronic.

1. Cum te-ai apropiat de acest gen de poezie? De câtă vreme scrii  haiku?

Am citit prima oară haiku după anii ’90, când au apărut cărţi cu micropoeme nipone pe piaţa editorială din România şi în biblioteci. De la început am îndrăgit haiku-ul şi l-am considerat a fi ”esenţă tare în sticlă mică”. Unele chiar mă fascinau, lectura lor îmi dădea o stare de spirit pozitivă, interesantă. Tot citind şi recitind, la un moment dat, mi-am zis: ce-ar fi să încerc să şi scriu? Acest lucru s-a întâmplat în anul 2012, la frageda vârstă de 16 ani (a se citi ca în japoneza tradiţională, de la dreapta la stânga). A fost curiozitate, poate copilărească, o joacă, o provocare, un pariu cu mine însămi… sau toate la un loc. Dacă la prima vedere, a scrie haiku pare ceva simplu, pot spune că nu este deloc aşa (cel puţin pentru mine). Cred că pentru a scrie haiku, pe lângă inspiraţie sunt necesare: percepţie, observaţie, imaginaţie şi reprezentare, meditaţie, precum şi efort. Trebuie să-ţi mobilizezi întreaga fiinţă: simţurile, sufletul, mintea. Mai cred că este nevoie de echilibru între analiza şi sinteza unor fapte, fenomene, întâmplări, imagini… Este nevoie să încerci să vezi toate faţetele acestora, să le despici în aşa fel şi-n aşa măsură încât să sesizezi esenţa, însă să ai şi forţa şi capacitatea de a sintetiza totul în tiparul versuri/silabe, pe care îl cunoaştem, fără însă a povesti, a dezvălui, a spune totul. Zicerea este doar o aluzie, un apropo, scena fiind compusă/recompusă de cititor. Uneori, scrierea unui haiku poate veni spontan, să curgă precum un flux de inspiraţie, alteori poate fi un proces lent, asemenea realizării unei sculpuri. Întâi schiţezi proiectul, ridici piloni de rezistenţă, încărcând spaţiul dintre ei cu mult mai mult material decât este nevoie, apoi începi să ciopleşti, să şlefuieşti, să cizelezi, adaugi lumină şi culoare până îi dai forma care te mulţumeşte.

Apropierea de haiku a fost treptată, bâjbâind uneori printre cele 3 versuri şi 17 silabe, hălăduind printre imagini şi trăiri, trecând de la veridic la metaforă (neacceptată în haiku, dar tentant de folosit) şi invers. Încă mă mai confrunt cu aceste lucruri, însă întotdeauna am fost o şcolăriţă dornică de a învăţa şi cunoaşte mai mult, aşa că voi persevera.

Şi, ca să mai şi glumim, mă tot gândesc dacă să cred sau nu în reîncarnare! Am aflat că, într-o viaţă anterioară m-am născut în Nordul Japoniei, în jurul anului 1575. Aş putea zice că de-acolo mi se trage aplecarea spre lirica niponă!!

2. Cine/ce te-a ajutat să-i înțelegi mai bine regulile?

Ca în multe lucruri din viaţă, şi în creaţia de haiku am început ca autodidact. O mare bucurie a fost pentru mine descoperirea celor patru concursuri de haiku (la cele trei: CSH, RK şi CH, adaug şi Haiku la fotografie, exprimându-mi regretul că nu mai funcţionează). Astfel am regăsit o bună şi dragă prietenă din tinereţe, poeta vasluiancă, Ana Urmă. Îi sunt profund recunoscătoare şi îi mulţumesc pentru toate discuţiile avute pe tema haiku şi încurajările ei. O admir sincer şi o felicit pentru tot ceea ce scrie, ca şi pe mulţi alţi autori. Nu dau nume, tocmai din respect pentru toţi.

De asemenea, lectura poemelor şi a materialelor despre haiku m-au făcut să înţeleg mai bine ce este un haiku, dar şi ce nu este un haiku. De un real folos mi-au fost, îmi sunt şi, cu certitudine îmi vor fi comentariile pertinente ale mentorului mişcării de haiku din România, Corneliu Traian Atanasiu, respectat şi preţuit de noi toţi. Unele comentarii mi-au confirmat că sunt pe drumul cel bun, altele mi-au dat a înţelege că mai am multe de învăţat. Pentru toate, sincere mulţumiri!

3. Ai urmat nişte modele care ţi s-au părut demne de luat în seamă? Te-a ghidat cineva?

Am povestit mai sus despre întâlnirea cu Ana şi ajutorul ei, însă n-aş putea spune că am avut sau am urmărit anumite modele. În creaţie, modelele, uneori încurcă. Aici e vorba de inspiraţie, de puterea de sugestie şi imaginaţie, de trăiri şi experienţe personale. Chiar şi în concursul Club Haiku, unde se cere imitarea unui poem este nevoie de a pune o amprentă personală asupra poemului, de a-i da parfumul care crezi că te reprezintă şi, în final să fie un cu totul alt haiku decât cel propus spre exemplu. Mai pot aminti şi faptul că am citit haiku-uri ale multor autori, am urmărit autorii care s-au remarcat în concursurile româneşti şi internaţionale, le-am apreciat reuşita şi, firesc, îmi doresc să pot să scriu şi eu haiku-uri cât mai adevărate.

4. Ce alt gen de poezie mai abordezi?

Când am devenit bunică am simţit nevoia să scriu versuri pentru copii şi mă bucur. Poezia pentru copii te ”teleportează” în locurile şi timpurile cele mai apropiate de suflet, cele mai frumoase din viaţă. Te ajută să retrăieşti crâmpeie din copilărie, să mai visezi nevinovat, să te mai crezi a fi zmeu, să mai zbori cu aripi şi fără de aripi… Asemenea sentimente le retrăiesc uneori şi atunci când scriu poezie niponă: haiku, senryu, tanka, haibun. Ar fi minunat dacă cineva ar avea iniţiativa să ne provoace la o competiţie de poeme tanka în limba română. Aş afla cam pe unde mă aflu şi în postura de autoare de tanka şi, sunt convinsă că mulţi dintre noi am avea de învăţat.

 Ce părere ai despre lirica japoneză comparativ cu cea occidentală?

 În ciuda tuturor diferenţelor de civilizaţie, filosofie, religie… între Extremul Orient (Japonia…) şi Occident, asistăm la o tendinţă din ce în ce mai tenace de universalizare a culturii, a literaturii, implicit a poeziei. În acest sens, este evident faptul că haiku-ul a devenit universal. Se scrie haiku în întreaga lume, pe toate meridianele şi continentele, în toate limbile. Este un mod de comunicare a culturilor şi nu este nimic rău în acest lucru atât timp cât fiecare îşi păstrează specificul ţării, al poporului respectiv. Importat de alte popoare, haiku-ul original nipon îşi pierde din strălucire, împrumutând din patina limbii în care este scris şi a culturii neamului căruia îi aparţine autorul. Departe de mine gândul de a nu remarca şi aprecia frumuseţea şi expresivitatea haiku-ului scris în alte limbi, cu atât mai mult în limba română. Ca o paralelă, cred că nimeni în această lume nu poate să scrie o doină mai frumoasă ca a noastră, fie şi numai datorită faptului că doar limba română are în lexic cuvântul dor.

Dacă mă refer la poezia niponă şi cea românească aş putea spune că au deosebiri fundamentale care vin din istoria şi viaţa profundă a celor două popoare, însă au şi asemănări. Aş menţiona doar câteva aspecte. Atât în poezia japoneză cât şi în cea română, temele principale sunt iubirea şi natura. În ambele poezii se foloseşte o limbă care a fost întotdeauna aceea a inimii. E drept, cu invazii mai mult decât nepotrivite în anumite perioade, mult mai accentuate în prezent. Despre român se spune că s-a născut poet, în Japonia este cunoscut faptul că orice persoană ştie în orice moment să improvizeze un haiku.

5. Ai obținut premiul III la concursul ROMANIAN KUKAI cu un poem  reușit

candelă vie-

un licurici prin rouă

sub crucea mamei

 Ne poți spune ce/cine anume te-a inspirat, cum  ai reuşit să scrii un haiku atât de bun?

 Da, este un haiku de suflet, ştiu foarte bine ce-am vrut să spun, am vie imaginea din poem, voi încerca să şi explic. Copilă fiind, îmi plăcea să merg cu mama la cimitir în anumite zile în care se tămâiau mormintele. Conform unor credinţe sau supersiţii, mergeam cu noaptea în cap, când abia începea să se crape de ziuă. Odată, am văzut că sclipea ceva lângă crucea unui mormânt. Întrebând-o pe mama ce este, mi-a spus că este un licurici, pe care l-a trimis Doamne-Doamne să lumineze mormântul mătuşii. Întâmplarea şi imaginea au rămas în tolba mea de amintiri, alături de multe altele (păpuşile din pănuşi, ulcica gătită cu cireşe la moşii de vară, cloşca cu puii pe prispa proaspăt lipită, mielul din tindă…). Acum ceva timp, am simţit nevoia să scriu un haibun, în memoria scumpei mele măicuţe, intitulat: Mama şi mirarea copilăriei, postat pe blogul meu Grădina cu lecturi https://gradinaculecturi.wordpress.com/2015/02/03/vasilica-grigoras-mama-si-mirarea-copilariei-haibun/ Cu această ocazie, printre alte haiku-uri, l-am scris şi pe acesta.

Fiind mai la distanţă de locurile natale, merg mai rar sau în fugă la mormintele părinţilor. Mă gândesc că, poate sclipirea unor licurici mai luminează măcar din când în când locul în care odihnesc somnul de veci ai mei părinţi. Dumnezeu să-i odihnească!

6. Ce valoare au pentru tine premiile obținute în acest domeniu?

Cum e şi firesc, premiile mă bucură şi mă motivează să merg înainte. Însă, nu scriu neaparat pentru premii. Scriu pentru că asta îmi doresc să fac, scriu pentru că îmi place ce citesc pe site-urile autorilor de haiku şi mă bucur că sunt şi eu printre ei. E frumos şi interesant concursul în sine. Sunt o adeptă a concursurilor, a confruntărilor bazate pe fairplay, sentiment învăţat din perioada liceului, fiind sportivă de performanţă, jucătoare de baschet. Este frumos să câştigi, însă a învăţa să recunoşti că şi alţii au merite, că uneori pot fi mai buni decât tine este o valoare de necontestat care, din păcate, astăzi este pe cale de dispariţie sau rara avis. În acest sens, poate nu e rău să atragem cât mai mulţi copii şi tineri în rândurile autorilor de haiku. Am văzut câteva iniţiative în acest sens, şi-i felicit sincer pe iniţiatori, mentori, formatori şi, nu în ultimul rând pe autori.

7. Ce înseamnă pentru tine participarea la  concursurile de haiku de pe RO KU?

Scrierea de haiku şi participarea la concursuri înseamnă o „ţinere în priză” a spiritului şi minţii. Astfel, îmi asigur o parte din hrana spirituală, urmez un „tratament de întreţinere” cât se poate de natural, la îndemână şi fără nicio cheltuială. Fără teama de a exagera, pot spune că mi-am reconfigurat stilul de viaţă, am dat culoare anilor de pensie, am descoperit noi izvoare de energie pozitivă şi de bună dispoziţie, iar publicarea haiku-urilor, chiar şi numai în mediul virtual este o bucurie, o împlinire, şi, de ce nu o fomă de generozitate, oferind şi altora ceea ce-mi trece prin minte. Este o oportunitate ideală de a-mi petrece o parte din vremelnicia acestei vieţi, de a socializa şi relaţiona, de a-mi abate mintea de la tot ceea ce se întâmplă urât în aceste vremuri în ţară şi în întreaga lume. Cu puţină atenţie, scriind aceste micropoeme încerc să-mi schimb cumva modul de a gândi, să văd viaţa dintr-o perspectivă mai luminoasă, să am o atitudine plină de iubire faţă de mine, faţă de ceilalţi, faţă de Divinitate şi creaţia Sa.

8. Ce rol joacă în ceea ce scrii  viaţa ta personală şi activitatea profesională? Te ajută sau te încurcă?

Din punct de vedere profesional am fost privilegiată de viaţă. Din cei patruzeci de ani de muncă, câţiva am fost dascăl, iar în cea mai mare parte bibliotecar. Domenii care permit şi facilitează informarea şi formarea, cunoaşterea şi creaţia. Am parcurs perioade în care m-am aplecat spre toate acestea, însă au fost şi vremuri în care preocupările pentru familie, copii, nepoţi au fost priorităţi şi, e bine că a fost aşa, acum mă bucur de roade. O împletire a acestora chiar este o soluţie bună, poate nu uşoară, de a trece peste încercări, probleme, neajunsuri. Se spune că o problemă are cel puţin o soluţie sau, alţii spun că nu există probleme, ci doar soluţii. Ei, scriind câteva haiku-uri sau alt gen de poezie, putem alunga o stare de spirit proastă care nu foloseşte nimănui şi putem atrage lucruri frumoase în viaţă.

9. Poți numi trei poeme haiku  de-ale autorilor români şi/sau străini care îți plac în mod deosebit și pe care ai fi vrut să le scrii tu însuți?

Ce întrebare grea! Tare dificil acest lucru! Sunt atât de multe poeme extrem de frumoase, geniale chiar. Şi la unele concursuri îmi este greu să votez, dar acum, şi mai şi. Dacă asta este regula jocului, voi încerca.

 pelerinul porneşte

deşirând mătăniile-

ploaie de iarnă

(Masaoka Shiki)

soare în amurg-

aninată de pleoape

ultima rază

(Ana Urmă)

vechea troiţă –

vântul I-aşează pe răni

petale de prun

(Cezar Florin Ciobîcă)

10. Ai publicat vreo carte de haiku? Ce  proiecte ai pe viitor?

Nu am publicat un volum de autor. Sunt inclusă în Antologia  Chemarea cocorilor, Anul VII de concurs, Romanian Kukai.

Printre fişiere din calculator stau cuminţi şi aşteaptă câte un volum de haiku, senryu, tanka şi haibun. Nu ştiu când le voi publica, însă ştiu că pentru toate există un moment oportun. Doamne ajută!

Preluat de pe: http://romaniankukai.blogspot.ro/2015/08/interviuri-ro-kuxxi-cfc-cu-vasilica.html