Cuvânt și iubire

Excerpte pentru Conferință

TEATRUL LIMBII ROMÂNE ÎN INDIA

Namaste India, 6 iunie 2015, ora 12, Muzeul Satului

 

 

 

Gayatri – sanscrită, română

 

*

Sion Sion și biblii scrise

în carne doina plânse-ni-se

 

Catolicei gratia plena

ave Maria Magdalena

 

Apoi tot nebăuți ne fie

porumbul scrumului trezvie

 

Lumină harului fiind

împreunându-i-se ind

 

Sion Sion și evanghelii –

în carne suflet doina ce li-i

 

*

asat oma

 

*

Ziua Eminescu, torențială, se arătase construcție a timpului, joc al tentațiilor spirituale necunoscute până în clipa teatrului limbii române. De atunci, la cuvântul: „departe”, mai fiecare izbucnește: ”mai departe”, recitatorul continuă: „mai încet”: „tot mai încet”. Umilă e gramatica în fața inimii. Eminescu în sanscrită, un principial nonsens și totuși… traducerea din românește a lui Joshi… prima lectură… manuscrisul poemului său dedicat bătrânului dascăl în metru aria … cu versuri din strofă de mărimi foarte diferite, dar în plină continuitate…

Fervoarea eminesciană ce m-a cuprins de câteva zile este legată de yoga, poate, dar și de o intuiție umilă a invalidității metodelor în aceste zone mândre, ermetice. Indianismul fără India, măreț la Max (Muller) poate (s)cădea la Arion (Roșu). O aud pe Amita (Bhose) cu shanti-repaos. Cicerone (Poghirc) cu mantra supremă. Cineva tot zicându-mi să închid ochii, să-i deschid înăuntru.

Făcând ori nu yoga, el era, el cuprindea dimensiunea religioasă a Vedelor și Upanișadelor – doar temperându-se prin cunoștința filologică, dovedibilă și prin mijloace descriptiv-statistice. Am o reprezentare ciudată, o retragere într-o societate compact-germană, medievală, îmbrăcăminte, perucă și sunet interpunându-se modului cosmic real.

Cât ar fi de greoi, prudent, la nivelul formei, P. are o intuiție a Upanișadelor în latină citite de Schopenhauer – de ce nu și de Eminescu, într-adevăr, spunând că nu prea sunt citate cărțile flosofiei indiene de către pesimistul german, și lăsând, volens-nolens, să se înțeleagă a se întâmpla la fel lui Eminescu. Taină transmisă între inițiați, ermetizată prin reexprimarea ei neistovită. Ieri (după ora yoga) – 22 lecturi eminesciene în clarobscur și ventilație.

*

În sfârșit, am First Epistle în 30 de exemplare, mă aflu foarte curând în fața domnului Harbhajan Singh, am noroc de a-l fi găsit pe masă cu Synthese, sub direcția doamnei Bușulenga, revistă pe care ar primi-o curent și ale cărei articole în engleză le-ar citi cu plăcere (în numărul din 1977 avea un articol Paul Cernavodeanu despre literatura americană în România).

Am intrat imediat încă o dată în subiect. Frumosul înțelept (șeful Departamentului de limbi moderne indiene) deplânge moartea atât de tânăr a poetului și sfântului național român, calculează că în 1989 va fi centenarul acelei morți, dorește să citească o biografie a lui în engleză. Scrisoarea I va fi tradusă în punjabi, malayalam și tamilă în ritm, nu în rimă, în telugu, sindi, gujarati, kannada, bengali, asameză și marathi, în proză.

*

Eminescu național al lui Călinescu nu poate fi înțeles decât în românește și în Eminescu, dar și în destinul complicat de ciroză al profesorului pe care cei mai tineri îl vedeam singur deși îl înconjurau, ca mănușile, discipolii de conjunctură, îl auzeam spunând ca pe mantre strofe totuși eminesciene – căci nu părea să coboare dincolo de strofă, în disecții și asociații, rebarbative-i. Dante, vârful de comparație și disjuncție îmi justifică un Eminescu indian ca Dante neeminescian și Eminescu nedantesc; teorema indianismului, asiatismului, în contextul viziunilor eminesciene o articulează sonor, chiar retoric.

*

Csomo, Honigberger, Eliade – himalaiții, Eminescu – modern, Budai – contemporan spiritului indian. Alter-ego-uri romanticilor visând libertatea. Mă voi sinucide vreodată? La țigănci de M. Eliade, Dă-mi boierule țiganca de V. Văduva. Pasiunea indianistă este a vârstei tinere. „Poporul indian crede în mod sincer că dorințele și scopurile majore ale omenirii sunt, pretutindeni, aceleași, indiferent de ideologii și sistemul social” (Ashok Kumar Ray, ambasadorul Indiei, la prezentarea scrisorilor de acreditare către președ. N. Ceaușescu în 27 aprilie 78).

*

31 mai 78 Dharamsala

Am citit ieri, cu voce tare, pentru toți trei din Eminescu. Ne-a apărut obsedat de sine, de Atman, de universul crud, desferecat, cu ploi de suflete și meteori, epopeic nu retoric, ritmic nu elocvent, ritual arhitectonic nu descriptiv, cult naturist nu idilic, trăindu-și continuitatea proprie în reînvierea chipurilor și rostirilor dinainte, ca un istoric mistic, și așternând cadrele literelor urmașe mânate de duhul bun dar trinitar, de guru, yogi, sigur, poetica pranei, a apropierii de un infinit ce să spargă încântul fermecării. Ca romantic, corespunde în geniul temei, în intuiția fantasticului reîncarnării sau măcar a strigoilor, în muzicalitatea epopeii destinului. Clasic, cuprinde dezarmanta hipnoză a perfecțiunii antume, trezia din intimitatea nevăzută, a antitezei propriului spirit poetic, revanșa contra compătimitorilor geniului și împărțitorilor creației, autoironia frigidității cosmice scârbite de refuzuri muritoare, forța și căldura până la lacrimi a acestora din urmă, din viață. Formele artistice și voința creatorului merg împreună. Cine l-ar plânge a nu fi avut puterea să se deosebească de sine și a crea caractere, fie și dramatice: dar formele din versificație, tonalitățile mistico-morale, șivaismul, etapele – tânăr să-i citești cu toată voluptatea poezia începuturilor -, filosofia deschisă, dumnezeul nemărturisit și netemut, kantianismul și critica lumii necutreierate, sublimate intelectual, buddhic și herculean, libertatea față de alte culturi și autonomia valorilor sale supraetnice, infrauniversale, robirea profetică sub valurile vremii.

*

Anul trecut, de cum am sosit, colam extrase pentru exerciții cu studenții: așa a fi, n-a fi așa – rămâi, rămâi (Ram, Ram), ram (Ram) – de unde, cum, cine și pentru ce? – Tot pe aici?/- Tot – să-i sară ochii?/-Să-i – cum te cheamă, măi copile? – nu sunt călugăr, sunt domn – apele plâng izvorând – vii, nu vii, ce faci? – ori te poartă cum ți-e vorba, ori vorbește cum ți-e portul – nu pumnul ci ochii mă sperie… lacătele tale (tale, în hindi: lacăt).

*

Let regard an instant also the Romanian culture like a poetical universal being, evoking in this World Institute of profound universal Bangalore some values of that Romanian Carpathian-Danubian history and civilisation, its latinity, orthodoxy, perpetual humanism, the philosophy of existence and the spirit of construction, the ecuation of popular mind and universal personalities, the Romanian vocation of synthesis, an axis between Orient and Occident, as single like miraculously preserved Latin Oriental Country, Romanian culture of today, and last but not least India in Romanian culture.

*

Trebuie să deschid cursurile. Studenții, risipiți printre etaje. O comisie asistă. Câțiva s-au strâns în sală. Îmi spun în minte fraze adânci, de efect. Am deschis cursul. Oare castelul din fundul mării al milionarului va fi fiind la fel de umid? Ai mei vor recita – începutul teatrului de limbă română al Universității din Delhi – Peste vârfuri, La steaua, Facerea rigvedică în română, cor, român, apoi Eu nu strivesc corola de minuni a lumii de Blaga, în engleză, Păunul de Barbu – română, hindi, Shatranj de Sorescu, hindi, Cartea de Anca, punjabi. Cântăreți de sitar și veena. Studenții se înscriu la universitate, plătesc taxa, dar renunță, atingându-și scopul de a obține permise de autobuz.

*

Piesă fără text. Sau Examenul. Sikhul va fi Sică, Viki rămâne așa, Vina – la fel, Vadwa apare cu numele mic de Yogindra, iar alte apariții o să le anunțe el. Copii și studenți, în teatrul nostru, transformat în loc de întâlnire și de examen. Suntem în scenă, pe o pagină, despărțiți în silabe, fără să ne dăm seama când sfârșește ori începe paragraful. E a doua viață a mea, pe care n-o trăiesc, nu obișnuiesc să văd piesele mele. Fiți fără grijă, o să auziți replici bine jucate, o să vedeți chipuri și sugestii din lumea largă. Nu e un teatru de călătorie, doriți conferințe? Vă țin una despre repertoriu, reclama, separat, veți pleca după o mică durere de fericire.

The translations can just impress for only first year of Study of Romanian language, also from the writer Geo Bogza’s adaptation. Geo Bogza, eu și studenții indieni, care, primii, și-au dat examenul pentru certificat în limba română. Au tradus câteva rânduri din Tablou Geografic – cum, ca la Cantemir, strămoșii românilor au privit Dunărea și Marea, din Capați, la răsăritul soarelui. După autorul Cărții Oltului, Dunărea a făcut să se vorbească cel mai mult despre România, ea însăși a vorbit. Familiaritatea cu Eminescu a dat gafa unuia că România ar avea un singur poet. Am revăzut împreună filmul Constantin Brâncuși, realizat pe scenariul meu de Sorin Stratilat, în lectura Irinei Petrescu. Caragiale e „tradus” cu „scrisoarea ei pierdută”, „scrisorile mele” „scrisoarea mea”. După ce sursă insidioasă, Iorga a fost „reacționar omorât de copiii lui, legionarii”, figură luminoasă a fost Luminița Filipovici.

*

Hastividyarnava – Amrita Pritam, the reigning queen of twentieth century Punjabi literature. – D. R. Mankekar: One way free flow. – Indian writing in English (Tagore,Sri Aurobindo, Gandhi, Nehru, Radhakrishnan). – Mulk Raj Anand: Album of Indian Paintings.

*

Voi citi spaniolă, franceză, italiană, probabil și rusă, voi căuta neapărat accesul la opere în limbi indiene, voi (re)deveni zalmoxolog, eminescolog, brâncușolog, poate poet greco-latin, din perspectiva eternității românești, voi traduce din Dylan Thomas și Ezra Pound.

*

23 martie 1978

În presa românească, e la modă jurnalul (refulat!), în care Marino se convertește, Paler e mexican (mexicanii stau la pândă / să vâneze un curcan), Blandiana la Napoli, iar pe verso Adina Darian în Avoriaz (avortatul titlu în ultima pagină a revistei lui Ivașcu & Gașcu).

Caraghiaosă linearitate a jurnalelor, narcisismul lui Manolescu în sudorile lui Simion: inși care au știut ceva înainte de a mai fi fost nevoie de vreo știință reală – oricum, vremea lui Iorgulescu e mai borâtă, ca și umbrosul meu coleg de grupă, 556.

*

Ce puteam face decât să-i cred pe alții mai intelectuali gândindu-i pe-ai noștri mai trădători. Le spui ce e cu tine și ți-o taie că au auzit ei de la prieteni ca Orlov așa și așa, îi lași să moară proști, țipi că te dai la fund de zile mari pe care le maimuțăresc abject. Acest sistem de impotență a lăsat satele goale și s-a făcut oficiu diplomatic.

Că-i ofensează Eminescu, Brâncuși, Blaga, ce tradiție reîncarnează, ce perpetuitate în dedublarea unei societăți pe capul unui popor cântat în trompete neînregistrate? O blândețe de ironie generalizată, o încrucișare turmentată de mâini în fața lărgirii și trecerii timpului, un turism prin viață, istorie și antifapte, o vânjoasă – cotropitoare din rădăcină – tristețe, înnobilată de disperare mioritică.

*

Inginerul ambasador umple table negre cu nemaiamintite formule. Cu automatism psihologic, interzisese La steaua și alte recitări în românește ale studenților indieni ca neatingând armonia lălăită de excrescența sa.

Ea e din Kashmir, îi zic, va recita în hindi „Șah”, de Sorescu. – despre ce e poezia? – despre șah, albe contra negre – dar care e ideea poeziei? – are o anecdotică a luptei, l-am auzit citit de autor, e dramatic, șahul e joc național indian – toate bălmăjelile alea copiii să-le spună înainte de a recita în englezește (atât de prost!) M-a întrebat ce zic de „interpretările”! lui, care a fost profesor – sunteți tare, puteți fi combătut, dar sunteți tare.

*

Mihai Eminescu: Revedere (recită Kashyap Manica); Vasile Alecsandri: Cântecul gintei latine (recită Yogindra Vadwa); George Coșbuc: Trei, Doamne, și tiți trei (recită Devesh Mohan); Mihai Eminescu: La steaua (recită Charanjit Singh); Marin Sorescu: Șah (recită Veena Rani Gupta); Ashok Beri: Gândul meu (hindi:)

gândul meu sub arc de munte limpezit de râuri sfinte peste-a ierburilor frunte izvorâtele cuvinte România gândul meu

*

29.11. 78 Delhi(r)

Ieri, la 2.15, în Deptt. of history, invitat de P. S. Gupta, șeful deptt, mi-am susținut, în catedră, seminarul despre Unire (1918) – conferința de pace de la Paris, aprecierea evenimentelor interne, ecoul în India. Unirea din 1859 îi este familiară profesorului Gupta.

Azi, la 12, în sala colegiului Khalsa, țin conferința „Cultura română și idealul unității naționale”. Prezenți, mai mulți profesori și 80 de studenți. Prof. Lamba s-a referit la latinitatea limbii și culturii române. S-au pus întrebări despre stadiul dezvoltării istoriei și culturii contemporane în România, despre elementele sanscrite în limba română, despre poziția românei între limbile romanice.

*

I am a Romanian writer. Currently I teach Romanian for the first time at Delhi University, preparing, too, one D.Litt. – Sanskrit Romanian Poetics, Nirvana a.o, also a reflective book on Indian thought and beauty.

*

To the President of Delhi University Women’s Association. Dear Mrs. President, As homage to India we propose the organization of an exhibition entitled Indian Flowers painted by a Romanian girl from Romania – Alexandra-Maria Anca, student in the school of Association. We are happy to remember that she has received the first prize in drawing competition, last year.

*

Spirit sanscrit în Țiganiada, în cântece țigănești sau în Sacuntala voiculesciană. Poate și în Poveste cu țigani a lui Leonida Mămăligă? Oricum, în La Țigănci, de Mircea Eliade.

*

David e pasionat de Wagner, de poeții din Ahmedabad, de prietenii și călătorii. Și el e de părere că un popor nu poate fi cotat numai practic sau numai religios. Anglia ar fi acum modestă în comparație cu Statele Unite, care ele impun limba engleză în lume.

Vorbește de o tragedie a limbii urdu, pe care o asimilează limba hindi (care ar scrie pustak și ar pronunța kitab). Fusese sincer curios să citească versuri în românește și-l corectase ferm pe Faruqi care se interesa dacă româna este asemeni bulgarei sau maghiarei – nu, este română, spusese englezul și dezvoltase tema seducător, văzuse la Londra și un manual de învățat limba română fără profesor.

*

Am recitit seara Shakuntala de Vasile Voiculescu, după ce, dimineață, sfârșisem Ramayana, traducerea românească a versiunii repovestite în englezește de Rajagopalachari. Cheia eminesciană din Luceafărul psihanalizează ortodoxist consacrarea persoanei sau cunoașterea apofatică.

Vorbisem despre Sita ca destin sfânt prin Rama, sacrificiu. Shakuntala românului Voiculescu este destinul însuși . Sita concretizase absolutul, Shakuntala-Rada absolutizase realul existenței. Persoana-Dumnezeu se realizează în stadii brahmanice, poate și kierkegaardiene, strălucește în iluzia Shakuntalei – Maya, Dulcineea-Shakuntala.

Gala Galaction recrease o imagine bucureștean-constănțeană a Mariei Magdalena.

Voiculescu s-a emancipat, în aparență, de morala evanghelică. Păcatul Shakuntalei nu există. Ea incarnează frumusețea indiscutabilă, ca o religie în sine. Este tot atât iluzie, halucinație sau reminiscență, cât și sens al regenerării, eroismului și îndumnezeirii.

*

26.3. 78

Dezvoltarea artei, la fel de importantă ca prosperitatea economică (N. S. Redy, președintele Indiei, la acordarea premiilor Sangeet Natak Akademi). Recitalul Odissi al tinerei Bijoilaxmi Mohanti, semănând cu Domnișoara Pogany.

24.I.78

*

La Muzeul de Artă Modernă, vedem galeria franceză, asigurată cu 65 crore rupii, cât populația Indiei socotită la o rupie persoana, comenta vărul lui Charanjit, din echipa de pază. Așa se face că polițiștii indieni sunt la ora asta printre cei mai buni cunoscători ai tablourilor franceze. Adoră un Cezanne (The Three Bathers), apoi, în ordinea evaluării, un bătrân cu bastonul, datorat lui Gaugain, apusul soarelui de Monet, gustă Pissaro, Renoir, Bonnard, Signac. Mai oriental – ? – Delacroix le scapă, aparent, dar și Ingres sau David, ori Lautrec-Toulouse, Gericault… Sunt 62 tablouri de o cumplit de rafinată frumusețe. I-am spus studentului meu, care umbla zilele trecute cu un American Impressionism că tot nu valorează cât acel Sunset at Lavacourt, din 1880 (Manet). Pentru plăcerea mea mallarmeeană am întârziat asupra iernii lui Puvis de Chavannes. Sentimentul unei arte predestinat moderne.

*

Bhagavan Shri Rajneesh. Sannyas. Daily Ashram programme: Dynamic Meditation; Discourse by B. Shree; Kundalini Meditation; Darshan. Special programmes, classes and therapies: Groups: Enlightenment Intensive, Bioenergetics, Shaj, Hypnotherapy, Centering, Primal, Soma, Encounter, Shynyam, Tantra, Satori, Tao, Vipassana, Relation Leela Intensive, Gestalt. Other classes: Rolfing, Massage, Postural Integration, Alexander, Shiatsu, Individual Therapy Counsselling, Prassadan Women’s Group, Tai Chi, Mime, Polarity Balancing, Neo-Rolfing, Sufi Dancing, Hatha Yoga, Karate, African Dance, Nadam Music and Dance, Chanting.

*

Perechea era tânără, 21 și 18 ani. Părinții, foarte prieteni, asociați. Mireasa privise pe fereastră când venise mirele, nepermis fiindu-i acestuia s-o vadă înainte de ceremonial. (Și au pornit-o împreună, în mașină, spre orașul mirelui, în alt stat, Uttar Pradesh, în spate cu plânsul tradițional al rudelor și părinților, înaintând prin huma vie a cerșetorimii). Femeile zornăind brățări de aur și giuvaericale corect anunțate în discuții, fâșâind în șalvari kilometrici, sau în sariuri abundent sclipitoare, cu spatele, pântecul și gușa în mica slavă a plinătății de sine familial-religios-capitaliste.

Mese bogate, meseni bogați și flămânzi (ziua, de afară se auzeau cerșetorii implorând spre cei ce își puneau diferite feluri iuți sau dulci pe farfuria albă). La sfârșit, se dărâmă repede întregul cort în care câteva sute de oameni se rugaseră, plătiseră, dansaseră, mâncaseră, se afișaseră pentru fotografi și operatorul de film.