Luminiţa Cornea: Muzeul Memorial „Iosif Vulcan” din Oradea
Între obiectivele importante ce se impun a fi vizitate în oraşul de pe Crişul Repede se înscrie Muzeul Memorial „Iosif Vulcan”, inaugurat în 1965, cu prilejul organizării festivităţilor de aniversare a unui secol de la apariţia revistei Familia, în Oradea.
Muzeul este situat în centrul oraşului, pe strada cu acelaşi nume, foarte aproape de parcul în care se află şi statuia cărturarului. Clădirea care adăposteşte muzeul a fost construită pe la sfârşitul secolului al XIX-lea, fără etaj, doar cu un subsol boltit. Este clădirea care a găzduit, în perioada 1896-1906, locuinţa lui Iosif Vulcan şi redacţia revistei Familia. Pe o placă de la intrarea în edificiu, vizitatorul citeşte: „În această casă a trăit şi a lucrat în ultimii ani de viaţă marele animator al culturii româneşti IOSIF VULCAN (1841- 1907) sub îndrumarea căruia a apărut revista «Familia», tribună de propagare a culturii în rândurile poporului român. Redacţia revistei a funcţionat în această clădire între anii 1880-1906.”
Iosif Vulcan a fost una dintre personalităţile reprezentative ale culturii noastre. Nepot al cărturarului iluminist Samuil Vulcan, Iosif Vulcan (născut la 31 martie 1841 în satul Holod, lângă Oradea, tatăl – preot) a avut o prodigioasă activitate culturală, ca îndrumător de reviste, autor a numeroase articole, studii, cronici, apoi scriitor cu volume de poezii, nuvele şi teatru, tipărite, ca membru al Academiei Române.
Muzeul din Oradea, prin exponatele sale, certifică bogata activitate de cinci decenii a cărturarului Iosif Vulcan. Expoziţia de bază a muzeului însumează cinci săli. Prima sală cuprinde documente ce ilustrează viaţa şi activitatea lui Iosif Vulcan. La intrare, ne întâmpină, firesc, bustul scriitorului care, parcă, îşi îndeamnă vizitatorul să cerceteze vitrinele şi panourile ce conţin fotografii şi documente certificând locul, data naşterii şi studiile sale. Dintr-o vitrină, volumul „Panteonul Român” (1869) ne cheamă să-l cercetăm – cuprinde portretele „celebrităţilor române”, însoţite de biografii şi portrete în peniţă. I. Vulcan a adunat în paginile acestei singure cărţi faptele celor mai de seamă scriitori şi conducători politici ai românilor, într-o firească şi inseparabilă unitate. E vorba de Andrei Mureşanu, Ion Heliade Rădulescu, August Treboniu Laurian, Teodor Cipariu, Mihail Kogălniceanu, George Bariţiu, Vasile Alecsandri, Aron Pumnul, familia Hurmuzachi, D. Ţichindeal, D. Bolintineanu, B.P. Hasdeu, Matei Millo ş.a.
La ieşirea din această cameră, te opreşti în faţa panoului ce relevă legătura lui Iosif Vulcan cu Academia Română. Discursul său de recepţie, rostit la 29 martie 1892, „Dimitrie Cichindeal. Date noi despre viaţa şi activitatea lui”, s-a bazat pe surse arhivistice inedite. Acelaşi panou reliefează pasiunea de a călători a lui Iosif Vulcan. El a străbătut multe oraşe ale Europei, făcându-şi însemnări pe care le-a publicat în „Familia”. Astfel, a surprins atmosfera specifică a unor mari oraşe ca Parisul, Lipsca, Berlinul, Dresda, Belgradul şi Constantinopolul. Informaţii de o mare valoare documentară a lăsat şi despre oraşele României: Predeal, Sinaia, Turnu Severin, Iaşi, Bucureşti, Giurgiu şi Constanţa. O încăpere e aproape în întregime dedicată revistei Familia. În prezent, se uită că Iosif Vulcan a fost poet, prozator, dramaturg, traducător, operele sale părând, în general, „prăfuite”. Însă, el a rămas în conştiinţa actuală în strânsă legătură cu Familia, pe care a înfiinţat-o în anul 1865. În Imperiul Habsburgic, la acea dată, presa românească era reprezentată doar de câteva periodice: „Gazeta Transilvaniei”, „Telegraful român” şi „oncordia”. Faţă de acestea, Familia, ca „foaie beletristică şi enciclopedică cu ilustraţiuni”, cum se subintitula, avea un profil de publicaţie literară, şi, din motive tactice, redactorul ei o declarase „nepolitică.” Familia este periodicul românesc care, datorită lui Iosif Vulcan, a avut o longevitate neobişnuită, continuând să apară până în anul 1906, când a fost sistată de chiar fondatorul ei.
În muzeul memorial din Oradea, cercetătorul găseşte întreaga colecţie a revistei, atât seria editată la Budapesta (1865-1880), cât şi cea editată la Oradea (1881-1906). Un loc special îl ocupă panoul şi vitrina „Eminescu şi Familia”. Lângă chipul poetului este imprimată poezia De-aş avea, apoi nota redacţională care însoţeşte debutul: „Cu bucurie deschidem coloanele foii noastre acestui june numai de 16 ani, care cu primele sale încercări poetice transmise nouă ne-a surprins plăcut”. Pe acelaşi panou, citim mărturisirea lui Iosif Vulcan, făcută cu o justificată mândrie: „Într-una din zilele… un nou şi remarcabil talent ne surprinse din Cernăuţi. Se iscălea Eminovici şi scria că este numai de 16 ani. I-am românizat numele şi l-am introdus în literatură, cu numele de Eminescu. Dânsul n-a protestat, ba chiar l-a adoptat”. Astfel botezul literar al lui Eminescu s-a făcut în revista Familia, iar Iosif Vulcan este naşul literar al marelui poet. În dreapta panoului, citim câteva rânduri dintr-o scrisoare din 1884 a poetului, prin care mulţumeşte pentru singurul onorariu, primit vreodată, pentru colaborări literare. În total. Mihai Eminescu a trimis la Familia 22 de poezii, între anii 1866-1870 şi în ultima perioadă a vieţii. Acestea sunt republicate toate, după moartea poetului, ca un omagiu, în numărul din 7 iulie 1889.
Alte panouri şi vitrine, precum „Familia şi folclorul”, „Alecsandri şi Familia”, „Familia – revistă enciclopedică”, reliefează rolul important pe care Iosif Vulcan îl acorda folclorului şi colaborările bardului de la Mirceşti la revista din Oradea. Asupra folclorului românesc, Iosif Vulcan s-a aplecat de multe ori. Astfel a tradus în limba maghiară şi a tipărit volumul „Poezii populare româneşti”. Nefiind un exclusivist, a întreţinut legături şi cu oameni de cultură unguri. Ca semn al preţuirii de care se bucura din partea cărturarilor maghiari, în 1871, a fost primit în societatea „Kisfaludy”, înmânându-i-se diploma de membru, care se poate vedea în expoziţie. În revista Familia, a debutat nu numai Mihai Eminescu, ci şi George Coşbuc (cu poezia „Aş vrea să fiu”, semnată cu anagrama C. Boşcu).
————————————————-
Ancheta revistei „Vatra Veche” Nr.4/2015
Luminiţa CORNEA
Sfântu Gheorghe, Covasna
