Dorel Schor: Mircea Radu Iacoban – „Trăim o singură dată”
Cu puţin timp în urmă, când l-am felicitat pe prietenul Mircea Radu Iacoban la împlinirea vârstei de 75 de ani, el mi-a răspuns glumind: „75? Cum de s-a întâmplat? Probabil că nu am fost atent!”
Teoretic ar fi fost posibil să-i scape “amănuntul” pentru că M.R.I. este şi a fost întotdeauna un om foarte ocupat. Cu aproape de toate. Suntem prieteni de când aveam amândoi 16 ani şi oricât m-aş strădui, nu reuşesc să înregistrez multiplele activităţi ale sale. Nu împlinise 20 de ani şi transmitea la radio meciurile de fotbal ale echipei nationale, însoţind-o şi peste hotare. A publicat prima sa carte fiind student. A fost responsabilul subredacţiei revistei “Viaţa studenţească”, dar şi conducătorul cenaclului literar al studenţilor ieşeni (din care făceau parte Marin Sorescu si alţi câţiva printre care şi…eu). A fost unul din ctitorii revistelor “Iaşului literar” şi “Convorbiri literare” în format actual, secretarul de redacţie al revistei “Cronica” şi vreme de aproape două decenii secretarul filialei Uniunii Scriitorilor. Iacoban a înfiinţat şi a fost primul director al Editurii „Junimea”, prozator (oare câte romane şi culegeri de proza scurtă s-au adunat?), dramaturg, autor de scenarii de film şi de teatru radiofonic, redactor de carte (la cărţile altora), membru în juriile unor concursuri literare, corespondent pe frontul din Transnistria. A condus timp de unsprezece ani Teatrul Naţional din Iaşi şi alţi ani, până la pensionare, Teatrul pentru tineret “Luceafărul”. Continuă să publice romane, scenarii, schiţe şi să deţină de ani de zile o tableta jurnalistică, cu apariţia de trei ori pe săptămână la un cotidian.
Nu am terminat. Mircea Radu Iacoban are şi…timp liber. Joacă şah frecvent, este vânător şi pescar amator (destul de ghinionist), îl preocupă fotbalul, călătoreşte mult şi revine des în Bucovina de care, presupun, e îndrăgostit. Îl interesează pictura, medicina, muzica cultă, gastronomia, istoria şi nu ştiu când găseşte timp să cutreiere pădurile în căutare de hribi şi mânătărci.
Şi uite aşa s-a întâmplat că… nu a fost atent cum au trecut anii! Dar în ziua aniversării, a fost lansat încă un volum de M.R.I. Întitulat “Trăim o singură data”. Cartea, numărând aproape 700 de pagini, este un jurnal cuprinzând notaţii ale autorului pe o perioadă semnificativă, din anul 2004 până la sfârşitul anului 2014. Cu ochiul atent al gazetarului născut, cu sensibilitatea scriitorului, cu spiritul critic al…criticului, cu umorul omului de bun gust, sunt notate fapte, idei, situaţii care crează imaginea caleidoscopică a perioadei.
„Te sinucizi”, l-au avertizat prietenii care au aflat de intenţia de a publica jurnalul, “vei irita şi-n dreapta, şi-n stâga”… Dar nu e Iacoban omul care să se teamă de reacţiile autorităţilor sau ale celor (mulţi) pomeniţi în Jurnal. Rânduite într-o specie literară a genului memorialistic, notaţiile pertinente ale autorului au ieşit în lume, punând uneori în umbră scrierile de ficţiune ale altora. Iacoban îşi numeşte noua carte “un jurnal polemic”. Asumându-şi riscul să irite persoane, să zdruncine rutina, să pună întrebări incomode, dar şi să propună soluţii inteligente, Jurnalul lui Iacoban reuşeşte să fie o scriere interesantă şi adevărată, o lectură pasionantă şi, de ce nu?, instructivă.
———————————————–
Dorel SCHOR
Tel Aviv, Israel
mai 2015
